4,361 matches
-
infideli”. Cu toate că aceștia nu era împotriva războiului coercitiv, răboaiele împotriva musulmanilor erau definite drept kitâl, adică lupte. Al-Maverdî a declarat că în afara djihad-ului existau trei tipuri de războaie: împotriva apostaților, împotriva rebelilor și împotriva răufăcătorilor. Apostați erau considerați cei care musulmani fiind renunțau la religia lor din diferite motive. Aceștia avea două variante: reveneau la Islam sau erau pedepsiți cu moartea ( se știa că în perioada lui Abu Bakr au fost duse războaie împotriva apostaților). Atitudinea comunității musulmane față de aceștia se
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sau erau pedepsiți cu moartea ( se știa că în perioada lui Abu Bakr au fost duse războaie împotriva apostaților). Atitudinea comunității musulmane față de aceștia se asemănă cu cea a pe care au avut-o la început asupra arabilor idolatri. Un musulman major și în deplinătatea facultăților mintale era pedepsit cu moartea dacă renega credință musulmană. Timp de 3 zile, acesta avea dreptul de a se reîntoarce la Islam, iar dacă nu făcea acest lucru în termenul celor 3 zile, atunci era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
își renegau credință musulmană sau se revoltau invocau argumente din Coran, considerând că autoritatea centrală a trădat însemnele religiei musulmane. Războaiele otomanilor din sec. XIV-XV, cele împotriva mamelucilor și cele împotriva safavizilor aveau nevoie de o justificare. În general, toți musulmanii erau conștienți că războiul împotriva coreligionarilor era contrar seri at-ului. Prin urmare, de multe ori principii anatolieni i-au acuzat pe otomani că încălcau seri at-ul. Principalele argumente folosite de otomani pentru a-și justifica aceste acțiuni erau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
-ului. Prin urmare, de multe ori principii anatolieni i-au acuzat pe otomani că încălcau seri at-ul. Principalele argumente folosite de otomani pentru a-și justifica aceste acțiuni erau următoarele: 1)acuzarea de trădarea a războiului sfânt de către acești musulmani; 2)afirmarea primoridalității în lumea islamică și a calității de moștenitori al selgiuchizilor și 3) calificarea safavizilor drept necrediincioși ( kâfirler) și eretici ( mulhidler). Otomanii considerau că doar ei purtau războiul sfânt împotriva dușmanilor Islamului. Astfel că atunci când se aflau în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
doar ei purtau războiul sfânt împotriva dușmanilor Islamului. Astfel că atunci când se aflau în conflict cu alti emiri musulmani, turcii lansau prin fetva-le acuzații de trădarea la adresa jihadului, datorită faptului că îi împiedicau să poarte djihad. Prin urmare, lupta împotriva musulmanilor care împiedicau desfășurarea războiului sfânt era consacrată juridico-religios și devenea o obligație ( Șukrullah consideră că dacă gaza-ua era obligația colectivă a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fetva-le acuzații de trădarea la adresa jihadului, datorită faptului că îi împiedicau să poarte djihad. Prin urmare, lupta împotriva musulmanilor care împiedicau desfășurarea războiului sfânt era consacrată juridico-religios și devenea o obligație ( Șukrullah consideră că dacă gaza-ua era obligația colectivă a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
i-a declarat pe shi îți ca fiind eretici și chiar necredincioși, astfel că pedeapsa ce trebuia aplicată împotriva acestora era pedeapsa capitală. Ebussud Efendi declară printr-o fetvâ că dacă evreii și creștinii mai puteau speră să devină buni musulmani prin convertire, persanii nu mai aveau acest beneficiu. Dimitrie Cantemir amintea că dacă un turc este ucis de un safavid sau îl omoară pe acesta, atunci va primi o răsplată de 70 de ori mai mare decât în cazul în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
un safavid sau îl omoară pe acesta, atunci va primi o răsplată de 70 de ori mai mare decât în cazul în care inamicul ar fi fost un kâfir. Djihad, de la obligație colectivă la obligație individuală Conform doctrinei sunnite, orice musulman trebuie să îndeplinească cele 5 olibgații ale credinței islamice ( acestea mai sunt cunoscute drept cei 5 stâlpi ai Islamului): profesiunea de credință, rugăciunile, dania, postul și pelerinajul la Mecca. Juriștii musulmani au stabilit că djihad-ul era o obligație colectivă, care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
