3,411 matches
-
trei prototipuri cu blindaj corespunzător condițiilor de luptă. Cele trei tancuri au fost trimise lângă Oslo, fiind folosite în luna aprilie 1940 în operațiuni militare. Un prototip a fost distrus lângă Åndalsnes de către germani când a rămas împotmolit într-o mlaștină, iar celălalte două exemplare au fost trimise înapoi în Germania la sfârșitul anului 1940. În 1941, toate cele 4 prototipuri existente au fost trimise la casat.
Neubaufahrzeug () [Corola-website/Science/320992_a_322321]
-
acestea. În timpul regimului comunist, a avut loc și o industrializare forțată, platforma industrială Buzău-Sud fiind inaugurată în 1963. Locul acesteia a fost ales pentru a folosi un teren nefertil, unde fusese înainte o rafinărie și care acum era acoperit de mlaștini. Această poziție prezintă și avantajul vânturilor locale care îndepărtează de oraș noxele produse de fabrici. În această perioadă au fost aduse însă și unele îmbunătățiri orașului. Parcul "Tineretului" a fost construit în partea de est, cu o sală de sport
Istoria Buzăului () [Corola-website/Science/315274_a_316603]
-
ea la scrierea romanului. În 1854, în urma impresiilor călătoriei prin Europa, publică volumul "Amintiri însorite din țările europene". Doi ani mai târziu vizitează din nou Europa, întâlnindu-se cu regina Victoria a Angliei. Tot în 1856 publică "Dred" sau "Povestea mlaștinei întunecate", cel de-al doilea roman valoros al scriitoarei Beecher Stowe. În 1857, fiul ei cel mare, Henry, se îneacă. Începe să colaboreze la revista "The Atlantic Monthly". În 1859 face a treia călătorie prin Europa. Apare romanul " Preotul pleacă
Harriet Beecher Stowe () [Corola-website/Science/317289_a_318618]
-
John Garang, liderul istoric al rebeliunii sud-sudaneze, timp de douăzeci de ani, figurează pe noile bancnote sud-sudaneze. Sudanul de Sud se află între latitudinile 3 ° și 13 ° N, 24 ° și longitudinile și 36 °C. Țara este acoperită cu păduri tropicale, mlaștini, și pășuni. Nilul Alb trece prin țara, trecând prin Juba. Parcul Național Bandingilo găzduiește a doua cea mai mare faună din lume. Sondajele au arătat că Boma National Park, la vest de frontiera etiopiană, precum și zonele umede Sudd și Parcul
Sudanul de Sud () [Corola-website/Science/321884_a_323213]
-
era astfel exclus ca opțiune viabilă, rămânând ca unice posibilități doar drumurile de la Napoli la Roma, șoselele 6 și 7; șoseaua 7 (vechia Via Appia romană) ducea de-a lungul coastei de vest dar la sud de Roma intra în mlaștinile Pontine pe care germanii le inundaseră. Șoseaua 6 trecea prin valea Liri. Intrarea dinspre sud în această vale era dominată de o masă deluroasă în spatele orașului Cassino. Punctele excelente de observație de pe culmile câtorva dealuri le-au permis germanilor să
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
la 19 aprilie lângă Lynch's Ferry. Obligat să treacă Vince's Bridge, el și-a stabilit pozițiile pe mai puțin de 8 km² de teren complet înconjurat de râul San Jacinto și de gârlele Buffalo și Vince, și de mlaștine și golfuri la est și sud-est. Houston și-a pus tabăra pe o pajiște la 1 km depărtare. Crezând că Houston este încolțit, Santa Anna s-a hotărât să-și odihnească armata pe 19 aprilie și să atace pe 22
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
mai organizată, dar a fost și el ucis. Soldații săi au fugit panicați, iar linia defensivă a lui Santa Anna s-a prăbușit rapid. Sute de soldați mexicani demoralizați și confuzi au fost puși pe fugă, mulți fiind împinși în mlaștinile din preajma râului unde s-au înecat. Texanii i-au urmărit pe inamicii care fugeau, strigându-le „take prisoners like the Meskins do!” („luați prizonieri ca [mexicanii]!”), cu referire la arderea cadavrelor după Alamo și de uciderea prizonierilor la Goliad. Unii
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]
-
și soldații săi l-au învins pe Santa Anna în bătălia de la San Jacinto la 21 aprilie 1836. A doua zi, un mic grup de soldați texani conduși de James Sylvester l-au prins pe Santa Anna, ascuns într-o mlaștină și îmbrăcat în uniformă de soldat de dragoni. Președintele Texasului, David G. Burnet, și Santa Anna au semnat tratatele de la Velasco, prin care liderul mexican a recunoscut independența Republicii Texas, în schimbul promisiunii de a fi transportat în siguranță la Veracruz
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
