5,311 matches
-
desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În cer mai lucește. Neagră, fumegîndă acum sînt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier.” Nu este greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
etc. Peisaj compus din cărți, În stil tenebros romantic. Peisajul este completat, În Cimitirul, cu o peșteră Întunecată, simbol, evident, de ordin moral: „azil al pocăinței”. Aici locuiește o „groaznică iazmă” ce zbiară „sătănește”, alt simbol, din galeria, acum, a monștrilor cu care se luptă poetul În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cu frumoase flori de aur și cu nasturi de opal, Peste coada-i de păr negru poartă o vînătă tichie Care-n vîrf e-mpodobită c-un bumb galbin de cristal. Fericit, el locuiește un măreț palat de vară Plin de monștri albi de fildeș și de jaduri prețioși. Mari lanterne transparente, de o formă mult bizară, Răspînd noaptea raze blînde pe balauri fioroși. O deschisă galerie, unde-a soarelui lumină Se strecoară-n arabescuri prin păreții fini de lac, Prelungește colonada
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parte de plăcere. „Cruntul fior de gheață” nu-l Împiedică să construiască cu evidentă satisfacție un peisaj fantastic tenebros și un portret pe măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții - Grui este un monstru ieșit din unirea puterilor infernale: „Soția lui e groaza și noaptea-a lui complice! Ca tigru fără sațiu, sub un stejar la pîndă, El face zi și noapte o crîncenă izbîndă, Găsind În agonie un vaiet care-i place Ș-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e groaza și noaptea-a lui complice! Ca tigru fără sațiu, sub un stejar la pîndă, El face zi și noapte o crîncenă izbîndă, Găsind În agonie un vaiet care-i place Ș-o viață desfrînată În morțile ce face. Monstru cumplit cu fața ca sufletu-i de slută, În trame sîngeroase gîndirea-i e perdută. Orcine-l vede crede că au văzut o ciumă, Și dacă scapă teafăr, cu păr de lup s-afumă, Căci fruntea lui apare sinistru luminată De-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în chilia pe care i-o va arăta un călugăr, să-și lase acolo traista și să se întoarcă la el
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
despre magie și înrâuriri stelare îl duseseră brusc cu gândul la serile petrecute în fața vetrei alături de maică-sa care, făcându-și semnul crucii necontenit, povestea despre necromanți și de transformarea unor păsări, a valurilor mării văzute de departe ca niște monștri războinici, precum și de nevinovate vrăji în care credea așa cum credea în Dumnezeu. El însuși simțea această dragoste dublă și nu știa cum s-o justifice în chip rațional. Nu doar învățăturile părintelui Lucio îl făcuseră să se intereseze de asemenea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mereu argumentările teologice. Cardinalul l-a sfătuit să plece din Roma către Florența sau alte orașe, i-a dat o scrisoare de recomandare pentru Marele Duce de Toscana și binecuvântarea sa. În scrisoare era scris că purtătorul ei era un monstru sacru de cultură și că i se putea încredința la Pisa sau la Siena o catedră universitară (Tommaso avea doar douăzeci și patru de ani!) fără să se mai țină seamă de disciplina ce-ar fi urmat s-o predea fiindcă oricum
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
convingă pe fra' Tommaso. Era chiar el cel ce vorbea la persoana a treia, pentru a se apăra în acel tribunal unde fuseseră puse la cale acuzațiile, pregătiți martorii, născocite minciunile înspăimântătoare pentru a-l face să apară drept un monstru, dușman atât al Spaniei cât și al Bisericii. Voiau să facă din el un individ abject care a profitat de ingenuitatea ciobanilor și a țăranilor, a meșteșugarilor analfabeți și a altor oameni sărmani. Dar dacă era cu neputință să deposedezi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Cum de-au reușit să-i aducă pe oameni în stare să se dedea orbește la asemenea fărădelegi? Le dau cumva opiu sau atât de înfricoșați sunt că nu mai bagă de seamă ce săvârșesc? Sau au ales anume niște monștrii, niște sadici? Nu erau mai prejos nici judecătorii, asistând din fotoliile lor comode, nepăsători la ceea ce se petrecea între o lovită de cravașă și alta, între o întrebare și o amenințare. Mai ales acel Giovanni Sanchez de Luna, ce se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