parte din acel „cult disciplinat”, pus în practică de adevăratul credincios prin serviciul său dedicat divinității. Că „efort pe calea lui Allah”, ce presupunea propagarea cuvântului divin cu inima, prin cuvânt sau cu mâinile, djihad-ul era o obligație a fiecărui musulman ( comparația cu războaiele sfinte europene - în Islam, oricine putea participa la djihad, chiar și prin faptul că se ocupă de aprovizionarea trupelor sau îndeplinea activități care ajutau la purtarea războiului sfânt). În Islam nu există monahism, acesta fiind înlocuit de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
la djihad, chiar și prin faptul că se ocupă de aprovizionarea trupelor sau îndeplinea activități care ajutau la purtarea războiului sfânt). În Islam nu există monahism, acesta fiind înlocuit de djihad. Era imposibil că djihad-ul să fie purtat de toți musulmanii. Că ofensiva armata, războiul împotriva infidelilor devenea o „obligație de suficientă”. Muhammad nu a plecat niciodată la lupta fără a lăsa pe cineva în spatele lui. În contextul în care erau destui oameni care să poarte războiul sfânt ofensiv, djihad-ul își
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
În contextul în care erau destui oameni care să poarte războiul sfânt ofensiv, djihad-ul își pierdea din caracterul de obligație religioasă, devenind în momentele de superioritate ofensiva a Islamului, o „obligație de suficientă”. Că obligație reigioasă, djihad-ul viza pe orice musulman care îndeplinea anumite criterii: psihologice ( nu trebuia să fie nebun), fizice ( să fie de sex masculin și sănătos), juridice ( să fie major și să nu fie dator nimănui), sociale ( să nu fie rob), economice ( să își poată întreține singur familia
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
este destul de cunoscut, mai ales în ceea ce privește capturarea robilor ( pentru mercenari și săraci, preda reprezenta principala țintă atunci când era vorba de implicare într-un război). Pradă va reprezenta un element utilizat pe scară largă de sultani pentru a-i determina pe musulmani să se mobilizeze, oferindu-li-se soldaților posibilitatea de a jefui un oraș inamic dacă acesta nu capitulează. Cu toate că unii jurișit considerau că teritoriul inamic nu trebuia distrus, conducătorul armatei musulmane avea autoritatea să acționeze în acest sens așa cum consideră
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
împărțirii prăzii nu a putut fi aplicată și teritoriilor cucerite, acestea aparținând sultanului sau șefului Ummei. În unele cazuri, teoria judiciară referitoare la această problemă era dublată de unele practici cutumiare turcești și mongole. Cu termenul de gâzi erau desemnați musulmanii care participau la expediția sfântă, gază. Turcii musulmani veniți din Asia Centrală și trimiși să lupte împotriva bizantinilor, au purtat titlul de gâzi, iar din sec. XV-XVII, titlul de gâzi va fi atribuit tuturor participanților la expedițiile sfinte. Acest titlul era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
teritoriilor cucerite, acestea aparținând sultanului sau șefului Ummei. În unele cazuri, teoria judiciară referitoare la această problemă era dublată de unele practici cutumiare turcești și mongole. Cu termenul de gâzi erau desemnați musulmanii care participau la expediția sfântă, gază. Turcii musulmani veniți din Asia Centrală și trimiși să lupte împotriva bizantinilor, au purtat titlul de gâzi, iar din sec. XV-XVII, titlul de gâzi va fi atribuit tuturor participanților la expedițiile sfinte. Acest titlul era aplicat și sultanilor, în contextul în care una
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
care o primesc din mână altuia”. Mouradgea d Ohsson împărțea martirii în două categorii: martiri militari și civili. Cei militari erau reprezentanți de cei care mureau fiind uciși pe calea lui Allah ( adică pe calea djihad-ului), iar cei civili erau musulmanii care își pierdeau viața din cauza unor rebeli, tâlhari sau chiar a unor alți musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
martiri militari și civili. Cei militari erau reprezentanți de cei care mureau fiind uciși pe calea lui Allah ( adică pe calea djihad-ului), iar cei civili erau musulmanii care își pierdeau viața din cauza unor rebeli, tâlhari sau chiar a unor alți musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau ”Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cei care mureau fiind uciși pe calea lui Allah ( adică pe calea djihad-ului), iar cei civili erau musulmanii care își pierdeau viața din cauza unor rebeli, tâlhari sau chiar a unor alți musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau ”Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic al popoarelor. În perioada clasică, somația era considerată a
