4,067 matches
-
vrea să se culce cu ea, să-i vorbească despre ce va face el când se va întoarce la institutul acela. Numai că ei îi pare rău că nu se poate bucura sau își făurește o mască și se simte roasă pe dinăuntru în timpul ăsta și obosită de mască pentru că se teme să n-o silească într-o zi să-i spună adevărul pe care ea îl știe și pe care îl bănuiește probabil și el și pe care nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul, el în paltonul cadrilat ros la mâneci, cu mâinile înmănușate întinse pe pulpele picioarelor, cu capul descoperit, ea în scurta ei îmblănită, în pantaloni și cizmulițe, cu părul, vârfurile urechilor și fruntea vârâte în căciula din blană cu fir lung, moale și lucios, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
glasul și vorbea întotdeauna cu calm. Era înalt, cu spatele drept, subțire, cu încheieturi delicate și trăsături fine, deși bine conturate, aproape dure, fusese Îmai era?) frumos, îmi era clar asta. Am simțit mereu în el un vierme care-l rodea, n-am aflat niciodată ce-a fost. Mătușă-mea se obișnuise să fie terorizată, pentru că niciodată nu cred că a reușit să facă și ea ce dorește, fără să-l consulte. Dar nu cred nici că a intuit vreodată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ars vreodată? Nu-mi răspunde, nu-ți dau încă voie să vorbești. Am să-ți spun eu totul, cum bănuiesc câte îți trec prin cap... Am dispărut atunci, demult, din teamă și de ciudă. Eram de-a dreptul furioasă, mă rodea orgoliul îngrozitor, mi se părea că mă făcusem de râs inutil, persoana mea îți era indiferentă. Adică îți eram indiferentă ca iubită. Ții minte că am venit la tine speriată, înainte să plec într-o vacanță de iarnă, și ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi reușit să se adapteze mai bine atomosferei: purta o jachetă fără guler din stofă spicată peste un tricou negru de bumbac și pantaloni de pânză crem, scurtați puțin pentru a i se vedea gleznele. Speram că nu observase porțiunile roase de pe blugii mei sau petele de ciocolată intrate în țesătura puloverului de cine știe când. — Vreau să spun că eu nu sunt genul de mironosiță care vine fuguța la cabinet ori de câte ori îi curge nasul, continuă ea. Și gripa asta, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
insistase să care singur până sus ambele valize, plus mapa lui Phoebe, ținută într-un echilibru precar sub braț. Ea îl urmase în tăcere, copleșită de atmosfera deprimantă și sinistră care emana din toată casa. Tapiseriile atârnate pe pereți erau roase și zdrențuite; draperiile grele de catifea de pe scară erau deja trase, nelăsând să pătrundă nici un pic din lumina muribundă a soarelui; două armuri, care stăteau într-un echilibru precar în poziție de drepți în două firide opuse, păreau gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un om periculos, Michael. Un om disperat. Findlay se dusese la fereastră și trăsese draperiile grele, roase de molii pe alocuri, după ce aruncase o ultimă privire afară, unde seara devenise ploioasă și rece. — E foarte târziu, spuse el. Dacă vrei, poți înnopta aici și putem continua povestea mâine dimineață. Din păcate, e un apartament mic, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pur și simplu nu-ți vine să crezi. Am mototolit ziarul și l-am azvârlit în cameră, într-un acces de furie. Ticăloșii! Graham mă privi uimit. — Ce s-a întâmplat? Inițial, n-am putut să răspund; stăteam și-mi rodeam unghiile. Apoi am spus: — Vână, asta am scris. Nu are vână.. Luă ziarul și studie din nou propoziția. Un zâmbet îi miji pe față. — A, vână... Apoi zâmbetul se transformă în chicoteală, chicoteala în râs și râsul se dezlănțui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe sub ea. M‑am gândit să comand ceva de mâncare, dar simpla idee de a găsi un meniu și un telefon era prea copleșitoare - Încă o cină care nu avea să se materializeze. În loc de asta, m‑am așezat pe betonul ros de vreme al balconului lipsit de mobilier și am tras adânc În piept fumul unei țigări. Cum Îmi lipsea energia de a expira fumul, l‑am lăsat să mi se strecoare afară din gură și să