5,033 matches
-
stăpânești, să le controlezi sau să le reprimi, ci, efectiv, să nu-ți mai apară în interiorul tău, indiferent de ce vine asupra ta din exterior. Respectiv, când descoperi că urăști pe cineva (nu contează cauza sau motivul). Când dorești "sânge", adică răzbunare, atunci când ai fost frustrat, nedreptățit, înșelat, invidie, gelozie etc. de cele mai multe ori, aparent, pe nedrept. Cum te detașezi de toate aceste otrăvuri și gunoaie interioare umane? Cum scoți acest infern din sufletul tău? Cum te lupți și ce șansă ai
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
repetă îmbolnăvesc și trupul, dar nu numai, îți îmbolnăvesc destinul, soarta, existența, spuse și, schimbându-și tonalitatea vocii continuă: A se vedea cauzele spirituale ale bolilor. Cum este când trebuie să lupți, cu orgoliul din tine, cu setea vampirică de răzbunare? Să-l vezi pe celălalt distrus (chiar dacă celălalt nu te-a distrus). Mai ales când orgoliul și răzbunarea au devenit obișnuințe și mod de viață? Iar mai apoi, să nu răspunzi la provocări. Acum, ce răspuns îmi dai? Unde este
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
continuă: A se vedea cauzele spirituale ale bolilor. Cum este când trebuie să lupți, cu orgoliul din tine, cu setea vampirică de răzbunare? Să-l vezi pe celălalt distrus (chiar dacă celălalt nu te-a distrus). Mai ales când orgoliul și răzbunarea au devenit obișnuințe și mod de viață? Iar mai apoi, să nu răspunzi la provocări. Acum, ce răspuns îmi dai? Unde este lupta mai greu de dus? Cu alții sau cu tine însuți? Cu interiorul tău, bineînțeles, răspunse Noel cu
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
să-ți dai seama exact de ceea ce simți. În al doilea rând este să-ți dorești să schimbi ceva la tine. Pentru că, vezi tu, așa cum ți-am mai spus, oamenii când se nasc nu vin în viață cu sete de răzbunare, nu se nasc cu orgoliu etc., nu se nasc cu toate acele otrăvuri. De aceea ne plac copiii mici pentru inocența și curățenia lor. Aici se referă Isus când spune "fiți precum copiii". Adică fără pervertirile și patimile omenești acumulate
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
nemistuită, la un lung șir de banalități stereotipe" (Negrea, 2009, p. 67). După ce revine pe postul de director pe data de 15 noiembrie 1911, în urma venirii la putere a conservatorilor, Găvănescul hotărăște la scurt timp demiterea lui Alexandru Ionescu, ca răzbunare pentru atitudinea acestuia de a-l înfrunta. Gestul nu merită nici un comentariu. Pe toată perioada post-demitere, Găvănescu se consideră victima abuzului ministrului Spiru Haret, care în opinia sa a "anarhizat" învățământul românesc. Gruber nu a ajuns în postura de a
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
obții din partea publicului un efort de concentrare prea îndelungat. Cele trei piese ale singurei trilogii cu legătură care ne-a parvenit, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, centrate pe aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne-a parvenit, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, centrate pe aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub egida Atenei, primul tribunal, în care Oreste este judecat. Trilogia cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care ar prezenta o asemenea acțiune ca rezultat al unei coincidențe pur întâmplătoare, căci ea nu ar putea să impresioneze spectatorul. "Verosimilul, scrie el, exclude ca evenimentele să fie datorate hazardului orb". (cap. 9) Aristotel preferă, în schimb, interpretarea unei răzbunări divine, plauzibilă dar nu sigură. El îndepărtează soluția unei intervenții incontestabile a providenței, căci autorul dramatic ar părăsi domeniul verosimilului pentru a intra în cel al miraculosului, inacceptabil, după părerea lui, în teatru. Într-adevăr, Aristotel interzice iraționalul din aria
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
