142,832 matches
-
chip de pisică, securi de piatră, securi de bronz, model de casă și ca o creastă de cocoș, străchini și cupe, căldări de bronz, cratiță scitică, securi de piatră, securi de lut, urnă etajată, Idolul de Vârșeț (cap pătrat cu ochi de bufniță, cu aripi în loc de brațe), aplice de bronz pentru cingători. Pe Voica o dăduse muma peste nouă țări și nouă ape, iar fratele mai mare, Sfetil Constantin, se legă cu jurământ iarna s-o aducă de trei ori acasă
Dejun sub iarbă by Ioan Flora () [Corola-journal/Imaginative/12256_a_13581]
-
ceva în care să te recunoști se cuvine să pui ceva în care să nu te recunoști niciodată invers. Piatra Lunecînd de la o țară la alta de la un mileniu la altul piatra cum un melc. Neîndemînatec Neîndemînatec simțămîntul ca un ochi ce caută Lumea la Răspîntii în loc de-a căuta doar Răspîntiile. Și iar începi Și iar începi să te-ndoiești și iar să crezi și iar să te vaieți ca și cum ai suprapune două frunze ale aceleiași plante ori două pagini
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/12131_a_13456]
-
Adameșteanu definește prozatorul ca fiind cel care "ascultă replicile și discursurile oamenilor Ťpe viuť și are iluzia că aude și fragmente din fluxul interior care contrazic sau completează cuvintele rostite" (p. 21). Prozatorul ar trebui, astfel, să beneficieze de un ochi ciclopic ("privirea inumană din interiorul său" - Limitele rescrierii, p. 300) și de o ureche hiperacustică. în chip fericit, practica scrisului dovedește că scriitoarea este înzestrată cu amîndouă, că are o foarte bună acuitate vizuală (mergînd pînă la a reține detaliul
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
lung șir de renunțări și de lovituri pe care - spre nedumerirea nepoatei - pare să le trăiască fără obidă: Pentru că trăia ca și cînd îl mai aștepta încă o viață după cea de acum, care ieșise așa cum ieșise. N-avea în ochi neliniștea celor care și-au întîrziat reușita și nu se încrîncena să smulgă zilelor ce pierduse". Dacă nu este preocupată să investigheze trecutul familiei (reținînd din ani întregi "doar cioburi de vorbe și gesturi"), Letiția înțelege, în schimb, că e
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
folosind creioane lungi, senzual-dermatografice, apropiindu-ți mult fața infantil-muierească de cea geamănă, virtuală, îndoindu-te grațios, scoțînd caraghioasă (mă pîndeai să observi dacă mă uit! reliefînd în aerul pofticios al încăperii fundul orgolios... suprafețe lucinde reflectînd la infinit, victorios, obsedant... ochii mari, verzi, rotitori, cu sclerele opace, albe, bombate... căutam în dulapurile rămase rufăria ta intim-somptuoasă...sau minuscul-deocheată... părăsită, abandonată curiozităților mele hapsîne de bărbat singur acum... Mereu mă temeam să nu pleci de tot... Și era o bucurie acută, dureroasă
Mereu mă temeam să nu pleci... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12153_a_13478]
-
contribuit nu numai la completarea profilului spiritual al Anei Blandiana pentru cititorii italieni, dar mai ales la demonstrarea originalității sale în panorama poeziei europene de astăzi. Antologia ce poartă ca titlu interesanta alegere a traducătorilor, anume poemul Cândva arborii aveau ochi din volumul Octombrie, Noiembrie, Decembrie (1972), a fost lansat în prezența autoarei pe 16 octombrie la Universitatea din Padova, pe 19 octombrie la Universitatea din Bari și pe 20 octombrie la librăria Bibli din Roma. Cele trei lansări s-au
Eveniment poetic românesc în Italia by Monica Joita () [Corola-journal/Imaginative/12265_a_13590]
-
umilință" de autoare, acela de poeta theologus, după cum a constatat însuși traducătorul italian. Probabil că de aceea și titlul antologiei aparține unui poem aproape franciscan, în care tema vegetală atât de dragă poetei devine o ars poetica: "Cândva arborii aveau ochi,/ Pot să jur,/ Știu sigur/ Că vedeam când eram arbore,/ Îmi aminteam că mă mirau/ Ciudatele aripi ale păsărilor/ Care-mi treceau pe dinainte" ("Un tempo gli alberi avevano occhi,/ posso giurarlo,/ so di certo/ che vedevo quando ero albero
Eveniment poetic românesc în Italia by Monica Joita () [Corola-journal/Imaginative/12265_a_13590]
-
de a ne iubi); cu stelele deasupra capului, cu pămîntul ăsta sub picioare, ce fac eu aici? și ce e asta? Mă întreb prostește: e oare adevărat ce se spune că fața lumii are să se schimbe? Că oamenii care au ochii făcuți ca să vadă lumea de astăzi, nu vor putea să vadă lumea de mîine? Ce scriu eu în jurnalul acesta, va mai putea oare interesa? Dacă se schimbă lumea fundamental, literatura asta nu va mai avea rost. Pentru cunoașterea omului