rămână suspendat În aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o folosea ca dormitor, și Începu să se schimbe. Camera era Întunecată. O parte din geam dispăruse, iar domnul Leonard o Înlocuise cu o bucată de linoleum. Patul era Înalt, cu o cuvertură brodată cu fir de bumbac, care se rodea Încet; era acel gen de pat care Îți răscolea gîndurile, deloc plăcut, făcîndu-te să te gîndești la oamenii care, de-a lungul anilor, au dormit În el, au făcut dragoste În el, au murit În el, s-au zvîrcolit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fuseseră suficiente. Silă pentru că nu m-am străduit mai mult să găsesc alte căi - și pentru că nu i-am făcut pe alții să le găsească Împreună cu mine la Începutul războiului. Silă pentru că eram sănătos. Silă, pur și simplu, pentru că trăiam. Roși din nou, și se uită În altă parte. Apoi adăugă mai liniștit ca niciodată: M-am gîndit la tine, de exemplu. — La mine! — Îmi aminteam - ei bine, chestii pe care le spuneai. Duncan privi Încă o dată În pahar. Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mă ard sau O să mă tai. Pentru că o arsură sau o tăietură putea fi arătată, Îngrijită, se putea cicatriza sau vindeca, ar fi un fel de emblemă jalnică, dar, oricum, ar fi acolo, pe suprafața trupului ei, și nu ar roade-o din interior. Îi reveni ideea că s-ar putea răni Într-un fel. Era un fel de soluție la problemă. N-o s-o fac, Își zise, ca o fătucă isterică. N-o s-o fac pentru Julia, sperînd că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dintre relele posibile, cel mai deplorabil. Am suportat orice se spunea pe la tribunale. Am suportat ca femeile să mă numească laș pe stradă! Dar să te gîndești așa, În liniște că tribunalele și femeile ar putea avea dreptate, să te roadă iar și iar Îndoiala, suspiciunea: oare cred asta cu adevărat sau, pur și simplu sînt un laș nenorocit? Își șterse din nou fața, iar Duncan Își dădu seama că sudoarea Îi era amestecată cu lacrimi. N-o să mai găsești oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se Îndreptă și ieși pe de-a-ntregul. — Îmi cer scuze. — Nu-i nimic, spuse Viv, Încă jenată puțin. Sper că Încuietoarea nu-i stricată. — Încuietoarea? Întrebă el cu-un aer vag. Privea În dreapta și-n stînga, și Începuse să-și roadă una dintre unghii. Pe degete, observă ea, avea fire de păr scurte, țepoase și brune ca de maimuță. Obrajii Îi erau albaștri - ar fi trebuit să se bărbierească - iar colțurile ochilor și marginile pleoapelor erau roșii. CÎnd trecu pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ridică brațul pînă la gură și Începu să-și sugă Încheietura. Nevastă-mea, zise el peste degetul mare, tocmai a născut. Ea crezu că glumea și zîmbi În continuare. CÎnd Își dădu seama că vorbea serios, zîmbetul Îi Împietri, și roși de la guler În sus. — O, spuse ea, Încrucișindu-și brațele. Și-ar fi putut da seama din cauza vîrstei, chiar din felul În care se purta, că era un bărbat Însurat, dar nu se gîndise la asta. O, e fată sau băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să ne ucidă! — Taci odată! Duncan se gîndea la cei de la etaj și la taică-său. Taică-său era surd ca piatra, dar avea un fel de radar În el, atunci cînd venea vorba de Alec, așa că tăcu. Își tot rodea unghiile și Începuse să măsoare camera. Afară, zgomotelele raidului deveniseră insuportabile - parcă se adunaseră cu toate Într-o bufnitură profundă, tot mai apropiată de pămînt. Fereastra lui Duncan Începuse să vibreze ușor. — Plec de-aici, repetă Alec, măsurînd În continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lăsați să locuiască undeva, și la naiba cu Hitler... Dădu cu piciorul Într-unul dintre pantofii lui Duncan, apoi reîncepu să se Învîrtă prin cameră, mușcîndu-și degetele. Le mușca Înnebunit, scuturîndu-și mîna cînd o bucățică de piele sau unghie era roasă, trecînd apoi la alta. Își fixă privirea, dar nu asupra unui obiect anume. Fața i se albi din nou și ochii Înroșiți Îi ardeau ca ai unui nebun. Duncan se gîndi din nou la taică-său. Își imagina ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
