KorAP: Find »[drukola/base=mătușă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...269 >

6,722 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

devușca. Din toată lumea. Mare și lungă. Moș Iacob tușește, se scarpină-n cap cu nădejde - apoi: - Ș’ dac-aș Întreba-o...? - și se oprește, o Întreabă din ochi pe babă-sa ce să Întrebe. - ’Ntreab-o câți ani are, Îl dezleagă Mătușa Domnica. Moș Iacob trage mult aer În piept, apoi, de parcă s-ar azvârli de pe pod În gârlă - la vreme de secetă: - Devușca, daragaia! Câți la tine, aiasta, let? HÎ? Let, let? - Își vâră mâinile cu degetele rășchirate sub ochii tătărușați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
arată degetul inelar; cel cu verighetă. Devușca se apleacă, se apropie, se uită cu atenție, Întinde mâna, pipăie - apoi ridică o frunte Încrețită, Întrebătoare. - Da-ntreab-o, ’dată!, Îl Înghiontește baba. - Măritată la tine?, se hotărăște Moș Iacob (dacă l-a hotărât Mătușa Domnica). - Așa rusască știm și noi, mârâie bătrâna. - Ian taci, bre, că mă tulburi! Măritată la tine, devușka? - Șto?, face, după un timp, Rusoaica - și râde clopoțește. - Bărbat la tine -iesti?, prinde curaj Moș Iacob. Iesti la tine bărbat, bre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
și noi, mârâie bătrâna. - Ian taci, bre, că mă tulburi! Măritată la tine, devușka? - Șto?, face, după un timp, Rusoaica - și râde clopoțește. - Bărbat la tine -iesti?, prinde curaj Moș Iacob. Iesti la tine bărbat, bre, soț? - Om!, Îl ajută Mătușa Domnica, arătându-și verigheta și ea.Om la tine -iesti? Ori nu iesti? și rămâne mâhnită că n-a fost Înțeleasă. - Ia las-o, bre! Devușka: nuntă la tine -iesti ori nu? Cununie, bre! - Își Încârligă cele două degete arătătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fost Înțeleasă. - Ia las-o, bre! Devușka: nuntă la tine -iesti ori nu? Cununie, bre! - Își Încârligă cele două degete arătătoare. Fata ridică din umeri și parcă-și cere iertare - dar n-a Înțeles. - Ghini, las-o așă, nemăritată!, face Mătușa Domnica un gest de lehamite. - N-o las, bre! Devușka! Asta... Verigă, bre, inel -iesti la tine? Îi arată devușcăi degetul Înverighetat, apoi dă să-i ia mâna, Rusoaica și-o retrage, atunci Moș Iacob Îi arată forma verighetei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fi crezând că o-ntrebi unde i-i verigheta... - Da chiar asta o și-ntreb, doamnă! - Și, dacă-i nemăritată, ce să-ți răspundă? - Că-i nemăritată - semplu!, zice Moș Iacob. - Dac-o fi știind ce-i aceea verighetă..., face Mătușa Domnica. - Devușka!, nu se lasă Moș Iacob. Iesti la tine, asta, om? Iesti la tine ciolovec, bre? - și-și agită mâinile sub ochii Rusoaicei. - Cielaviek?, face devușca, apoi, după ce se gândește, Începe să arate, pe degete. - N-a-nțeles, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
gândește, Începe să arate, pe degete. - N-a-nțeles, zice mama. Îți arată doisprezece, crede că ai Întrebat-o câți au fost de toți, lansați cu parașuta... - Ba eu cred c-arată cu câți bărbați o șăzut - dă, ca devușca...Mătușa Domnica Își astupă pe dată gura cu broboada: mama a strigat la ea, arătându-mă - că nu trebuie s-aud. - Dacă mătale crez’ că băietu’ nu știe ce-i aceea..., Încearcă Moș Iacob, Însă mama: - Moș Iacob!! E băiatul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ca să nu văd eu ce-i arată. Se apleacă spre parașutistă, Îi tot șoptește În românește - de unde rusește? Văd umerii devușcăi ridicându-se, a nepricepere. Mama o ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace - cu care prilej văd ce-i arăta. Copilul! - Dacă mătale crez’ că copchilu nu știe ce-i aceea..., chicotește mărunt, școlărește Moș Iacob. Copchilu, știe, dar devușca noastră nu... - Doamne-Dumnezeule!, exclamă mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
