39,889 matches
-
colo, nu-i decât argint. Dacă e așa cum spui, atunci perfecțiunea i se trage doar din extraordinara șlefuire și transparență a pastei sticloase. - Cine ar fi putut-o realiza? Întrebă priorul. Arnolfo ridică din umeri, continuând să fixeze mostra de metal. Își trecu o mână peste bărbia țepoasă. - Nu e treabă de pe la noi. Grecească, poate. Sau topită În vreun atelier din Nord, la Ravenna, de cineva sosit de departe. Am auzit că În Îndepărtata Persie s-au făcut niște geamuri atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care spunea mai multe decât o mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni. Și am reconstituit unul din angrenajele stricate. Privește. Îi Întinse un cerc lucitor din metal aurit, pe ai cărui dinți tăioși Încă se mai simțea mușcătura pilei. Dante examină rapid perfecțiunea conturului În lumina ferestrei. - Se pare că opera dumitale nu are de ce s-o Învidieze pe cea a păgânilor. Însă acum, Îndărătul perfecțiunii formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părți, precum crengile unui copac mare. Fiecare dintre noi Își cunoaște propria sa misiune... Însă numai Întâiul știe tot. Eu, Însă, am priceput... Tezaurul imperial... prietenii sunt pe urmele lui. Și poți să bagi mâna-n foc că mult din metalul acela mi se va lipi mie de degete, că mare nevoie mai ai de el. Și de ale tale o să se lipsească, dacă Îmi dai mână liberă. Ca atunci, la Campaldino... Încheie, bătându-l puternic pe umăr. Dante Îi Îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ofensivă, drumul era interzis și rezervat convoaielor care, mergând câteodată toată ziua și toată noaptea, fără întrerupere, fără oprire, își purtau procesiunile lor de triste furnici zdruncinate, cu pași înceți către resturile sfârtecate ale furnicarului lor de pământ și de metal. Părintele Lurant mă luă cu el la casa parohială. Un îngrijitor ne-a condus înăuntru. Avea o față palidă și părul lui aducea cu o blană. Părintele i-a explicat situația și, fără nici un cuvânt, îngrijitorul ne conduse de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Evul Mediu, fusese mănăstire. Deținuții au venit după călugări. Asta e tot. Altfel, locul nu s-a schimbat prea mult. Refectoriul avea încă aceeași destinație, celulele rămăseseră celule. Mai fuseseră adăugate niște gratii, uși, zăvoare și, pe ziduri, țăruși de metal și sârmă ghimpată. Lumina nu prea intra în această mare clădire. Înăuntru, era mereu întuneric, chiar și în zilele însorite. Iar când intrai, nu îți doreai decât să ieși cât mai repede posibil, în fugă dacă se putea. Le spusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ajunge la contemplarea lumii ca spectacol... E de bine. Și uite așa, ajunge la mine... Biata Loredana Buzescu nu e Cordelia, tânăra actriță joacă și nu este. Că n-are voce pentru scenă; când deschide gura, glasul taie ca un metal. Că regizorul a recurs la subterfugiul microfoanelor de scenă, și aceasta a fost o idee catastrofală pentru spectacol, dar folositoare pentru biata Loredana. Actrița e patetică în mod deplasat, nu-i vine bine tragicul, nu poate să fie, în dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pus albastrul ăsta și la ea, nu râde... hâââm... Nu mai era, la 16 ani, dodoloața de la trei, acuma era o blondă subțire, înaltă, cu picioarele foarte lungi. Purta însă la mână cureaua aia de piele neagră, cu ținte de metal, trunchiuri de con, zgardă, cum spunea ea, copilăăă!!!, am țipat la ea, dacă te văd fără cureaua aia la mână, întineresc... În vizita aia, Străinul i-a vorbit fetei despre arhitectură: (Scena discuției dintre cei doi, fie pe ecran, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de pe unde e, nu apărea ea acasă. Se și îmbrăca altfel, numai în fuste, ea, care purta numai blugi, își punea niște fustițe așa, cât un guleraș, nu mai avea la mână brățara aia neagră de piele, cu ținte de metal, arăta ca o femeiușcă pusă pe cucerit, machiată până-n fundul ochilor, se simțea liberă acuma, înțelegi?, în 2005 eu sunt liberă, eu v-am adus libertatea, așa ne zisese... Măi să fie, tu știi ce copil cuminte este... era? (Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu se ude, trage perdeaua din plastic, se închide acolo, între ape, apoi intră în cadă, ridică greu un picior, dreptul, apoi îl trage pe stângul, fonta din baia aia mică era