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
în zi, mi-a surîs, fulgerător, certitudinea miracolului etern al ființei mele, al vieții mele. O clipă mi-am dat seama. Și lumina de har a pierit. Cum să fac să-mi aduc aminte? O clipă infimă am putut deschide ochii asupra rostului meu. Dar clipele acestea nu lasă urme pentru mine. Nu-mi revin în somn, în vis. în vis, în noapte nu-mi revin, - lăsîndu-mi urme adînci, amintiri pe care să le port în zi, - decît grelele lucidități negative
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
mamă dragă", pe care nu o mai înțelegea. În 1995, s-a bucurat ca nimeni altul de reapariția revistei, apoi de fiecare număr nou cu care mă înfățișam în modestul lui apartament, ca la Judecata de Apoi. Cerceta volumul cu ochi expert, intuia rapid dificultățile de care ne loviserăm, îmi sugera cutare strategie. La plecare, mă ruga - așa cum proceda cu toți oaspeții lui - să-i telefonez ca să fie sigur că am ajuns cu bine. De când s-a dus dintre noi, mă
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
alerga mereu în jurul lor ca un motociclist pe zidul morții. *** Don Juan, iubitule, singurul meu iubit, taie-te peste tot și lasă-ți liber și întreg doar creierul tăi faimos în formă de penis ce scoate fum pe nas pe ochi și pe gură atunci am să te duc de mînă, ca pe un orb la femeia ta "letală și rece". *** Din bloc ies șobolani cu sexul în ochi copilul, înalt, după ce își epuizează plecăciunile și lașitățile de savant tînăr și
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
tăi faimos în formă de penis ce scoate fum pe nas pe ochi și pe gură atunci am să te duc de mînă, ca pe un orb la femeia ta "letală și rece". *** Din bloc ies șobolani cu sexul în ochi copilul, înalt, după ce își epuizează plecăciunile și lașitățile de savant tînăr și bîlbîiala lui feroce, de un farmec pervers, își proiectează mîinile mari și stîngace pe copacii eliberați de imaginație un preambul, plin de eșecuri și de rugăciune erotică, al
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
mine. ; Două decenii / din viața mea / au pierit / în râul Amarului Târg / aidoma unor căței / înecați de o mână haină / (dar nu există oare / o milă-a necruțării / un Bine al Răului?)/ aidoma unor căței / care n-au deschis măcar ochii.; Cu iarbă se-ndestulează / (cu ce altceva?)/ muzica / aidoma unei vite / cu iarbă grasă primăvăratică roșie / muzica militară-n / chioșcul din parc / lângă Poarta Sărutului.; La Masa Tăcerii / firește se tace // uneori a lehamite / ca și când s-ar fi vorbit prea
Poetul Gheorghe Grigurcu (II) by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12307_a_13632]
-
a vorbi ca Umberto Saba -, care sunt vechi dar deloc zadarnice (cu excepția imposibilității de a li se răspunde pe loc, o dată pentru totdeauna). Excepția pe care o constituie în viața cuiva poezia (căci ea, spune Cezar Baltag, în postfața la Ochii tăcerii, volumul său din BPT : nu este numai un artefact, ea este și un miracol. Sensul pentru noi, poeții, nu se autoinstituie, el survine ca și cum ar fi trimis.), trebuie plătită cu ceva din ființa noastră. Îndoiala de adâncime face parte
Poetul Gheorghe Grigurcu (II) by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12307_a_13632]
-
unele nazuri, făgăduiește că va cere ridicarea sancțiunii. martie-aprilie 1955. Se așteaptă ridicarea sancțiunii, care vine, dar mai încet. ...aprilie 1955. Graur anunță că sancțiunea s-a ridicat. Trei din cei patru, neîncrezători, se deplasează la cadre și văd cu ochii lor respectiva hotărîre. Ei pretind ca, la fel cu cea dintîi, să fie adusă la cunoștința generală. mai 1955. Dorința le e îndeplinită. în plic închis, hotărîrea parvine acasă la părinții inculpaților. Iată reacțiile cîtorva dintre ei: Mama lui Avramescu
Între colonie și coniac by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12138_a_13463]
-
care o porți pe chip și pe brațe ca pe o ofrandă a morților Cerul mână în turme nestematele norilor palide pietre pe mâna ta nevăzută Doamne Leoaică a soarelui pe o limbă de pământ ce intră în mare în ochii tăi îngăduiește-ne încă o vară curați precum pruncul din iesle ori copilul bălai ce înoată în valuri de grâu în valurile altui veac în unda altui râu Lalele roșii Lalelele se ivesc din pământ ca degetele unor copii roșii
