3,374 matches
-
în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate și ironie" manifestate în plan stilistic, text în care descifrează un program, denunțat de poet în felul său, neacademic. "Amatorii de exotism spune Sebastian Drăgulănescu lectorii fascinați de prestigiul străinătății/ stranietății sunt puși pe fugă. Registrul ceremonios ("am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
teatru absurd". Aur, mărire și amor, a cărei acțiune este plasată într-o epocă mai recentă, are "un aer de comedie mondenă, frivolă, sentimentală și destul de excentrică", fiind construită ca "o farsă cu urmări incalculabile", narațiunea alunecând spre o "comedie ludică" întrucât "drama jucată de eroi se revarsă în viața lor reală și aceasta capătă accente tragice" [...] "comedia erotică vine și din prezența constantă a dialogului, a "intrigii" și travestiului, a aparté-urilor, a importanței pe care o capătă, în ansamblu, tensiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
astfel de activitate și, în consecință, eficiența redusă. Exemplul tipic de activitate desfășurată în scopul satisfacerii unei nevoi este jocul copilului. Acesta satisface tendința naturală spre activitate a ființei umane în primii săi ani de dezvoltare. Trăsătura specifică a activității ludice o constituie caracterul fictiv al scopului, faptul că acesta nu este decît un pretext pentru desfășurarea activității. De pildă, fetița spală rochița păpușii nu pentru că este murdară, ci pentru că simte nevoia unei activități. Așa se și explică de ce copilul se
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
joc și muncă, mai ales la copil, o opoziție radicală" (21, p. 100). La început, activitatea copilului este în întregime joc; treptat, apar elemente de muncă (activitatea subordonată exigențelor realității obiective!), pentru ca, mai tîrziu, să se introducă în muncă elemente ludice. Fără îndoială, Claparède are perfectă dreptate cînd cere ca elevii să nu fie "îndopați" zilnic cu informații numai pentru că ,,trebuie"; are, de asemenea, perfectă dreptate cînd cere ca interesul extrinsec dominant uneori în practica școlară să fie înlocuit cu interesul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
e nea Caisă ăsta? O citise sceptic, pregătit să demoleze, apoi, deși văzuse că nu era cazul, nu abdicase pe de-a-ntregul de la planul inițial și o tratase puțin în zeflemea. Așa cum era cam orice comunicare a lui, un tip ludic, absolut fermecător, câteodată, dar care face imprudența să nu renunțe la timp la postura de măscărici. Și cronica se încheia absolut de neînțeles, da, domnule, cartea e provocatoare, e interesantă, v-am spus că erau și chestii laudative, dar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era o teroare, pentru toarășul Cameniță nu era decât un amuzament. La prima vedere, ceea ce întreprindea el părea să nu aibă nici o legătură cu mișcarea revoluționară, era doar războiul lui personal cu lumea. Dar, în ultimă instanță, prin teroarea sa ludică, toarășul Cameniță servea cauza revoluției: zăpăcea oamenii, le băga spaima în oase, îi silea să priceapă că asta e calea, nu au cum să miște în front, și așa ideile socialismului triumfau, ăia se potoleau. Totul e preventiv, comenta Novăceanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
proces de descoperire a noii mele lumi, orașul Geneva. Inscripții pe ziduri, trase cu un șablon de carton sau placaj, bănuiesc: Filmele vor fi americane! Hrana va fi americană! Literatura (sic!) va fi americană". Îmi place forma aceasta de protest, ludică și total inofensivă, care dă puțină viață arhitecturii burgheze, numai piatră rece, din orașul vechi, oraș dominat de catedrala protestantă unde a predicat Calvin în secolul al XVI-lea. (Pasaj adăugat ulterior: Șablonul pe care îl menționez mai sus se
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pe care ați avut-o, o căsnicie de șase decenii. Despre ce-a reușit și ce n-a reușit să schimbe fiecare la celălalt. Despre bilețelele de amor strecurate sub pernă sau sub farfurie, în buzunare sau în poșete. Despre ludicul de tip „Aveți inimă miloasă, / El olog, ea ofticoasă“. Despre călătoria în străinătate în care ați regretat că v-a luat cu el. Despre mierea și fierea celor șase decenii de atelaj conjugal. A.R. Antoaneta Ralian, cea cu care
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
