3,276 matches
-
ca să fac pe avocatul diavolului (adică a lui Băsescu), însă această erupție calculată de ipocrizie a numiților „'telectuali subțiri ai lu' Băsescu" nu este cu nimic mai murdară decât complicitatea acestor brusc deveniți acum guralivi, la toate faptele reprobabile ale onor președintelui! Căci a tăcea, înseamnă a consimți! Iar când consimți în tăcere la grozăviile în care Băsescu și șleahta sa de criminali, au târât cu forța acest popor, nu reușești să te speli de păcate radicalizându-ți discursul și trăgându
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Și totuși, într-o seară, am comis sacrilegiul de a da cu spray pentru insecte. Am revenit peste două ore: mii de cadavre zăceau pe câmpul de luptă. Ca să-i pot înmormânta pe toți într-o groapă comună, cu toate onorurile cuvenite, a fost nevoie să folosesc aspiratorul. Adelina a venit cu ideea să ne logodim. Cică așa se practica în Constanța. Trebuia să fac rost cumva de o familie. Am început tratativele cu taică-meu, să vină el să oficieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu mă lăsau să primesc pe nimeni "la palat". Vara, "salonul" era accesibil numai musafirilor importanți, cum era "unchiul George". Atunci, se deschideau obloanele, se făcea aerisire, se punea o față de masă nouă, iar "unchiul George" era poftit cu toate onorurile cuvenite, mai ales după ce-i vorbise tatei despre bursele de la "Spiru Haret". Nu existau covoare în "salon", dar sărăcia noastră era curată, nu se vedea un fir de praf pe lavițe sau pe tabloul unde tata despica văzduhul cu sabia
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
poate foarte bine să guverneze fără a avea în slujba lui mereu pe aceiași nobili; el poate să numească în aceste slujbe în fiecare zi pe alții și apoi să-i destituie, poate să le ia și să le dea onoruri și strălucire doar după bunul lui plac. Și pentru a lămuri mai bine partea aceasta, vreau să spun că cei mari pot să fie considerați în mod principal în două feluri. Sau se conduc astfel încît prin modul lor de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dus o viață modestă, au iubit dreptatea, care au fost dușmani ai oricărei cruzimi și plini de omenie și blînzi, să aibă cu toate acestea, afară de Marcus, un sfîrșit trist. Numai Marcus a trăit și a murit bucurîndu-se de toate onorurile, pentru că numai el a urmat pe tronul imperial prin drept de moștenire, așa încît n-a avut nevoie să fie recunoscut nici de soldați, nici de popor; pe lîngă aceasta avea și multe însușiri care îl făceau demn de tot
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
întotdeauna la principe și să nu-i vorbească niciodată despre altceva decît ceea ce îl privește pe acesta. Iar pe de altă parte, pentru a păstra bunele însușiri ale ministrului său, principele trebuie să se gîndească la el, să-i acorde onoruri, să-l facă bogat, să-l îndatoreze față de el, împărțindu-i onoruri și funcții înalte, pentru ca el să-și dea seama că fără principe n-ar putea să existe, și pentru ca onorurile numeroase să-l facă să nu mai dorească
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ceea ce îl privește pe acesta. Iar pe de altă parte, pentru a păstra bunele însușiri ale ministrului său, principele trebuie să se gîndească la el, să-i acorde onoruri, să-l facă bogat, să-l îndatoreze față de el, împărțindu-i onoruri și funcții înalte, pentru ca el să-și dea seama că fără principe n-ar putea să existe, și pentru ca onorurile numeroase să-l facă să nu mai dorească altele, bogățiile mari pe care le-a primit să-l facă să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să se gîndească la el, să-i acorde onoruri, să-l facă bogat, să-l îndatoreze față de el, împărțindu-i onoruri și funcții înalte, pentru ca el să-și dea seama că fără principe n-ar putea să existe, și pentru ca onorurile numeroase să-l facă să nu mai dorească altele, bogățiile mari pe care le-a primit să-l facă să nu mai vrea altele, iar funcțiile înalte pe care le deține sa-l facă să se teamă de schimbări. Așadar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Acela care alege altă cale va fi, dacă este un personaj de oarecare importanță, expus perpetuu celui mai mare pericol. Nu va fi destul să spună: Nu doresc nimic, nu vreau decît să trăiesc liniștit, nu cer nici bunuri, nici onoruri. Aceste scuze nu sînt admise. Oamenii dintr-o anumită categorie nu-și pot alege modalitatea de existență. Dacă această alegere a fost făcută cu sufletul, iar ei sînt cu adevărat lipsiți de ambiții, nu vor fi crezuți. Dacă vor voi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
