4,850 matches
-
care școala noastră închiria în fiecare an tot Circul de Stat. Sala aceea mare, cu bănci abrupte, cu arena circulară, deasupra căreia se balansau tot felul de trapeze nichelate, de funii și plase, se umplea de părinți și copii. Cei micuți, din ciclul primar, se foiau de colo-colo, umblau la reflectoarele masive, de metal, cu discuri verzi, galbene, roșii și albastre care se puteau roti în fața farului puternic, iar cei mai mari se grupau pe clase și vorbeau la nesfârșit. Noi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu mă interesau prea mult, iar azi efectiv nu mi le mai amintesc decât cu destul efort. Mai erau două colege noi, una blondă și cu o coadă de cal la spate, răspunzând la numele grațios de Plecoiu, iar alta, micuță și subțire, "o divă în miniatură", cum a numit-o cineva în pauză, venită de la "Iulia Hașdeu". Și figura ei, cu ochi gălbui și mutriță de "doamnă", și vocea ei de rață, puternică, puțin spartă, mi se păreau vag cunoscute
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ei, și nici un Virgiliu și nici o Beatrice și nici o mântuire și nici o urcare spre stele. Rătăcesc prin labirintul minții ei, trag de pârghiile prin care se rotesc ochii ei, apăs pedalele prin care se mișcă genunchii ei. Îmi privesc degetele micuțe și noi, cu unghiile deja cojite. Cu ele am ținut pixul. Deci - cine a scris? Nu mai am mult. În câteva zile termin. Și apoi voi lăsa teancul ăsta de pagini pe masă, căci n-am mai multă pudoare decât
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și terminau amândouă odată, făcând riguros aceleași gesturi, alegând aceleași culori. Doar că desenele lor erau în oglindă. Dacă prima desena un copac în stânga unei căsuțe, cealaltă îl desena în dreapta. Nu puteai găsi nici o altă deosebire între mâzgălelile lor. Erau micuțe, cu trei ani mai mici ca mine, și purtau mereu aceeași îmbrăcăminte: șorțulețe cu arici în piept, atât de scurte încît chiloțeii tetra li se vedeau la orice mișcare. Mie îmi era mai simpatică Ada, pentru că era curată și liniștită
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pragul foișorului, el sprijinit în baston și ținînd-o pe maică-sa cu un gest ciudat după mijloc, cu fețele nemișcate și pierdute în înălțimi, îmi aduceau atât de intens aminte de ceva, încît am întors capul. Simțeam în palmă mâna micuță a lui Marcel. Fără să știu de ce, am dus-o la buze și-am sărutat-o, pe când ne îndepărtam, minusculi sub cerul ca flacăra, pe cărarea îngustă. Noroc că băiețelul era prea preocupat de ceea ce făcuse la foișor ca să observe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un războinic indian, ca pe un sceptru, în mâna stângă. Cârciumăreasa, floarea ei, îi atârna în piept, galben-portocalie. I-am adus din casă și ceasul de mână pe care trebuia să-l folosească în joc. Era un ceas de damă, micuț, cu curelușă roșie lăcuită și cadran auriu, cu limbi ca niște ace negre. Nu avea mecanism, era o jucărie pentru învățat orele. Limbile puteau fi potrivite cu un buton. I l-am pus la mână, și ritualul investiturii fiind încheiat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se părea zadarnic, fără sens. Totul, în afară de acele câteva luni ale dragostei și nenorocirii mele. Căci nu sufeream numai pentru că mă despărțisem de Maitreyi, sufeream și pen-tru crima săvârșită față de un binefăcător al meu, față de o mamă nemaiîntîlnită, față de viața micuței Chabù, pe care, fără îndoială, eu o îndreptasem către moarte. Toate certitudinile acestea mă împiedecau să respir în voie Trebuia să le adorm, să le narcotizez printr-un vis tot mai puternic, în care nu exista nici moarte, nici păcat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
silit să se lupte cu lăcomia trupului său tânăr, la ora ceaiului, din acest familiar salon. Iată însă că astăzi, datorită neașteptatelor evenimente, va putea mânca pe săturate, fără să se mai supravegheze. O privește de aceea cu plăcere pe micuța cumnată, care își savurează și ea felia de tortă cu șocolată ; în această clipă este mai destins ca oricând, îl înseninează bucuria unui școlar ce aude sunând de recreație. Nu mai este silit să susțină conversația și va avea destulă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pentru că nu văzuse niciodată așa ceva. O floare deschizându-se - iată unul dintre lucrurile înfăptuite tainic de natură, așa cum se petrece îmbrățișarea părinților pentru ochii copilului căruia, într-o zi, trăgându-se draperiile dantelate ale coșulețului, i se va arăta doar micuțul frățior. Tot astfel dimineața vezi în locul bobocului de aseară corola desfăcută - cel mult cu o petală, două, jilave, mototolite. Gândurile-imagini deveneau deci tot mai lente, tot mai înfoiate în mișcarea lor, dar, cu cât trăsura, hurducându-se pe străzi lăturalnice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
