3,259 matches
-
putut fragila și fina libelulăVîslind atâtea veacuri, s-ajungă pîn' la noi. Versurile umoristice (în colaborare cu St. O. Iosif) din Caleidoscopul lui A. Mirea, urmând tradiția Teleor, au deschis o adevărată școală de fantazare ironică în libertate, fără scop polemic. Aceste improvizații nu mai distrează astăzi, afară de puținele cu nucleul liric, ca Diligența, poem simbolist al vehiculului și al perimării, sau cântecul afișului, simbol al efemerității: Afișe-albastre, galbene, verzi, roșii, Voi cari pe ziduri vă iviți cu zorii Otravă dulce
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de puberi în mediul lor natal, brăilean, analizând cu ariditate neliniștea erotică, începînd cu apariția accidentului puberal la femeie și neocolind nici anomaliile sexuale. Ultimul roman Accident e abstract, fără situare geografică. Semnificativ este romanul De două mii de ani, eseu polemic mai mult. Doritor de a înțelege "clar și distinct" totul, de a trăi toate atitudinile, chiar și pe cele opuse interesului ființei sale, eroul evreu suferă intens în mijlocul lumii ostile rasei sale, încercînd totuși a cunoaște cu răceală. Această poziție
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
roumaine” o serie de articole, reunite în volumele Opinions sincères (1899) și Opinions pernicieuses d’un mauvais patriote (1900), ce denunță cu o vehemență zdrobitoare infirmități ale lumii politice și culturale românești, ale partidelor, impostura unor „somități” ale științei. Caracter polemic au și multe dintre articolele apărute începând din 1902 în ziarul „Epoca”, editate sub titlul Cuvinte adevărate (1903). La cumpăna veacurilor I. scrie la „România jună”, continuându-și colaborarea la multe dintre periodicele în care fusese prezent. Publică de asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
1694-1778) a fost profund impresionat de monarhia constituțională și de democrația parlamentară din Anglia (care aduceau beneficii claselor de mijloc). Dar probabil că a fost mult mai influent în sens negativ prin impactul pe care l-au avut scrierile lui polemice care erau satire acide la adresa instituțiilor politice franceze și Bisericii. Chiar dacă nu a fost un democrat în semnul că ar fi dorit ca oamenii de rând să participe la exercitarea puterii, Voltaire a pledat puternic în favoarea dreptului la cuvânt și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
elementele de noutate pot conduce la procedee de excludere a locutorului. "Fiecare ideologie se transpune în exterior prin crearea unei identități narative și simbolice care va interacționa cu alte identități realizate"63, acest fenomen imprimând limbajului ideologic un puternic caracter polemic. Pornind de la postulatul că dimensiunea ideologică este imanentă manifestării discursive, considerăm că orice limbaj poartă amprenta viziunii locutorului asupra realității, fiind vehiculul unui ansamblu de credințe, valori, atitudini și opinii. În accepțiune neutră, ideologia desemnează de altfel ansamblul valorilor și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al semnificației 68. Fiecare pereche de sinonime poartă amprenta semnificațiilor cu care a fost învestită în epocile anterioare de alte sisteme de gândire și fiecare cuvânt poartă încărcătura de conotații pe care i-au conferit-o discursurile anterioare. Prin excelență polemic, limbajul politic mizează pe valoarea termenilor-simbol, o bună parte a acestora vizând descalificarea mărcilor folosite de adversarii politici sau anexarea unui cuvânt cu accentuată conotație pozitivă. " Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, mai pronunțat consensuale, unde funcția de comunicare (a spune
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intențiile locutorului și ceea ce spune și face acesta nu există niciodată suprapunere totală, rămânând în permanență lucruri ascunse receptorului; tonalitatea imperativă, vizând suscitarea unei reacții din partea auditoriului, în sensul legitimării grupului de putere pe care îl reprezintă emitentul; substratul explicit polemic al discursului politic care traduce interesele și aspirațiile emitentului, confruntându-le în același timp cu acelea ale adversarilor politici. Performată între o serie de libertăți și de constrângeri dictate, pe de o parte, de scopul urmărit, pe de altă parte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și strategii discursiv-argumentative punctuale (cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu rol argumentativ). a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de la Timpul și (4) Ultimele articole publicate în România liberă și Fântâna Blanduziei. Analiza acestor etape permite decelarea liniilor tematice de forță (chestiunea evreiască, problemele de politică externă, admirația față de trecut, tarele "păturii suprapuse", situația țărănimii) și sesizarea accentuării spiritului polemic, a verbului virulent, care îi atrage atâtea critici în epocă. Cu privire la stilul jurnalistului, Al. Oprea afirmă: "în raport cu evoluția creației poetice, care ajunge treptat (...) la o apolinizare a fondului dionisiac, cursul gazetăriei pare a fi invers: în prima perioadă domină trăsături