conspirat împotriva principelui sînt oameni cu putere sau prieteni ai principelui; or, adesea binefacerea excesivă inspiră acest plan tot atît de mult ca și cele mai crude jigniri. Toți acești favorizați fuseseră atît de copleșiți de către stăpînul lor cu averi, onoruri și demnități, încît nu le mai lipsea decît tronul pentru a-și satisface puterea și ambiția; au conspirat, deci, pentru a se urca pe tron. Comploturile lor au avut soarta pe care o merita ingratitudinea lor." (III, 6) "Un principe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu-l poate satisface, iar otrava ambițiilor se amestecă mereu în dulceața plăcerilor. Un principe ambițios este mai nefericit decît un ambițios oarecare. Nebunia fiind proporțională cu rangul, ea este în cazul lui și mai întinsă, neînfrînată și insațiabilă. Dacă onorurile și mărirea sînt hrana pasiunilor celor de rînd, monarhii își satisfac ambițiile cu provincii și regate; și, cum este mai ușor de dobîndit funcții și slujbe decît de cucerit regate, cei de rînd pot fi deci mai degrabă mulțumiți decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ei o lovitură bună dată adversarului. Ducesa de Marlborough căzu în dizgrație în scurt timp, și cu ea și partidul Whig și acela al aliaților împăratului. Iată jocul celor mai grave lucruri din lume; Providența își rîde de înțelepciunea și onorurile lumești: cauze frivole și, uneori, ridicole schimbă adesea soarta unor întregi state și monarhii. În acest caz, meschinele intrigi ale unor femei l-au salvat pe Ludovic XIV de la un pas ce l-ar fi adus într-o situație din
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mocirlă nu-i lucru de șagă!... Chiar în această stare, Toaibă era mândru că l-a învins pe sergent... Și a venit și ziua când soldații, vrând-nevrând, trebuia să se considere și absolvenți ai unui asemenea supliciu... Pluton! Drepți! Pentru onor, înainteee... prezentați arm’! - s-a auzit comanda locotenentului Făgurel. O singură mișcare armonioasă a fost răspunsul plutonului la comanda dată. Se vedea că este ultima zi de instrucție! Nu se putea să nu răspundă comenzii decât ca un ceasornic. Locotenentul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
efectiv de treizeci de ostași, și-a încheiat perioada de instrucție și este adunat așteptând ordinele dumneavoastră! Sunt comandantul plutonului, locotenent Făgurel! Pe loc repaos! - a comandat colonelul. Soldații au executat ca la carte trecerea din poziția cu „arma pentru onor” la cea cu „arma la picior”. Toți ochii erau ațintiți asupra colonelului. Acesta a făcut câțiva pași spre pluton și s-a oprit. În fața ostașilor se afla un bărbat cu chip blajin, mai degrabă un bunic decât un militar de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
răspunzându-i printr-o scurtă clipire ce părea să spună: „Bravo soldat, Toaibă! Așa te vreau! Bravo!” Colonelul a privit spre locotenentul Făgurel, ceea ce însemna: „Ia comanda, locotenente”! Acesta a făcut câțiva pași în fața formației și a comandat: Drepți! Pentru onor, înainte! Prezentați arm’! Și de această dată, mișcarea celor din pluton a fost fără cusur. Un singur țăcănit! Iar privirea a pornit ca o săgeată spre comandant. Colonelul a salutat și, făcând stânga-mprejur, a plecat, însoțit de suită... * Legănatul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
eu grijă. Acolo în blidar mai este o gură de rachiu rămasă încă de la hram. Așa o izbândă merită cinstită... Când s au așezat la masă, Toaibă a ridicat paharul și a comandat râzând: Grupă! Ascultă comanda la mine! Pentru onor, prezentați paharele! Pentru domnul premiant Gruia Toaibă, de trei ori ura! Așa parcă mai vii de acasă, sergent Toader Toaibă! - a apreciat Gruia râzând... La auzul acestor cuvinte, Toaibă a plecat ușor capul a aprobare și a aducere aminte... Și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a rămas la Roma, și a început tratativele cu el. Antonius trebuie să-l convingă pe Vitellius să renunțe la orice pretenție și să le ordone celor doi legați să nu treacă peste Alpes. Îi va oferi lui Vitellius bani, onoruri și o reședință în care va putea trăi în continuare în lux. Antonius trebuie să se întâlnească și cu ambasadorii pe care Otho i-a trimis la Vitellius în încercarea de a face pace. Numai că ambasadorii nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
