3,283 matches
-
este scriitor bilingv, critic literar, poet, ziarist și traducător român din Statele Unite. Prenumele la naștere, Gheorghe. Părinții: Dumitru și Constantina, țărani mijlocași. Este căsătorit (1967) cu profesoară Elisabeta Mihalcz și, împreună, au doi copii: Cătălina și Petre-Mugur. În România a profesat că învățător, profesor de liceu și ziarist. În 1980 părăsește țara natală și, după ce trăiește doi ani în Germania, cere azil politic în America. În 1982 emigrează în Statele Unite unde devine cetățean american în 1988. În România a profesat că
George Băjenaru () [Corola-website/Science/299751_a_301080]
-
a profesat că învățător, profesor de liceu și ziarist. În 1980 părăsește țara natală și, după ce trăiește doi ani în Germania, cere azil politic în America. În 1982 emigrează în Statele Unite unde devine cetățean american în 1988. În România a profesat că învățător, profesor de liceu și ziarist. Este membru al Uniunii Scriitorilor Americani și al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) și al Societății Internaționale a Poeților. Școala elementară de 7 ani din comuna Tunari (1945-1952), Școala pedagogica mixtă
George Băjenaru () [Corola-website/Science/299751_a_301080]
-
desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război. După instaurarea comunismului, în 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu. Lansează cu mare succes cântecele "Dragi mi-s cântecele mele" (aranjament revuistic
Maria Tănase () [Corola-website/Science/298795_a_300124]
-
vorbește o amestecătură dintre dialectul franc de est și dialectul franc din valea Rinului, chiar dacă acum germana literară a făcut ca utilizarea acestora mai ales în spațiul urban și în lumea academică să fie restrâns. În Heidelberg au trăit și profesat oameni al căror renume s-a întins mult peste granițele Germaniei. Pe nenumărate case modeste din orașul vechi se află plăci comemorative care amintesc trecătorului că în acel loc a trăit și lucrat câte o personalitate deosebită. Instituția care a
Heidelberg () [Corola-website/Science/298853_a_300182]
-
fost un poet român simbolist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă. După absolvirea liceului "Sfântul Sava" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista "Simbol" 1912, cu atitudine netă împotriva semănătorismului. În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un
Ion Vinea () [Corola-website/Science/297742_a_299071]
-
grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros și chiar cel mai delirant din suprarealismul internațional". Temele unei meditații asupra condiției poeziei redevin testarea "automatismului psihic pur", atotputernicia visului, hazardul obiectiv. Strategia de cunoaștere a sinelui se apropie de "metoda paranoid-critică" profesată de Salvador Dalí, "o metodă spontană de cunoaștere irațională, bazată pe obiectivarea critică și sistematică a asociațiilor și interpretărilor delirante". O temă mereu prezentă în scrierile din această perioadă este respingerea literaturii, instituirea unei opoziții între literatură și poezie. Dacă
Literatura română suprarealistă () [Corola-website/Science/297789_a_299118]
-
face să își canalizeze energia afectivă spre câinele său, care pare a fi singura ființă care îi mai îndulcește zilele. Când acesta din urmă moare, Winfried decide că ar fi timpul să-și refacă relațiile cu fiica sa, Ines, care profesează, pentru un moment, în București, în cadrul unei companii ce oferă consultanță în domeniul afacerilor. „Toni Erdmann” prezintă continua încercare a lui Winfried de a se apropia de fiica sa, care presupune, totodată, perindarea tragicomică a acestuia prin fel și fel
Drumul dezumanizant al ascensiunii sociale - Toni Erdmann () [Corola-website/Science/296156_a_297485]
-
un studiu al Bibliei mai aprofundat și revizionist, care poate duce ușor la adoptarea de doctrine și practici netradiționale. Confesiunile adventist-millerite se pot clasifica după mai multe criterii. 1. "După atitudinea față de doctrina tradițională a Trinității": Actualmente, majoritatea confesiunilor adventist-millerite profesează forme de antitrinitarinism (arianism, semiarianism etc.). Excepție face Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (care însumează aproximativ 70% din totalul numărului actual al adventiștilor milleriți), urmată de majoritatea confesiunilor desprinse din ea. 2. "Referitor la credința în nemurirea naturală a
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
separat în 1921, formând Church of God General Conference (sub 10.000 membri în USA) și The Church of the Blessed Hope, mult mai modestă numeric. „Credința abrahamică” accentuează întemeierea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu în mod literal și profesează antitrinitarismul. Nu au reprezentare în România. ■ "The Seventh-day Adventist Church" (Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea), cea mai numeroasă confesiune adventistă (peste 18.000.000 în 202 țări) și una dintre cele mai active și mai crescânde denominații protestante. Fondată