un volum editat de George Newnes Ltd din Anglia, în anul 1902. Ilustrațiile au fost realizate de Sidney Paget, care ilustrase și povestirile din precedentele două volume ale lui Conan Doyle. Acțiunea romanului se petrece în mare parte în regiunea Mlaștinilor Dartmoor din comitatul Devon (aflat în partea de vest a Angliei). Cartea are ca subiect o încercare de asasinat inspirată de legenda unui înspăimântător câine diabolic. Sir Arthur Conan Doyle a scris această povestire la scurtă vreme după ce s-a
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
soția. La 5 iulie 1677, el a murit și a fost pus să se odihnească în "mormânt", dar aceasta a fost doar începutul poveștii. În noaptea înmormântării sale a fost văzută o haită fantomatică de copoi care venea lătrând din mlaștină pentru a urla lângă mormântul lui. Începând din acea noapte, el putea fi zărit conducând haita fantomatică prin mlaștină, de obicei, în jurul datei aniversare a morții sale. Dacă haita nu ieșea la vânătoare, aceasta putea fi găsită rătăcind în jurul mormântului
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
a fost doar începutul poveștii. În noaptea înmormântării sale a fost văzută o haită fantomatică de copoi care venea lătrând din mlaștină pentru a urla lângă mormântul lui. Începând din acea noapte, el putea fi zărit conducând haita fantomatică prin mlaștină, de obicei, în jurul datei aniversare a morții sale. Dacă haita nu ieșea la vânătoare, aceasta putea fi găsită rătăcind în jurul mormântului, unde urla și scheuna. Într-o încercare de a-i lăsa sufletul să odihnească în pace, sătenii au construit
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
și furios, Hugo a strigat că-și va da sufletul puterilor răului dacă va reuși să o prindă. Hugo, ajutat de prietenii săi și de ogarii săi de vânătoare, a încalecat pe cal și a început să o urmărească prin mlaștina pustie. Puțin mai târziu, Hugo și fata au fost găsiți morți. Ea murise de frică și de oboseală, în timp ce un uriaș câine fantomatic stătea peste corpul lui Hugo. Prietenii lui au ajuns la locul unde Hugo o ajunsese pe fată
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
l-a dezvăluit la anchetă. Intrigat de caz, Holmes se întâlnește cu Sir Henry, recent sosit din Canada. Sir Henry este nedumerit de un bilet anonim lăsat în camera lui de hotel din Londra, în care era avertizat să evite mlaștinile din Devon. Holmes spune că biletul a fost compus în mare parte din litere decupate din "The Times", probabil într-un hotel, judecând după alte indicii. Faptul că literele erau tăiate cu o foarfecă de unghii sugera o autoare, ca
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
că telegrama nu a fost livrată efectiv în mâinile lui Barrymore, așa că nu mai este sigur că acesta a fost la castel și nu la Londra. Pe drumul de întoarcere, Watson îl întâlnește pe Jack Stapleton, un naturalist familiarizat cu mlaștina, chiar dacă se mutase în zonă doar de doi ani. Ei aud un geamăt lugubru pe care țăranii îl atribuiau cânelui fantomatic, dar Stapleton afirmă că era probabil strigătul unui buhai de baltă sau, eventual, al unui sunt scos de mlaștină
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
mlaștina, chiar dacă se mutase în zonă doar de doi ani. Ei aud un geamăt lugubru pe care țăranii îl atribuiau cânelui fantomatic, dar Stapleton afirmă că era probabil strigătul unui buhai de baltă sau, eventual, al unui sunt scos de mlaștină. Apoi, el fuge după un fluture din specia "Cyclopides", care se mai găsea în Dartmoor până pe la 1860. Watson nu este mult timp singur pentru că Beryl Stapleton, sora lui Jack, se apropie de el. Confundându-l cu Sir Henry, ea
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
oră târzie, Watson îl vede umblând pe coridor cu o lumânare în mâna și intrând apoi într-o cameră goală, unde ține lumânarea la fereastră, și apoi ieșind. Dându-și seama de faptul că cea cameră este cu vedere spre mlaștină, Watson și Sir Henry sunt hotărâți să afle ce se întâmplă. Între timp, în cursul zilei, Sir Henry se întâlnește cu Beryl Stapleton, dar sunt suprinși de fratele ei care urlă furios. El i-a explicat mai târziu baronetului dezamăgit
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
spune că nu s-a mai dus la Baskerville pentru că primise între timp un ajutor din altă parte. Frankland tocmai a câștigat două procese și-l invită pe Watson să sărbătorească acest eveniment. Anterior Barrymore îi spusese doctorului că în mlaștină locuiește și un alt bărbat în afară de Selden, iar Frankland confirmă fără să vrea acest lucru, atunci când îi arată lui Watson prin telescopul său figura unui băiat care transportă alimente prin mlaștină. Doctorul pleacă de la casa lui Frankland și merge în
