5,064 matches
-
putea măcar să... dacă ar spune măcar ce-i trebuie. —E firesc să se ascundă, spuse Daniel. O pasăre ar face orice ca să nu arate că e rănită. Fratele ei își conducea corpul precum cel mai prost șofer începător. Uneori se repezea înainte, trecând ca un vârtej peste orice limită de viteză. Alteori, o ruptură din linoleum îi tăia elanul. În unele zile rezolva orice puzzle inventat de terapeuți. În altele, nu putea să mestece fără să-și muște limba. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aruncată părinților săi, pasărea cea tânără învață să-i prindă în aripi. Odată, demult, pe când cocorii se adunau pentru călătoria lor de toamnă, au trecut pe deasupra unei fete din tribul Aleut care stătea singură pe o pajiște. Păsările s-au repezit asupra ei, au bătut la unison din aripi și au ridicat-o pe fată într-un nor mare și rotitor, ascunzând-o și trâmbițând cu glasurile lor, ca să-i înăbușe strigătele. Fata s-a înălțat pe curentul acela șerpuitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fiu aproape, până când a trebuit neapărat să plec, pentru propria mea sănătate mintală. Mark nu prea e croit pentru lumea asta. Întotdeauna a depins un pic de mine. Noi doi am trecut împreună prin niște momente ciudate în familie. Se repezi iar la dosar, agitată. Extrase două foi de hârtie. Își întorcea capul, parcurgând în grabă rândurile, mișcând iarăși din buze. —Uite. Asta mă tot seacă pe mine. Când l-au adus prima oară la urgențe, după accident, era treaz. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-l puneți voi să joace curse cu mașini, să-l târâți iar prin toate astea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic? V-ați pierdut mințile? Mark țâșni din scaun. — Cine dracu’ te crezi? N-ai nici o putere aici! Se repezi la ea, cu brațele înainte. Ea se întoarse, instinctiv, nimerind în brațele lui Rupp, care le deschisese ca s-o protejeze. Mark se opri brusc, își puse mâinile după ceafă și începu să scâncească. N-am vrut să fac asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aia nu mai sunt nici măcar animale. Păzitori care nici măcar nu recunosc că există. Aruncă bucata de hârtie pe asfalt. O rafală de vânt o mătură de pe șosea în șanț, unde nimeri pe o moviliță de mei. Karin țipă și se repezi după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele într-o tufă de ciulini. Se aplecă și apucă hârtia, fornăind. Se întoarse spre el, triumfătoare. Mark stătea pe șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de foi și un pix. Îi făcu semn lui Weber să-și pornească reportofonul, ca între vechi colaboratori. —Bine, hai să atacăm problema asta, o dată pentru totdeauna. Mark era remarcabil de vioi, depănând o poveste care umplea toate golurile. Se repezea cu răspunsurile înainte ca Weber să apuce să-i pună întrebările. Trasă un singur fir clar de gândire: toți prietenii lui conspirau ca să ascundă ceea ce se întâmplase în acea noapte. Cain și Rupp știau; vorbiseră cu el prin stație exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nobilă, ceea ce nu făcea decât să pună gaz pe foc. Se grăbea să se scuze cu mici amabilități, repetându-i cât de recunoscătoare îi era pentru slujbă, slujba cea mai profundă pe care pusese vreodată mâna. A doua zi, îl repezea iar. O sună pe Barbara, să-i ceară sfatul. Nu știu ce să fac. Cu medicamentul ăsta, pot să-l transform în Dumnezeu știe ce. Pot să-l las cum e acum. E prea multă putere. Recită obiecțiile lui Daniel la medicamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
capacană. Pe Rupp nu-l îngheța nimic, niciodată. Avem de lămurit niște treburi, moșule. Lasă-mă să intru și discutăm. Câinele era deja isteric, arătându-și colții ca un lup și sărind peste un metru în aer, gata să se repeadă afară pe fereastră și să atace orice, ca să-și protejeze stăpânul. Mark nu-și auzea propriile gânduri. Ce treburi? Cum ar fi chestia că m-ați mințit? Cum ar fi că m-ați aruncat în șanț? —Lasă-mă să intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