opri asupra lui, l ar putea analiza... Numai că el evită să îl privească de aproape. — Dificultățile survenite explică în bună parte... Profesorul s-a întrerupt brusc și, cu fața luminată de zâmbet, cu brațele patetic deschise, iese în întâmpinarea micuței Yvonne, pe care, cu îndrăzneală, Nela o împinge de la spate prin ușa întredeschisă. — ...Hai, mon petit, hai, îndrăznește... Micuța face câțiva pași și apoi, speriată de așa multă lume, se repede, cu un țipăt scurt, înapoi între fustele Nelei. Cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în care energiile se încleiază, se pervertesc, se îneacă. Pentru că tinerii noștri, copiii noștri, i-ați văzut ce dotați sunt ? Cât de minunați sunt copiii noștri, cât de dezamăgitori ne sunt adulții... Și Profesorul Mironescu își strânge grijuliu brațele în jurul micuței Yvonne care, nedându-și seama cât este de protejată în brațele lui Papa, scâncește ca un cățel nervos, dând semne că ar vrea să plece. Dar chiar așa, dragul meu, cum îți explici că tot de aceleași răuri ne plângem
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi reușit să-l ducă până la capăt ! Numai că, așarnându-ne împotriva omeneștilor scăderi ale semenilor, ne discredităm și principiile ! Aruncând în permanență oamenii în derizoriu, vom sfârși prin a arunca și idealele... Brusc îngrijorat, domnul Mironescu își oprește ochii asupra micuței Yvonne care, de câteva minute, se învârte fără rost în jurul măsuței cu fotografia, riscând să răstoarne candelabrul cu lumânări aprinse. Dar, înțelegând mustrarea din ochii lui Papa, fetița aleargă să se vâre sub gheridon. De acolo scoate din când în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
piciorușele ei subțiri și i se cuibărește la subțioară. De acolo privește sfidător ciucurii de cristal ai lămpii, Apollo cel de bronz și tot restul salonului. Respiră încântată mirosul liniștitor și simte, uimitor de sigur și uimitor de clar pentru micuța ei minte, că ea (ea, și nu Muti) este pentru Papa cea mai importantă persoană. — Da, să se fi făcut reforma mai din vreme, îndrăznesc să avansez ipoteza că țara ar fi arătat altfel... Atunci, dacă regele... — Regele Carol ? intervine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o avea Regele Carol și cum a fost împins să și ia zilele, șoptește cu un glas înlăcrimat Margot. Privind discret în altă parte, ca unii ce au trecut și ei cândva prin vârsta dificilă, cei trei o ignoră pe micuța domnișoară, ca pe orișice copil ce a depășit măsura. — Ah, j’en ai assez, elle fait tant des bêtises ! exclamă agasată doamna Mironescu, ridicându se brusc și îndreptându-se spre șnurul clopoțelului. Ia-o și du-o în camera ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cinci, s-a întâmplat ca atunci când a sunat telefonul să fiu doar eu pe aproape. Domnul Ialomițeanu, voind să verifice dacă obișnuita partidă de tenis cu Margot mai este cazul să se facă ! Decis să nici nu-i spun nimic micuței (este, de altfel, foarte neliniștită pentru că noul ei flirt, Geblescu, se află chiar în linia întâi), am deconsiliat o asemenea joacă, riscând să pară ușurătate. Apoi rămânea problema drumului până la Cișmigiu, în condițiile în care tramvaiele se reduc tot timpul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o corespondență pe tema formării omului nou? Dar ei fie nu Înțeleg engleza ta, fie nu vorbesc deloc engleză. În orașul vechi, ați vizitat această piață enormă unde se află un turn prevăzut cu un ceas medieval nemaivăzut - 12 apostoli micuți ieșind la fiecare oră să se asigure că lumea n-a dispărut de prea multe păcate capitale. Seamănă cu Sighișoara, ziceți voi; ca să vă dați mari, probabil, pentru că Sighișoara, În anul lui Dumnezeu 1989, seamănă mai degrabă cu un cimitir
