4,723 matches
-
nimic... nimic. El murise cu fruntea plecată pe pieptul ei. Flacăra urieșească mai pâlpâia în aer, de făcea să joace în razele-i roșii, să dispară și reapară fantastic toată lumea suteranei... apoi se stinse, și un întuneric adânc, fără întindere, mut, domni peste sfârșitul unui om. Era ca și când toată măreția trecuse ca un vis iluminat de-un fulger pe dinaintea ochilor și nu rămăsese decât un întuneric asemenea celuia din somnul fără de vis, un întuneric fără spațiu și fără timp. *** Nu-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ani... Sunt bătrân, sunt foarte bătrân ", zise el suspinând. Doctorul de Lys s-apropie de el... El își luă un jilț și-l puse față-n față cu Angelo, s-așeză, își bătu cu palmele pe genunchi și se uită mut în fața tânărului, zâmbind cu gura strânsă și nălțîndu-și bărbia... și întrebă ceva cu ochii... ca și când ar fi vrut să zică: Nu ți-ai găsit alt loc, tinere, zise Angelo râzând. Doctorul nu răspunse. - Vrei să mă duc eu? Nici un răspuns
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
impune să facem o modificare sau alta întrucît, pe de o parte, Freud nu arată niciodată cum conduce spre matriarhat uciderea tatălui. În rest, ca în mai toate teoriile, și în a sa femeile joacă rolul unei mulțimi de umbre mute și absente. Am abordat cîteva dintre aceste probleme în cartea mea La société contre nature, U.G.E., Paris, 1972. 469 S. Freud, Warum Krieg, în Gesammelte Werke, t.XVI, p. 15. 470 S. Freud., op. cit., p. 33 471 S. Freud
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
soțiile deportaților sunt timorate și șantajate să divorțeze. Mulți dintre cei anchetați și deportați sunt, oricum, depresivi după tot contextul violent prin care trecuseră. O femeie anchetată ajunge chiar la psihiatrie. Un fost protestatar mărturisește că în perioada deportării devenise mut, nu mai vorbea cu nimeni de frică să nu mai suporte vreo formă de violență; și a rămas așa timp de doi ani, până în 1989, aproape uitând să vorbească (Oprea și Olaru, 2002, p. 141). În schimb, atunci când un altul
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
în acest trup invizibil, gazdă a tuturor percepțiilor, văl invizibil care înmănunchează suma de puteri elementare ale corpului organic. De aceea, moartea corpului fizic nu invalidează supraviețuirea invizibilă a trupului subiectiv. Viața embrionară și erosul muttc "Viața embrionară și erosul mut" Poziția lui Michel Henry nu este reductibilă la un set de propoziții teoretice. Plecând de la fenomenologia vieții putem formula principiile critice ale unei filozofii a culturii, privită ca mod elementar de expresie a înțelegerii de sine a omului. Ultimele consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile marginalității 155 Revelațiile imanenței 157 Apariție și aparență 159 Revelația ca autoafectare 164 Fenomenologia filialității 167 Miopia lumii și revelația Vieții 172 Impresia originară 175 Afect și întrupare 180 Viața embrionară și erosul mut 186 Epilog 191 VI. Penultima instanță. Critica secularizării la John Milbank 193 Tradiția se explică 193 Trei figuri insulare 195 Arheologia: model și metodă 202 Invenția seculară și seducția puterii 206 Cinismul machiavellic și „Providența” oarbă 209 Funcționalismul german sau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe cel dintâi din perspectiva efectului său, de pildă. De aceea, Ricoeur accentuează - pe urmele lui Frye - asupra valențelor cognitive ale mimesis-ului, strâns legate de mișcarea temporală, atunci când afirmă că povestirea ar fi cea care dă formă succesiunii informe și mute a evenimentelor, cu alte cuvinte că, pornind de la timp, povestirea creează temporalitate. Să ne amintim că Hans Robert Jauss plasa și el mimesis-ul într-un cadru oarecum, atunci când vorbea despre „desfătarea de Sine în desfătarea cu Altul”, pe care el
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
picturilor originale, strategiile detectivistice ale lui Sherlock Holmes și metodele psihanalizei, întreaga semiotică medicală și întregul arsenal de practici prin care scrierea, textualitatea convertesc oralitatea în urmă123, pot fi apropiate, toate, de știința vânătorilor de odinioară, capabili să descifreze urmele mute, devenite - paradoxal! - edificatoare tocmai datorită caracterului lor marginal și aparent insignifiant. La acestea Carlo Ginzburg adaugă alte câteva trăsături, cum ar fi singularitatea lucrului descifrat, caracterul indirect al descifrării, ca și caracterul său conjunctural 124. În plus, metoda sa indiciară
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a păstorilor ei mari, „martiri ai vitejiei”, de la Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu va fi dezvăluită niciodată, rămînÎnd scrisă cu litere de flăcări În inima zdrobită a poetului (imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț, pedagog, nu vrea s-o comunice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
