KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898

să nu se culce, ci numai să se odihnească, intimidat de acest interior care nu părea pregătit să-l primească. Prin minte i se perindară toate întîmplările din cursul acestei seri ciudate, figura spână a bătrânului, scările scârțâitoare, chipurile din odaie. Apoi toate capetele începură să se apropie și să se depărteze de masa de joc ca într-o horă, un clopot răsună deasupra lor și căzu ca un fum gros la mijloc, iar două brațe subțiri îl cuprinseră de gât

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
dexteritate un exercițiu complicat, care varia la infinit o temă. Felix își aminti numaidecât de mâinile lungi ale Otiliei și nu se mai îndoi că ea era cântăreața. Sări înfricoșat din pat. Soarele era sus pe cer și pătrundea în odaie din două părți. Tânărul își îndreptă puțin hainele, potrivi locul pe care dormise și avu intenția să se spele. Dar în cameră nu găsi nimic trebuitor. Scoase atunci din valiză puțină apă de Colonia cu care-și dădu pe față

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
dormise și avu intenția să se spele. Dar în cameră nu găsi nimic trebuitor. Scoase atunci din valiză puțină apă de Colonia cu care-și dădu pe față și pe păr. Acum nu știa ce să facă. Să stea în odaie cum îl îndemna ascuns timiditatea, ar fi fost necuviincios; să iasă, se temea să nu nimerească unde nu se cade, necunoscând casa. Aruncă o clipă privirile pe fereastra cea mică și constată că dădea într-o curte vecină. De altfel

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
un chioșc de lemn vopsit verde în care Felix zări pe bătrânul de peste noapte cu barbișon și broboadă, care broda mereu. Înțelese acum că tanti Aglae, cu Simion al ei și cu Aurica locuiau alături. Felix mai dădu câteva ocoluri odăii, ascultând exercițiile Otiliei, care le intona și vocal acum, cu un glas subțirel și G. Călinescu tremurat. În sfârșit se hotărî să crape ușa, fiindcă auzise niște bocănituri pe alături. Abia scosese capul, și-i răsări înainte fața spână a

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
păru acum mai buzat și mai stacojiu la față. - Ai dormit bine? întrebă el, cu vecinica lui răgușeală.Părea foarte binevoitor și mai ales servil de politicos din cauza fizicului meschin și a continuei frecări a mâinilor. - Vino să-ți arăt odaia dumitale. Pe același coridor, moș Costache călăuzi pe Felix la o altă ușă deschisă de perete. - E gata, Marina? - Gata, gata, răspunse arțăgos o femeie mătăhăloasă, bătrână, îmbrăcată rău, ca o servitoare. Dumnealui este? Moș Costache consimți din cap. - Uite

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
două suluri groase cu capete de bile. Marina îl pipăi cu mâna, demonstrativ. - Șezi pe el, să vezi! Uite, aici îți pui rufele, ici hainele, ghetele să le pui aici, în cutie. Ai masă să scrii pe ea cât poftești. Odaia era asemănătoare cu aceea a Otiliei, dar în locul tapetului era o zugrăveală verzuie. Și aci o mică fereastră dădea în curtea vecină. Marina urmă călăuzirile ei, dând lămuriri dintre cele mai indecente. Când Felix o privi mai bine în față

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
tăcuse, dar emoția nu-i îngăduise tânărului să audă trosniturile scării apropiate. Când întoarse capul, zări pe Otilia. Era cam palidă și avea ochii ficși și mustrători. - Papa, ce faci aici?Bătrînul lăsă ochii în jos, gudurîndu-se. - Nimic. I-arătam odaia. Te las pe tine să-i ții de urât. Și, frecîndu-și mâinile, bătrânul o luă mărunt pe scară în jos. - Ți-a cerut bani? întrebă, supărată, Otilia pe Felix. - Nu! minți acesta. - Ba ți-a cerut! întări fata cu o

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cu o intonație care n-admitereplică. Papa este un om bun, urmă Otilia după oarecare trecere de timp, luând pe Felix de braț, însă are ciudățeniile lui. Trebuie să fii îngăduitor cu el. Vii să-mi ajuți să iau ceva din odaie? Otilia intră în camera în care dormise Felix și începu să scotocească, trăgând toate sertarele dulapului și ale toaletei și nemaiînchizînd nici unul. Scoase o rochie de tul cu multe G. Călinescu volane și o aruncă pe brațul tânărului, mănuși de