2010, a fost înhumat în Cimitirul „Eternitatea“ din Iași. CUSIN, ADI [ADOLF-ARISTOTEL] (1941-2008) POET Poet al esențelor tari, al armoniei și rigorilor formale, Adi Cusin s-a impus de la primele cărți ca un poet original prin viziunea lirică, prin ipostazele ludicului și ironiei textuale, precum și prin ademenitoare accente neoavangardiste. S-a născut la 26 ianuaruie 1941, în localitatea Gleiwitz, Germania. Era botezat Adolf Aristotel, prenume pe care le va înlocui cu Adi. De la debut până la ultima carte a semnat toate scrierile
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
și deci nu a votat (tatăl său murise și a trebuit să se întoarcă la București), celălalt Cristi (Puiu) vorbise cu foarte multă căldură despre Nemescu. Cred că era într-adevăr unic : amestecul acela de cine-verite aproape documentar și imaginație ludică, ducând la un soi de neorealism magic era numai al lui. Tudor Voican (scenaristul scurtelor și, iată, al primului și, din păcate, ultimului lungmetraj al lui Nemescu) va găsi cu greu un înlocuitor ; pentru că, deși o vorbă proastă spune că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Eugen Simion susține că firul epic nu este alcătuit dintr-o succesiune logică, faptele fiind ,,împiedicate să intre într-o cronică determinabila, coerentă.” Viziunea poematica, perspectiva divergență, spațiul germinativ pentru fantasticul satiric sunt trăsături circumscrise configurației românești de farsă. Spiritul ludic este surprins și de Ov.S.Crohmălniceanu. Acesta consideră că jocul este omninegator al stereotipiilor prozei moderne. Chiar virtuozitățile stilistice din descrieri și stilul original intra în aceeași deformare spectaculara, anulatoare, ,, autodestrămarea textelor devorate de incertitudine”, ,, jocul înșelător al scrisului”. ELEMENTE
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Dracu’ la iarbă” <endnote id="(3, p. 13)"/> ; „Măi jidane, barbă mare,/ Măi jidane, barba ta/ Face Dracul bidinea,/ Bidinea de văruit,/ Barba ta de zgâlțâit” <endnote id="(162, p. 173)"/>. „Barba ta de zgâlțâit” nu este doar un vers ludic și gratuit, inventat de copii, ci și reflectarea unei triste realități sociale. Domnitorul Moldovei Mihail Sturdza a semnat În 1847 un ofis care le impunea evreilor să renunțe la portul lor tradițional (caftan, straimel, barbă, perciuni etc.) și care făcea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Române, București, vol. I și II, 1994. 114. Cf. revista Realitatea evreiască, nr. 62-63, 2 decembrie 1997, p. 13. 115. Bernard-Henry Lévy, Aventurile libertății. O istorie subiectivă a intelectualilor, Editura Albatros, București, 1995. 116. Gestul putea să aibă și caracter ludic sau imitativ, atunci când copiii creștini tăiau perciunii colegilor lor de școală evrei (vezi 70, p. 53). 117. James George Frazer, Folclorul În Vechiul Testament, traducere de Hary Kuller, Editura Scripta, București, 1995. 118. Antti Aarne și Stith Thompson, The Types of
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
v-au lipsit lamentabilele texte de agățat ale lui 007, auziți ce apropouri îi bate aici unei tinere agente. Aceste alunecări în vechile năravuri sînt cu atît mai regretabile cu cît Bond-ul lui Craig nu are nimic lubric sau ludic în el. Bond-ul lui Craig e un Terminator cu limite unul care simte durere și suspansul din Casino Royale era construit pe întrebarea : care sînt limitele lui ? Cît poate să îndure ? Această aplicație sado masochistă era ceva nou în
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Caragiale. În cazul lui Caragiale, anxietatea este decelabilă cu asupra de măsură în nuvelele naturaliste care prezintă fără excepție excepțiile, cazuri patologice, dereglări nervoase grave sau psihisme abisale. Anxietatea nu este exclusă nici din spațiul comediilor sau al momentelor unde ludicul rimează cu o anume jovialitate care îndulcește asperitățile acolo unde ele amenință echi- librul microsocietăților divizate conflictual. Caragiale înso- țește întotdeauna un coleric cu un personaj-frână, un personaj-tampon, Brânzovenescu este însoțit de Farfuridi, Tipătescu este calmat de Zaharia Trahanache, Lache
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
soț încornorat venit să răzbune onoarea sa de familist. Cele două ipostaze îl situează pe acest Mișu la antipozii pe care-i reprezintă lașitatea și curajul. Însă cei doi termeni nu sunt operaționali în această farsă care relevă grotescul și ludicul și nu consacrarea unor virtuți. Dacă ne întoarcem la momentul ales pentru o farsă el coincide cu o dată consacrată festiv farselor. 1 Aprilie, Fool’s Day în Anglia sau Poisson d’Avril în Franța nu este propriu-zis o sărbătoare de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