siluetă tremurătoare păși înăuntru - femeia aceea pe care Karin i-o prezentase lui Daniel la dezbaterea publică. Daniel sări în picioare, răsturnând masa și vărsându-și berea pe pantaloni. Un spasm facial îi proclama nevinovăția. Și Mark era în picioare, repezindu-se spre femeie. O luă într-o strânsoare de urs, la care ea, spre uimirea lui Daniel, îi răspunse. —Păpușica Barbie! Unde-ai fost? Începusem să mă panichez din cauza ta. —Domnule Schluter! Am trecut pe-aici acum doar patru zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mă mai trezesc ca să-l hrănesc pe Eric. Dar nu. Mă trezesc exact la aceleași ore ca și acasă - 2 și 5 dimineața. Când mă întorc, îl găsesc la aeroport, în scaunul-scoică pe care îl ține în mână Mircea. Mă reped să-l pup și am impresia că se uită la mine cam străin. Cum se poate să mă fi uitat doar în trei zile ? Așa îmi trebuie dacă am plecat de lângă el. Calmează-te, îmi spune Mircea, are numai câteva
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
a vieții lor, că stăpînesc și cunosc strada ca și cum aș fi creat-o eu Însumi. Într-un punct, o mașină mare, cu un șofer În livrea, șerpuiește iute și se oprește lîngă bordură, iar ușierul unui magazin de lux se repede cu o grabă slugarnică și deschide ușa unei frumoase doamne din Înalta societate. Femeia iese repede, cu mișcările iuți ale piciorușelor ei cu glezne subțiri, cu Încălțări elegante, Îi adresează cîteva cuvinte poruncitoare și tăioase șoferului atent și traversează În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dirijată de o maimuță. Apoi vuietul mașinilor de nituit reîncepu, sus, deasupra străzii, pe cerul albastru, brațul lung al macaralei se mișcă, lanțul cu greutatea de oțel suspendată se legănă și coborî. Trupul fusese deja dus În clădire, polițiștii se repezeau ca niște tauri asupra privitorilor insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd cu mîna ei mică, Înmănușată, geamul și purtînd pe chip o tristețe studiată. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de dorința de a se arunca Înapoi În propriile lor celule, aceeași care-i Îndemnase să iasă pe stradă În seara aceea. Ne scurgeam, așadar, din noaptea liberă Înapoi În aerul fetid și stătut al metroului, ne Îngrămădeam și ne repezeam pe platformele de ciment cenușiu, ne Împingeam și ne Înghionteam să ne croim drum ca și cum am fi fost prinși Într-o Întrecere cu timpul, ca și cum ni se oferea o mare recompensă dacă mai cîștigam două minute sau ca și cum alergam cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dram de protecție În schimbul serviciilor aduse și a discreției sale, dispus să se arate servil, să se gudure și să se plece În fața celor Însemnați cu pecetea privilegiilor și puterii, dar gata să mîrÎie, să se răstească și să-i repeadă cu o grosolănie impertinentă și gratuită pe cei lipsiți de putere și de privilegii, pe cei care nu poartă semnul distinctiv al norocului și succesului care să-i Înalțe În ochii lui. Neîndoielnic, un astfel de om fusese cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu pași tîrșîiți. Din cînd În cînd, polițiștii, ai căror număr ajunsese la patru și care stăteau În jurul mortului Într-o așteptare pasivă și indiferentă, tresăreau brusc, În chip ciudat și aproape comic, devenind deodată activi și violenți, și se repezeau și Îmbrînceau mulțimea adunată În cerc Împingînd-o Înapoi și strigînd pe un ton mînios și nerăbdător: — Gata, acum! Circulați! Circulați! Circulați! Haide! Haide! Haide! Blocați pasajul! Dați-i drumul! Circulați! Circulați! Iar mulțimea ascultătoare se retrăgea, făcea loc, se foia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de colo-colo ca o ființă Înnebunită de spaima exasperării și disperării. Se repede În mijlocul grupului de negri bolnavi și amărîți ca un tăuraș furios. Răcnește la ei, Îi Înjură și-i blestemă trivial, o clipă e gata parcă să se repeadă asupra lor. Iar ei se strîng În jurul lui plîngînd, jelind, implorîndu-l să-i ajute și să-i scape pînă cînd, În cele din urmă, Înnebunit parcă de glasurile lor, locotenentul Își astupă urechile cu amîndouă mîinile și țipă: Bine, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Încîntare filologii cu privire la muntenii din Catawba), „exact acele cîntece, păstrate practic nealterate, pe care le cîntau străbunii lor din Anglia cu patru secole În urmă“ sau de celții războinici cu ochi fioroși, ÎngînÎnd aceleași balade ca pe vremea cînd se repezeau dincolo de frontieră conduși de nenumărații lor Bruce. Nu. Catawbianul de astăzi nu este așa și nici nu-și dorește să fie așa. Nu este un simplu colonist stabilit aici, un european transplantat; pe parcursul celor trei secole petrecute acolo, În. sălbăticie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
