3,550 matches
-
ajungă în insulă. Îmi amintesc și azi reacția fratelui Lucian Floricel. Când am intrat pe acel drum, a exclamat: ,,civilizație, ADIO!” Am reușit să ajungem într-o zonă de unde urma să luăm bacul pentru a trece dincolo de Dunăre. Dacă pentru potecă am folosit cuvântul ,,drum”, din păcate, pentru ceea ce ne-a transportat pe noi pe malul celălalt, nu există cuvântul potrivit în vocabular: Era o ,,chestie” care se deplasa pe apă! Oamenii îi spuneau bac, dar era o improvizație grosolană și
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
clar slăbiciunile muncii noastre și să ameliorăm calitatea jocului. Prima parte a lui Orghast la Persepolis a avut loc la mormântul lui Xerxes. Ca să ajungă pe terasa largă sculptată În stâncă, deschisă spre mormântul faimosului rege, spectatorii urcau pe o potecă abruptă. Actorii așteptau concentrați sosirea lor. Spectacolul Începea la apusul soarelui. Prometeu se afla pe stâncă, Încătușat. Un glob de foc arzând cobora lent și impresionant, ca proiectat pe bolta cerului, simbolizând cadoul făcut nouă, oamenilor, de Prometeu. În limbajul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu cruzime, Jernosekov a fost dus Într-un lagăr de muncă forțată, dar a izbutit să fugă În străinătate și a murit la Narva, În 1939. Lui Îi datorez Într-un fel forța de a mai parcurge o etapă pe poteca mea personală care se desfășoară paralel cu drumul acelui deceniu frământat. Când În iulie 1906, țarul a dizolvat Parlamentul, procedând neconstituțional, câțiva membri, printre care și tata, au organizat o sesiune rebelă la Viborg și au scos un manifest care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
moșia Batovo a fost cumpărată de la statul rus de mama bunicii mele paterne, Nina Aleksandrovna Șișkov, ulterior baroneasă von Korff, de la care a cumpărat-o bunicul, prin 1855. Două generații de Nabokovi crescuți cu preceptori și guvernante cunoșteau o anumită potecă din pădurile de dincolo de Batovo sub numele de „Le Chemin du Pendu“, locul preferat de plimbare al Spânzuratului, cum i se spunea lui RÎleev În societate; preferând această poreclă nemiloasă, dar În același timp eufemistică și surprinzătoare (pe vremurile acelea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a lungul gardului viu ce separa parcul de aleea pentru trăsuri) sunetele tânguitoare ale versurilor Un vol de tourterelles strie le ciel tendre, Les chrysanthè mes se parent pour la Toussaint ajungeau până la mine și până la plasa pentru fluturi, pe poteca șerpuită și umbrită, la capătul căreia se zărea priveliștea alcătuită dintr-o porțiune de lut roșcat, dintr-un colț al casei noastre proaspăt zugrăvite, din culoarea conurilor de brazi tineri și din fereastra deschisă de la salon de unde se revărsa muzica
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Miss Robinson) - să stau Întins pe burtă pe o săniuță căptușită cu pluș, legată În față cu o bucată de sfoară, de care o mână acoperită cu o mănușă de piele cu un deget, mă trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari tineri care pare să fi fost artera principală a primei mele copilării.) I-am expus fratelui meu un plan răutăcios și l-am convins să-l accepte. Îndată ce ne-am Întors de la plimbare, am lăsat-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nopții, se glace de bleu comme l’aile du grand Sylvain (fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează; Poteca trece printre prăpastie și stânci Prin bolovanii unde licheni Întruchipează Aripi de fluturi, iar ferigi vin pe brânci Cu zimții spre blocul șlefuit („Lângă foc“) Este uluitor cum trec fluturii aproape neobservați pentru o persoană neobișnuită. „Nici unul“, mi-a răspuns
