9,222 matches
-
dar trebuie să lase pasagerii să coboare în stație.» Am oprit metroul între Kodemmachō și Ningyōchō, în tunel. Doar eu și conductorii eram înăuntru. După ce s-a oprit, am trecut prin tot metroul și am inspectat. Nu am remarcat nimic neobișnuit. Doar am simțit că ceva nu era în regulă. Nu era același miros. În vagonul al doilea sau al treilea mi s-a părut că ceva era schimbat. Nu pot spune că era neapărat vorba de un miros, mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dus de vânt și s-a oprit în zona aceea. Toată lumea tușea. Mirosea a ulei ars. Mă întrebam: «Oare ce se întâmplă?» Am trecut de barieră. — Erau trei persoane una după alta căzute le pământ. Nu vi s-a părut neobișnuit? Era prea mare coincidența. Nu-mi amintesc. Era prima mea experiență de acest gen. Dacă nu i se dau mai multe detalii, omul nu poate judeca totul într-o clipită. «Astăzi sunt mulți oameni care au crize de epilepsie.» Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și cum să-l tolereze. Murakami: În ura pe care a arătat-o societatea față de seria de incidente provocate de secta Aum Shinrikyō și chiar față de incidentul cu băiețelul A din Kōbe, n-am putut să nu detectez un sentiment neobișnuit. Atunci am realizat că fiecare persoană are în propriul sistem o fărâmă de rău cu care persistă toată viața. Kawai: Exact așa este. Murakami: Dacă cineva îți deschide capacul răului cu o anumită regularitate, trebuie să privești ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
personaje: Filip, comisionarul, angajat să-l supravegheze zi și noapte pe Carol, acesta obsedat de ideea de a-și pune capăt zilelor deci, alți bătrâni (de fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și ipohondru, refuzând din start orice comunicare cu gardianul său, Carol își va susține ulterior pofta de viață (nemărturisită desigur) din chiar dorința (ambiția, obstinația) de a-l convinge pe Filip de justețea principiului pentru care pledează: sinuciderea ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Cum mă, păi crezi că l-am luat numai pentru mine? îl pun dimineața să sune, ca să ne trezim cu toții să nu întârziem la cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
o simțeam mișcată, își uita vorba și privea în spațiu. Pricepeam că se petrecea ceva anormal în ea. De cele mai multe ori vedeam clar ce o zbuciuma pe Irina, uneori însă nu înțelegeam bine, fie că în ea se petreceau lucruri neobișnuite, fie că firea mea curioasă, nesuprapunîndu-se pe starea ei normală, o făceau să mi se pară ciudată (căci eu nu puteam părea față de mine ciudat, fiind deprins cu sinuozitățile mele, care mi se păreau normale). Astfel, poate din pricina mea, apărea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-i tulbure.) Facem doar o socoteală de tarabă: "s-ar putea să mai trăim, deoarece sunt oameni mai bătrâni ca noi". Și ne punem din nou la micile noastre treburi zilnice. Amânăm cu ușurință pe anul viitor un plan mai neobișnuit, fără de nici o grabă ne sorbim cafeaua și ne facem siesta, și nici în momentul când, în sfârșit, facem pasul sacru, nu ne tulburăm, căci suntem mediocri și atunci. Mă gândeam odată că ar fi interesant de studiat un om mediocru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu pot da explicații. O gâscă s-a depărtat de tovarășe și a început, tot timpul cu strigăte stridente, să plutească spre orizont. Celelalte o priveau cu capul ridicat, încremenite toate, pricepând se vede că se petrece în mijlocul lor ceva neobișnuit. M-am uitat cu binoclul până ce n-am mai văzut-o. - Parcă erai tu, Ioana... Ioana plânge desperată lângă mine. În pustiurile micului port, cu câteva magazii și câțiva oameni primi- tivi, s-a găsit un loc pentru o aventură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
