5,260 matches
-
om sau altul, în funcție de gravitatea faptelor sale. Dumnezeu l-a lăudat pe Avraam pentru că, fără nici o ezitare, era pe punctul de a-și sacrifica fiul unic, pe Isaac, în țara lui Moria (cf. Fac 22, 30-40); lui Moise i-a poruncit să fie eliminat un om care a fost descoperit în timp ce aduna lemne în ziua sfântă a Sabatului: Atunci a zis Domnul către Moise: „Omul acesta să moară; să fie ucis cu pietre de către toată obștea fiilor lui Israel, afară din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din tabără“ (Num 15, 35); a impus pedeapsa cu moartea evreului care trecea la idolatrie (Deut 13, 8-9) și profetului care nu vorbea în numele lui Dumnezeu, spunând că profetul care va îndrăzni să grăiască în numele meu ceea ce nu i-am poruncit Eu să grăiască, și care va grăi în numele altor dumnezei, pe un astfel de profet să-l dați morții (Deut 18, 20); lui Iosua să-l dea morții pe Acan, mânjit de furt față de Domnul, cu toții copiii săi, băieți și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atenta la religia lui Jahve, era un vinovat fără iertare, un dușman care trebuia distrus. Adeptul lui Jahve nu trebuia să aibă milă de el, chiar dacă îi era părinte sau frate: cruțarea idolatrului devenea delict. Din acest motiv Moise a poruncit să fie uciși, fără nici o deosebire, adoratorii vițelului de aur (cf. Ex 32, 27), iar Dumnezeu a voit ca fiii lui Belial să fie uciși cu sabia, fără nici o cruțare (cf. Deut 13). În împrejurări asemănătoare, David devenea erou național
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
investit de spiritul dumnezeiesc, ucide la Ascalon 30 de oameni (Jud 14, 19); Iosua, în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf. Ps
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
legitime și oricărei legi: Dați tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste (Rom 13, 7). Între aceste îndatoriri, nu face nici o aluzie la prestarea serviciului militar. Neporuncind-o explicit, nu o exclude; necondamnând-o deslușit, neexcluzând-o, o include în cercul obligațiilor generale ale supușilor față de cei care conduc. În doctrina sa, acest punct de vedere este foarte clar: creștinul nu se poate dispensa, din proprie inițiativă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
războinică, iar creștinismul dezaproba atât războiul cât și vărsările de sânge: oricând se putea ivi situația ca ofițerii, obligați fiind de împrejurări, să pronunțe o sentință de condamnare la moarte, iar soldații simpli să execute întocmai tot ceea ce li se poruncea. În acest caz, jurământul necondiționat al soldatului se afla în contrast moral cu obligația absolută față de Dumnezeu. În nici o altă parte cultul împăratului nu era mai accentuat decât în armată și era aproape inevitabil pentru orice soldat; ofițerii trebuiau să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în orice împrejurare: Cultivă pământul, îi spunem, dacă ești agricultor, dar cunoaște-l pe Dumnezeu în timp ce cultivi pământul; navighează, tu care iubești navigația, însă invocă Navigatorul ceresc; cunoașterea lui Dumnezeu te-a cuprins în timp ce erai soldat, ascultă Generalul care îți poruncește ceea ce este drept. De aici aflăm că episcopii impuneau credincioșilor ascultarea față de legile civile chiar și în privința serviciului militar, pentru că unii soldați, după ce primeau botezul, renunțau la armată (acuzațiile lui Celsus aveau un fundament de realitate!). Pentru alexandrin, creștinul trebuie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
câtă bună rânduială, cu câtă ascultare, cu câtă supunere îndeplinesc poruncile. Nu sunt toți comandanți, nici căpetenii peste o mie de soldați, nici peste o sută, nici peste cincizeci și așa mai departe, ci fiecare în grupa sa îndeplinește cele poruncite de împărat și de conducători. Considerând contextul epistolei adresate comunității din Corint, răvășită în acea perioadă de grave dezordini disciplinare, putem intui cu ușurință cum, autorul ei, departe de furniza vreo evaluare asupra esenței serviciului militar, și-a asumat armata