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Răcane, bagă o flotare să nu adormi, țipă Aursulesei din centrala telefonică, cu vocea lui de copil bătrîn. — Mai bine sună la room-service să ne trimită două beri aici sus. Referințele din umorul nostru deștept n-au ecou În mintea micuțului, care se simte ofensat și ne lasă În pace. Un cîine fornăie și mîrÎie prins Într-o tufă de zmeură. Vlad zice că e vulpe. — De unde știi? — Are mama una acasă, În șifonier, face exact la fel, din cauza otrăvii de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și fac pronosticuri, imaginîndu-și ratarea monumentală despre care vorbește crainicul. Din păcate, meciurile nu se termină pînă cînd Îmi vine rîndul să intru. Dar cum nevoia de igienă e mai mare decît pasiunea pentru fotbal, intru fără regrete, lăsîndu-l pe micuțul atacant Ciurea să dezlănțuie atacurile Universității asupra lui Dinamo. Sala de duș nu face excepție de la dimensiunile cazărmii, cu care deja am Început să mă obișnuiesc. Pe tavanul igrasios se află un păienjeniș de țevi și În jur de 50
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În spital, un spital civil. Am capul bandajat, fața tumefiată, spatele mă doare În cîteva locuri, nu știu cum se traduce asta În limbaj medical. Aseară am ajuns cu salvarea. Amintirile sînt destul de confuze. Îmi amintesc că m-a cusut un medic micuț (sau era Înalt?) și pleșuv (sau avea o claie dezordonată?), Îmi amintesc saboții lui albi (avea saboți?). Îmi amintesc că am văzut cu ochiul stîng lampa pe care mi-a băgat-o În față, după ce a reușit să-mi dezlipească
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
RÎndurile lui Anaïs nu sînt doar o poveste, sînt și visul Mariei că În curînd, cine știe, poate că Într-un an, va putea să trăiască și ea la fel, În România. După două săptămîni i-a venit un pachet micuț. O cutie cu mostre din mai multe parfumuri Givenchy, Pierre Cardin, Chanel și trei poze Polaroid, probabil de la cheful despre care nu a apucat să-mi povestească, Își dă seama Maria. Eu sînt În mijloc, perechea de ochelari care lucesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
militar serios nu pleacă de-acasă - se vede treaba. Ciudat? Nu. De ce? SÎntem niște oameni de lume, putem să Înțelegem multe, foarte multe lucruri. — Patrana, vezi să nu-l scapi, că-ți iei imediat niște picioare În cur, striga la micuț caporalul Porcescu, dezvelindu-și dinții Într-un rînjet inegal, de mare clasă. Apoi toată unitatea a fost aliniată În marginea trenului, pe un tăpșan de pe care am gonit mai Întîi ciorile și cîinii vagabonzi aciuați pe- acolo, astfel Încît comandantul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
glume proaste pe seama răcanilor. Noroc că sînt santinelă. Sau planton. Sau ceva. Noroc că trenul nici n-a ieșit bine din gara Caracal, cu cîteva salbe de capete tunse nefericit scoase pe geamuri, răcnind Hai liberare! aproape de să spargă ferestrele micuței gări, că m-am trezit cu comandantul de baterie peste noi, care mi-a făcut semn să ies pe culoar. — Bă, nu’ș cum să-ți zic io ție, dar ia fi un pic atent acia... bă, mă urmărești sau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
necunoașterea. Whisky american. Domnilor, fiți, vă rog, martorii acestei drame: iată cîte lucruri pierd, armata asta mă nenorocește; o să rămîn un sărăntoc, băga-mi-aș... Așa că facem cumpărături. Țigări și Coca Cola. Și apoi cîteva sticluțe de burboane - din alea micuțe, cu care te servesc În avion cînd zbori la Bangkok. Și de Johnny. Și apoi mai cumpărăm niște țigări, ca să fim siguri. Și Încă una mică de Jack. Și Încă două cutii de Coca Cola. Fii atent că ăsta vinde
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
enorm (am pus la grămadă tot ce ne-au adus părinții la prima oră), ne retragem la odihnă În saloane. Dar liniștea amiezii e spartă de un moment intens. Unul din colegii lui Rică face o criză. E un tip micuț, cu țeasta tunsă, pare un copil. Strigăm la asistentă din ușa salonului În timp ce el tremură și se curbează violent, gura i s-a umplut de spumă, pare să se liniștească, dar Întoarce spre noi o privire albă, fără iris, e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
am convingerea că de la o vîrstă omul e făcut mai mult din Înțelepciuni, ca-n basme, Îi ies cum cască gura. Ce-mi spune el, terminînd, lăsîndu-și ustensilele pe paleta de culori și ridicîndu-se să facă o cafea la aragazul micuț din atelier, sînt altfel de lucruri, poate similare, dar mai Împrăștiate, cu o morală mai vagă: cine ce-a mai zis și despre cine (și oare de ce să vorbească asemenea prostii?); ce politică se discută În televizorul ăla la care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]