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fluturii aproape neobservați pentru o persoană neobișnuită. „Nici unul“, mi-a răspuns calm acel vajnic excursionist elvețian cu un Camus În rucsac, când l-am Întrebat, special ca să-l conving pe neîncrezătorul meu Însoțitor, dacă văzuse vreun fluture, În timp ce cobora pe poteca pe care, cu o clipă În urmă, eu și cu tine ne bucuraserăm văzând roiuri Întregi. Dar este În același timp adevărat că evocând imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
conving pe neîncrezătorul meu Însoțitor, dacă văzuse vreun fluture, În timp ce cobora pe poteca pe care, cu o clipă În urmă, eu și cu tine ne bucuraserăm văzând roiuri Întregi. Dar este În același timp adevărat că evocând imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de succes. Nici un grădinar nu putea ține piept movilelor de pământ negru ondulat pe care le Înălțau mereu labele roz al cârtițelor pe nisipul Îngrijit de pe aleea principală. Buruienile, ciupercile și rădăcinile de copaci ieșite la suprafață traversau și retraversau potecile scăldate În soare. Urșii fuseseră lichidați În anii optzeci, dar din când În când mai vizita domeniul câte un elan. Un micuț frasin și un și mai micuț plop de munte se cocoțaseră pe un bolovan pitoresc, ținându-se parcă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la iarbă verde sau săteni veseli - Îl scoteau din minți pe venerabilul nostru pădurar Ivan, scrijelind cuvinte obscene pe bănci și porți. Procesul de dezintegrare continuă Încă, Într-un sens diferit, căci atunci când Încerc În prezent să urmez În memorie potecile șerpuitoare de la un anumit punct la altul, observ alarmat că există multe goluri, datorate uitării sau ignoranței, asemănătoare acelor zone de terra-incognita pe care cartografii de odinioară le numeau „frumoasele din pădurea adormită“. Dincolo de parcuri erau câmpuri pe care sclipeau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și pădurile dintre Vira și Batovo. Mai târziu, când aveam ca țintă un loc anume aflat la vreo nouă kilometri sau și mai departe, mă duceam acolo cu bicicleta, atașându-mi plasa pentru fluturi de cadru; dar nu erau multe poteci de pădure care să poată fi parcurse cu roțile; puteai desigur să mergi cu calul, dar din cauza fioroșilor noștri tăurași rusești, nu puteai lăsa un cal priponit mai mult timp În pădure; murgul meu nărăvaș era să se cațere Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sticlă. Parcă mai țin În mână acel mănunchi de raze luminoase, fără să știu exact unde să-l plasez, În timp ce ea aleargă tot mai repede În jurul meu cu cercul și În cele din urmă dispare printre firavele umbre aruncate pe poteca cu pietriș, de bolțile Înlănțuite ale gardului scund, cu volute, care o mărgineau. Capitolul 8 1 Voi prezenta câteva plăci fotografice, dar mai Întâi să indic locul și momentul acțiunii. Fratele meu și cu mine ne-am născut la St
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îndrepta spre tufișurile unde o bicicletă cu toate accesoriile - sonerie, pompă, trusă cu scule din piele maro și chiar clame pentru pantaloni - fusese pregătită În taină de un aliat, valetul polonez al tatei. Drumurile murdare și pline de gropi și potecile de pădure bombate Îl duceau pe nerăbdătorul Max spre Îndepărtatul loc de rendez-vous, o cabană de vânătoare - În magnifica tradiție a adulterelor elegante. Cețurile reci ale zorilor și patru câini rasa marele danez, cu memorie scurtă, Îl vedeau pedalând Înapoi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trecut sau că sper să trec prin anumite emoții umane intense. Era mai mult un fenomen de orientare decât artistic, comparabil cu dungile de vopsea de pe o stâncă de la marginea drumului sau cu o piramidă de pietre ce marchează o potecă de munte. Dar pe de altă parte, Într-un sens, orice poezie este pozițională: Încercarea de a-ți exprima poziția față de universul cuprins de conștiință este un Îndemn imemorial. Brațele conștiinței se Întind și bâjbâie și