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Oprea afirmă: "în raport cu evoluția creației poetice, care ajunge treptat (...) la o apolinizare a fondului dionisiac, cursul gazetăriei pare a fi invers: în prima perioadă domină trăsături apolinice este un Eminescu majestuos, patetic (dar cu o siguranță suverană), cu o ținută polemică elevată, trăsături care se vor surpa treptat sub năvala unor reacții pătimașe, a unei subiectivități exasperate"198. Dacă problematica articolelor conferă unitate și continuitate publicisticii eminesciene, la nivelul expresiei înregistrăm o serie de modificări, ținând de procesul de maturizare a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Pumnul pleda pentru fonetismul absolut, la fel de impropriu sistemului limbii române. De fapt, Eminescu nu polemiza cu D. Petrino, ci "dialoga peste capul măruntului partizan mai curând cu părintele căruia îi vizează metodic scrierile, de la O cercetare critică... (1867) până la Observări polemice (1869)"200. Trimiterile sunt explicite în corpul articolului, în care Eminescu apreciază "stilul bun și limpede" al mentorului junimist, reproșându-i însă pretenția ridicării culturii și civilizației românești la nivelul celei europene, fără a ține cont de stările reale de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Curierul de Iași relevă deplasarea accentului de pe expunerea evenimentelor de politică externă pe dezbaterea problemelor vieții politice interne, în contextul mutațiilor care au loc la nivel național. Activitatea editorială de la Timpul se distinge prin amplificarea discursului critic și accentuarea vervei polemice, prin amploarea studiilor abordând subiecte variate, prin libertatea de gândire și de exprimare a jurnalistului care refuză să-și alinieze scrisul la ideologia conservatoare și la interesele de partid, urmărind redarea cu obstinență a adevărului, chiar și atunci când acesta intră
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
saltului calitativ și a responsabilității față de opinia publică impune jurnalistului acribie și profesionalism, atât în planul informațiilor cât și în planul expresiei. Intrat în focul polemicilor, Eminescu nu evită însă nici formulările de o violență accentuată, astfel încât "locvacitatea nestrunită, virulența polemică, îndrăznelile lexicale profane, imagistica provocatoare se află etalate emfatic în publicistica sa"235. Dacă pentru mulți dintre reprezentanții pașoptiști gazetăria reprezenta o activitate conjuncturală, subordonată unui pragmatism imediat, pentru Eminescu ea devine o profesie, o responsabilitate, în demersul de educare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de-a supăra pe cetitor cu aceste cuvinte. Nu lingușim pe nimenea, pentru că nu suntem în stare de-a spune neadevărul, iar adevărul este singura rațiune de-a fi a unei dări de samă de orice natură"303. În cadrul articolelor polemice, Eminescu pornește de la deconstruirea demersului argumentativ al adversarului, demontând, pe rând, fiecare argument al acestuia, pentru a demasca în final lipsa de conținut și falsitatea materialului 304. Declarându-se pentru fundamentarea științifică a articolului de presă, Eminescu afirmă: "E adevărat
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Eminescu acoperă o problematică vastă, scopul scrisului său vizând o etică superioară, mostră a unei conștiințe gazetărești accentuate. În replicile pe care le dă colegilor de breaslă de la celelalte publicații ale vremii, Românul, Pressa, România liberă, jurnalistul pledează pentru dialogul polemic onest: "Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura. Când argumentele adversarului sunt prea tari încât nu poți întâmpina nimic la ele, lași obiectul în discuție cu totul de o parte și, atribuindu-i adversarului intențiuni și vederi cu totul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în focul polemicii la expresii injurioase la adresa adversarilor. Fie că este vorba despre învățământ, teatru, presă, limbă, politica internă și externă sau de situația demografică a țării, fie că tratează problemele naționale sau relațiile politice externe, gazetarul depune aceeași vervă polemică, același angajament retoric, salvând textele de ariditatea expunerii monotone a informațiilor și impunând un stil original, care individualizează jurnalistica eminesciană în tabloul publicistic al veacului al XIX-lea. Inserțiile pamfletare, paragrafele ironice amintesc de lirica satirică eminesciană și conferă plasticitate
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivelul arhitecturii transfrastice a articolelor eminesciene, remarcăm drept definitorii: organizarea simetrică a propozițiilor, frecvența ridicată a intercalărilor în interiorul frazei, cultivarea paralelismului sintactic și utilizarea inversiunilor topice. Fiecare dintre tipurile de texte cultivate de jurnalist (cronică dramatică, revista presei, recenzie, articol polemic ș.a.) se distinge printr-o organizare sintactică individuală, în care gradul de complexitate a gramaticii textuale variază, fiind mai pronunțat în articolele de atitudine. Dacă rubrici precum revista presei interne și externe au o sintaxă standardizată, textele de polemică se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ștreangul de gât.", IX, 119). Eminescu se detașează însă de model și sparge tiparul locuțiunii românești, al citatului savant sau al construcției unei zicători, prelucrând-o și adaptând-o la nevoile argumentative. De cele mai multe ori idiotismele sunt integrate organic articolului polemic conferind expresivitate și culoare ideilor prezentate. Semnificațiile limbajului politic eminescian sunt influențate și de topografia articolelor în economia paginii de ziar, întrucât vecinătățile textuale modelează interpretarea acestora și conferă valențe semantice noi discursului jurnalistic. Astfel, remarcăm în paginile Timpului prezența