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic al popoarelor. În perioada clasică, somația era considerată a fi „djihad-ul cel mai merituos”. Practic, somația reprezenta primul pas către evitarea războiului și statua situația dintre musulmani și nemusulmani pe cale pașnică. Somația trebuia să fie formată din două părți: notificarea pretențiilor și declarația de război. Astfel că întâi, musulmanii trebuiau să prezinte condițiile care, dacă erau îndeplinite de necredincioși, putea duce la o rezolvare pașnică a unui
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a fi „djihad-ul cel mai merituos”. Practic, somația reprezenta primul pas către evitarea războiului și statua situația dintre musulmani și nemusulmani pe cale pașnică. Somația trebuia să fie formată din două părți: notificarea pretențiilor și declarația de război. Astfel că întâi, musulmanii trebuiau să prezinte condițiile care, dacă erau îndeplinite de necredincioși, putea duce la o rezolvare pașnică a unui conflict. Somațiile erau adresate infidelilor, care erau împărțiți în două categorii: „arabii idolatri” - nu aveau decât două variante: convertirea la Islam sau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
convertirea la Islam sau moartea ( în această categorie intrau și apostații), și „oamenii Cărții” - creștinii și evreii, care dacă refuzau să se convertească la Islam, puteau plăti o taxă, djizya ( bineînțeles, că dacă refuzau una din cele două oferte, atunci musulmanii porneau un război împotriva lor. Prima „invitație” era reprezentată de chemarea la Islam. Această chemare era însoțită de o serie de drepturi și obligații reciproce: cei care se converteau trebuiau să se supună, să celebreze slujbele religioase, să achite zakat-ul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de 3 zile. A patra zi, șosea somația politică, si anume supunerea față de Islam. Dacă refuzau convertirea la Islam, atunci nemusulmanii ( doar popoarele Cărții) erau invitate să plătească djizya. Somația politică era consemnata și în Coran, unde se afirma că musulmanii trebuiau să lupte împotriva celor care nu cred în Allah, „ până ce vor plăti djizya direct cu mâinile lor și vor fi umiliți”. În documentele referitoare la Islamul timpuriu, plata djizye-i era a doua constiție esențială pentru evitarea războiului și încheierea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
lui apare: imperator, han, si sultan. Suleyman Kanunî preia și titluri musulmane: Șah de Bagdad și Irak ( inscpriția de la Bender din 1538). Din 1284 se adoptă titlul han și sultan turco-selgiucid, după 1453 - împărat romano-bizantin și după 1517 - lider al musulmanilor sunniți. Funcțiile suveranului otoman Mențierea echilibrului social - sultanul trebuia să împartă dreptatea fără a ține cont de poziția socială a individului judecat În statul otoman nu există un principiu dinastic după cum era în Occident ( nu era utilizat principiul primogeniturii). Inițial
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
creștinismul este religia predominantă a Elveției, împărțită între Biserica Catolică (38,8% din populație) și diferite culte protestante (30,9%). Geneva a trecut la protestantism în 1536, cu puțin timp înainte de sosirea lui Jean Calvin acolo. Imigrația a făcut din musulmani (4,5%) și creștinii ortodocși (circa 2%) minorități semnificative. La recensământul din 2000, între alte comunități creștine se numără neo-pietismul (0,44%), penticostalismul (0,28%, în mare parte inclus în Schweizer Pfingstmission), metodismul (0,13%), Noua Biserică Apostolică (0,45
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
e academician. Guvernul a și procedat deja la impunerea a 100 de noi membri ai Academiei, dintre care destui n-au nici măcar un articol științific publicat într-o revistă de specialitate internațională, în timp ce mulți alții nu-s deloc citați. Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o comunitate în cadrul Șiismului, comunitate ce numără 7-11 milioane de persoane. În țară sunt și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor (în ) care
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
fost preluate de turci de la greco-romani și sunt astăzi cunoscute ca "stil oriental" sau "mauresc", "caldarâm", "băi turcești", "cișmele", "toalete turcești" sau "haznale", iar pe planul spiritual, operele filozofice, istorice, literare, științifice ale antichității greco-romane au fost traduse și transmise musulmanilor care, la rândul lor, le-au retransmis țărilor apusene. O Turcie transformată cu succes într-un stat național modern, a permis creșterea libertății de expresie artistică, în ciuda unor perioade de cenzură, mai mult politică. În timpul primilor ani ca republică, guvernul
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]