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ace și alte nimicuri, dîndu-le pe toate acestuia. Apoi îi făcu semn să o urmeze. Ajungând în capătul scării, începu să coboare cu o repeziciune de pisică, abia urmată de Felix. Din sălița de jos a scării intrară într-o odaie aproape goală, în care se afla un pian cu coadă, cam vechi, cu capacul ridicat. Cele două ferestre ale odăii erau deschise. Mormane de note muzicale, de reviste de modă erau aruncate pe jos în jurul negrului pianoforte. În fața instrumentului era

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
să coboare cu o repeziciune de pisică, abia urmată de Felix. Din sălița de jos a scării intrară într-o odaie aproape goală, în care se afla un pian cu coadă, cam vechi, cu capacul ridicat. Cele două ferestre ale odăii erau deschise. Mormane de note muzicale, de reviste de modă erau aruncate pe jos în jurul negrului pianoforte. În fața instrumentului era un simplu scaun de lemn, ca de tavernă, cu tăietură în chip de inimă. Otilia se repezi la el și

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
ca un șorț. - Cred c-o să-mi stea bine! Vrei s-o încercăm? Hai s-o încercăm. Și Otilia luă iarăși pe Felix de mâini și-l tîrî în goană prin curte, și apoi, răpăind pe scară în sus, până la odaia ei. Acolo, fără nici o jenă, își trase peste cap rochia ușoară de casă, rămânând într-un jupon prins de umeri cu două panglici, și îmbrăcă rochia albă de tul. Părea un fluture alb care mișcă ușor din aripi. Ea facu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
l'oreille cassée de Ed. About, și coborî și el în grădină, așezîndu-se pe o bancă, unde începu să citească. Era plăcerea lui cea mare, pe care și-o satisfăcea cum putea, împrumutînd cărți sau, când avea bani, cumpărând. În odaia pe care și-o păstrase în casa de pe strada Lăpușneanu, avea de pe acum o mică bibliotecă. Citi astfel o bună bucată de vreme. Când își ridică capul din carte, Otilia dispăruse cu lucrurile și cântecele ei. Marina se îndrepta greoi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
buze, și ținea la subsuoară, cu mare grijă, un pachețel învelit în jurnal. Nu mult după aceea, Otilia strigă tare din casă pe Felix, poftindu-l la masă. Sufrageria, văzută ziua, era o încăpere tot așa de înaltă ca toate odăile de jos, părând din cauza înălțimii îngustă, deși în realitate era destul de largă. Mobila era greoaie, de nuc, cu ciubucuri fantastice și mari ca niște bombe, iar prin geamul bufetului se ghicea o dezordine generală. Moș Costache, Otilia și Felix se

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
cinci monede mici de aur, ce fură confiscate, spre ciuda lui moș Costache, care totuși nu obiectă nimic și se puse să mănânce mai vârtos. Masa se sfârși înfr-o indispoziție generală, și Felix găsi nimerit să se strecoare tăcut în odaia lui, unde se așeză să termine lectura romanului lui Ed. About. Mai târziu, cu o altă carte în mână, coborî în grădină și se așeză să citească în chioșc. Curtea era pustie, toți intraseră în casă și chiar Marina nu

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria. Puțin după aceea, Otilia ieși pe ușă, urmată de Pascalopol și de bătrân, care-și freca mâinile foarte mulțumit

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
prost e! Pascalopol imploră pe Otilia să se coboare. Aglae, ca să nu supere prea mult pe moșier, se asocie și ea, conciliantă: - Dar vino jos, Otilio, ce stai acolo?! Otilia făcu un semn de adio lui Felix, care intră în odaia lui și se culcă. Târziu de tot, când se trezi o clipă din somn, întunericul se subția crepuscular și un cocoș cânta. Lui Felix i se păru că aude trosnitura ușii gotice de la intrare și, puțin după aceea, rostogolirea roților

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
pășiră în curtea vecină, care era până la un punct asemănătoare cu cea de dincoace, cu deosebirea că tot pământul era împărțit în straturi de o exactitate și o supra-decorație supărătoare. Apoi intrară într-o sală și de aci într-o odaie, care trebuia să fie un soi de salon, în care se afla o sofa largă cu prea multe perne și un număr de fotolii de rips verde, de stil vechi și neprecis, cu brațele de asemeni încărcate de perne. O