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
românesc, fiu al lui Adolf Diaconovici. A urmat școala primară la Viena și Reșița, apoi școala secundară la Lugoj, Carei și Timișoara. Studiile superioare le urmează la Oradea și Budapesta, unde se licențiază în drept în 1880. Întors în Banat, profesează avocatura ca stagiar la Lugoj. Începe să corespondeze cu numeroase reviste și ziare românești, maghiare și germane. În 1883 obține diploma de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta. Din 1884, pentru aproape un an, a fost redactorul ziarului "Viitorul
Corneliu Diaconovici () [Corola-website/Science/307049_a_308378]
-
București) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române. După ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursurile la Paris. Revine în țară în 1848 și profesează ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 este ales deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al
Ștefan Dimitrie Grecianu () [Corola-website/Science/307223_a_308552]
-
bursă de specializare la Sorbona, unde își ia licența și doctoratul sub îndrumarea profesorului Gaston Bonnier. Teza de doctorat susținută în 1891 s-a intitulat "Développement des téguments de la graine". După întorcerea în țară este numit profesor de liceu și profesează în mai multe orașe din țară. Între anii 1901-1907, Dr. a predat științele naturale la Liceul Cantemir Vodă (actualul Colegiu Național „Cantemir-Vodă”) din București. Între 1909-1910 a fost profesor de botanică agricolă, geologie și mineralogie al Școlii superioare de agricultură
Marcel Brândză () [Corola-website/Science/308545_a_309874]
-
i s-a încredințat conducerea unei misiuni UE de observare a alegerilor (2008). s-a născut la data de 3 august 1955 în orașul Botoșani. A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București. Din același an, profesează avocatura în cadrul Baroului din București, până în decembrie 2004. În anul 1994 este visiting scholar la Columbia University din New York, Centre for the Study of Human Rights. A urmat în paralel o serie de cursuri de drept la Facultatea de Drept
Renate Weber () [Corola-website/Science/307601_a_308930]
-
științele educației și învățământ universitar, managementul administrației publice și managementul penitenciar. vorbește limba engleză (foarte bine) și limba franceză (bine). El a primit Diplomă „Meritul Judiciar” clasa a V-a, nr. 699 din 28 iunie 2002. După absolvirea Facultății, a profesat că magistrat procuror civil și militar (1995-2005), director de penitenciar (2002-2006), judecător (din anul 2005), consilier de stat al Administrației Prezidențiale (2006-2007), vicepreședinte al Curții de Apel Brașov (2011-2012), secretar general adjunct al Ministerului Justiției (2012) și coordonator al Administrației
Silviu Barbu () [Corola-website/Science/307642_a_308971]
-
Educației Naționale francez și își selectează candidații printr-un concurs de admitere. Polytechnique nu este o academie militară, ci o școală de ingineri cu statut de subofițeri (cu excepția studenților străini), destinată la origine pentru a da Franței înalți funcționari care profesau, în general, în marile corpuri ale Statului francez. Astăzi însă, sub 20% dintre absolvenții de Polytechnique aleg cariera de funcționar sau de funcționar-cercetător, majoritatea - 50% preferând să profeseze în industrie, 20% în sectorul servicii/bănci/asigurări/consultanță, iar circa 10
École polytechnique () [Corola-website/Science/306631_a_307960]
-
studenților străini), destinată la origine pentru a da Franței înalți funcționari care profesau, în general, în marile corpuri ale Statului francez. Astăzi însă, sub 20% dintre absolvenții de Polytechnique aleg cariera de funcționar sau de funcționar-cercetător, majoritatea - 50% preferând să profeseze în industrie, 20% în sectorul servicii/bănci/asigurări/consultanță, iar circa 10% își continuă studiile printr-o teză de doctorat. École Polytechnique este considerată cea mai prestigioasă instituție de învățământ științific din Franța. Această reputație este clădită atât pe dificultatea
École polytechnique () [Corola-website/Science/306631_a_307960]
-
fiind nevoit să lucreze pe Șantierul Dunăre-Marea Neagră, dar a fost reprimit la facultate, în anul următor, pentru că era șef de promoție. După absolvirea facultății, în anul 1956, a intrat în avocatură, fiind numit stagiar la avocatul Adrian Dumitru-Dobrovici. A profesat ca avocat până în anul 1962, în cadrul Colegiului de avocați din București, după care a lucrat în Arbitrajul Ministerului Minelor și Energiei Electrice, deținând funcția de consultant arbitral șef. În anul 1964, prin promovarea unui concurs, Victor Dan Zlătescu a fost