deja caldă, dușul cursese peste emailul alb și metalul era cald, cada era ca nouă, unul dintre muncitorii care refăcuseră apartamentul Maestrului o vopsise, Tina ridică dușul de jos, îl fixează în suportul din perete și apa începe să curgă acuma pe ea, de la umeri pe sâni, se săpunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acolo, nemișcată, ești o pradă grozavă. — Să te văd, bărbat frumos! Cu sabia sclipitoare, tânărul actor face câteva mișcări rapide, fandează, închide foarte bine în partea dreaptă, en garde!, joc perfect de picioare, înscrie o tușă, aproape nu se vede metalul prin aer, Anita își ridică pleoapele, îl privește vrăjită, actorul se mișcă elegant, atacă, spintecă aerul cu grație, trece pe lângă fată de câteva ori, e un dans care ține de ceva vreme. — Și când o să mă omori?, îl întreabă Anita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sufragerie, simte curenții gresiei reci până sus, la coapse - ești nebunăăă!, zicea... - în hol, aceeași gresie, ajunge la ușa metalică de la intrare... Pe jos, plăcile reci, dedesubt, la subsol, apa, apa care știe; ferestrele închise cu gratii, ușa rece, din metal strălucitor. Aici o adusese el, în apartamentul lui minunat, nu te-aș duce eu unde e rău... Iese încet, atent, dureros de atent. E târziu și n-o mai vede nimeni. Capul ți s-a tăiat demult, apleacă-te puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe cine știe ce ulicioară din copilărie. Cineva să meargă la Princeton cu Ferrenby. Amory a ieșit pe ușă și a Început să tremure ușor de frig În vântul din noaptea târzie, un vânt care mișca o aripă Îndoită din masa de metal răsucit, stârnind un sunet subțire, plângător. CRESCENDO! Ziua următoare a trecut val-vârtej, mulțumită milostivei pronii. Când rămânea singur, gândurile lui Amory se Întorceau din nou, inevitabil, la imaginea gurii roșii căscate nefiresc În mijlocul feței albe, dar, cu un efort de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
casa din dumbrava cea mică? Ce rânjea către beznă din lucerna spectral luminată? Doamne!... Până când tu În somn te-ai mișcat și ni s-a făcut frică... Ei bine... trecurăm... mai suntem o cronică doar În lumea ciudată, Doar straniu metal meteoric din ceruri ivit; Născut pe Pământ, neobositul, de tot ostenit, s-a-ntins lângă apă, Aici, lângă mine, neînțelesul copil regăsit. Teama-i ecoul pe care l-am urmărit până la fiica securității, Acum suntem fețe și voci... prea curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
miroase a brânză și‑ți face sete. Nu se poposește nicăieri, fiindcă asta costă bani; un copil poate să bea și apă, care oricum nu‑i de găsit. În curând, sandvișul cu brânză o să‑și dea duhul în dinții de metal ieftin ai mamei și apoi o să‑i duhnească din stomac pentru că nu l‑a mestecat bine. Mestecatul prea îndelung nu face decât să răspândească gustul cel rău peste tot. Blestemata asta de retragere la depou din cauza căreia trebuie să aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întoarce dintr‑o expediție pe munte. După aceea, toată familia iese în oraș. Asemenea legături armonioase care străbat încăperea ca o ceață deasă îl scot din sărite pe Hans. Furios, strivește cu lingurița ultimele bucăți de înghețată din cupa de metal, vărsându‑și astfel nervii asupra unor alimente nevinovate. Traversarea ghețarului și despărțirea de familie, descrise cu lux de amănunte. Sisterheart Christine, care e la curent cu toate năzbâtiile. Drumul la poștă și drumul lung, de o oră și jumătate, momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
indiscret, printre degetele ei și fac o impresie proastă. Și domnul Witkowski face aceeași impresie. Anna pleacă și ea, neobservată de nimeni, dar absolut de nimeni. Nu lasă în urma ei nici măcar o crestătură minusculă, ca acelea lăsate de tocurile de metal pe parchet. Absolut nimic. # Hans iese pe poarta fabricii, iar Anna, care îl așteaptă afară, se apropie de el. Vrea să spună lucruri raționale, ca să‑i arate că e în stare și de altceva. Vrea să spună, îmi pare bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viața lui. Pentru mine Însă, atunci a Început totul. M-am Întors În Japonia. Era Încă o căldură Înnăbușitoare pentru luna septembrie și aveam impresia că bucata de hârtie strecurată În buzunarul hainei atârna la fel de greu ca o bucată de metal. Mi-o