KorAP: Find »[drukola/base=ortodoxie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...215 >

5,351 matches

Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206

din Lipscani vor vizita biserica Stavropoleos nu ca să rupă slugarnic din pomana morților, ci ca să se înfrupte, alături de ceilalți credincioși, din merindele duhovnicești ale unei mari sărbători creștine? Integrarea țiganilor în trupul viu al Bisericii reprezintă marele pariu pe care ortodoxia românească îl poate juca, din dragoste față de aproapele, în următorii treizeci de ani. Așa cum alții s-au jertfit, părăsindu-și meleagurile natale pentru a le vesti Evanghelia, românii ortodocși pot resimți astăzi sarcina incomodă față de minoritatea țigănească. Mizând pe resursele

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
orice putere de convingere. Tradiția vestică a suflat demult praful de pe ochelarii de cal ai unei asemenea „științe”. Teologia răsăriteană a rămas însă închistată sub greutatea vechilor prejudecăți. Îl „învățăm” pe Dumnezeu mecanic, după categorii moarte 1. Vorbim despre dogmele ortodoxiei ca despre un sistem închis de propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
abstracte, niciodată mai puțin plictisitoare decât ereziile (e.g., Filioque). Pe acestea din urmă studenții sunt chemați să le dușmănească fără încetare, de parcă întrebarea la care ereticii au dat un răspuns eronat n-ar fi fost legitimă. Predată în acest fel, ortodoxia încetează să mai fie o hermeneutică personală a revelației, devenind un slogan partinic. Ortodoxia nu mai este un mod de a fi, ci un rezervor de muniții ideologice și clișee. Tradiția patristică nu se mai întâlnește ca un izvor de

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
sunt chemați să le dușmănească fără încetare, de parcă întrebarea la care ereticii au dat un răspuns eronat n-ar fi fost legitimă. Predată în acest fel, ortodoxia încetează să mai fie o hermeneutică personală a revelației, devenind un slogan partinic. Ortodoxia nu mai este un mod de a fi, ci un rezervor de muniții ideologice și clișee. Tradiția patristică nu se mai întâlnește ca un izvor de apă vie. Ea devine un muzeu păgubit sau chiar o seră în care proprietarii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
restituie acest caracter receptiv și totodată profetic al teologiei, chemată să mărturisească zilnic despre universalitatea adevărului. Pentru a sta mai bine pe propriile picioare, Biserica trebuie să se hrănească de la origini. Am aminti aici observația preotului Andrew Louth care spunea: „Ortodoxia nu este conservatoare, ci radicală”1. Teologia deci trebuie studiată la rădăcinile tradiției Bisericii. Filocalia, de pildă, este o colecție de texte de spiritualitate care, în cele mai multe centre universitare, nici măcar nu este răsfoită 2. Mulți profesori „serioși” văd în Pateric

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
un om aflat în posesia unei busole. Neîncetat, aceasta îi indică răsăritul nostru, cel de sus. Cateheza liturgică și canoanele memorieitc "Cateheza liturgică și canoanele memoriei" Liturghia făurește Biserica și crează comuniunea. André Scrima (1925-2000) Prioritatea gestuluitc " Prioritatea gestului" Stilistica ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj”, iar viață pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absența rugăciunii și a

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
și motivația teologică a desconspirării foștilor colaboratori ai Securității. În ceea ce mă privește, doresc să fac următoarele considerații mai ales din acest ultim unghi. Păcatul turnătorieitc "Păcatul turnătoriei" Pentru o tradiție religioasă atât de rafinată dogmatic și sofisticată spiritual precum ortodoxia, condamnarea mariajului „creștin” cu structurile polițienești ale bolșevismului n-ar trebui să lase vreun echivoc. Turnătoria nu este doar o eroare circumstanțială, o slăbiciune psihologică sau un eșec al moralei stoice a datoriei. Judecat în termeni teologici, gestul reprezintă un

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Conștienți de propriile slăbiciuni, Nae Ionescu și colegii săi de redacție vorbeau mereu din interiorul Bisericii, cu o inteligență apologetică lipsită de crispări, piperată cu ironie și altoită pe tangenta unei priviri generoase către alteritate. Sub privirea ascuțită a profesorului, ortodoxia putea hrăni diversitatea fără să amenințe unitatea, stimulând polifonia. În cuvintele lui Mircea Vulcănescu, scrisul lui Nae Ionescu era „intransigent și țeapăn, neplăcut, dar reconfortant”. Iată un model de scriitură profetică, dar civilizată, greu de acceptat numai în mediile ecleziastice

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
eclezială - singura care merită majusculă, fiind substanțial diferită de cutumele culturii populare adorate în gruparea Gândirii. După șapte decenii de la șocul secularizării din perioada lui Cuza și cu doar un deceniu înainte ca erezia comunistă să paralizeze vocea publică a ortodoxiei (1947), apariția Predaniei marchează un moment de excelență pe nedrept uitată. Dacă Predania mai are astăzi cititori înseamnă că întemeietorii își caută, de dincolo de mormânt, ucenicii. Constituția hermeneutică a tradițieitc "Constituția hermeneutică a tradiției" Tradition is not the past, but