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
acest eveniment. Anterior Barrymore îi spusese doctorului că în mlaștină locuiește și un alt bărbat în afară de Selden, iar Frankland confirmă fără să vrea acest lucru, atunci când îi arată lui Watson prin telescopul său figura unui băiat care transportă alimente prin mlaștină. Doctorul pleacă de la casa lui Frankland și merge în aceeași direcție în care mergea și băiatul. El găsește o locuința preistorică de piatră în care locuia bărbatul necunoscut, vede mâncarea lăsată de băiat, precum și un bilet în care i se
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
El se duce acolo, fără să știe că locuința era supravegheată de la distanță de Watson, Holmes și Lestrade. O ceață deasă avansează în acea noapte, micșorându-le mult vizibilitatea urmăritorilor. Când baronetul iese din casă și pornește spre castel prin mlaștină, Stapleton se duce și dezleagă unn ogar de dimensiuni mari, care părea să scoată flăcări pe gură și să aibă ochii în flăcări. Holmes și Watson reușesc să tragă cu pistolul asupra câinelui, rănindu-l, dar animalul îl ajunge din
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
ochi și pe la bot cu fosfor. Ei o găsesc pe doamna Stapleton legată de un stâlp într-o cameră de la etajul casei Merripit. După ce este eliberată, ea le spune unde este ascunzătoarea lui Stapleton, pe o insulă aflată în mijlocul marii mlaștini Grimpen, unde era o mină de staniu părăsită. Din cauza întunericului și a pericolului să-și piardă viața în mlaștină, ei amână urmărirea pe a doua zi. Merg pe urmele lui Stapleton prin mlaștină, dar acestea se termină la un moment
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
de la etajul casei Merripit. După ce este eliberată, ea le spune unde este ascunzătoarea lui Stapleton, pe o insulă aflată în mijlocul marii mlaștini Grimpen, unde era o mină de staniu părăsită. Din cauza întunericului și a pericolului să-și piardă viața în mlaștină, ei amână urmărirea pe a doua zi. Merg pe urmele lui Stapleton prin mlaștină, dar acestea se termină la un moment dat, înainte de a ajunge la ascunzătoare. Detectivul deduce că Stapleton greșise drumul pe întuneric și călcase în nisipurile mișcătoare
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
Stapleton, pe o insulă aflată în mijlocul marii mlaștini Grimpen, unde era o mină de staniu părăsită. Din cauza întunericului și a pericolului să-și piardă viața în mlaștină, ei amână urmărirea pe a doua zi. Merg pe urmele lui Stapleton prin mlaștină, dar acestea se termină la un moment dat, înainte de a ajunge la ascunzătoare. Detectivul deduce că Stapleton greșise drumul pe întuneric și călcase în nisipurile mișcătoare, fiind aspirat în adâncurile fără fund ale mlaștinii. Holmes și Watson reușesc să găsească
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
Merg pe urmele lui Stapleton prin mlaștină, dar acestea se termină la un moment dat, înainte de a ajunge la ascunzătoare. Detectivul deduce că Stapleton greșise drumul pe întuneric și călcase în nisipurile mișcătoare, fiind aspirat în adâncurile fără fund ale mlaștinii. Holmes și Watson reușesc să găsească și să recupereze doar gheata lui Sir Henry, care fusese folosită de Stapleton pentru a-i permite câinelui să-i ia urma baronetului, precum și rămășițele câinelui dr. Mortimer la mina părăsită. Câteva săptămâni mai
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
-i ucidă pe ultimii Baskerville pentru a intra în posesia moștenirii ca ultimul din linie. Nu l-au interesat proprietățile imobiliare și a vrut, pur și simplu, banii lăsați moștenire. El a cumpăratun câine mare și l-a ascuns în mlaștină la locul unei mine de staniu abandonate. În noaptea morții sale, Sir Charles o aștepta pe Laura Lyons. Scrumul de trabuc de la poartă ("scrumul i-a căzut de două ori din trabuc") a arătat că el a așteptat ceva timp
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]
-
radiofonic regizat de Bert Coules, Lestrade nu este niciodată menționat în povestire. Holmes și Watson organizează o ambuscadă pentru a-l prinde pe câine. De asemenea, Holmes încearcă să-l vâneze pe Stapleton după ce câinele este ucis, găsindu-l în mlaștina Grimpin. În ciuda îndemnurilor lui Watson de a face contrariul, Holmes îl privește pe Stapleton cum îi intră piciorul în nisipurile mișcăptoare și se scufundă. În epilog, Holmes relatează descoperirile sale cu privire la fosta școală a lui Stapleton, despre care Stapleton pretindea
Câinele din Baskerville () [Corola-website/Science/321376_a_322705]