Victor Dan Zlătescu () [Corola-website/Science/306627_a_307956]
-
august 1997, este transferat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (1997-2000). Printr-un decret prezidențial, la data de 1 aprilie 2000, lui Nicolae Cochinescu i-a fost acceptată ieșirea din magistratură, ceea ce i-a putut permite să profeseze ca avocat cu cabinet individual, în cadrul Baroului București. El a fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii de la înființarea acestei autorități publice până la numirea în funcția de procuror general financiar. În iunie 2001, Nicolae Cochinescu a fost numit judecător de către
Nicolae Cochinescu () [Corola-website/Science/306621_a_307950]
-
la disciplinele: Tehnologia fabricației mașinilor și aparatelor electrice, Tehnologia fabricației aparaturii de automatizare, Între 1973-1982 este numit conducător științific la doctorat în domeniul fiabilității elementelor și sistemelor, ord. Min. 102066/26 februarie 1973 - la Universitatea Politehnică București. În perioada 1974-1982 profesează ca Profesor universitar titular la Universitatea Politehnică București, facultatea Automatică, ord. Min. 723/7 august 1974, la disciplinele: Tehnologia și fiabilitatea echipamentelor de automatizare, Teoria sistemelor automate. Între 1975-1983 face contracte de cercetare cu industria, în : fiabilitate, servomotoare disc cu
Dumitru Felician Lăzăroiu () [Corola-website/Science/306731_a_308060]
-
dreptul, obținând doctoratul (1863). Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie. În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de
Iacob Negruzzi () [Corola-website/Science/306947_a_308276]
-
finală. A jucat de asemenea la două Campionate Europene, în 1996 și 2000. A bifat și șapte meciuri pentru echipa națională de tineret a României. Lupescu a obținut în 2003 licența de antrenor la Universitatea Sportivă Germană din Koln. A profesat doar pentru o scurtă perioadă, pregătind pentru câteva luni echipele FCM Bacău și FC Brașov. În 2005 a devenit director general al Federației Române de Fotbal A înființat revista „Sportmagazin kicker”, care a falimentat la scurt timp de la lansarea pe
Ioan Lupescu () [Corola-website/Science/307875_a_309204]
-
mica nobilime (a avut titlul nobiliar de baron). Studiază teologia la Universitatea din Innsbruck și filozofia la Universitatea din Leuven. Ulterior studiază medicina, absolvind facultatea de medicină la Universitatea din Graz și devenind doctor în medicină în 1900. Începe să profeseze, ca intern și apoi ca rezident, la "Spitalul de Copii din Viena", unde este asistentul renumitului profesor Theodor Escherich. Devine specialist în pediatrie în 1908. Este interesat de bacteriologie și imunologie. În 1905 publică, împreună cu colegul său, Béla Schick, prima
Clemens von Pirquet () [Corola-website/Science/307977_a_309306]
-
Medicină, intenționând să-și continuie studiile. Deși lucra în timpul zilei pentru a-și plăti taxele de studii, greutățile materiale îl fac să abandoneze din nou studiile și să se stabilească în anul 1922 în România. Stabilit în România, Mampré Biberian profesează diverse meserii pentru a se întreține și, în paralel, desfășoară o intensă activitate socială și culturala în cadrul comunității armene, fiind printre altele membru al Societății corale Komitas (1932-1936). Se căsătorește în anul 1936 cu Hasmig Kalaygian, fiica directoarei școlii particulare
Mampré Biberian () [Corola-website/Science/308408_a_309737]
-
a publicat prima sa carte în limba germană: ""Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente fur eine echte allgemeine Geld- und Wirtschaftstheorie"". Publicarea acestui volum l-a făcut cunoscut în mediul academic și i-a adus în anul 1950 o invitație de a profesa în Statele Unite și astfel a început să predea cursuri de economie politică și finanțe la Universitatea din Portland, Oregon, până în 1952, an în care a fost primit membru al American Economic Association. În anul 1953, a obținut o bursă care
Anghel Rugină () [Corola-website/Science/307385_a_308714]
-
n. 25 ianuarie 1844, București; d. 14 iunie 1915, București) a fost un politician și ministru român. A fost fratele lui Alexandru N. Lahovari și Iacob N. Lahovari. A făcut studii juridice la Paris, iar după întoarcerea în țară a profesat ca avocat la București. A fost ales deputat, fiind din 1871 membru în Partidul Conservator. Între 1899-1900 a fost ministru de externe în cabinetul G. Gr. Cantacuzino. A fost Ministru Plenipotențiar al României la Paris și Ministru al Afacerilor Externe
Ion N. Lahovari () [Corola-website/Science/307442_a_308771]