alte cuvinte devine accesibilă deformărilor. În Tempora, naratorul, un martor deloc inocent și evi- dent interesat al înregistrării unui destin excepțional, urmărește cariera studentului în drept, Coriolan Drăgă- nescu. Onomastica reflectă chiasmul unei dereglări de scală, prin altoirea de un ludic subversiv a grandorii prin evocarea confirmativă a numelui unui erou consacrat pe trunchiul comun și infirmativ al banalului. Căci nu există un inamic mai perfid al eroului decât banalul, ordinarul cotidian față de care eroul se situează în ruptură. Chiar onomastica
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu recuzita sa de procedee, scheciul, clovneria, qui pro quo-ul, dimen- siunea burlesc-caricaturală a personajelor etc., la comedia modernă. Este drept, niciunde Radu Stanca nu folosește termenul „modern”, însă distincția sa trece prin această separare între o utilizare „gratuită”, pur ludică a procedeelor generatoare de comic și investirea lor în comedie cu o valoare de sinteză, superioară care transcende condiția simplului procedeu. Termenul utilizat aici de Radu Stanca, de asemenea relevant, este cel de „transfigurare” aplicat autorului dramatic, „geniul transfigurator”. Scriitorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pești. Unde sfârșește realul, și unde începe ficțiunea ? E imposibil de precizat” . Augustin-Doinaș realizează fascinația modelului, așa cum sesizează derapajul modelului Eminescu în o serie de întrebuințări inadecvate a căror ipostază elocventă o constituie extremismele. Un anumit politicianism împru- mută aparent ludic masca caragialescă fără să realizeze riscul de a o integra. „Ei bine, modelul Caragiale constituie astăzi în România alibiul unui anume tembelism care frizează iresponsabilitatea : grotescul stârnește veselia, în loc să provoace actul reflex al scârbei. Există, așadar, un risc, un imens
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proiectau în smârcul levantin „ctitorii” megalomanice în gustul satrapiilor orientale, imprecația cea mai virulentă, decăderea morală etc. Pintilie își invita acest spectator să se vadă prin intermediul unei intențio- nate deformări a operei lui Caragiale pe care o instrumenta analitic și ludic, și din care extrăgea substanța unei puneri în abis a complexelor identitare românești. În interviul pe care Constantin Coroiu i-l ia lui Mircea Muthu pentru ziarul Adevărul literar și artistic, interviu publicat cu titlul „Nu mă recunosc în personajele
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni prizonierul retoricii, al clișeelor, al procedeelor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres buna întrebuințare a locului comun. Caragiale nu practică o critică de ecarisaj lingvistic topită metatextual în proza sa, ci descoperă printre primii potențialul estetico-literar al utilizării cli- șeului și felul în care deformarea limbii devine o sursă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
asupra dimensiunii intertextuale și a procesului generării textului literar în studiile mai noi ale lui Michel Riffaterre, putem observa complexitatea întrebuințării clișeului și ponderea substanțială pe care o are acesta în opera lui Caragiale. Prozatorul întreprinde o operațiune de bricolaj ludic și speculativ unde deformarea limbajului atinge acele articulații care leagă textul de fap- tul mentalitar și codurile identitare. Practica ludică a clișeu- lui se însoțește cu referințele intertextuale în operațiunile de clișaj, „la tentative de reproduire un modèle figé” . Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
întrebuințării clișeului și ponderea substanțială pe care o are acesta în opera lui Caragiale. Prozatorul întreprinde o operațiune de bricolaj ludic și speculativ unde deformarea limbajului atinge acele articulații care leagă textul de fap- tul mentalitar și codurile identitare. Practica ludică a clișeu- lui se însoțește cu referințele intertextuale în operațiunile de clișaj, „la tentative de reproduire un modèle figé” . Caragiale apelează nu odată la parodie și pastișă, clișeul vizând unități întregi de discurs, iar în nuvelele naturaliste mergând până la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care-l invocă Alexandru Dragomir solicită nuanțări și scoaterea sa de sub incidența unor categorii formale și taxonomii mult prea generale precum comicul de situație, de caracter, de limbaj etc. Comicul lui Caragiale invocă deriziunea ca formă a unui scepticism ludic și a unei lucidități camuflate, mai ales în ceea ce ține de „caricatura ideologică” pe care o presupune provincia. Într-un fel, comicul caragialesc se apropie de adevărul maximei lui Gogol : „Dacă privim atent și îndelung o istorie nostimă, ea devine
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]