unui hotel misterios, încremeneam de groază să nu coborâți de acolo tocmai atunci. Dacă era noaptea târziu, îmi spuneam că ați ales ora aceea ca să fiți mai siguri, imediat după prânz iar mă temeam, căci poate anume alegeați această oră neobișnuită la amanți. De era în timpul mesei, ziceam la fel. Închipuiri diferite, dar chinuri identice. Ce penibil îmi este să fac aceste mărturisiri! Un ungher din București devenea pentru un timp oribil, și apoi, pentru cine știe ce motiv pueril, mă obseda alt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ridicol, să descopăr un colț din carnea ei neprofanat, căci ideea de "dragoste" e prea abstractă pentru chinurile mele, iar pe mine mă obsedează micile evenimente dintre ei și, vizual, reconstitui scene în toate detaliile. Câteodată, sărutînd-o intr-un fel neobișnuit, o iscodesc dacă celălalt o sărutase la fel, și răspunsurile ei, evazive mă torturează. Dar nu poate să răspundă decât negând, căci în brațele mele uită tot ce s-a întîmplat cu celălalt sau îi e milă de întrebările ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
termenului s-au tot multiplicat: „îngrozitor“ „nebunesc“, „elucubrant“, „aiuritor“, „ilogic“, „irațional“. După cum vedem, înțelesuri mai ales negative. Există însă și o altă zonă semantică a cuvântului, întâlnită oarecum mai rar. De pildă, când se are în vedere ceva cu totul neobișnuit, la distanță de cele comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
înseamnă transfigurări, „schimbări la față ale locurilor comune“, nu doar creațiile de ficțiune au un sens indeterminat față de cel comun. Pe de altă parte, locurile comune nu sunt în orice privință comune, lucrurile obișnuite nu sunt întotdeauna lipsite de ceva neobișnuit. Cu orice formă de expresie poate să survină o anume distanță - uneori indeterminată - față de faptul comun al vieții. La o primă privire, destule propoziții, idei și imagini pot fi considerate „lipsite de sens“. Înainte de toate, unele reprezentări și idei metafizice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de primă instanță este să observi, nedumerit, absența unui sens. Însă dacă nu vei ceda în fața acestei prime evidențe, poți avea șansa unui alt mod de înțelegere. Asemenea altor gânditori ce cultivă paradoxul, Năgărjuna procedează într-o manieră cu totul neobișnuită. Acceptă unele antinomii tari, orbitoare, chiar dacă în același timp argumentează într-o manieră logică. Acceptă pentru început unele înțelesuri, adevăruri, ca să ne spună în definitiv că nici unul nu este ultimul. Pune în discuție - cu destulă discreție - mai toate pozițiile filozofice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sunt spontane, inocente, altele bine intenționate. Unele te întâmpină cu simplitatea lor primară, altele sunt elaborate cu grijă, subtil chiar. În unele cazuri simți imediat vanitatea lor, golul pe care-l ascund, în altele, dimpotrivă, te vezi atras de lumea neobișnuită pe care o descoperă. Probabil că nimic, în această lume de semne, nu este străin interpretării ca atare. Însă nu decurge de aici că orice deține un sens. Până și această expresie, „a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a le face în piață (Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filozofilor, VI, 69). Ca nu cumva să credem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
regelui, iar regele se poate vedea fără nume. În fața morții, însă, nu este nici una, nici alta, este ceva și totuși nu este. Ce doresc să spun în cele din urmă? Povestea fiecăruia dintre cei trei regi este stranie. Așadar, nu neobișnuită, ci de-a dreptul stranie. Primul dintre ei ridică un labirint fără nici o posibilitate omenească de salvare. Al doilea descoperă un labirint halucinant, deșertul însuși. Iar al treilea își află într-un labirint complicat refugiul vieții sale. Cu fiecare dintre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
simplu sustras oricărei limite. Așa cum îl lasă să se vadă povestirea lui Borges, reprezintă ceva cu totul altfel (ca să reiau o expresie consacrată). Nu poți spune același lucru despre pustiul pe care îl descrie un geograf, oricât de vast și neobișnuit ar fi. Nici despre cel care, privit de la înălțime, se lasă traversat de șosele, caravane sau conducte. Nu e vorba, așadar, de reprezentarea sa în ordine fizică sau socială, ci de pustiul care se arată el însuși în cuvintele narațiunii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv, imaginea labirintului apare stranie nu doar întrucât este neobișnuită. Nici întrucât ar fi sumbră, într-un aer sepulcral și misterios. Desigur, un asemenea labirint face ca viața și moartea să-și aparțină ca niciunde în altă parte. Însă acest lucru nu-l transformă într-un loc funebru. Ar fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
