4,628 matches
-
câștigată pe spinarea unui prost credul sau a altuia. I-a zâmbit Barbarei. Ei erau camarazi de arme. Cu bebeluși în brațe. Barbara scosese de undeva o oglinjoară și își cerceta imaginea. —Dumnezeule! Uită-te la mine! Ei, ce mama naibii mai contează! Mă duc înăuntru s-o iau pe Isabel. Sper să se simtă mai bine. Hugo a continuat să meargă pe coridor, strălucind din cauza sentimentului de camaraderie. Chiar când să ajungă la ușa de la intrare, Rottweilerul a ieșit glonț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tunat Hugo. — Nu numai că nu v-ați deranjat s-o încheiați cum trebuie, l-a acuzat Rottweilerul, dar și piesa aceasta e cu spatele în față. Ar trebui să se încheie la spate. Of, pentru numele lui Dumnezeu! De unde naiba se așteptau să știe el așa ceva? Nenorocita aia de cămașă nu-i fusese livrată cu tot cu hartă. Oare femeia asta nu-și dădea seama cât a durat ca să-i încheie nasturii, oricât de prost ar fi fost încheiați? — Domnule Fine. Rottweilerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tot pe podea. Rodea fericit cheile Toyotei. După ce l-a luat în brațe, Hugo a ieșit și a încercat, cu o singură mână, să târască pe asfalt și apoi în sus, pe scările de la intrare, cutiile grele din carton. Cine naiba mai trimisese și drăcia asta ridicolă și, mai exact, de ce? Deschizând primul pachet, Hugo a găsit un pliculeț auriu, pe care era imprimat, cu niște caractere străine, buclate, cuvântul „Theo“. Înăuntru era un bilet de la Amanda. Era parfumat și imprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vadă înainte de treabă. Iritarea lui Hugo a atins apogeul în dimineața în care a deschis ușa ca să plece la creșă și, când colo, s-a trezit în fața ochilor cu un bărbat bine făcut, cu pumnul ridicat în sus. —Ce mama naibii..., a început Hugo. —Scuze, amice, a spus bărbatul cu un accent Cockney pronunțat. Tocmai mă pregăteam să bat la ușă. În spatele lui, așezat numai pe jumătate pe trotuar, era un microbuz vopsit în roz și roșu, cu un logo înstelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ușor, să-i sune și să reprogrameze vizionarea. Unde vrei să ne întâlnim? E o cafenea lângă... —Cafenea? a zis Alice disprețuitoare. Nu vreau cafea. Știu că nu e decât opt și jumătate’, dar vreau o băutură. Și una a naibii de tare, dacă nu te deranjează. * * * —Glumești, a gâfâit Hugo după o oră și mai multe pahare de băutură, când Alice a ajuns la punctul culminant al poveștii. Și-a reciclat prezervativele? — Nu... nu... , l-a implorat Alice cu chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
celălalt capăt al firului, o bufnitură și un zgomot râcâit au anunțat că Hugo revenise la telefon. — Toate paharele noastre sunt din cristal cu modele, a urlat el. Se pare că Amanda n-a cumpărat nimic altceva, lua-o-ar naiba! — Dar trebuie să ai ceva. Măcar un borcan gol de gem? Privirea lui Alice a măturat sufrageria. Peste tot nu vedea decât borcane de gem - folosite pe post de sfeșnice, umplute cu pământ și folosite ca piedică de ușă, așezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Cândva, Amanda întreținuse o tavă cu băuturi bine garnisită, dar el golise toate sticlele, inclusiv pe cea de Curaçao albastru. Avea senzația că mai erau pe undeva niște cutii prăfuite de Tennents. Poate în dulapul de sub chiuvetă. Fir-ar al naibii! Nu era deloc bine pregătit. Probabil că ar fi trebuit să-i spună taximetristului să oprească la un magazin de băuturi. Dar chestia asta n-ar fi dat bine: să fie luat de la spital cu un copil în brațe, oprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de plăcere, Alice și-a întins brațele deasupra capului, în timp ce Hugo ajungea mai jos, către chiloțeii cu broderie albă pe care, cumva, bănuise că avea să-i găsească... —Hau! Hau! Hau! Hau! Hugo a deschis ochii brusc. Fir-ar al naibii! a zis el chinuindu-se să se ridice într-un cot. Nenorocitul ăsta de câine cred că s-a deschis din nou. Apoi și-a întors privirea disperat către Alice. Ochii ei erau încrețiți de râs. Probabil că-l considera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Deciziile dureroase care sunt necesare pentru ca femeile astea să poată combina, la modul armonios, biroul și căminul, bla, bla, bla - ai prins ideea. O să mă întorc în următoarele zile. Te