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
sau exercițiul politic nu le-au stins apetitul publicistic sau prospețimea reflexivă. Eseurile sale au fost adunate în mai multe volume apărute la o scurtă distanță în timp: nouă la număr, între Iacob și îngerul (1996) și Turn înclinat (2007). Ortodoxia este un atribut pe care autorul și-l asumă cu temperanță și claritate. Mult timp, Teodor Baconsky a criticat moda intelighenției apusene și, prin recul, a celei autohtone care cere subiectului să își drapeze identitatea religioasă sub pretenția de pudicitate

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
etic al conștiinței. Teologie și economietc "Teologie și economie" Tonul neconsolat al autorului, care revine frecvent în tirade împotriva „stângii” considerate „criptoateistă”, este justificat. Teodor Baconsky nu discută distincția „stânga/dreapta” din perspectiva politicilor economice, deși alianța dintre capitalism și ortodoxie a primit nenumărate soluții de cooperare în America de Nord sau Estul Europei 1. Ar trebui însă spus că istoria socialismului european a fost marcată de importante etape de reflecție creștină, confiscate ulterior de retorica autonomiei umanului. Nu mă refer aici la

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
nu periclitează fecunditatea credinței personale într-unul Domn Iisus Hristos. În lumina Revelației, până și cel mai inaparent „joc secund” al ființei capătă relevanță. Drumul spre rădăcinitc " Drumul spre rădăcini" Miezul cărții lui Teodor Baconsky este orchestrat responsorial: capitolul despre ortodoxie e secondat de unul despre catolicism și adună laolaltă eseuri și conferințe redactate mai ales pentru un public internațional (cel mai adesea italian). Cu excepția a două subtile „încercări” portretistice, dedicate memoriei părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) și pictorului Horia Bernea (1938-2000

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
Bisericii nu se ghidează în viață după principii abstracte, ci caută mereu concretul personal și comunitar al vieții. Generalitățile îl plictisesc, căci agenda sa de lucru este scrisă „pe tabla de carne a inimii”. Sensul adevăratei catolicități se descoperă, în ortodoxie, prin participarea noastră în infinita dăruire de Sine a Fiului către Tatăl prin Duhul Sfânt. Doar cu această viziune în minte poate institui cineva „sacramentul aproapelui necunoscut”. Teodor Baconsky - ale cărui competență și inteligență au fost mereu prea puțin „folosite

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
viața concretă și irepetabilă a celor chemați la desăvârșire. Un eveniment, nu o instituțietc " Un eveniment, nu o instituție" Același lucru este valabil și pentru dialogul ecumenic cu celelalte comunități religioase și mai ales cu Biserica Romano-Catolică. Libertatea interioară a ortodoxiei - care „jură” numai pe Duhul sfințeniei - ar implica o dedramatizare a politicilor unioniste încercate la sfârșitul secolului XX. Ne putem reaminti aici că imperativul ioaneic - „ca toți să fie una” - primise din partea Părinților Biserici o interpretare cu sens eshatologic: unitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
tradiției Părinților, răsăritenii pot face un nepărtinitor „negoț” de idei cu reprezentanții romano-catolici în chestiuni unde îi lipsește experiența: educația la nivel gimnazial și universitar, asistența socială, misionarismul multimedia etc. Teodor Baconsky este unul dintre cei care cred că destinul ortodoxiei românești în secolul XXI va depinde de renașterea laicatului într-un climat diferit de cel creat prin relația de supușenie a clerului față de administrația statului. Perpetuarea clientelismului nu va permite slujirea necesităților adevărate și urgente ale credincioșilor. Vigilența critică a

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
seamănă oare isteria delirantă a predicatorilor de pe stadioane dacă nu zel neputincios și penurie de cunoaștere... Firește, nu tot cel cel zice „Doamne, Doamne” se va mântui, nici aceia care manipulează cu dexteritate citate biblice sau patristice nu devin luceferii ortodoxiei. Știu avertismentul lui Iacov: „Nu vă faceți voi mulți învățători”. La fel de clar îmi răsună-n minte cuvintele lui Pavel către corinteni: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți”. Dar tot Mântuitorul

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
mistică a teologiei răsăritene. Treptat, definiția lui Dumnezeu pierde elementul personal (înlocuit printr-un simplu construct metafizic 1). Dumnezeu redevine „Primul motor” sau „Arhitectul-ceasornicar” ce nu poate primi rugăciuni sau jertfe 2. Mistica sfinților se detașează de gramatica teologică a ortodoxiei elaborată de sinoadele ecumenice. În acest fel se poate spune că, într-un anumit sens, „moartea lui Dumnezeu” n-a fost doar posibilă, ci și necesară. Nu întâmplător, deconstrucția „idolilor conceptuali” ai tradiției onto-teologice a devenit sarcina teologiei reformate a

