KorAP: Find »[drukola/base=mâna & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...140 >

3,495 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

Să fac și eu frumos pentru cină, fătuco? Chiar dacă eu sunt cel care a pus pâinea pe masă? Bătrânul Sprague era furios - se vedea după petele roșii de pe față și după felul în care hăcuia bucata de carne din farfurie. Mânat de curiozitate, l-am întrebat: — Când ați venit în Statele Unite? Emmett se lumină la față. — Fac frumos pentru oricine vrea să-mi asculte povestea de imigrant de succes. Ce fel de nume este Bleichert? Olandez? — German, i-am răspuns. Emmett

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
din orașul meu! Afară din țara mea! Mi-am băgat arma în toc și m-am strecurat afară din cabină. Femeia țipă. Vasquez se retrase și le făcu semn oamenilor lui să se îndepărteze. M-am urcat în mașină și, mânat de frică, am ieșit în cea mai mare viteză din Ensenada. Doar când am ajuns în America, am început să respect viteza legală. Și tot atunci m-a ajuns și jalea pentru moartea lui Lee. • • • Când am bătut la ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

nu dispărea nici chiar când soarele începea să ne lovească necruțător. Desaga pe care o purta în spate era suficient de mare încât să ascundă terafim-ul și eram sigură că acolo îl pusese. Iosif, Tali și Issa fuseseră trimiși să mâne animalele mai blânde, pe lângă femei, iar ei erau cât se poate de nemulțumiți din cauza asta, dădeau cu picioarele în praf și ziceau că sunt destul de mari ca să li se dea o sarcină mai serioasă decât să aibă grijă de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Caravana nu avea să se oprească doar pentru că se întâlnise cu o femeie singuratică; era nefiresc să oprești turma într-un loc fără apă, în care nu s-ar fi putut nici măcar adăpa. Totuși, Inna s-a apropiat de Iacob, mânându-și măgarul și așezându-se în mers cu un pas în urma lui. Inna nu s-a adresat direct lui Iacob, ci i-a vorbit Rahelei, dar suficient de tare încât să audă și el. Moașa și-a pledat cazul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
să pierdem un asemenea exemplar mai mic, dar Iosif s-a repezit după el, l-a prins și a devenit eroul zilei. Toți bărbații au căzut apoi epuizați de efort. Chiar și Iuda se clătina învins de sforțările de a mâna animalele înspăimântate de curentul puternic care le trăgea la fund. Dar fluviul a fost milos și n-am pierdut nici un animal. Când soarele se culcase deja printre crengile copacilor, doar taurul cel mare, măgarii, femeile și copiii rămăseseră pe malul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
și femeile lor în urmă, iar pe noi ne-a adunat și ne-a condus către Esau. Elifaz mergea lângă el, urmat de turma de animale care urmau să fie oferite în dar - douăsprezece capre puternice și optsprezece oi sănătoase - mânate de frații mei. Am văzut-o pe Lea uitându-se înapoi, frica și tristețea îi întunecau fața ca norii cerul însorit, dar le-a ascuns repede și și-a arătat din nou chipul ei liniștit și mândru dintotdeauna. N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
o costase un râu de sânge negru. Dar numele pe care Rahela îl alesese pentru fiul ei suna prea mult a acuzație, așa că Iacob a sfidat ultima dorință a nevestei lui și a transformat numele Beni-Oni în Beniamin. Frica îl mânase de la spate pe Iacob de lângă trupul secat al Rahelei și o înmormântase repede și fără pompă la marginea drumului, cu doar câteva pietricele deasupra, care să amintească de marea dragoste a vieții lui. Poate că aș fi stat la mormântului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

urmare că prea semăna Dinu cu un înger, ca eu să nu doresc să semăn diavolului. Aveam ochii întunecați, spre deosebire de ai fratelui meu care fuseseră curați și albaștri, nu mai lipsea decât să mă port pe măsura privirii mele sumbre, mânat de răutatea, otrăvită de gelozie, de a zgândări cicatricea din sufletul tatei, cu atât mai mult cu cât el, comparându-mă probabil întruna cu Dinu, nu-și ascundea dezamăgirea din ce în ce mai adâncă pe care i-o provocam eu. Mă purtam anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui în scaunul său ca să vorbească de acolo soldaților. Nu vorbi mult. Puarem nu vorbea niciodată mult. Spuse numai atît