înlesnesc călătoria în țara mea, dar și cei din Franța mi-au dat asigurări că vei fi binevenit, în primul rând pentru gândirea ta și apoi fiindcă, așa cum spunem noi, ești cel mai vechi vrăjmaș al spaniolilor. Părintele Ridolfi, zis Monstrul, este însă pe urmele mele, dacă nu trec granița la timp, am să mă trezesc în ghearele lui, spuse Campanella. Aici nu vor putea să intre. Problema se va pune pe traseul până la navă: vom găsi ceva pentru a-l
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le vedeai dintr-odată în capătul străzii. Le simțeai de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întinsese peste cele trei brațe, ca un giulgiu care aștepta coborârea de pe cruce. Chisăliță avea și el un răspuns, răscolind cu vârful pantofului cenușa. — Io zic s-o tăiem de-aicea, spuse Pârnaie. Dar nu se clintiră, privind fascinați la monștrii care mușcau, clefăind din molozuri. Ce s-o fi întâmplat cu mortu’ ? întrebă Iadeș. Pârnaie privi către soldații de oțel ai acelei armate. — O fi înviat... Abia atunci se dumiriră și începură să se tragă îndărăt. Iadeș își apucă sacul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căută din priviri și găsi telefonul cu firul atârnând. Îl îndesă lângă celelalte. — Mai schimbăm și noi o vorbă, spuse, opintindu-se să ridice sacul în spate. Se depărtau cu fereală, tupilându-se. Dar poate că fereala le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista niciun
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Numerele de pe bulinele strânse în castronul de tablă păreau inofensive, câtă vreme nu se alegeau, câte cinci, câte șase, și nu se înșirau pe biletul de loterie. Zăceau ca niște frânturi, dar orice alăturare a lor ar fi putut naște monștri. Împinse castronul mai spre mijlocul tejghelei, de teamă ca o mișcare stângace să nu-l răstoarne. Ar fi trebuit, atunci, să culeagă numerele, unul câte unul, de pe jos și asta ar fi însemnat, deja, o alegere. Pentru că cifrele păreau că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Scobeam un șanț uriaș în chip de pătrat, umplîndu-l cu apă, și din lutul respectiv scoteam cărămida cu care clădeam zidul exterior. În mijlocul pătratului aș fi construit un turn amețitor, punând paralelipiped peste paralelipiped. Lipeam peste tot basoreliefuri colosale și monștri de teracotă. Cu aztecii lui Monteczuma cu siguranță m-aș fi înțeles. Ministrul de lucrări publice Chihuacoatl pare să fi fost un om deștept. La Iztapalapa și Temixtitan aș fi făcut niște cetăți lacustre mai somptuoase decât Veneția și Petersburgul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Suflețel, poftim polița.Și scoțând hârtia din portofoliu o trecu pe dinaintea fiecăruia. Vanafides!2 căzu el în fine dezolat pe scaun. Gulimănescu îl sfătui foarte serios s-o publice în facsimil. Suflețel lămuri cu aer înfrînt că-i era imposibil. Monstrul îl avea la mână, putîndu-l persecuta și în alte împrejurări. Mai era în perspectivă încă un post, și Suflețel trebuia să se resemneze. FeIonia lui Hagienuș era într-adevăr foarte curioasă, și ea se explica prin motive aproape imponderabile, ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prezumtivului ministru. Același Aslan vânduse ministerului un număr de tablouri prin mijlocirea lui Hagienuș, care primise un procent însemnat drept cadou. Tablourile erau mediocre și fură trimise pinacotecii a cărei direcție o reclama Suflețel, dar și Aslan. Hagienuș consultă 2 Monstru îngrozitor (lat.). Credință neîntemeiată (lat.). G. Călinescu cu mină nevinovată pe Pomponescu pe cine să numească director de pinacotecă, încunoștiințîndu-l că are în vedere pe Panait