altul, încât nu există puncte sau poziții, ci numai linii. Sub aspect temporal și spațial, nu se poate da o descriere completă a rizomului. Primește doar descrieri locale, fiecare dintre ele tinzând <ref id="39">Ibidem, p. 53</ref>. Mai neobișnuit încă, . Destule elemente, așadar, ce distanțează acest tip de labirint de celelalte două amintite mai sus. Să reținem că un asemenea labirint manifestă deja o formă de temporalitate. Este dinamic, se modifică întruna și face loc unor conexiuni contradictorii. Se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
anume inițiere, timpul necesar și mintea liberă. Bucuria de care poate avea parte, în acest caz, este o „bucurie pentru ea însăși“ (980 a-b). 9. Două apariții ciudate: visul și filozofia Ne este cunoscută o afirmație a lui Cicero, neobișnuită întrucât privește chiar lipsa de măsură a celor filozofice. Un LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 67 filozof - și nu unul oarecare - se referă la absurditatea unor enunțuri filozofice. Sunt totuși puțini filozofii care îndrăznesc să afirme deschis acest lucru și, pe deasupra, săși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sau paradoxal. Însă observă bine altceva, un fapt ce ține de dramaturgia vieții comune, cotidiene. Anume, unele apariții și întâmplări ciudate îi atrag enorm pe oameni și îi delectează. Fie că este vorba de vise și vedenii, fie de întâmplări neobișnuite, oamenii sunt sensibili la așa ceva. Îi rețin mai ales aparițiile stranii, cele care anunță ceva prodigios (prodigium), un semn pre ves titor (ostentum) sau ceva miraculos (monstrum). În definitiv, oamenii gustă cu o plăcere aparte ceea ce este fără înțeles, aproape
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
timpul, acestea intră în rolul unor „date prealabile“, ce subîntind percepția și cunoașterea unei epoci (Robin G. Collingwood). Sunt bine cunoscute astfel de credințe - cu privire la sine și celălalt, viață și moarte, lume sau natură. Unele dintre ele dovedesc o rezistență neobișnuită de-a lungul timpului. Subîntind întrebările filozofice ale unei epoci și felul în care oamenii sunt pregătiți să răspundă. Așa este, de exemplu, credința într-o ordine naturală, înțeleasă diferit de la o epocă la alta.<ref id="80">Robin G.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lumea în mod corect“ (§ 6.54). Pot surprinde pe oricine cele spuse aici. Să admitem că este inteligibil acest fragment (autorul însuși crede că poate fi înțeles: „cel care mă înțelege le recunoaște, până la urmă, drept nonsensuri...“). Fapt cu totul neobișnuit, Wittgenstein își consideră propriile propoziții „nonsensuri“. Afirmă singur că așa le va recunoaște cel care-l înțelege. Cu alte cuvinte, cel care le află un înțeles le poate vedea ca nonsensuri: acest fel de a vorbi pare perfect contradic toriu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
e vorba de o indiferență pură și inofen sivă în relație cu lumea omului. Dimpotrivă, comportă diferite abateri față de un posibil grad zero al ființării. Vine une ori cu un exces (când apare ca deja dată). Alteori anunță un deficit neobișnuit (lipsă a unei diferențe de ființă). Vine deopotrivă cu o derivă neașteptată și gravă (cum se întâmplă când ajunge amenințătoare). Cea din urmă abatere ar fi evidentă, pentru Heidegger, în cazul naturii, care nu înseamnă doar viață elementară și peisaj
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lipsă originară de temei (Abgrund ). Este ceea ce resemnifică profund înțelesul lipsei de sens. Într-adevăr, unele fenomene pot să apară cu totul stra nii, ca și cum ar trimite către o altă lume. Rudolf Otto invocă la un moment dat un episod neobișnuit din narațiunea inti tulată Tragedie profesională, de Max Eyth. Este vorba de con struirea unui pod gigantic peste golful Enno, lucru dus la capăt cu multe eforturi și cu dificultăți imense. Doar că o furtună cumplită distruge podul, pierzându-și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]