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben. N-am văzut niciodată astfel de stele. - Nu cumva e un zeu? Sclavul tresări. Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în nisip... Când îi trecu leșinul și se trezi, era seară. Tot aerul pustiului se făcuse violet. Încă amețit, Auta vru să se ridice. I se păru ciudat că e între nisipuri. Nu-și mai dădea seama ce l-a mânat aici. Întoarse capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
băștinașii să crească degeaba? Mai bine le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața neagră și dinții albi, alții cu chipurile albe împrejmuite de bărbi negre. Erau mânați cu biciul. Poverile grele din spinările lor nu-i lăsau să meargă atât de repede cât voiau slujbașii rome, care mergeau călări pe măgari îmblînziți. Slujbașii mărunți ai stăpânitorilor tuturor acestor țărișoare primiseră poruncă să nu lege nici prietenie, nici

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
râului. Vremea era plăcută. Anotimpul ahet era pe sfârșite și se apropia anotimpul pert. Apele lui Hapi se retrăgeau între maluri. Țăranii și robii se grăbeau acum să are și să semene ogoarele umede și negre, și după ei păstorii mânau peste semănături turmele de oi, ca să intre sămânța în pământ, să n-o spulbere vântul și să n-o usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de vânzare. Erau în larma și în înghesuiala obștească și altfel

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de arșiță uscară într-un număr lung de ani acele pășuni și secară marile râuri. Da, Auta își aducea aminte că a văzut nu o dată în țara lui de obârșie asemenea albii seci. Cronica mai povestea cum apoi păstorii își mânară turmele spre răsărit. Unii din ei erau cu pielea roșie, alții cu pielea fumurie. Dar coborâră și alți oameni, foarte înalți, din ținuturile așezate în stânga și în dreapta strâmtorii unde se unesc cele două mări: Marea dintre Pământuri și Marea Atlantică

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
încovoiat închipuia un om cu spinarea îndoită și cu mâinile legate la spate. Tălpile omului se prelungeau în toiag. Oricât de mult ar fi vrut să se stăpânească, Auta scoase un strigăt: omul pe trupul căruia trebuia să-și sprijine mâna purtătorul acestui toiag era chiar el. Un meșter iscusit îl tăiase din lemn de abanos atât de bine, încît nimeni nu s-ar fi putut îndoi de asemănare. Auta se întrista. Ce căuta să însemne darul ciudat al lui Tefnaht

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mișcarea frunzelor din arborii de lângă fereastră. Auta stătea în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi, îi întinse scrisoarea și-i spuse cu glas ciudat: - Ia-o. Citește-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei pe același fel de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale Râului Rece, într-o luntre ușoară. Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de a-l străbate. Niciodată Auta nu dormise atât de puțin ca în aceste unsprezece zile de când călătorea, cu toate că nu i-a dat nimeni nimic de făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita zare a apusului. Marea era turbată. Vântul sălbatic îi mâna întruna spre răsărit, aruncîndu-le corăbiile de pe un munte de apă pe alt munte de apă. Cerul era negru. Marea era neagră. Felinarele de pe catarg se stinseseră de mult. Marea și vântul prefăcuseră călătorii în niște făpturi neputincioase și oarbe. În

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la miazănoapte mișcîndu-se ceva pe apă. Stătură pe țărm și strigară o zi. În dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în luntrea străină, ziseră că un zeu Phaeton a încercat să ducă prin văzduh carul de foc al tatălui său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]