l-ar vedea pe Alec În halul ăsta. Băiatul ăsta afurisit e țicnit de-a binelea, i-ar spune lui Duncan. E cazul să se maturizeze. Pierde timpul degeaba. O să-ți vîre idei În cap, băiatul ăsta... — Nu-ți mai roade degetele În halul ăsta, zise el stînjenit. Parc-ai fi țicnit. — Țicnit? șuieră Alec. N-aș fi surprins să nu-mi zbor creierii! M-am aprins atît de tare În seara asta Încît credeam c-o să mi se facă rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de somn. Bun. — Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva. Kate? — Imediat, spun eu. Mă duc până sus să văd dacă e totul În regulă cu copiii. Urc Încă un set de trepte până la următoarea platformă. Covorul e atât de ros aici sus Încât marginea treptelor arată ca iarba pe care o găsești sub cortul de nuntă la cinci zile după petrecere. Cineva o să se accidenteze cât de curând. În capul scărilor, Îmi trag răsuflarea și Înjur În tăcere casele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
care a fost disponibilizat? (Jeff Brooks a plecat de bunăvoie, ni se spune, dar vor Începe disponibilizările forțate cât de curând.) Da. Cel mai recent mesaj este de la Celia Harmsworth, șefa de la Resurse Umane, care-mi spune că șeful meu, Rod Task, a fost nevoit să contramandeze instructajul cu stagiarii de azi de la prânz, aș putea să-i iau eu locul? „Am fi foarte bucuroși să te vedem În sala de conferințe de la etajul treisprezece Începând cu ora 13!“ Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mai devreme ca să ajung la piesa de teatru despre nașterea pruncului Iisus a lui Emily. Mai bine agăț Întrebarea ca P.S. la unul dintre mailurile de serviciu. Să pară un fapt divers, nu o favoare. Tocmai am primit răspuns. De la: Rod Task Către: Kate Reddy Doamne, Katie, parcă mai ieri chiar tu erai vârâtă până-n gât În nașterea unui prunc. Sigur, stai cât vrei, dar trebuie să vorbim pe la 17.30. Și am nevoie să te duci la Stockholm să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cumpăr varianta locală de păpușă Barbie - persoană hrănită sănătos, probabil social-democrată, cu costum kaki de mediator pentru pace. Ajunul Crăciunului, Birourile Edwin Morgan Forster Ar fi trebuit să-mi dau seama unde vor sfârși negocierile mele pentru mărirea salariului atunci când Rod Task a venit prin spatele scaunului meu, m-a bătut de trei ori pe umăr ca un veterinar care se pregătește să-i facă o injecție unei pisici și m-a descris drept „un membru extrem de valoros al echipei“. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
el ca și cu un băiețel năbădăios. De câte ori se pregătea să facă pe obraznicul, Îi distrăgeam atenția. Dacă voiam să-l conving să facă ceva, făceam În așa fel Încât să i se pară că a fost ideea lui. Revenind, Rod Îmi spune că, Începând de azi, Fundația Salinger devine responsabilitatea mea. Fundația are sediul În New York. Directorul executiv se numește Jack Abelhammer. O afacere de două sute de milioane de dolari care cere o persoană de calibrul meu. Voi avea timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
După prânzul de Crăciun cu familia Shattock, tot ce-mi doresc este să mă cuibăresc În fața televizorului, cu Leonardo DiCaprio În Titanic, dar În loc de asta ajung să umblu prin sufragerie după Ben care se agață de măsuțele nesigure din cameră, rozând cabluri de veioză și furând pungi Întregi de migdale argintii. Pun În balanță pericolul de a nu-l lăsa să ia migdalele, riscând să provoc astfel un scandal jenant („Nu poate să-și stăpânească propriul copil?“) sau să-l las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
doilea Bailey’s cu whisky, Îmi vine ideea că poate am primit Fundația Salinger tocmai pentru că cineva a știut că Toki Rubber era pe ducă și mi-a pus-o mie În spinare. Câtă naivitate, Kate. Câteva secunde mai târziu, Rod mă sună din nou ca să putem avea o conferință telefonică cu abominabilul Abelhammer de la New York. Îmi privesc cuvintele ieșind sub formă de cerculețe de aburi În timp ce Îi servesc discursul liniștitor regulamentar unui client care se află la aproape șapte mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]