3,306 matches
-
stat din 02 decembrie 1851, Louis-Napoléon Bonaparte fiind ales președinte al Republicii Franceze, Baudelaire s-a retras la o viață ca scriitor apolitic , limitându-se la poezie, proză scurtă, eseuri, portrete ale autorilor și recenzii de carte din scena literară pariziană. A tradus o primă povestire încă din 1845, iar în 1848 o altă povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), pe care îl simțea "un suflet geamăn". În 1857 a publicat un volum de povestiri scrise de Poe și
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
a solicitat un angajament la curtea principelui elector Maximilian al III-lea. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parizian nu-și mai amintea însă de copilul minune de atunci și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să
Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/297669_a_298998]
-
de funcție. În 1911 se supune la vot admiterea Mariei Curie în cadrul Academiei de Științe. Într-o epocă în care discriminarea femeii era încă predominantă, propunerea a fost respinsă. Eforturile de denigrare a femeii-savant nu se opresc aici: Un ziar parizian din același an sugerează existența unei posibile relații sentimentale între Marie Curie și Paul Langevin. Langevin provoacă la duel pe autorul articolului din acel ziar. Borel și Perrin sunt indignați de această campanie de denigrare. Unii chiar i-au cerut
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
p. 197: „citise multă literatură mai nouă, franceză și italiană și m-a uimit cât de bine cunoștea pe tinerii germani.” Lectura din marii autori europeni îi rafinează gustul și-l îndreaptă spre literatura de factură simbolistă. - 1899 - propune revistei pariziene „Mercure de France” colaborarea cu o rubrică permanentă despre literatura română, propunere acceptată în aprilie 1900; - 1900 - colaborator la „Literatură și artă română” - 1900 - scrie fragmente de critică literară în „România Jună”, unde apare prima parte din ciclul de douăzeci
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
29 iulie 1900. "Un partizan al bulgarilor," semnat Caton, nr. 229, 30 iulie 1900. "Melancolie," semnat Sentino, II, nr. 229, 30 iulie 1900. "„Copiștii”," II, nr. 230, 31 iulie 1900. "Sfătuitorii gratuiți," semnat Caton, nr. 231, II, 1 august 1900. "Parizianul român," semnat Caton, nr. 232, II, 2 august 1900. "Rușine de neam," semnat Caton, nr. 233, II, 3 august 1900. "În ore de liniște," fără semnătură, II, nr. 233, 3 august 1900. "Papagalii noștri", semnat Caton, II, nr. 235, 5
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
primul rând faimei orașului pentru faptul că era un centru de educație și al ideilor în epoca iluminismului și mai târziu datorită adoptării iluminatului stradal. De la mijlocul secolului al XIX-lea Parisul este cunoscut sub numele de "Paname", în argoul parizian. Cântărețul Renaud a popularizat termenul în rândul generațiilor tinere în albumul din 1976 "Amoureux de Paname" („Îndrăgostit de Paname”). Locuitorii Parisului sunt cunoscuți în limba română ca „parizieni” și în limba franceză ca "Parisiens" (). Parizienii sunt adesea numiți peiorativ "Parigots
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
al XIX-lea Parisul este cunoscut sub numele de "Paname", în argoul parizian. Cântărețul Renaud a popularizat termenul în rândul generațiilor tinere în albumul din 1976 "Amoureux de Paname" („Îndrăgostit de Paname”). Locuitorii Parisului sunt cunoscuți în limba română ca „parizieni” și în limba franceză ca "Parisiens" (). Parizienii sunt adesea numiți peiorativ "Parigots" (), un termen folosit pentru prima dată în anul 1900, de către cei care trăiau în afara regiunii Paris. Nucleul istoric al Parisului este "Île de la Cité", o insulă mică locuită
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
de metrou, numit Métro. De asemenea, orașul este străbătut de RER (Rețeaua Expresă Regională), ce face legătura între diferitele departamente din jur, și în zonele periferice de tramvai. În plus există o rețea de căi ferate: din cele 6 gări pariziene pleacă zilnic trenuri pentru navetiști, trenuri naționale și TGV-uri (Train à Grande Vitesse) (numit Thalys sau Eurostar pentru Belgia, Olanda, Germania, respectiv Marea Britanie). Orașul este și nodul principal al rețelei de autostrăzi și este înconjurat de o șosea largă