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
într-o perfidă complicitate cu farmecele neființei. Tradiția nu ține de o mecanică a repetiției pliată pe câteva fixații conservatoare, ci de fericitul acces la surse (din care ne-ar fi plăcut ca autorul nostru să se inspire mai adânc). Ortodoxia nu este conservator-orizontală, ci radical-verticală. În liturghie, doxologia nu face decât să înghită apofatic abisul lui Dumnezeu. Tradiția nu trimite la anteriorități, ci la rădăcini, deci spre izvoare. Tradiția nu te învață exhaustiv tâlcurile istoriei căzute, ci te previne asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
De cele mai multe ori, tezaurizarea unui trecut prodigios a rămas neînsoțită de interpretări. Cu câteva mari excepții ale unor sfinți vizionari, ortodocșii n-au simțit niciodată că a venit momentul sintezei istorice finale. Cu toate avantajele acestei poziții în care atleții ortodoxiei sunt întotdeauna pe picior de plecare dincolo, înspre Împărăție, răsăritenii au cunoscut și blocajul psihologic în fața realității istorice. Poate că până în secolul al XVIII-lea, când s-au născut în Occident științele comparației (de la istoria religiilor la critica literară), mediile

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
în „planul tridimensional” al percepției comune. Privit doar din acest unghi, Iisus va apărea mereu ca un simplu dascăl din Galilea care a dăruit oamenilor o lege de viețuire mai bună decât altele, deși nu neapărat cea mai bună. În ortodoxie, revelația judecă istoria, nu invers. Chiar dacă răstignit pe cruce, Hristos continuă să domnească suveran peste istoria umanității. În sfârșit, arhivele scripturistice, la fel ca oricare alt text care marchează memoria Bisericii, sunt condiția necesară, dar nu și suficientă, a cunoașterii

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
simțului critic a constat mai ales într-o repliere pepremisele fideiste îmbrățișate în multe cercuri protestante. Cu excepția mediilor monastice atinse de acel extraordinar revival isihast est-european (de la Paisie Velicikosvky la Nicodim Aghioritul)- Filocalia (1792) fiind monumentul unei tăioase conștiințe istorice -, ortodoxia rurală și urbană a cunoscut fie exaltarea pietistă, fie tentația gnostic-intelectuală (contraste perfect vizibile în Rusia secolului al XIX-lea). Când europeanul cultivat a căpătat deja o profundă conștiință autocritică - fiind gata să examineze eșecurile proiectelor civilizației creștine din trecut

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
creștinilor din Etiopia sau Eritrea; câți europeni continentali urmăresc sinaxarul sfinților britanici - pentru a nu-i pomeni pe mucenicii din gulagul comunist sau pe martirii Extremului Orient (în China, persecuțiile continuă și astăzi)? Deși educați, numeroși credincioși își imaginează esența ortodoxiei după chipul și asemănarea tradiției lor locale. De aici toate dificultățile menținerii și perpetuării unei perspective universale asupra ortodoxiei, acasă și în diaspora. Numai prin dispariția orizontului universalității și a unei gândiri cruciforme a totalității, leucemia naționalistă a ajuns să

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
din gulagul comunist sau pe martirii Extremului Orient (în China, persecuțiile continuă și astăzi)? Deși educați, numeroși credincioși își imaginează esența ortodoxiei după chipul și asemănarea tradiției lor locale. De aici toate dificultățile menținerii și perpetuării unei perspective universale asupra ortodoxiei, acasă și în diaspora. Numai prin dispariția orizontului universalității și a unei gândiri cruciforme a totalității, leucemia naționalistă a ajuns să macine organismul Bisericii, politizând relația creștinilor cu istoria. Teama de adevărul istoric a dat naștere mecanismului cenzurii și unei

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
mulți ortodocși preferă să creadă că tradiția înseamnă mai ales conservare - așa încât, adesea, bisericile nu rămân decât niște săli de exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în acest sens, caracterul profetic.) Dacă am realiza că „ortodoxia este radicală, nu conservatoare” (Andrew Louth), am putea simți mai bine importanța înrădăcinării, a adăpării la izvoare. Evident, rădăcinile ortodoxiei nu sunt în pământ, ci în cer și pretutindeni acolo unde suflă Duhul. Dar despre relativitatea formelor istorice ale tradiției

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în acest sens, caracterul profetic.) Dacă am realiza că „ortodoxia este radicală, nu conservatoare” (Andrew Louth), am putea simți mai bine importanța înrădăcinării, a adăpării la izvoare. Evident, rădăcinile ortodoxiei nu sunt în pământ, ci în cer și pretutindeni acolo unde suflă Duhul. Dar despre relativitatea formelor istorice ale tradiției știm foarte puține, întrucât rămânem partizanii unor mitologii locale. Elocvent pentru relația ortodocșilor cu tradiția (care înseamnă predare, cu lecții

[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]