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ar face acest lucru pentru sine, și nu pentru alții ori pentru orașul în care se află, primind autoritatea legitimă, dacă aceasta e de datoria sa. Soldatul nu poate fi numit responsabil de uciderile săvârșite, căci și soldatului i se poruncește prin legi să ucidă dușmanul, iar dacă s-a abținut de la uciderea acestuia, își primește pedeapsa de la împărat. Vom îndrăzni să dăm aceste legi nedrepte? Căci mie mi se pare o lege care nu e dreaptă și nici nu poate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spune că, pentru a extirpa păcatul, Dumnezeu însuși i-a inspirat și i-a îndemnat uneori pe stăpânitorii popoarelor să facă războaie,: Autoritatea divină însăși a stabilit câteva restricții în uciderea unui om. Exceptându-i pe cei pe care Dumnezeu poruncește să fie uciși, fie printr-o lege, fie printr-o poruncă dată pe moment unei persoane, cel care are datoria față de cel care poruncește nu ucide, așa cum sabia este ajutor pentru cel care o folosește: de aceea, în zadar au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
însăși a stabilit câteva restricții în uciderea unui om. Exceptându-i pe cei pe care Dumnezeu poruncește să fie uciși, fie printr-o lege, fie printr-o poruncă dată pe moment unei persoane, cel care are datoria față de cel care poruncește nu ucide, așa cum sabia este ajutor pentru cel care o folosește: de aceea, în zadar au făcut o poruncă împotriva acestui fapt, prin care s-a spus „să nu ucizi“; fiindcă războaiele au fost purtate sub comanda lui Dumnezeu sau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dumnezeu sau după legile care conduc o persoană cu autoritate publică; aceasta este porunca preadreptei rațiuni, cei nelegiuiți să fie pedepsiți cu moartea... Așadar, cu excepția acestora, care fie dreapta lege în general, fie Dumnezeu însuși, izvorul dreptății, în mod special, poruncește să fie uciși, oricine se sinucide ori ucide un om, se face vinovat de omucidere. Odată expuse și demonstrate îndatoririle religioase, patriotice și sociale, încredințate militarului, Augustin simte nevoia de să-i sugereze beligerantului normele însuflețitoare. Ca bază a conduitei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să formeze învățătura lui Cristos, care dacă este pusă în practică, aduce un mare bine și mântuirea unei națiuni. Cei care spun că învățătura lui Cristos este contrară statului, să admită că o astfel de armată are soldații așa cum a poruncit învățătura lui Cristos... cum i-a învățat doctrina creștină să fie și să îndrăznească să spună ce este împotriva statului, ba chiar să nu ezite a mărturisi că, dacă e disciplinată, este marea salvare a statului. Cetățeanul trebuie să considere
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
arieni care (sincer, nu știu ce vor mai mult), căzând în eroare, au pierdut harul Duhului Sfânt. Să țină cont de această sentință și clerul creștin. Dacă un preot, nu va mai fi mulțumit de intrările obținute licit din serviciul altarului, după cum poruncește Dumnezeu și practică negustoria, vinde garanții și primește cu bucurie darurile văduvelor, numiți-l mai degrabă negustor decât cleric. Și nu putem nici să ne apărăm, spunând: „Nimeni nu ne-a acuzat vreodată de invadatori; nimeni nu ne-a acuzat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
guvernatori pentru a viola ori a lăsa să fie violate fecioarele și soțiile creștine, pe durata persecuțiilor. Neintervenind împotriva violențelor carnale, Dioclețian cădea în cea mai grosolană contradicție a guvernării sale, favorizând extinderea destrăbălării, condamnate personal prin rescriptul despre căsătorie poruncit din respect față de disciplina și legile romane. La Antiohia, unde guvernatorul trebuie să fi fost un sadic sexual, violările erau foarte frecvente, iar unele femei pentru a-l evita se aruncau în fluviu. Chiar și Maxentius (306-312) la Roma și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
confruntare, rugându-se, a asistat la apariția unui înger care a convertit întreaga armată la creștinism și apoi spre victorie. După bucuria inițială a victoriei, aflând că cei 10.000 de soldați ai săi au trecut la creștinism, împăratul a poruncit să fie răstigniți cu toții, fără nici o excepție, pe muntele Ararat, chemând în ajutor cei mai îndârjiți dușmani ai Romei, parții și alți regi caucazieni, convocați de el între timp. Acțiunea punitivă s-a extins și în Roma, unde, potrivit Martirologiului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că împărații romani Traian (98-117) și Hadrian (117-138) voind să inaugureze o politică de respect față de toți supușii lor au interzis, în virtutea unui obicei civil și uman, ca vreun cetățean să fie judecat pentru simplul motiv că ar fi creștin, poruncind să fie judecat chiar cel care a făcut denunțul. Creștinii erau punibili doar dacă ar fi comis vreun delict împotriva