13,698 matches
-
nou i se rostogolea În stomac, Încălzindu-l, imaginile izolate au Început să se Însăileze Într-o secvență cinematografică a zilei precedente. A văzut-o iarăși pe Rosalind Încolăcită Între perne și plângând, i-a simțit din nou lacrimile pe obrazul lui. Cuvintele ei au Început să-i răsune În ureche: „Să nu mă uiți niciodată, Amory, să nu mă uiți“. — Drace! a strigat el, poticnindu-se, iar apoi s-a Înecat și s-a prăbușit pe pat, scuturat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la Delmonico’s a făcut semn unui autobuz să oprească. Încheindu-și strâns haina pe corp, s-a urcat pe platformă, lăsându-se purtat, solitar, prin ploaia subțire și persistentă, cu agerimea reînviată, Înțepător, de umezeala rece, permanent renăscută pe obrajii săi. Undeva În minte a Început să i se deruleze un dialog - mai bine zis și-a reluat locul central În atenția lui. Era alcătuit nu din două voci, ci din una singură, care juca și rolul celui ce Întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
gura! Horațiu deschise gura. O bucățică mică-mică-mică de slănină afumată adunase pe limba lui o adevărată cascadă de salivă. - Am uitat de slănină! Mariana își introduse degetele în gura lui Horațiu, atingându-i ușor limba. Pe el îl gâdilară plăcut obrajii, ca atunci când bea vin roșu. Mariana mâncă delicat slăninuța. - Gata. Nu te-ai spurcat. Horațiu ar fi vrut să se spurce. - Deci nu umbli cu broșuri cu Viața de Apoi? Mariana zâmbi gândului că azi era cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
așteaptă la nuntă, nevastă-mea e gravidă. Vă rog să nu mă obligați să folosesc forța fizică! Nu, Contesa nu voia ca el să folosească forța fizică. - Vă rog să mă iertați! Mărgăritare de lacrimi începură să-i curgă pe obrajii palizi. După întâlnirea nepregătită de data trecută, Contesa își petrecuse clipele de trezie din ultimele cinci luni visând la următoarea întâlnire cu Popa. Ea va purta rochia albă cu perle. Domnul Popa se va târî în genunchi, căutând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și mai ales fără să răspundă la atâtea întrebări? Se sacrificase cu Popa pentru o brumă de bani. Se însurase cu Mariana. Făcuse o grămadă de lucruri neplăcute. Nu era destul? Aparatul de fotografiat surprinse în detaliu o lacrimă pe obrazul eroului. O imagine care valora mai mult decât o mie de cuvinte. Femeia care își poate face bărbatul un erou este femeia care își poate face bărbatul să plângă. Doamna Popa și doamna doctor se gândeau foarte serios la organizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
se bucura că asistase la acel spectacol degradant. Și în același timp, după ce imaginea micii erupții și a grohăitului satisfăcut se pierdu în ceața amintirilor nedorite, alături de câinele strivit de tramvai, Contesa realiză cu uimire și o ușoară roșire a obrajilor de cleștar, că, la treizeci și trei de ani, vârsta lui Hristos, văzuse pentru prima dată imaginea adamică, cea dinaintea păcatului. Această revelație lucră mult în mintea Contesei. Așa se face că, exact în clipa în care la MaxiBar se pregătea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
doar o infinită, sublimă dragoste. - Așa... spuse încurcat Popa. - Așa, repetă Contesa. De azi înainte nu vom mai pune veșminte pe noi. De azi înainte vom trăi ca în grădina Raiului. Fără rușine, încercă ea să-și ascundă roșeața din obraji cu părul blond. Fără rușine și mai ales fără... - Fără... repetă la fel de încurcat Popa. - Fără păcat! * Uleiul de pe mușchii lui Mișu strălucea satisfăcător în lumina reflectoarelor. În ultima clasă de liceu Mișu visase să se facă actor, numai că profesoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
i-am zis lu Mișu și Mișu a zis să vedem cum le-o lua Sorinel, și Sorinel le-a luat. Audiența rămase o clipă pe gânduri, rumegând cele auzite. Și dintr-o dată, un hohot puternic de râs îi înroși obrajii lui Horațiu și aproape că-l dezechilibră pe nea Ovidiu. Până și agenții din America hohoteau în buncărul lor. - Iată, luă Mișu portretul din mâinile tremurânde. Iată-l pe adevăratul Halterofil din Vitan! Eu zic că nu Mariana, ci soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Nexus”. Horațiu se miră: cât de vulgar sunau cuvintele lui în gura polițistului! - În al doilea rând, și de fapt principalul... pentru răpire. Înainte ca Horațiu să mai apuce să zică ceva, Gabrielescu scoase triumfător un yo-yo roșu, așa cum deveniră obrajii lui Horațiu în câteva secunde. - Deci dumneavoastră l-ați răpit o dată pe domnul Popa. Apoi l-ați urmărit. Acum, domnul Popa a dispărut și ultima dată când a fost văzut era pe motocicletă cu dumneavoastră și cu o suspectă deghizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