e greu”, „de-aveam cuvinte...”. Are, bineînțeles, cuvinte din belșug, are chiar mai mult decât alți poeți din epocă o coerentă și o fluiditate În notarea cuvintelor, dar o figură veche În retorica poeziei recomandă limbajul tăcerii. CÎnd limba rămîne mută, vorbesc ochii. Privirea devine mesagerul focului interior: „Și amorul cu mîhnire Te privește și suspină”. O privire mîhnită, menită nu să seducă „obiectul de iubit” (nu există o strategie a seducției În poemele lui Grigore Alexandrescu pentru că faptele sînt dinainte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceeași curiozitate alt peisaj, În contrast de obicei cu cel dinainte, În așa fel Încît ele formează un cuplu de alb-negru. În Grui-Stnger sînt două imagini ale universului material: frenezia, monstruozitatea vegetală a Codrului fără viață și, apoi, singurătatea sterilă, mută a pămîntului blestemat. În Răzbunarea lui Statu-Palmă dăm, Întîi, peste un peisaj edenic: „CÎte lunci, păduri și codri de cîntări și de flori pline, CÎte paseri vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mîndri, fulgi de sare, dulci minuni aeriene
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează imaginația cosmică. Natura, ca să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita lui retorică literară (o scenă animată) În cea de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
găndurile sale. Este timpul! Dar încă nu se întămplă nimic. Liniște! Doar liniște! Sper că nu îți bați joc de mine, șarlatanule! îl amenință Ștefan bătănd nervos din picior și trecăndu-și măna prin părul arămiu. De prea mult timp... Dar muți , deoarece tavanul camerei începu să cadă cu bufnituri puternice. Începu să alerge speriat, căci nu putea să își piardă viața într-un mod așa de stupid. Era prea prețioasă în acest punct al existenței sale. Deși brațele sale pistruiate alcătuiau
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
care în sus, care în jos, dar reușind, în sfârșit, s-o prindă cu amândouă palmele. Nu mai simțea moliciunea dinainte, parcă un pumn țâșnea dinăuntru, trăgând, după el, de-a valma, simțuri și măruntaie. Fără a-și domoli strigătul mut printre buzele ei, prinse femeia de umeri și o apăsă, înfigând-o în zvâcnetul lui bărbătesc. Ea icni, încremenind o clipă. Dar el începuse să se miște și atunci femeia se potrivi după bărbat. Se îmbrățișară mai strâns decât le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ne lipsea din urcușul în trepte al bătrânului Heidegger. Ar fi arătat spre Cosmina, cu degetul proptit la rădăcina nasului. „Sein.“ Apoi, cu brațele în lături, către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în momentul în care are puterea să trântească filosofiei ușa în nas. Pantelimon se întoarse, zâmbind : Bine, pe Freud poți să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
astea, trecând pe culoare. Nimeni nu ieși pe coridor, să arunce pe fereastră măcar o privire. Cine vorbise până atunci vorbea mai departe. Cine citise întorcea paginile tacticos. Iar cine moțăia continua să moțăie liniștit. Vă rog, îi implora el mut, auzind cel de-al doilea semnal. Mai erau doar câteva secunde. Pe fereastră se zăreau gara și peronul, viu, multicolor. Dar flăcăul era singurul care le vedea. Observă semnalul de alarmă la capătul culoarului. Alergă, cu ochii în lacrimi și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vehemență, se ghicea într-asta valoarea lui paradoxală, problema pe care o reprezenta. Iubit sau detestat, Ioanide exista. Pomponescu ar fi dorit ca specialiștii să discute, să se aprindă asupra operei sale, să afirme sau să conteste; dimpotrivă, aceștia ședeau muți sau omagiau pe omul politic. În ciuda acestei lucidități și a sentimentului de zădărnicie corespunzător, Pomponescu nu putea să-și reprime antipatia față de Ioanide, pe care-l invidia pentru nepăsarea-i copilărească, semn al unei încrederi suverane în meritul său. Îl
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
italian, interpretate în detalii și pictural și de așa-zisul stil românesc, atât de plăcut unor arhitecți români fără concepție și originalitate." Când lectura articolului fu terminată, se produse o mare și respectuoasă tăcere. Dan Bogdan manifestă o adâncă emoție mută, Saferian legănă capul, încîntat, Gaittany exultă sincer și regenerat, deși cu moderație, spre a nu șoca pe Pomponescu. Acesta rămase perplex, pradă celei mai penibile contrarietăți, G. Călinescu neputând lua nici o atitudine, paralizat pe scaun de aflicțiune. Laudele ditirambice aduse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
medicinei, nu avea noțiunea unei opere obiective de îndeplinit în afară de datoria de a trăi. O schimbare calitativă în existența sa i se părea imposibilă, și dacă factorul poștal ar fi devenit prim-ministru, Hergot ar fi manifestat o mică surpriză mută, apoi ar fi continuat să rămână liniștit în sfera sa, primind noua autoritate. Așa îl vedea pe Hergot Ioanide, care nu putea sta locului de planuri și viziuni. În schimb Hergot, așa lipsit de tensiune proprie și depersonalizat, devenea sublim
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
circumstanță ce poate să explice parțial purtarea lui ulterioară. Pe la vremea prânzului, Indolenta chemă la masă pe Ioanide, foarte absorbit în planșele lui, pierdut în meditațiile sale liniare. Când ridica planurile unei construcții devenea absent din lume și mai ales mut. Muțenia zâmbitoare și evazivă era nota lui particulară și, dacă vreți, patologică, pe care madam Ioanide i-o cunoștea și menaja. Nu însă și Indolenta. Așadar, fără să răspundă, Ioanide se uită distrat la Ioana, contemplîndu-i trupul cu oasele mari
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]