legii ori ar fi uneltit împotriva siguranței Imperiului. Acuzația împotriva lor trebuia să fie specifică; o anumită influență putea să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestora împotriva creștinilor antici se datorează existenței materialului istoric necesar compunerii legendelor pioase, cultului martirilor și al sfinților Bisericii din primele secole creștine. Dintre cele mai cunoscute persecuții amintim pe cea împotriva evreilor creștini (cf. Fap) și cele împotriva creștinilor poruncite de către: Nero în anul 64, Domițian între 90-96, Traian (98-117), Hadrian (117-138), Antoninus Pius (138-161), Marcus Aurelius (161-181), Septimius Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
atât pe unii cât și pe ceilalți și nu este destul de clar în descrierea sa. Cu toate acestea, pedepsele menționate de el în Annales, la care au fost supuși creștinii, sunt cele aplicate pentru incendiatori: O anume „lex Cornelia“ a poruncit ca incendiatorilor să li se interzică apa și focul (să fie exilați): dar au fost pedepsiți în diferite moduri. Căci cei care s-au ocupat de provocarea incendiului în cetate, dacă sunt de origine foarte umilă, sunt aruncați de obicei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
drept represalii, pentru că unul dintre dânșii îl ucisese pe prefectul Romei, Pedanius Secundus, amenințând că va arunca cu pietre și făclii aprinse împotriva soldaților înșirați de-a lungul drumului pe care acei nefericiți se îndreptau spre locul supliciului, Nero a poruncit ca execuția în masă a creștinilor să aibă loc din prudență în Grădinile vaticane, din jurul palatului imperial, și în circ. În masacrul poruncit de el, cei care și-au adus cel mai mult contribuția de sânge au fost creștinii din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldaților înșirați de-a lungul drumului pe care acei nefericiți se îndreptau spre locul supliciului, Nero a poruncit ca execuția în masă a creștinilor să aibă loc din prudență în Grădinile vaticane, din jurul palatului imperial, și în circ. În masacrul poruncit de el, cei care și-au adus cel mai mult contribuția de sânge au fost creștinii din casa Cezarului. Toți împărații romani în persecuțiile lor s-au reflectat într-a sa, trecând la epurarea pașnică sau sângeroasă a creștinilor prezenți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care o plăteau cândva templului lui Jahve din Ierusalim. Vespasian (69-79) și Titus (79-81), cuceritorii Ierusalimului (70 p.Chr.), au fost oarecum comprehensibili față de rezistența evreilor de a plăti o taxă care le irita conștiința religioasă, spre deosebire de Domițian care a poruncit cu toată rigoarea și fără nici o excepție achitarea acesteia atât de evrei cât și de creștini. Era o obligație față de stat: cine încerca să se sustragă trebuia să fie pedepsit. Evreii au reușit să-i târască după ideile lor și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mărturie de credință, deși indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea reîntoarcerea la religia păgână a statului roman. Cazurile de intoleranță din perioada republicană (509-27 a.Chr.) și a Principatului (27 a.Chr.-284 p.Chr.) erau foarte rare și legate totdeauna de subiecte de altă natură. În episodul celebru al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
3) Vespasian (69-79) cu prilejul șederii sale la Alexandria (69 p.Chr.) și mai apoi, în anul 74, la Roma, a alungat pe astrologii și filozofii cinici, care deveniseră dăunători statului prin învățarea doctrinelor anarhice; 4) Antoninus Pius (138-161) a poruncit să fie executați vrăjitorii pentru că, prin arta lor mârșavă, tulburau liniștea publică și puterea poporului roman; 5) Marcus Aurelius în timpul răscoalei lui Avidius Cassius (175 p.Chr.) a exilat în insula Sirianului un mag, pentru că profețea spunând că a fost
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
deciene care, prin aceasta devenea prototipul principelui ce conduce Imperiul după regulile pure ale tradiției clasice. Ca și Decius a trimis la moarte mulți soldați, din legiunile staționate în Egipt; a pedepsit senatori vestiți, aristocrați și cavaleri prin confiscarea bunurilor, poruncind mai apoi să fie uciși și aceștia; a privat de bunurile lor și pe unii cezarieni, ofițeri aparținând procuratorului din Cezareea care țineau administrarea provinciei și i-a pus la munci ca prizonieri, în posesiunile imperiale. Valerian i-a persecutat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]