berea, fața lui Mișu, mâna tânărului blond. Acesta, deconcentrat, îi arse un bocanc în meclă. Fata începu să plângă. Tânărul apucă o bâtă de baseball. Fata se aruncă la pământ, scâncind. Tânărul ridică bâta și o aruncă pe fereastră cu obrajii umflați de efort, drept spre Statuia Libertății. Bâta căzu jos după câțiva metri, pălind în cap un cetățean de culoare. Cu doar câteva ore înaintea plecării lui Mișu, în New York izbucnea cea mai mare revoltă revoltă socială a timpurilor moderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
urma să ne temem mai departe ca de o marțafoaică înfiorătoare. Se uita lung la noi, sforăia oarecum nervos, ca un cal nădușit de efort, și îndată uita de tot, râdea și trecea maiestuos printre noi, flendurind chica unuia, mângâind obrazul alteia, sărutând o mână de artistă mare și făcând ghiduș cu mâna unei cabiniere la care se interesa așa, în treacăt, dacă mai avea rețeta aceea fabuloasă de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
apoi, fără altă vorbă, ne trage câte o palmă zdravănă fiecăruia de am auzit numaidecât câinii în Giurgiu. ― Ia, ieșiți afară, strigă Beligan la noi și ne gonește cât ai clipi, pesemne știa el ce știa. Mergem pe culoar cu obrajii roșii, cabinierele erau lipite de pereți, albe la față, iar Beligan venea în urma noastră, spunându-ne ca să ne consoleze: ― Ați scăpat ușor, asta și pe mine m-a bătut. Episodul doi s-a consumat la Paris. Eram acolo în turneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
deschideam ușa și răcneam cât mă țineau puterile: ― Fugiiiiiiiți! Directorul se afla exact în acel moment acolo, mă vedea pe mine, Firicel, inginerul utecist, personaj negativ, culmea, îndemnând la fugă și îmi ardea două palme năucitoare. Frigul de afară și obrajii mei încălziți de atâtea scatoalce nășteau aburi care se așezau aiurea în cadru, așa că regizorul spunea invariabil: ― Încă o dublă! ― Mă, ești nebun, spune într-un târziu Cotescu, las-o mai moale, că omorâm uteceul și tot nu intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe care noi le numim normă, desigur norma noastră, nu a altora. La faza asta Anna zbură din clasă, ceea ce și intenționase de fapt. În timp ce Adalbert Stifter continua să țină discursuri despre roșeața oamenilor tineri care capătă această culoare în obraji atunci când sunt priviți pe neașteptate - îi place tare mult noțiunea asta de rușine, uite‑l cum salivează, bătrânul pederast - Anna se îndreaptă foarte liniștită spre closet și spre Gerhard, care pândește roșu la față. Vino, vino, vino la mine, Anni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în față cu o mașină sport decapotabilă, nouă achiziție, după care o șterge imediat, de asemenea, după cum îi spune și numele. Mai înainte era încă singur, acum o are alături, în mașină, pe încântătoarea Corny Collins, cea cu gropițe în obraji, care se lipește de el și debordează de farmec. N‑o să‑l părăsească în următoarele câteva ore și probabil n‑o s‑o facă niciodată. În locul ei, nici alta nu l‑ar părăsi, fiindcă durează atât de mult până‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
noaptea, am aflat că ceruse room-service. Am pus pe tavă trei sticle de șampanie și m-am Îndreptat din nou spre camera acelui bărbat, cu inima bătându-mi să-mi sară din piept, ca o fată de la țară rumenă-n obraji. Însă după ceva vreme am Înțeles că era ceva mai mult decât berea Corona care mi se părea mai gustoasă. Simțeam ceva nedefinit cum pulsa repetat undeva În adâncuri, În ciuda toropelii ce-mi cuprinsese toți nervii și În ciuda impresiei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