Suflețel, dar că din păcate ridică pretenții și Aslan. Pomponescu avea totdeauna prezentă în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai stai așaîn soare cu capul gol, ras. Ai să capeți congestie. Arhitectul făcu un gest evaziv cu mâna, părând a participa astfel la conversație, în realitate el își urmărea ideea lui fixă. "Ticălosul, cugeta el, stă absolut liniștit, adevărat monstru de disimulație. Vine din Germania, încasează salarii de complezență și vizionează raporturi asupra mea. Ce generație!" - Am să te rog, reveni madam Ioanide la presupunereasa, să iei un medicament. Este minunat. Câteva picături în puțină apă zaharată. E astringent și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-se, lăsă capul în jos și șopti doar: - Eu nu frecventez. - Tu nu frecventezi, să zicem, totuși ai de-a face cu ei. Am mereu încredere în cinstea, în nobleța firii tale, Pica, fiindcă nu-mi închipui că am produs monștri. Ce zici de un june care e bătut cu frânghia udă? - Te asigur, tată, că n-a suferit nimic grav. Te neliniștești degeaba. Copilării de-ale lor, pe care eu nu le înțeleg... - Știi că ai haz, Pica? Crezi tu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
personalități. Astfel, în mod normal era umanul doctor Jekyll, iar după administrarea doctoriei devenea criminalul Mr. Hyde. Tudorel era un homuncul al său, probabil, care mocnise în propria sa ființă transcendentală și printr-o demineralizare de substanțe tonice devenise un monstru de nerecunoscut, în care câteva linii grotești caricaturizau și denaturau propria sa formulă biologică. Cu toată această incompatibilitate, arhitectul păstrase o slăbiciune pentru Tudorel, o gingășie medicală pentru un infirm. La moartea Pichii acest interes dispăru și, fără a face
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un cuvânt nimănui de prezența mea aici. Ați avea neplăceri pe care le-aș regreta. În ciuda tonului amical, deși nu fără insinuație, cu care Gavrilcea spuse aceste cuvinte, Suflețel le înregistră ca pe o sentință de moarte pronunțată de un monstru. În noaptea aceea părul îi albi și după discuții violente cu Aurora hotărî să se interneze în sanatoriu, spre a avea un alibi. XXIII Încă din primăvară, Ioanide primise din partea unui primar de cartier invitația de a construi o primărie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rămânea ilariantă pentru un om ca Ioanide. Ceva grosolan te izbea de la început: lipsa de moderație, de filozofie arhitectonică. Lui Botticelli îi făceau impresie materialele în parte și căuta să strângă toate detaliile pitorești. Casa n-avea croială, era un monstru de rezistență, un catalog de materiale de construcție. La sobe, Butoiescu alesese teracota cea mai bună, adusă din Saxonia, și le făcuse mari, pline de ornamente și în culori stridente. Cu atât mai mizerabilă apărea această sforțare cu cât pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
femme brune", "dark aged womman"3, e un actor de duzină cu puseuri shakespeariene, care s-a lăsat împușcat într-un teatru, de poliție, la o reprezentație fantastică cu cagularzi. Ca spectacol, accidentul a fost foarte reușit. Cioarec e un monstru de cruzime, un măcelar mic de stat și pipernicit, care ucide la comandă, fără nici un fel de complicație teoretică. Zice că atunci când era mic toți îl chemau să le taie găinile și a rămas cu acest tic nevinovat. Un prinț
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
printre fete de orfelinat, și unde? În casa lui Suflețel, în fond un ridicol adulator din clientela lui. Suflețel îl văzuse pe Pomponescu pe bulevard, în semiobscuritate, și, ca și în cazul lui Ioanide, o luase la goană, ca și când un monstru înfricoșător se îndrepta spre el. Suflețel, cu toate ordinele prințesei, era în stare să nu-l primească sau să părăsească locuința, lăsîndu-l într-o poziție caraghioasă. Cât despre a pleca în străinătate, era o imposibilitate: Pomponescu nu-și putea lăsa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]