cu cât sunt mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fusesem mai vulnerabil. Aveam nervii Încordați din cauza Întunericului care se lăsase asupra pământului - pe care nu-l observasem coborând - și a goliciunii boltei cerești, a cărei despuiere - tot așa - n-o observasem. Deasupra mea, Între copacii fără formă ce mărgineau poteca tot mai neclară, cerul pălise din cauza stelelor. În anii aceia, minunata aglomerare de constelații, nebuloasele, golurile interstelare și tot ce mai alcătuia acel spectacol impresionant Îmi produceau o stare indescriptibilă de greață, de panică totală, de parcă aș fi stat atârnat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sau prezența unui manechin de croitorie negru, lungit sub un gherghin Înflorit, te făceau să te Întrebi cine oare se ostenise să care aceste obiecte și altele răspândite peste tot, Într-un loc atât de depărtat dintr-o pădure fără poteci. Odată am descoperit o oglindă grav mutilată, dar Încă promptă, plină de reflexii silvestre - de parcă s-ar fi Îmbătat combinând bere cu lichior - sprijinită cu o dezinvoltură suprarealistă de un trunchi de copac. Poate că aceste apariții nedorite pe terenurile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tulburat-o și am ascultat-o cu smerenie Încă de la Început. Ceea ce Îmi amintesc cu adevărat din acest model floral neutru este inteligenta sa conexiune tematică cu grădini și parcuri de peste Ocean; căci dintr-odată, atunci când am ajuns la capătul potecii, tu și cu mine am văzut ceva asupra căruia nu i-am atras imediat atenția copilului nostru, pentru a se bucura pe deplin de splendidul șoc, de Încântarea și fericirea pe care le va simți când va descoperi, În fața ochilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde-oi vedea cu ochii!... Niciodată nu mă cufundasem atât de adânc în mine. Căpitanul nu părăsește cârma în furtună: se duce la fund odată cu corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Na, c-am sfeclit-o și eu! Închide ochii. Se reculege... Se concentrează, adâncindu-se în el, apoi, iluminat, cu ochii închiși și mâinile întinse fremătânde, grăiește rar, profetic: Fii pe pace, Ștefane! Îi văd! Vin! Vin! Cu miile! Urcă potecile! Te caută! "Ei sunt în tine! Tu ești în ei!" Se adună! Vin, Ștefane!! strigă el. Vin!! strigă din nou și deschide ochii. Vin!!... Ce spui?! strigă Ștefan înnebunit. Vin?!?! Chiar vin?!?!... se aprinde el, dar brusc se întunecă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la școala din Gruiu), o conduceam, aproape în fiecare seară, pe Doina, acasă, la Snagov. Un drum de vreo patru-cinci kilometri, plăcut deopotrivă ca stare sufletească și ca ambianță (în prima lui jumătate mergeam nu pe șosea, ci pe o potecă paralelă cu ea ce străbătea liziera unei păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unei păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri, al acestui drum era tot o potecă, străjuită din ambele părți de garduri, un fel de tunel, acoperit de crengi de copaci. Dincolo de aceste garduri - pe partea stângă un șir de case, pe partea dreaptă cimitirul. Ajunși la capătul „tunelului” - de unde, peste drum, se vedea (și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
confrații și presupușii prieteni, dau cititorului un sentiment dezagreabil, adică, strict etimologic, de antipatie, de simțire antagonică, de inversul oricărei forme de simpatie. Această doamnă scrisese mai demult două texte filozofice foarte inteligente, deși, bineînțeles, nedeschizând câtuși de puțin vreo potecă în domeniu, Pyrrhus et Cinéas și Pour une morale de l’ambiguité, așadar două scrieri care atestau, dar inutil, inteligența autoarei precum și buna ei pregătire (era profesoară de filozofie). Inutil - zic -, deoarece romanul amintit (mă refer numai la el, fiind
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]