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
și este înconjurat de o șosea largă circulară numită Boulevard Peripherique. Intrările și ieșirile de pe Peripherique sunt numite "Portes" (porți), fiindcă acestea corespund cu porțile orașului. Majoritatea acestor porți au parcări unde neriveranii sunt sfătuiți să-și lase mașinile. Traficul parizian este renumit pentru încetineală și pentru pericolul pentru integritatea caroseriei. Primăria a luat măsuri pentru fluidizarea traficului în comun (autobuze, taxi-uri), creând culoare speciale pentru acestea. Imagini
Paris () [Corola-website/Science/296639_a_297968]
-
acestor obstacole, Vuia nu renunță la proiect și se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie 1903. Invenția brevetată se numește "aeroplan automobil". La 4 august 1919 a fost inițiat, în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris. În ziua de 1 iulie 1902, el sosea la Paris, aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil”, conceput în perioada
Traian Vuia () [Corola-website/Science/296853_a_298182]
-
Între 1910 și 1912, Macedonski se afla, din nou, la Paris, unde se expatriază datorită modului injust în care considera că este tratat în propria-i țară și încearcă, pe lângă promovarea brevetelor sale de invenție, să se impună pe scena pariziană, cu piesa de teatru "Le Fou?" ("Nebunul?"), care a fost publicată doar postum. Gaston Picard scria în "L'Ambulance", în octombrie 1910, că piesa "Le fou?" a fost citită într-un cerc în care se aflau: Louis de Gonzague Frick
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
a început marea bătălie pe înălțimile de la vest de Ourcq, unde armata lui Maunoury a atacat flancul de apărare al armatei lui Kluck. Forțele franceze au atacat și s-au amplasat în sector, folosind orice mijloc de transport, inclusiv taxiurile pariziene rechiziționate de urgență pentru transferul trupelor de rezervă. Beneficiind de avantaj, Joffre a coordonat un atac masiv. În 7 septembrie, britanicii și francezii s-au înfiltrat în sectorul mai puțin aparat al frontului german, la joncțiunea dintre Armata I cu
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
(n. 12 iulie 1884, Livorno - d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al "Școlii Pariziene" (""École de Paris""), evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, care depășește granițele manierismului. Toată viața sa Modigliani este în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat
Amedeo Modigliani () [Corola-website/Science/298252_a_299581]
-
întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America. Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în
Paul Gauguin () [Corola-website/Science/298258_a_299587]
-
lucrări și, asemenea unui compozitor, le prelucrează ca și cum ar scrie variații diferite pe aceeași temă. În partea stângă a tabloului se văd femei din Bretania, motiv ce constituie o nouă variantă a compoziției ""Viziune după predică"". În anul (1888), galeria pariziană "Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului. În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh
Paul Gauguin () [Corola-website/Science/298258_a_299587]
-
În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase. După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă
Paul Gauguin () [Corola-website/Science/298258_a_299587]
-
de acasă. Pentru a-și asigura existența în capitala Franței, muncește seara în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua, copiază operele marilor maeștri în muzee, cópii pe care le vinde ieftin. În acest timp se împrietenește cu unii din artiștii avangardei pariziene precum Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții. De asemenea, frecventează cercul dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara, și el originar din România, care exercită o puternică influență asupra picturii sale. În mijlocul anilor douăzeci, se mută în sudul Franței, unde zugrăvește
Jean Negulesco () [Corola-website/Science/298262_a_299591]
-