capul de vorbele astea ale zmeilor și mă cam mănâncă ghearele... Îmi vine să zgârii... Dacă ar fi aici Ana, cu pantofii ei albaștri, și i- ar preface pe toți ăștia în stane de piatră - eu aș putea să mă reped la ei și doamne ce le- aș face! I-aș zgâria rău de tot! Pe coada mea stufoasă, că i-aș învăța minte. Și cum ei nu mă pot vedea, pentru că numai Prințul are Culoarea Culorilor cu care pot fi
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
mare tub se afla acolo. Cu degetul de la o mână apucă de carne în locul unde era prins tubul. Cu cealaltă mână, prinse tubul. Și tocmai voia să tragă cu toată puterea - când se aprinse lumina. Două perechi de mâini se repeziră și-l apucară simultan. - Cred că noi ar trebui să-ți deconectăm echipamentul de supraviețuire. Era vocea pe care el o numise Vocea Numărul Doi. Identificarea vorbitorului se afla undeva în subconștientul lui Gosseyn. Creierul său era în primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
suferi decât o scurtă întârziere. Vocea Doi se-ndreptă spre un perete, și luă de acolo ceva ce arăta ca o uniformă cenușie. Partea ca o haină îi fu aruncată lui Gosseyn; și, când acesta o prinse, cei doi se repeziră spre el și-i traseră pe picioare un fel de pantaloni de pijama. Dându-și seama că îi fuseseră date aceste veșminte și - că Vocea Patru ceruse să se grăbească foarte tare, Gosseyn își îmbrăcă repede haina. După care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
superioară de liniște? Ai fi putut conta pe ceva spus pe un asemenea ton? Sau trebuia întotdeauna să iei în calcul posibilitatea de a nu fi înțeles ceva. Nu l-am priceput, zîmbetul acela. Nici Schneiderhahn. A fost brusc, aproape repezit cu președintele, care nu a părut deranjat. Să fi fost doar vîntul și extragerea nenorocoasă, motivele apăsării lui Schneiderhahn? Părea palid astăzi, aproape cenușiu, la fel de cenușiu precum apele unei competiții murdare. Nu-mi era frică. Desigur, n-am dormit în
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
asemenea nonagenar și-ar fi cerut cartea funciară și a găsit într-însa pe maramureșanul nostru. Ca să vezi ce râde viața de bietele noastre iluzii. Femeile țărănci erau tinere "Este timpul", îmi spuneam la ora de Mâini îndemânatice și mă repezeam spre mototolitele și murdarele broderii, schimonositele ștergătoare de pantofi din pănuși de porumb sau mă aplecam istovit peste traforaj. Rupeam adesea lama subțire a firizului la curbele pe care trebuia să le iau conform liniilor care îmi îndrumau calea. Labirintul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
gașcă fericită care să aibă ce-și spune pe la șprițuri. Ce vrea președintele și cum anume își va liniști sufletul înșelat? Păi, are mai multe variante posibile. Spre exemplu, dacă avem amânări în procesul de integrare ar putea să se repeadă asupra coaliției și să încerce să-l aducă în fruntea guvernului pe Theodor Stolojan. Numai că PNL s-ar retrage în opoziție și se va opinti ferm. Urmarea ar fi că o parte a liberalilor frustrați se va îndrepta spre
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
era în spatele lui și-l vedea oglindindu-se într-un ghețar din munții din față. Nu se observa nimic altceva în afară de lumina solară și norul lăptos, cu un singur vîrf care răsărea din el. Pîrîuri ca niște fire argintii curgeau repezi prin văile înguste, spre pantele de jos și contururile albe ale cascadelor se prăvăleau din vîrfurile stîncilor în nori. Văzu că acest vîrf nu era un simplu con, ci mai multe creste laolaltă, despărțite prin văi. Una din văi avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a Glasgow-ului? — Garngad. Tu din ce parte? — Riddrie. — Hm! Riddrie e destul de aproape de Garngad. Amîndouă sînt pe canal.Coulter se uită din nou la planuri. E planul unei ascunzători? — Da... un fel de ascunzătoare. — Știu unele nemaipomenite. — Și eu! se repezi Thaw. Am una în interiorul unei... — Eu am una care e o peșteră secretă, pe bune! spuse Coulter triumfător. Thaw era impresionat. După un moment cuvenit de tăcere, îi zise: — Ascunzătoarea mea e într-o tufă. Pare o tufă obișnuită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]