după aspectul pielii. Vorbea chiar cu acea voce fină și tremurătoare, un pic graseiată, pe care o auzisem la interfon, fără ca fața să-i trădeze cea mai mică emoție, fără Îndoială din cauza colăceilor de grăsime care Îi Îngreunau gâtul și obrajii. Îmi oferi un scaun În stil postmodernist italienesc, care probabil costase o căruță de bani. Porcușor Îmi pregăti o ceașcă de ceai. Mai văzusem cești de ceai asemănătoare cu acelea de aici la directorul institutului de cercetare unde fusesem angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acum lucrez la o casă de producții video care se ocupă și de distribuție, dar și de producție. — Cred că ți-am mai spus asta, exact ăsta e genul de muncă care cred că ți se potrivește, mă Întrerupse Akemi. Obrajii i se Înroșiseră ușor, ochii Îi scânteiau, iar buzele i se umeziseră. O prietenă intimă În care puteam avea Încredere... — Am participat la trei filmări. Primul film, despre povestea unui cățeluș, n-a avut succes, al doilea, despre un star
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe ceafa lui Akemi Yokota, nici pe pereții acestui bar, sau poate era la fel de imperceptibil ca starea mea de beție. Grupul de studenți reproducea În cor, Într-o japoneză stricată, cuvintele unui cântec pop care se revărsa din difuzoarele barului. Obrajii le luceau Îmbujorați din cauza sake-ului ieftin, a cartofilor prăjiți și fripturii de vită, iar deasupra suvițelor de păr negre, date cu gel, se reflectau mănunchiurile de lumini proiectate de un tonomat de prin anii ‘50. Aveam impresia că pulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ani, și se Îndreptă spre ieșire. Se opri lângă ușă, Întorcându-se către mine cu o privire care parcă spunea: „Asta e ultima șansă. Vrei sau nu vrei să te culci cu mine?“. Am urmat-o, Înfruntând privirile studenților cu obraji strălucitori, care păreau să spună: „Tipul ăsta nu e În stare să pună mâna decât pe o femeie atât de ștearsă și trecută de prima tinerețe?“. O chelneriță cu niște ochi ca de vulpe speriată, pe cale să fie Împușcată, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
serviciu, ceva legat de Orientul Mijlociu, o datorie pe care nu o putusem refuza. — Nu e vorba de ceva mai interesant, de exemplu, o cercetare despre piața stupefiantelor din America centrală? mă mai Întrebă insistent Yaguchi, Înainte de a părăsi cafeneaua, cu obrajii roșii de la cele trei beri Îngurgitate. Pe scurt, am aflat că Yaguchi luase numai de două ori pilule de ecstasy, care se mai numeau și ecs. În ce circumstanțe le Încercase oare puiul ăsta de canar căruia Îi plăceau atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
o vezi des prin reviste. Și-a scos o țigară fără filtru, cu miros puternic, din poșeta din piele de crocodil de un roșu Închis, a tras cu putere fumul În piept, apoi l-a expirat pe Îndelete. Pielea de pe obrazul stâng părea puțin aspră. Avea un machiaj discret, cu un ruj de culoare naturală. — Mulțumesc că ați venit. Numele meu este Kataoka. Keiko Kataoka. Am fost invitat să iau loc pe un fotoliu cu mânere, o piesă de epocă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu atât eram mai convins că nu avea mai mult de douăzeci și ceva de ani. Avea ochii nu prea mari, alungiți la capete, și clipea des, cu un aer neglijent, probabil din cauza miopiei. Cu bărbia ei puțin alungită, cu obrajii rotunjiți În două curbe ușoare, expresia ei nu denota aroganță, ci mai degrabă distincție. De câte ori spunea câte ceva, de câte ori Își schimba poziția corpului, chipul ei Își modifica expresia, transmițând o infinitate de nuanțe. Fie enervată, fie melancolică, fie Încruntându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mișcare, extremitățile, amorțite parcă de cocaină și de ecstasy, Începuseră să-mi tremure, refuzând să mă asculte. Mi se uscase gâtul, așa că am luat o Înghițitură din paharul cu apă de pe măsuță. — Aa! Aceea era apa mea. Mi-am simțit obrajii În flăcări În momentul În care am auzit-o pe Keiko Kataoka spunându-mi asta, ca și cum m-ar fi certat cu blândețe, și am fost cuprins de o asemenea rușine, că-mi venea să intru În pământ. Am Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
udat toate documentele!, spuse Keiko Kataoka postându-se În fața fetei și privind-o de sus. Keiko Kataoka era mai Înaltă cam cu opt centimetri. Noriko privi spre podeaua pe care se rostogoliseră cuburile de gheață și culoarea Îi pieri din obraji. Rămase surprinsă de răceala care se citea pe fața lui Keiko Kataoka și Încercă să-i ceară iertare, Însă parcă avea limba legată. Nu reușea să scoată nici un cuvânt. — Ah, scuzați-mă! Ce să fac? Ce-aș putea face? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]