anunț. —Te întorci? a icnit Hugo. — Păi, altfel cum mama naibii o să ne fotografieze împreună? Hugo a simțit că i se face rău. Nu voia ca Amanda să se întoarcă acasă. Nu voia absolut deloc. Se obișnuise cu absența ei. Se dezobișnuise să-i vadă fața. El și Theo se descurcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Spera, până la ultima fibră din trup, că era Hugo. Și chiar el era. —Alice. Slavă Domnului că ești acolo. Crezi c-ai putea... — Sigur, a răspuns ea zâmbind, când Hugo a terminat de explicat. Alice nu mai zâmbea acum. Unde naiba era Hugo? Locul de joacă se golea de oameni. Pe măsură ce soarele dispărea, încet, de pe cerul de primăvară timpurie, ultimele mame și-au pus bebelușii în cărucioare. De pe bancă, Alice le-a urmărit cum au plecat către stâlpii de iluminat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ședință rapidă de înfrumusețare era tocmai ceea ce-i trebuia ca să capete un plus de strălucire pentru aparatul foto. —Mai ales că probabil ești disperată să-l vezi pe Theo, a adăugat Laura. —Theo? Cine...? A, sigur, absolut... — Fir-ar al naibii! Aproape că uitase cum îl chema pe propriul ei fiu. Amanda i-a aruncat Laurei o privire suspicioasă, dar și-a dat seama, ușurată, că în mod incredibil, aceasta nu părea să fi sesizat greșeala. Amanda era departe de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ochii Amandei scoteau flăcări. Ești un obsedat sexual, un om trist cu fantezii neîmplinite! S-a dat la tine? Ei, sigur. Era normal să vii cu replica asta. Ai spune orice numai ca să scapi cu față curată. —Ceee? — Cum mama naibii îți permiți? a răcnit Amanda. Să ți-o tragi cu ipocrita aia, cu distrugătoarea aia de cariere... — Nu mi se pare că tu ai avea cariera distrusă, a sărit Hugo. De fapt, aș zice că e chiar invers. Amanda s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
iei pe Rosa? a spus ea pe un ton tăios. — Doar nu crezi c-aș lăsa-o cu tine, nu? Ce fel de mamă ești tu? Chipul lui Jake s-a schimonosit dezgustat. —Agentul ăla ticălos și jegos! Al, cum naiba ai putut? Cât de jos ești în stare să te cobori? Alice a rezistat tentației de a-i răspunde că, dacă era vorba de jeg, atunci atât Allingham House, cât și Hugo erau mult mai curați decât el și Vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
curaj disperat. Să știi c-ai putea să-l părăsești. Să obții custodia Rosei. Alice s-a cutremurat în semn că nu. M-a amenințat că mi-o ia. Cred că vorbește serios. —Cum? Cu ce te-a amenințat? La naiba, Alice. Numai asta și reprezintă un motiv de divorț. Alice și-a lovit șoldurile cu pumnii strânși. Nu mai vorbi de divorț. Nu vreau să divorțez. Hugo a simțit că o mână de fier îl strânge de gât. — Nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îți invadează intimitatea și te scoate din procesul de creație pentru a-ți introduce pe gât miraculoasele șampoane împotriva mătreții de care oricum nu scapi niciodată... Țârâitul devenea supărător. - Vin acum, strigă enervat, nu înfige butonul ăla în perete! Cum naiba de nu te doare degetul??? 2 Geamantanul era mare, negru, avea încuietori argintii, iar colțurile erau roase. Poate că îl lovise cineva de ziduri, de-a lungul existenței sale anoste de geamantan. Părea greu, dar nu se aplecă să-și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
apreciabilă în pahar. Drumul până la frigider i se păru mai lung decât de obicei, iar degetele scotociră grăbite printre cuburile din cutia congelatorului. Ca și cum nu ar fi fost toate la fel și ar fi dorit să aleagă. - Aberant, murmură, alege naiba două cuburi, ce stai pe gânduri, te crezi la licitație sau la talcioc? Clinchetul cuburilor din pahar îi provocă o plăcere deosebită. Nu se mai abținu și dădu paharul peste cap, apoi reveni alături de sticlă și îl umplu din nou
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
se apropia de el, pentru a-l lua în brațe, pentru a-l săruta cu buze reci, buzele unui cadavru umblător care aduce împreună cu el și o frică terifiantă. Vocea magicianului își făcu simțită prezența. - Nu ești un criminal, de unde naiba ai scos-o și pe asta?! Nu ai cum să fii un criminal. Agentul acela plouat n-a venit din lumea reală, a venit din (pfui, nu e formidabil?)... manuscrisul tău. Dacă aș judeca după logica ta așa-zis impecabilă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
