KorAP: Find »[drukola/base=prunc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...222 >

5,549 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

Pentru mine, nașterea lui Andrei a fost mai degrabă o formă de curățire de orice păcat anterior. Ispășire prin naștere, suferință, dare de viață. Dar, Sfântul Sinod continuă să mențină și azi ritualul de culpabilizare a femeilor pentru nașterea de prunci. Deh, bărbați care nu doar că nu știu din experiență ce simți născând, dar nici măcar nu sunt tați. Atunci însă m-am supus ritualului de despurcare, imediat după botez. Pur și simplu l-am tratat ca pe învățământul politico-ideologic: ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
noastre cu ștaif. De-abia acasă m-am blocat comercial pe deplin și aștept să mă întorc în America să mai îmi iau câte o hăinuță sau încălțare. Seara a venit Maria și am plecat în pădure cu cei doi prunci (Dan dădea în acea vreme un concert de jazz la Urbana Champaign). Pentru mine, oamenii și locul au ceva magic. Până și câinele Buhayna. Mi-e greu să îl descocoț de pe mine când ajung acolo. Vine întâi plăcerea unui bebeluș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
de gânditor. Lipsite de îngeri. „Partidul e-n toate” este titlul unei poezii de George Lesnea. Poezia era în canonul literar basic și exprima paradigmatic ubicuitatea PCR. Căci el, Partidul: „E-n holda întreagă și-n bobul mărunt/ E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt/ E-n viața ce veșnic nu moare”. Sfârșitul statului național. Un sat de lângă Hunedoara. Stufitul era o colonie de rromi care trăiau în barăci aproape de munții de steril ai combinatului siderurgic din zonă. Renunțare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