separate din ceea ce nu putea fi înțeles sub o singură imagine", scrie el în Practica teatrului (Cartea II, cap. 3, "Despre unitatea de acțiune"). El îl citează ca exemplu pe Eschil, care separă în două piese omorârea lui Agamemnon și răzbunarea lui Oreste care o ucide pe Clitemnestra. D'Aubignac pare totuși să uite că cele două piese la care face el aluzie, Agamemnon și Hoeforele, aparțin unei trilogii cu legătură între ele. Destinate să fie reprezentate una în urma celeilalte, ele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dragon, invocând caracterul de magiciană al personajului său. "Găsesc, scrie el în Discursul despre cele trei unități, puțină rigoare în părerea lui Aristotel, care acordă o importanță egală carului de care se servește Medeea pentru a fugi din Corint, după răzbunarea sa pe Creon. Mi se pare că este suficient de fundamentat faptul de a fi făcut-o magiciană, și de a fi reintrodus în poem acțiuni ce depășesc atât forțele naturii, cât și pe aceasta. După ceea ce a făcut ea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără pudoare contrar bunăcuviinței sexului său și o Fiică rea din fire contrar a ceea ce ar datora memoriei Tatălui său, scrie Chapelain. Oricât ar fi pasiunea sa de violentă, este clar că ea nu trebuia să-i slăbească dorința de răzbunare a morții Contelui și cu atât mai puțin să se hotărască să-l ia de soț pe acela care i-a provocat moartea. De aici, comportamentul său, chiar dacă nu îl putem numi prost, trebuie să fie dovedit ca cel puțin
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cred că, deși personajele sunt ilustre, acțiunea este și ea îndeajuns pentru a se ridica până la înălțimea tragediei. Demnitatea ei cere un interes important de stat sau vreo pasiune mai nobilă și mai bărbătească decât dragostea, cum sunt ambiția sau răzbunarea, și vrea să dea temeri pentru niște nenorociri mai mari decât pierderea iubitei. Este potrivit să găsim aici și dragoste, pentru că este totdeauna plăcută și poate servi ca fundament acestor interese și acestor alte pasiuni despre care vorbesc; însă trebuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vadă pierind. Creon, trădător ca și Mithridate, ar vrea să uzeze de autoritatea lui politică pentru a o lua în căsătorie pe Antigona, logodnica fiului său Hemon. Cât despre Tezeu, crezându-se rivalul lui Hippolit pe lângă Fedra, îl lasă pradă răzbunării lui Neptun. Relația mamă/fiu este tot atât de distrugătoare. La pasiunea devoratoare a Agripinei, Nero răspunde cu violență. Primele două acte ale sale, răpirea Juniei, exilul lui Pallas, ca și omorârea lui Britannicus, sunt îndreptate împotriva mamei sale, a cărei moarte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care, omorându-l pe Conte, comite o greșeală fără voie, este urmărit de răzbunarea celei pe care o iubește. După cum observă Corneille în Avertisment, "vedem aici cele două condiții principale pe care le cere marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că ei nu au omis să reprezinte niște obiecte cu totul necinstite, decât pentru a zugrăvi altele la fel de vinovate, și care nu sunt deloc mai puțin molipsitoare. Toate piesele lor nu sunt decât vii reprezentări ale patimii orgoliului, ambiției, geloziei, răzbunării, și în special ale acestei calități romane, care nu este altceva decât un violent amor propriu. Cu cât mai mult colorează ei aceste vicii într-o imagine de grandoare și de generozitate, cu atât le fac mai periculoase și mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
diatribă injurioasă împotriva actorului care, petrecându-și viața în imitarea viciilor, le preia. El nu se poate debarasa de rolurile succesive ce i se lipesc de piele. "Este o meserie în care bărbați și femei reprezintă patimile urii, furiei, ambiției, răzbunării, și mai ales pe cea a dragostei. Sunt obligați să le exprime cât mai firesc, și pe cât de puternic posibil; și nu ar putea face acest lucru dacă nu le-ar stârni întrucâtva în ei înșiși, și dacă sufletul lor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face să uităm în acest moment faptul că va fi și el imfluențat de falsa onoare a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă și Prefața lui Don