până avea să uite de toate, de furtuna de afară, de Omul cu Tatuaj care fusese introdus într-o mașină, împreună cu huiduma (doi saci de plastic, două personaje ale unui roman încă nescris), dorea să uite că Lucia întârzia - unde naiba umblă și femeia asta, niciodată nu este prezentă atunci când ai nevoie de ea?! -, că încă nu avusese curajul să numere banii din geamantan și că Magicianul era tot pe fotoliu și îl privea cu o indiferență superioară. Gândi că îl
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ieșiră din cutele memoriei, făcându-i gura pungă. Dinții i se strepeziră instantaneu, ca și cum ar fi ronțăit kilograme de lămâi. Un iepure fricos, cu urechile pleoștite, scos din jobenul uriaș, aruncat către cupola circului, în rostogolire amețitoare, un magician - de unde naiba a mai apărut și ăsta, cu prostiile lui și cu insistența aceea agasantă? -, care dorea să-i transmită ceva important, mesaje disparate, concluzii pe care ar fi trebuit să le tragă chiar el, însă nu reușea, niște bani (mulți bani
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
paranormală, nici nu are rost să apăsați butoanele de la telecomandă, puteți să renunțați la abonamentul de la cablu, Dosarele X sunt chiar aici, lipsește Fox Mulder, lipsește Dana Scully, nici extratereștrii nu se înghesuie, dar nu există spoturi publicitare și, la naiba, aveți MAGICIANUL care joacă un rol formidabil, el este capul de afiș, vedeta show-ului morbid, iar SCRIITORUL distribuit în rolul secundar își merită toți banii pe care nu-i primește niciodată de la edituri. De o parte și de alta
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ieșit, nu că l-aș fi urmărit(atunci de unde dracului știi tu că nu a ieșit frumușel tot pe poarta pe care a intrat? De unde știi? Dar știi pentru că ai rămas înfipt în fereastră, în dosul perdelei, pentru a afla naiba știe ce, nici nu contează...). Pe urmă, am văzut la știri. Accidentul. Pe strada din spate. Se poate ieși de la domnul scriitor. Prin spate. Și am presupus, greșit, evident, că... Dar de geamantan nu au spus nimic. Așa că am presupus
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
un costum, vă primim și așa, în trening, cu adidași murdari în picioare, nu vă faceți niciun fel de probleme. Aruncă hainele de pe el, dădu drumul la duș și se lăsă biciuit de apa fierbinte. E simplu, domnilor ofițeri (cum naiba de nu înțelegeți ceea ce vreau eu să transmit?), a venit un personaj banal, un agent imobiliar timorat care a ieșit din romanul meu. Dintre file. Adică nu dintre file, a ieșit direct din laptop, ca să fiu cât mai exact cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Laptopul ascultă de gândurile tale, Scriitorule. De acolo își trage seva literară. Și nu repeta că ți-ai dori ca Detectivul să fie mort, pentru că sar putea ca dorința aceasta oribilă să-ți fie îndeplinită mai devreme decât crezi. Cum naiba crezi că ai să poți explica atâtea decese, survenite într-un timp atât de scurt și, atenție, toate având o legătură mai mult sau mai puțin vizibilă cu tine? - Nu m-am gândit la moartea Vecinului și, totuși, a murit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
îți invadează intimitatea și te scoate din procesul de creație pentru a-ți băga pe gât miraculoasele șampoane împotriva mătreții de care oricum nu scapi niciodată... Țârâitul devenea supărător. - Vin acum, strigă enervat, nu înfige butonul ăla în perete! Cum naiba de nu te doare degetul??? Când deschise ușa, simți cum cerul se prăbușește peste el ca o presă. Geamantanul era mare, negru, avea încuietori argintii, iar colțurile erau roase. Poate că îl lovise cineva de ziduri, de-a lungul existenței
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ceva Împreună de fiecare dată când Îl conduceam la tren. Dodo așeză cafelele pe măsuță, apoi Își aprinse o țigară. mi-am aprins și eu una. Nu te bucuri că am venit ? Ba da, ba da... Și cursurile ? DĂ-le naibii, o să le Împrumut de la un coleg. De unde ai avut bani de tren ? mi-a Împrumutat mătușă-mea. Zi, te bucuri ?... Cafeaua avea un gust acru. În dreptul ferestruicilor se ghicea, prin aerul garnisit de fum, o unghie de lumină. mi-am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]