dăduse vagabondul care venise să-mi vorbească despre urechea lui Van Gogh, și pe ea era notat un număr de telefon. Întreaga fascinație pe care o simțisem În New York părea să se fi adunat În această bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un luciu opac se Întindeau Înspre exterior, descriind niște curbe line, ca trompele de elefant. Lumina se revărsa din globurile În formă de flori de culoare crem. Ovalul mesei era tăiat dintr-o bucată groasă de sticlă. Picioarele, dintr-un metal auriu, Înnegrit pe alocuri, erau adânc cufundate În covor. Era un covor atât de gros Încât aveai impresia că o minge de golf nu s-ar fi zărit pe suprafața lui. Femeia Încetă să-și mai privească pantofii, mutându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Întrebam dacă boala nu-i afecta și vocea, căci râsul tânărului chelner avea ceva strident și discordant care mă călca pe nervi. La celelalte mese stăteau mai mulți tineri care păreau să fie prietenii albinosului. Beau bere În timp ce ascultau heavy metal la un radiocasetofon. Mai demult citisem Într-o carte despre grupuri de adolescenți care-i atacă pe vagabonzii din cartier și m-am Înfiorat amintindu-mi de japonezul pletos cu accent din Kansai care fusese obligat să facă felație unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
scoale de pe canapea. Între timp am mai băut un pic de apă minerală. Sticla de un litru era deja aproape goală. În cele din urmă Yazaki se ridică În capul oaselor, luă o țigară fără filtru dintr-o cutiuță de metal de pe măsuța de lângă canapea, și-o aprinse și trase cu putere fumul În piept. Mă invită să iau un loc și m-am așezat În celălalt capăt al canapelei. Parchetul era acoperit de un covor gros. — Asta e camera dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de nări capătul țevii și am mirosit uleiul de armă. Apoi am manevrat încărcătorul și am văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e arma lui Bruno, le-am zis. Se pare că nici măcar nu a apucat să pună mâna pe ea. Aș vrea să văd și eu cămașa aia, vă rog. Strunck se uită la Reichskriminaldirektor-ul său pentru aprobare. — Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dispărut miercuri, 24 august, când a plecat de acasă să facă o colectă pentru Programul Economic al Reich-ului, pentru BdM. Făcu din nou o pauză. — Și ce anume colecta? întrebă contele. — Tuburi vechi de pastă de dinți, domnule. Cred că metalul este... — Mulțumesc, inspectore, știu care este valoarea reziduală a tuburilor de pastă de dinți. — Da, domnule. El privi din nou notițele: — S-a raportat că a fost zărită pe Feuerbachstrasse, Thorwaldsenstrasse și Munster Damm. Munster Damm se întinde spre sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de cineva care a lăsat cufărul din piele albastră. Cel mai înalt dintre ei, un bărbat purtând cel mai lung halat de lucru de culoare kaki și care părea să fie șeful celorlalți, scoase un caiet de sub tejgheaua placată cu metal și mi-l aduse. — Probabil că, înregistrați numele și adresele celor care lasă bagaje la voi, i-am spus eu fără mult entuziasm. Ca regulă generală, criminalii care își lasă victimele la biroul de bagaje din gări nu se oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
investigație polițienească. Sau poate speraseră că spiritul meu neobedient ar putea fi înfrânt dacă mai întâi aș fi înjosit în mod dramatic. Chiar și într-o zi însorită cum era asta, biroul meu avea un aspect întunecat, deprimant. Biroul din metal verde-oliv avea mai multe margini în care te puteai agăța decât un gard din sârmă ghimpată și singura lui virtute era că se asorta cu linoleumul tocit și cu draperiile murdare, în timp ce pereții aveau o tentă galbenă de la câteva mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sos din supă și vin. . Termen din limbajul economic care desemnează prețul la care se preconizează vânzarea unui bun la finalul duratei sale de întrebunițare, luându-se în calcul diferite tipuri de depreciere. . Armă albă, alcătuită dintr-o placă de metal cu găuri pentru degete și cu o creastă cu sinuozități, cu care se atacă ținând pumnul strâns. . Cel mai mic grad acordat unui membru al diferitelor organizații paramilitate din Germania nazistă. . Grupare paramilitară alcătuită din voluntari. . Ulei de păr ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]