Reușita din octombrie avea să realizeze pe termen scurt unele dintre premise imediate ale Revoluției Ruse apărute în februarie, luând în 33 de ore măsurile pe care guvernul provizoriu le-a tergiversat în 8 luni de existență. În 1871, muncitorii parizieni luaseră puterea în timpul Comunei din Paris. Primul experiment al „” (după cum o numise Friedrich Engels”) sfârșise cu masacrarea a între și de comunarzi și cu deportări în masă. Preluând puterea la Petrograd, Lenin și Troțki știau că nu puteau să reziste
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
doilea, în urma lui Joseph Charlot, iar din 1850 devine profesor la Conservator, ca și alt frate al său. La vârsta de 24 de ani este considerat cel mai bun pianist din Franța. Joseph Zimmermann l-a introdus în lumea bună pariziană. Se împrietenește cu Victor Hugo, Frédéric Chopin și Eugène Delacroix. Chiar și Franz Liszt îl admiră. Prima sa nocturnă face să fie supranumit "Berlioz al pianului". Tot el le prezintă parizienilor muzica lui Bach. Întreg Parisul se înghesuie atât la
Charles-Valentin Alkan () [Corola-website/Science/298337_a_299666]
-
Franța. Joseph Zimmermann l-a introdus în lumea bună pariziană. Se împrietenește cu Victor Hugo, Frédéric Chopin și Eugène Delacroix. Chiar și Franz Liszt îl admiră. Prima sa nocturnă face să fie supranumit "Berlioz al pianului". Tot el le prezintă parizienilor muzica lui Bach. Întreg Parisul se înghesuie atât la rarele sale concerte de pian, cât și la lecțiile de pian private (preia din elevii lui Chopin) la tarife piperate. Pe la mijlocul anilor 1830, se mută adresa Square d'Orléans nr. 10
Charles-Valentin Alkan () [Corola-website/Science/298337_a_299666]
-
Metroul parizian (franceză: "Métro de Paris", sau pe scurt "Métro") este sistemul de metrou din Paris, el deservind și suburbiile apropiate ale orașului. Rețeaua este compusă din 16 linii, în mare majoritate subterane, cu o lungime totală de aproape 220 km. Devenit
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
din Paris se limitau la cele 9 gări terminus și cele 6 gări de trecere legate de calea ferată Petite Ceinture, linie circulară deschisă călătorilor și care avea în total 21 de gări. Ulterior vor exista două concepții opuse: municipalitatea pariziană dorește realizarea unei rețele aflate sub controlul său și asigurând deservirea orașului, prioritizând nevoile locuitorilor săi, în timp ce companiile de cale ferată și serviciile statului (Prefectura, departamentul de Poduri și Șosele, Consiliul de Stat) se axează pe prelungiri ale liniilor existente
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
aflate sub controlul său și asigurând deservirea orașului, prioritizând nevoile locuitorilor săi, în timp ce companiile de cale ferată și serviciile statului (Prefectura, departamentul de Poduri și Șosele, Consiliul de Stat) se axează pe prelungiri ale liniilor existente cu terminus în gările pariziene(Saint-Lazare, de Nord, de Est, Bastille, Lyon, Austerlitz, Enfer, Invalides și Montparnasse), toate legate între ele prin linia Petite Ceinture. Conflictul este întărit de profundele divergențe politice (municipalitatea e de stânga în timp ce guvernul a rămas mult timp în mâinile conservatorilor
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
mi-a spus: „Aveți dreptate să ne vorbiți de utilitatea metroului; iată o lucrare bine gândită și ar fi ușor să facem la fel la Paris” [...] Credeam că nimic nu va împiedica execuția metroului nostru; nu luasem în calcul rutina pariziană." În această perioadă, Londra și New York, confruntate cu alegeri similare, au creat o primă rețea urbană prin prelungirea liniilor de cale ferată în oraș înainte de a crea o rețea specială (cu un gabarit diferit): Londra a pus în serviciu în
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]
-
fi pus în serviciu în 1904). În 1890, prima linie de metrou londonez - subteran și electric - este pusă în funcțiune. În fine, în 1896, Budapesta inaugurează o linie de tramvai subterană numită « Földalatti ». Combinația mai multor factori face ca proiectul parizian să fie deblocat: presiunea opiniei publice care fusese mobilizată de eșecurile anterioară, creșterea demografică a orașului, exemplul capitalelor străine (din care deja 10 aveau metrou), sosirea unor fețe noi în posturi cheie a municipalității, guvernului și serviciilor tehnice ale Statului
Metroul din Paris () [Corola-website/Science/298360_a_299689]