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
unei fetițe zugrăvite, probabil în acuarelă, deveniseră, în ulei, prin neînțelegerea procesului real de difuziune a luminii, niște lacuri de rubin fără nici o legătură cu restul, dar de o țesătură coloristică nu lipsită de grație. Felix ocoli pereții celor două odăi cu bizarele colecțiuni și se arătă, din politețe, foarte încîntat, spre mândria tuturor. Între timp își făcuse apariția în anticameră un alt Simion, tânăr și mai slab. O clipă făcu mișcarea, văzând un străin, de a se strecura îndărăt pe

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
foarte debil, și mama nu vrea ca el să se obosească prea mult. Destul își bate capul cu pictura. Simion aprobă din cap. - Ei, strigă Otilia din mijlocul sofalei, unde, șezîndturcește, cosea ceva, când Felix trecu prin fața ușii deschise a odăii ei, spune-mi drept, cum m-a ponegrit Aurica? Am auzit că te-a chemat în lipsa mea! Felix se opri lingă ușă, încurcat. - Intră înăuntru, vino aci lângă mine. Și Otilia își strânse puțin picioarele subțiri, ca și când Felix ar fi

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
la Titi. Acesta îl aștepta în grădină. De acolo intrară în casă, însă, când treceau prin sală, Titi făcu semn lui Felix să meargă mai încet, fiindcă Simion dormea (cu cămașă, ca peste noapte, afla mai târziu Felix). Ajunși în odaie, Titi trase cutia lată a unei mari mese, în care Felix zări cărți, creioane, pachete de ilustrate, puse într-o ordine militară. Toate cărțile și caietele erau învelite cu o grijă meticuloasă și semnate caligrafic pe un portativ tras ușor

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
se prelingea pe șanțul adânc al buzei de sus. Cum hemoragia nu se oprea și Titi făcuse o figură de teroare, Felix deschise ușa și ieși în sală. Atrasă de zgomot, Aglae veni și, informată de Felix, irupse zgomotoasă în odaie. - Iar ai hemoragie, drăguță, se văită ea, să-ți dau vată. Scotocind prin casă, veni cu un tampon mare de vată, pe care îl vîrî în nara lui Titi, punîndu-i în același timp o mână pe frunte. - Asta este numai

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
Aglaei: - Maman, maman, vine un ofițer. Ofițerul însă, intimidat de ținuta onestă a casei și de lipsa de atracții sigure, după câteva plimbări prin fața imobilului, dispăru. În acea seară, Aurica nu veni la masă și se închise în G. Călinescu odaia ei. Aurica avea despre bărbați o concepție mistică, în care și impertinențele deveneau calități. Simpla prezență a unui bărbat, mai cu seamă tânăr și necăsătorit, o emoționa. - Maman, vine Pascalopol!... Maman, trece Filipescu! A fi acostată de un individ mai

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
potrivnică acestor manevre, ba chiar le ajuta prin priviri galeșe față de Felix sau prin dispariția la vremea oportună. Începuse a nu-l mai primi în salonul cu picturi, ci, sub pretextul de a-i arăta ceva special, îl chema în odaia ei de dormit și-l punea să stea în apropiere de ea. Aurichii îi intră în cap, de la o vreme, că Felix era lipsit în casa lui moș Costache de plăcerile gastronomice ale unei bune gospodării. - Eu mă întreb cum

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
stai, se înduioșa Aurica, Otilianu știe nimic, iar Marina e o leneșă. Aurica întrebă odată pe Felix dacă îi place plăcinta cu cireșe. Nebănuind nimic sub această întrebare banală, tânărul răspunse afirmativ. A doua zi era tras cu mister în odaia Aurichii, unde pe o măsuță se afla o tipsie încărcată cu prăjituri. Aurica sili pe Felix să mănânce, fiind sigură că-i face plăcere. După plăcintă urmă în altă zi dulceață de coacăze. Felix începuse să audă cu groază glasul

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
vorbești. Noi, domnișoarele, suntem slabe, nu putem refuza "avansurile", dar apoi, dacă lucrurile nu merg mai departe, rămânem compromise. Am avut o prietenă care primea "avansuri" de la un tânăr pe care-l credea sincer. L-a admis în casă, în odaia ei, în văzul părinților și cunoscuților, și apoi tânărul n-a fost parolist. Lumea e rea, vorbește, de aceea e bine ca un bărbat să spună de la început ce intenții are. Felix tăcu câteva clipe, într-atît aluzia părea îndreptată către

Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]