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parloir, să înăbuși acțiunea, să o concentrezi asupra unui punct unic și forțat, în douăsprezece picioare pătrate. Uitați-vă la frumoasele scene din Shakespeare. Cezar traversează piața publică: este înconjurat de senatori; Cassius, Brutus și Casca își pregătesc deoparte dreapta răzbunare. Poporul se înghesuie cu grămada. Se aude vocea astrologului care iese din înghesuială și strigă: Cezar, fii atent la Idele din Martie! Cât de bine este prins adevărul istoric, cât de mult îmi dau seama din tonul popular al lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deznădejde, din efortul derizoriu al personajului neputincios în lupta cu un Destin capricios. Contratimpul, alternanțele și contrastele augmentează treptat impresia de predestinare dezarmantă, ceea ce umbrește întotdeauna comicul situațiilor și face ca râsul să gliseze în surâs amar. Ilustrativă este scena răzbunării chivuțelor, în care dezlănțuirea grosolană și inversarea rolurilor apare nu doar ca imprevizibilă, ci și în vădită contradicție cu diplomația din stratagema mentală a nenorocosului Lefter Popescu: D. Lefter șezu pe marginea de lemn a prispii și aprinse o țigaretă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa cum reiese din majoritatea reproșurilor formulate de critici. În schimb, personajul hamletian feminin, neverosimil prin intransigență și tenacitate, primește la George Mihail-Zamfirescu, parcă în mod expres explorând minusul dramei caragialiene, un spor de credibilitate tocmai prin graba săvârșirii actului de răzbunare. Decizia Nastasiei de a se căsători cu Vulpașin la doar trei săptămâni de la moartea lui Luca, derutantă pentru cei din jur, care-i pun la îndoială iubirea pentru logodnicul ucis, decizie având ca firesc resort intim apriga dorință de pedepsire
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și respectiv Nae Girimea, abilul înșelător al amantelor și al "respectivilor" acestora. Bănuiala infidelității odată confirmată, îl pune pe boierul Manaru în situația de a opta între a-și exterioriza furia sau a și-o canaliza înspre un tip de răzbunare imprevizibil, orientat nu înspre cel care l-a dezonorat, ci înspre cei care savurează spectacolul confruntării. Aceasta pentru că, exact ca în lumea lui Caragiale, "mai teribil e pentru unele naturi vileagul, sincerul, necruțătorul vileag, decât însuși păcatul, oricât de vizibil
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca stafie a soțului mort. Traversând cu repeziciune stări contradictorii, de la furie, revoltă, groază de batjocura dușmanilor și a prietenilor, toate cenzurate comic de teama de forța fizică a ordonanței, căpitanul se acoperă de ridicol atunci când decide să renunțe la răzbunare și pur și simplu să se întoarcă și să pretindă că nu a văzut nimic, pentru că: "De, domnule, scăpai eu de la război bine, frumos... Hm... Cine dracu m-a pus să viu tocmai noaptea?..."58. Cazul adulterului din schița Broscuța
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul sinistru al răzbunării prin "năpastă pentru năpastă". Alte câteva elemente care țin de construcția piesei și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de încadrare ar converti
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență nu raționalul, firescul, justiția inexorabilă, ci absurdul: săvârșirea unui act de dreptate printr-o nedreptate, înșelarea sistemului prin manevra Ancăi de deturnare a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate descoperi o astfel de pervertire a motivului "înșelatului înșelat" la Caragiale. Minidrame ca În vreme de război, O făclie de Paști, Păcat și chiar Două loturi, mizează în principal pe acest efect șoc, violent, grotesc, produs prin inversarea justei răzbunări în revelatoare pedepse. Deși recunoaștem că argumentele menționate nu sunt suficiente pentru a demonstra compatibilitatea dramei Năpasta cu concepția teatrală ulterioară identificată în cadrul literaturii absurdului, ele sunt, credem, suficiente pentru a înlătura stigmatul eșecului, prin reconsiderarea apartenenței acestei piese la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]