farmec irezistibil. Antonius îi aruncă femeii o privire plină de curiozitate, dar tăcu. Ea zâmbi și continuă cu glas molcom: Soldații îi reproșează lui Valens că vrea să-l pună în umbră pe Caecina ca să aibă numai el parte de onoruri. Și nu uita, Caecina e predispus la trădare. — Dar tu? Ești un cunoscător prea bun al sufletului ca să-mi pui o asemenea întrebare. Află însă că-mi va face plăcere să văd cum îi zdrobești pe Vitellius, Valens și Caecina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și purtase în procesiune, de la un templu la altul, statuile împăratului decapitat de Otho, acoperind cu coroane de laur locul unde fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se grăbise să decreteze că lui Vitellius îi erau rezervate toate onorurile cuvenite unui împărat. Imediat, învingătorilor de la Bedriacum le-a fost trimisă o delegație care să transmită armatei venite din Germania admirația poporului roman și a Senatului. Numidul îi informă însă pe Calvia și pe Antonius că, în orașele prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Arrius Varus, ca să ajungă în fața lui Antonius. — Ne sfătuiește să-l așteptăm. — Zău? izbucni Arrius. Eu cred că Mucianus vrea să ne țină aici numai pentru că urmărește să aibă parte de glorie și arde de nerăbdare să culeagă el onorurile învingătorului. Soldații adunați în jurul capilor flavieni priviră tăcuți spre Antonius. Cu toții știau că Mucianus îl invidia pe Antonius Primus pentru curajul său și pentru devoțiunea pe care i-o purtau soldații. Mai știau și că invidia lui putea fi primejdioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care-și împărțise legiunile, trimițând o parte din ele la Cremona și altă parte la Hostilia, unde se dusese și el. În mesajele sale, Antonius făcu aluzie la ura lui Caecina față de Flavius Valens, pe care Vitellius îl acoperise de onoruri și bogății. Sublinie că Valens trecea peste Appenninus cu armata sa, dar că nu se grăbea, pentru că se oprea să jefuiască orașele. Îi aminti că flota de la Ravenna era acum de partea răzvrătiților și îl invită să i se alăture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sublinie că Valens trecea peste Appenninus cu armata sa, dar că nu se grăbea, pentru că se oprea să jefuiască orașele. Îi aminti că flota de la Ravenna era acum de partea răzvrătiților și îl invită să i se alăture, promițându-i onorurile și bogățiile de care îl privase Vitellius. Îl sfătui să își îndemne autoritar soldații să depună armele. Aflară că, la Hostilia, Caecina fusese atacat de propriii soldați, furioși că îi instigase să-l trădeze pe Vitellius, și fusese arestat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a II-a care în 1765 cumpărase toată biblioteca de la redactorul Enciclopediei franceze, iar în 1778 - toată biblioteca lui Voltaire, doar ca să pozeze ca intelectual avansat; ea cheamă la Petersburg pe Denis Diderot (1713-1784) autorul Călugăriței (1760), „ îl înconjoară cu onoruri și bani, îl flatează în diferite chipuri și bărbatul deștept al Franței se întoarce acasă îmbrobodit și el de Ecaterina Rusi ei...” La 1772, când cei trei mari împărați creștini se sfătuiau și puneau la cale prima mare dezmembrare a
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
unele ce ele nu pot să întrebuințeze nici marca țării, nici a ținutului, și în încrederea ce Dv. ca părintele literaturii române, veți avea mai deplină cunoștință, despre marca ce au avut d in vechime astă poliție, Sfatul Municipal cu onor vă poftește să binevoiți a-i împărtăși explicația unei asemenea mărci, întemeiat de este cu putință, pe o autenticitate, rămânând a vă fi și în aceasta publicul recunoscător.” Din partea Sfatului Municipal Iași, scrisoare a er a semnată de N. Istrati
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lucra sau a povățui lucrările cetăților, a drumurilor publice și acele ale băilor minerale. În cursul petrecerei romanilor în aceste locuri, o ceată a legioanei Iașene s-au întrebuințatu la minele de la Baia, unde comendatul ei Claudius au înălțat în onorul Împăratului Adr ianu Antoniu și a soției sale Amia Faustina o colo ană ce până astăz i se păstrează în muzeul de la Cetatea Albă (Karlsburg / în Transilvania, a cărei inscripție este următoarea: EX - VOTO - XXX Magna et invicto Imp.: Caes
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]