văd eu ce-i arată. Se apleacă spre parașutistă, Îi tot șoptește În românește - de unde rusește? Văd umerii devușcăi ridicându-se, a nepricepere. Mama o ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace - cu care prilej văd ce-i arăta. Copilul! - Dacă mătale crez’ că copchilu nu știe ce-i aceea..., chicotește mărunt, școlărește Moș Iacob. Copchilu, știe, dar devușca noastră nu... - Doamne-Dumnezeule!, exclamă mama și iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pieptul mamei, dar nu se Înțelege - se vede Însă cum strânge și cum mama, continuând s-o mângâie pe păr și să-i spună cuvinte de Îmbărbătare, Încearcă să-i desfacă mâinile strânse ca niște menghine. Moș Iacob și cu Mătușa Domnica abia acum par a-și da seama că se petrece ceva. Dar nu aici, În salonul nostru și dincolo de masă: afară. - I-auz’!, tresare Moș Iacob și se ridică În grabă. O venit Grabenko cu jăndarii lui! - Ieșiți prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
venit Grabenko cu jăndarii lui! - Ieșiți prin spate, să nu-mi intre-n casă porcul, face mama. Și totul se Învălmășește: fata Îi dă drumul mamei din strânsoare, știu, sunt sigur, vrea să mă strângă pe mine-n brațe, dar Mătușa Domnica o ia de mână și o trage după ea - spre bucătărie, ca să iasă din casă pe ușa din spate. - Stai oleacă, devușca!, face mama. Să-ți dau și niște vată... aleargă În dormitor, se Întoarce, trece de mine, vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
și eram săraci amândoi, și tata și eu, mai cu seamă eu... Vine și mama de la Vatici - fără doctor, Însă cu noi alifii (care nu put) și prafuri pentru gionate. Deși nu mai am nevoie de ’dicamente, cum le zice Mătușa Domnica; nici de descântecele ei, frumoase, tainice - de aceea, umbroase; m-am ridicat pe cele două picioare, precum Lazăr din Scriptură (nu degeaba o iubesc eu, tare și de la depărtare, pe Valea Popii, zugrăveasa...) - și umblu! Fiindcă s-a Întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
aceea, umbroase; m-am ridicat pe cele două picioare, precum Lazăr din Scriptură (nu degeaba o iubesc eu, tare și de la depărtare, pe Valea Popii, zugrăveasa...) - și umblu! Fiindcă s-a Întors tata. Vin la noi și Moș Iacob și Mătușa Domnica; și Maxim, cu tot nuroretul și Simion Cristea, cu copilăretul; și dascălul Grosu cu dăscălița și cu cei doi băieți mai mari și cu cele două fete și mai mari; și Cheptănar și Scridon și Morcov - tăt satul! Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Stau acolo, ne ocupă salonul - dracu să-l ia pe Grabenko și pe porcul din el - pe ofițeraș, nu. Nu, nu. În curte, jos, Moș Iacob Întreține focul și Împarte soldaților vin fiert - miroase până aici scorțișoara și piperul și Mătușa Domnica. Soldații sunt mai bătrâiori decât cei care-l căutau pe tata printre copaci; dar soldați și ei, chiar dacă mulți cărunți, aduși de spinare - nu soldăței din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
până aici scorțișoara și piperul și Mătușa Domnica. Soldații sunt mai bătrâiori decât cei care-l căutau pe tata printre copaci; dar soldați și ei, chiar dacă mulți cărunți, aduși de spinare - nu soldăței din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și argintii și Încovoiate, de parcă n-ar fi Întregi, de parcă așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
dar soldați și ei, chiar dacă mulți cărunți, aduși de spinare - nu soldăței din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și argintii și Încovoiate, de parcă n-ar fi Întregi, de parcă așa ar fi ele, gata-strâmbe de la fabrică. Horpăiesc soldații, dar nu prea vorbesc. Moș Iacob umblă de colo-colo, printre ei: le toarnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Moș Iacob suge din țâța ceainicului, apoi varsă și pe zăpadă oleacă de vin roșu. Violet. Negru, vinul. Apoi se duce prin dos, la bucătărie, se Întoarce cu ceainicul, Îi cinstește pe toți, se cinstește pe sine. Vine În calidor Mătușa Domnica. Îmi spune că s-au fript, pe plită, presărate cu sare mașcată, maiurele de găină. Și că, dacă nu vin În minuta asta, mi le mănâncă Grabenko! Nu mi-e foame, dar când aud de porcul de Grabenko... În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Grabenko! Nu mi-e foame, dar când aud de porcul de Grabenko... În bucătărie la noi e mare Înghesuială, trebuie să mă descalț, să mă sui pe prichiciul cuptorului, ca să nu Încurc lumea. Mama are treabă la plită, cu mâncarea; Mătușa Domnica tot la plită, cu fiertul vinului; tata, la masă, cu rachiul. Șade pe scaun, țeapăn, are ochii spălăciți, ieșiți-la-spălat, Își joacă mereu mușchii fălcilor, semn că e foarte supărat; ori foarte beat. Deschide ușa bucătăriei șeful de post. Are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Bea, râde - și iese. Îl aud afară, În curte. Ciocănește cineva În ușă. E ofițerașul. Tânăr-tânăr și fără o mână. Se oprește În prag, Întreabă dacă deranjează... Da de unde! Poftiți!, răspundem cu toții - În afară de tata, care și-a luminat ochii oleacă. Mătușa Domnica Îl apucă de mâneca goală și Îl duce la masă, În fața tatei. Mama Îi pune dinainte o cană cu ceai. - Dă-l dracului de ceai!, face tata. Bea niște rachiu. Să uiți... - Mulțumesc, dar știți... Când beau e și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