Poezie by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/12232_a_13557]
-
și mâinile mele fac loc altor mâini - mai moarte - încercând să refacă în zăpadă conturul obrazului ei, și acele mâini îi fac părul, buzele, iar mâinile acelea cad fără viață acolo unde - în zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
mâinile mele fac loc altor mâini - mai moarte - încercând să refacă în zăpadă conturul obrazului ei, și acele mâini îi fac părul, buzele, iar mâinile acelea cad fără viață acolo unde - în zăpada moale - ar fi trebuit să fie ochii. ochii ei făcuți dintr-o mână înghețată și vânătă. te-ai putea întoarce. camera te primește cu neplăcere. carnea mâinilor tale se întoarce scârbită în carnea ta. și ea este tot aici, întoarsă cu fața spre zid, eu nevăzând decât o
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
a zăpadă topită în palme și fereastra se face un abur rău care intră în părul lor și fereastra nu mai e deloc. și aivlis cu obrazul lipit de aivlis privindu-te, mâinile tale în zăpadă deschizându-se ca niște ochi orbi. mâinile tale nu pot fi ochii ei. ele pășind îmbrățișate spre tine, toate nopțile care nu mai pot fi luminate, aivlis cu obrazul lipit de aivlis, întinzi mâna spre ele, pleoapele lor acoperite cu zăpadă, privirea lor crudă închizându
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
se face un abur rău care intră în părul lor și fereastra nu mai e deloc. și aivlis cu obrazul lipit de aivlis privindu-te, mâinile tale în zăpadă deschizându-se ca niște ochi orbi. mâinile tale nu pot fi ochii ei. ele pășind îmbrățișate spre tine, toate nopțile care nu mai pot fi luminate, aivlis cu obrazul lipit de aivlis, întinzi mâna spre ele, pleoapele lor acoperite cu zăpadă, privirea lor crudă închizându-ți ochii. (t.d.) * deodată camera se
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
mâinile tale nu pot fi ochii ei. ele pășind îmbrățișate spre tine, toate nopțile care nu mai pot fi luminate, aivlis cu obrazul lipit de aivlis, întinzi mâna spre ele, pleoapele lor acoperite cu zăpadă, privirea lor crudă închizându-ți ochii. (t.d.) * deodată camera se face departe și în tăcerea dintre două cuvinte începe să ningă mult. ușa se deschide la fel de încet precum zăpada i se topea în păr. lumina înaintează în cameră o dată cu ea, apropiindu-se de patul din
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
încă) astfel că cei care se încăpățânau să rămână în lumea de dimineață și-ar mai fi putut spune că e încă dimineață - pentru gazdă era cel mai comod să-și spună că, până la urmă, ea avea să-și întoarcă ochii și spre el, în sfârșit - sau întru început. începutul după-amiezii ca într-un roman gros, (și n-ai ajuns nici măcar la jumătate) și flăcări mici, străvezii să-i joace în ochi. - am să-i uit fața, își spunea, cu ochii
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
spună că, până la urmă, ea avea să-și întoarcă ochii și spre el, în sfârșit - sau întru început. începutul după-amiezii ca într-un roman gros, (și n-ai ajuns nici măcar la jumătate) și flăcări mici, străvezii să-i joace în ochi. - am să-i uit fața, își spunea, cu ochii încă închiși, și, de fapt, acum înțelege, când căldura înșelătoare a acelei înserări timpurii este tot o amintire, a și uitat-o. celălalt, cel înalt și mereu cu surâs cinic pe
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
ochii și spre el, în sfârșit - sau întru început. începutul după-amiezii ca într-un roman gros, (și n-ai ajuns nici măcar la jumătate) și flăcări mici, străvezii să-i joace în ochi. - am să-i uit fața, își spunea, cu ochii încă închiși, și, de fapt, acum înțelege, când căldura înșelătoare a acelei înserări timpurii este tot o amintire, a și uitat-o. celălalt, cel înalt și mereu cu surâs cinic pe față, îi privea. dar nu așa se fac amintirile
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]
-
căldură, și o formă nelămurită - aceea era fantoma - rânduri răslețe mi-au mai rămas povestind despre sylvia și fantoma - sylvia râdea uneori, și risipea în fum de țigară gesturile ori gândurile celor pe care eu le trăgeam peste mine, strângând ochii, să-mi spun că nu e adevărat soarele dimineața - să jinduiesc la soarele de acum din salon - să risipesc eu acuma jumătățile astea de închipuire cu mat smalț suflate - fantoma îi tot șoptea câte ceva. sylvia, sylvia, ea, nu râdea. deci
Poeme de Mircea Ivănescu și Teodor Dună by Monica Patriche () [Corola-journal/Imaginative/12303_a_13628]