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o va adopta, de protest hotărât împotriva compromisurilor în relațiile cu cele două mari puteri vecine, Turcia și Rusia, precum și de critică severă a stării de lucruri din țară, provoacă nemulțumiri în rândurile conducătorilor conservatori"483. Pentru a stăvili avântul polemic al celor trei gazetari, conservatorii numesc redactor-șef pe I.A. Cantacuzino, în februarie 1878. Libertatea de gândire și de exprimare a lui Eminescu îi va aduce mari neplăceri: jurnalistul intră în conflict cu Al. Lahovari, un influent lider conservator
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
închegate față de realitățile timpului. În acest sens, lectura textelor publicate în cele patru etape de activitate jurnalistică a reliefat existența unor constante tematice (chestiunea evreiască, problemele de politică externă, admirația față de trecut, tarele "păturii suprapuse", situația țărănimii) și accentuarea spiritului polemic, a verbului virulent, care îi va atrage jurnalistului atâtea critici din partea colegilor de breaslă și, ulterior, din partea exegezei. Situate în perioada studiilor vieneze, debuturile carierei jurnalistice a lui Eminescu sunt strâns legate de viața culturală și politică a studenților români
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
refuzul înregimentării politice a gazetarului, ipostaza specialistului imprimă articolelor o dimensiune pozitivistă pregnantă, implicând recursul la surse de autoritate în domeniile abordate. Polemistul recurge la un discurs virulent, urmărind demontarea concepțiilor politice ale adversarilor astfel încât, deși pledează pentru un discurs polemic onest, Eminescu recurge el însuși în focul dezbaterilor la atacuri dure, care îi vor atrage numeroase acuze în epocă. Pamfletul, ironia și satira devin armele celui care își subordonează scrisul unui unic principiu adevărul: "Noi nu ne speriem de-a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și descrierea categoriilor și mecanismelor sintactice care le articulează. Din punct de vedere sintactic, remarcăm existența unei structuri de profunzime, specifice limbajului publicistic eminescian, care imprimă articolelor o gramatică particulară, dincolo de variabilele organizării de suprafață (pamflet, cronică, notă informativă, articol polemic etc.). Abordarea transfrastică a permis identificarea mecanismelor relaționale de obținere a coeziunii în publicistica eminesciană, dintre care amintim: recurența unor secvențe lingvistice, utilizarea conectorilor interfrastici, unitatea sistemului pronominal și verbal, prezența deicticelor, folosirea pro-formelor, cultivarea paralelismului și a anaforei ș.a.
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nu vor semna vreodată în paginile ei. Cu toate acestea, dintr-o necunoaștere exactă a fenomenului, ei au purtat întreaga viață blamul dat de posteritate legionarismului din jurul publicației de la Cernăuți. Aceasta se voia o revistă de „redeșteptare națională”, mai mult polemică și ideologică decât literară. Prima pagină este rezervată unui editorial, textele fiind semnate de Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Mircea Streinul, Barbu Slușanschi, Vasile Posteucă. Paginile a doua și a treia sunt dedicate constant poeziei (e adevărat, fără vigilență critică), aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287500_a_288829]
-
promovat cronica: literară, teologică, științifică, muzicală, teatrală, plastică etc., și a făcut loc însemnărilor trimise de un fizician (George Macrin), un sociolog (Leon Țopa), un pedagog (C. Narly) etc. Ultima pagină este consacrată unei reviste a revistelor, cu numeroase ieșiri polemice. În fiecare număr, din loc în loc, sunt citate versete din Evanghelii sau pasaje din Emil Cioran, Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Vasile Pârvan, C. Breazul ș.a., iar grafica e semnată de Rudolf Rybiczka. Cei de la I. militează, la început mai timid
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287500_a_288829]
-
Cioran, care "semnifică în fond două variante de postmodernism malgré soi: cea care rezultă dintr-o părăsire "soft", dar definitivă, a modernismului și a modernității, și o situare senină în afara lor deschisă marelui muzeu al culturii (Eliade); sau varianta "hard", polemică, încrâncenată pentru că este încă nedecisă și indecidabilă (Cioran). Pentru noi, românii, cele două tipuri de discurs sunt însă mai mult decât două moduri de a ieși din modernitate, ele sunt chiar două moduri de a concepe și trăi cultura"93
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]