libere, mai respectate și mai scutite de griji. Astfel intrau în sufletul ei mai multe năcazuri decât bucurii; și astfel trăia în mijlocul neamului ei. Bătea drumul părinților, până la școală, până la feredeu; până la săracele croitorii și magazii din apropiere; trecea printre pruncii nenumărați care umpleau ulițile; ieșea și intra între femeile care se purtau domol de colo-colo, vorbeau moale și trăgănat, se certau ori se tânguiau fără întrerupere. Plângea pentru o rochie, pentru o bluză, pentru o păreche de botine, se certa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fie fericită cu cât de puțin! Își amintea de copilul ei, și i se strângea deodată inima, în visurile-i de noroc. O îndoială totuși răzbătea. De aceea încă n-a spus lui tată-său, căci cine știe... cine știe... Pruncul creștea încet-încet în sânul ei, și-i bine întăi să fie pe deplin încredințată de înaintarea lui Ștefan, și pe urmă să spuie picherului: „Da, am greșit, dar în luna lui mai facem nunta...“ Dar întăi trebuie să aibă făgăduială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă și cu redingota flenduri, umbla pe ulițile strâmte sunând dintr-o talangă. În zilele acelea bolovanii din cuptorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
inimă; apoi lacrimile i se urcau spre pleoape. Așa visând în singurătatea ceasurilor ei, fata aprindea lampa și-și căuta lucrul. Sta neclintită, și acul fugea harnic. Și ea se gândea iar, lucrând, la zilele ce aveau să vie, la pruncul care i se mișca în sân, la cel care a lăsat-o... Câteodată o cerca o adiere veninoasă de ură; apoi i se limpezea sufletul. Acuma era hotărâtă, acuma aburii dragostilor trecuseră bătuți de un vânt năprasnic; și-l vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de dragostea ei. Toamna își aduse înștiințările cu firele lungi de argint ale funigeilor plutitori, cu buciumările vânturilor; iar mahalaua prinse iar a clocoti. Iar se adunau sara cumetrele, în cațaveici, sub salcâmii desfrunziți, iar șopteau nevestele încete, urmărindu-și pruncii și ridicând la înălțimea nasurilor andrelele neliniștite. Dragostea Haiei era de poveste. Se știau strecurările ei sara, se știau întristările ei ziua, și mâniile ei cumplite când maică-sa punea o întrebare și cerca s-o mustre. Bine, fată hăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tuturor, ca într-un sfârșit de lume. Ana suspină. —Doresc să ne ducem, Culi. —Pregătiți-vă! răspunse paznicul cu îndârjire și se uită amețit în juru-i. Așa este. Într-o albie, după cuptor, înfășurat strâns în scutece, se află un prunc de treisprezece zile, pe care îl tot caută nana Floarea și-i dă lapte dintr-o sugărice. De câte ori acel prunc e purtat mai la vedere, bolnava pare a-l opri în loc cu ochii ei mari ca niște flori negre. Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și se uită amețit în juru-i. Așa este. Într-o albie, după cuptor, înfășurat strâns în scutece, se află un prunc de treisprezece zile, pe care îl tot caută nana Floarea și-i dă lapte dintr-o sugărice. De câte ori acel prunc e purtat mai la vedere, bolnava pare a-l opri în loc cu ochii ei mari ca niște flori negre. Cine știe dacă acei ochi vor ajunge să vadă pe copil jucându-se în soare între poienile Preluncilor! Departe-i de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oare a intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș, la vatră, aprinzând încă o țigară? Cățelușa s-a sculat din ungherul ei și a venit să-și puie botul pe genunchiul lui. Nana Floarea s-a culcat lângă prunc. Ana ațipise. Când s-au petrecut acestea? Câtă vreme a întârziat pe-afară? De când a venit aici? Îi lipsește o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oprim decât la Sebeș. —He-hei! departe Sebeșul! Departe ori nu, tu să faci cum spun. —Bine, am să fac, că de asta-s pus. —Așa; atuncea să spui tu cum te-i pricepe; și scoate afară sarica. Eu viu cu pruncul. Se întoarse în casă și Culi, ca să ajute pe Ana. Dar Ana încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai asta aștepta, și râdea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai asta aștepta, și râdea în sine, amar. Nana Floarea se răsuci în covrul saricei, căutând pruncul, care scâncea subțire; îl strânse iar la sân și-l îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă de aproape nenorocirea. Își apucă în palme tâmplele și începu să bocească. Ce faci? ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
privegheze pe Nicula Ursake, ținându-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bine, și ne-or fi mulțămitoare neamurile. Voi da de la mine tot și mi-oi zălogi și cuvântul, ca să-i facem toate cele de cuviință după datină și să nu-i lipsească nimic. Și musai să găsesc țâță pentru acest prunc care țipă așa de cumplit. Văd că are putere. Până devale am luat eu sugăricea cu mine și o port în sân, ca să fie băutura lui călduță. El nu știe, sărăcuțul, de durerile noastre. Poate s-a ridica din el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vremea asta nana Floarea, ca o minte puțină de muiere ce se afla, rânduia sania, și paznicul cel tânăr îi ajuta să scoată hamurile de pe calul căzut. Toate s-au făcut întocmai, după legea nevoii acelui ceas. Bătrâna, moarta și pruncul au coborât cu badea Toma la drumul deschis al văii. Traian a ajutat lui Culi să se aburce în spatele iepei. Să caut și securicea... și-a adus aminte Traian. Culi Ursake s-a prins cu ghiarele de el. C-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în coama iepei; a apucat între buze un moț de scai din coamă, ca să-și înăbușe gemetele. Mai mult decât patru zile n-au fost trecut și nana Floarea s-a întors în bună stare, cu badea Toma - și fără prunc. Țâncului îi găsise în satul Anei o mamă care primise, lângă al său, tot de atâta vârstă, și pe cel străin și orfan. Cum i l-am pus în brațe, cum a căutat dreptul lui, vorbea nana Floarea tare, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Octavian al meu n-are împlinite două luni vârstă și-l hrănește o nevastă din Laz, care mi l-a primit și căreia îi plătesc laptele. Biata Ana, atâta ne-a lăsat. Fată fără zestre - s-a plătit cu un prunc voinic; i-am pus nume împărătesc. Îi mulțămesc pentru ce ne-a lăsat, ca și cum ne-ar fi dăruit un răsad. Frumoasă a fost, nu pot zice că n-a fost frumoasă, și are dreptate Culi să-i pară rău după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gândi, Culi, la asta; va veni badea Toma, care ne-a fost de mare sprijin, și va vedea ce și cum. Altfel, băiatul e dibaci, batâr că-i tinerel. Avem pân-acum patru pielcuțe. Cât știe el, e pentru un prunc; dar trebuie să mă duc eu. Te vei duce; asta nu poate fi pricină decât de bucurie. Așa, dragul meu, după ce am curățat locul nostru cu aiasmă și am stropit asupra pădurii, și am picurat în izvoarele de unde bem și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe o râpă. Acuma nu mi-ar mai plăcea acolo; m-am învățat la munte. Da din ce pricină, Culi-baci, mă întrebi dumneata de Laz? Era vorba să mă trimeată într-o zi nana Floarea la una lelea Nastasia, pentru pruncul cel mic. —De asta întrebam și eu. Apoi să știi, Culi-baci, că nimeresc eu, să n-aveți grijă. Dar are să fie mai greu de adus pruncul, nu pentru că răcnește după țâță, căci întăi și întăi îl înțarcă; dar el fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vorba să mă trimeată într-o zi nana Floarea la una lelea Nastasia, pentru pruncul cel mic. —De asta întrebam și eu. Apoi să știi, Culi-baci, că nimeresc eu, să n-aveți grijă. Dar are să fie mai greu de adus pruncul, nu pentru că răcnește după țâță, căci întăi și întăi îl înțarcă; dar el fiind învățat numai cu muieri, n-are să-i placă să umble cu mine. Pe urmă, am să-l învăț eu felurite meșteșuguri și are să-i placă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca o amintire scufundată. Copilul acela străin, îmbrăcat cu rochiță roșie, ca să nu-l deoache nici om, nici fiară, trăgea pe Onu Bezarbarză de cap. Iar Onu Bezarbarză se afla întins pe spate cât era de lung și lăsa pe prunc să-l tragă de încâlcitura lui - păr vâlvoi în coloarea fânului. Copilul cel mic și cu cel mare grăiau. Cel mare îl învățase pe cel mic cum să întrebe, cel mic întreba și cel mare răspundea. Cel mic însă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se împotrivească. Împăratul i-a astupat gura încondeiată trandafiriu. N-a mai vrut s-asculte nimic. Râdea strâmb. A rămas neînduplecat. —Împlinește-mi măcar o rugăminte, prea iubite stăpâne, a îndrăznit într-un târziu Roxelana. Ia cu măria ta pe pruncul nostru Gingir, ca să se bucure și el de călătorie și să-ți fie inima blândă când vei ajunge acolo. Gingir iubește pe Mustafa ca pe-un Dumnezeu. —Bine, a încuviințat sultanul. Pregătește-ți pruncul. Îl iau cu mine, ca să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]