bătrâni - dar tot la vânătoare; sau abia acum la vânătoare-de. Ofițerașul nu mai contenește de dat din cap că da, da, da deasupra cănii cu ceai. Într-un târziu se oprește și arată două degete. Eu am văzut degetele - atât; Mătușa Domnica a văzut degetele: Își face cruce, Își acoperă și mai mult obrazul cu broboada ei neagră - nu-ți mai dai seama dacă plânge, pe dedesupt, ori se doar roagă; Mama n-a văzut; Tata a văzut - dă pe gât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fac de lucru pe-acolo, primprejur. Atâtea și-atât de altfele lucruri sunt: de revăzut, de prefirat. De desfăcut. Și de făcut din nou. Ca-n Întâia Zi. Firește: din calidor. Începând cu Moș Iacob, vecinul și bunicul meu adoptiv: Mătușa Domnica nu-mi apare ca, și ea, bunică, doar ca baba-lui-Moș-Iacob. Deși prezentă, mi-a fost absentă din concretețea spațiului meu: curtea școlii, deci a noastră și ograda gospodăriei din stânga, de care ne despărțea - mai degrabă unea - un gard cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
timpul frumos, baba lui Moș Iacob era În deal, la lucru. Firește, Moș Iacob, premarele comunei trebuia, zicea el, să fie mereu la datorie, așa că nu urca la deal decât În „vizită”, rămânea să-și facă datoria acasă, la umbră. Mătușa Domnica nu era vizibilă nici când se afla În sat - auzibilă, da: Îl bombănea, Îl bodogănea, Îl certa mereu pe leneșul de bărbatu-său, căutându-i pricină că... Că, toate, de toate: ce altceva să fi simțit, zis o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Înainte de vreme, Îmbrăcată totdeauna În negru și desculță, bărbatului ei care și pe căldurile cele mai grozave se purta cu tunica lui redingotată, Încheiată la gât, cu cizme Înalte și pălărie - neagră și ea? Din punctul meu de vedere, egoist, Mătușa Domnica n-a prea existat. De la ea n-am Învățat nimic, niciodată; măcar numele unei flori, măcar obiceiurile unei insecte. Toată știința ei mie Împărtășită În fapt: furată de mine - a fost descântecul de râie (când eu nu râie aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
și Încă foarte bună? Dar asta era menirea, datoria ei de femeie și de babă a lui Moș Iacob: să gătească bine! Singurele amintiri mai... calde - În sensul propriu al cuvântului: căldura cuptorului lor, uneori, iarna: după ce mâncam (bine!), urcam, Mătușa Domnica Îmi curăța semințe de bostan, cu un cosor, iar miezii Îi punea Într-un pachet de țigări, gol... Cam atâta? Cam... S-ar putea să mai fie, dar să-mi scape - iar dacă nu-mi aduc aminte, Înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ta - prin cele lunci, cele păduri... Și, Doamne (cum ar zice - și chiar zice; și bine zice Creangă), ce minunății ieșeau din mânurile lui! și nu doar cozile alcătuind șerpi Încolăciți, pești cu gura deschisă (parcă pohtind și ei borșul Mătușii Domnica), vrejuri, funii, păsări, flori, adesea și câte un trup (Însă totdeauna Îmbrăcat, sirenele lui Moș Iacob purtau, peste solzi, câte ceva, de păreau și fără-solzi) - Însă și găvanele pe care ceilalți lingurari le tratează (!) după canoane imuabile, bătrânul le făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
lui când explica moșu băi’țălului? Înainte de a ne așterne pe lucru, ne omeneam: Moș Iacob făcea focul Într-o poiană; scotea din traista lui cea mare și grea cât un ciuhal: o mână de cartoafe (iar o să-l probozească Mătușa Domnica pentru că stricase cel puțin zece cuiburi - nu erau mai mari decât nucile), patru-cinci ciocălăie de păp’șoi de lapte, ciupit, din mers, prin porumbiștile străbătute. Și, bine-nțeles, șâpu’ - În fapt, o butelcă de-un litru - cu vin: jinișoru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]