3,162 matches
-
și a "demnităților" ontologice) și autorizarea (supunerea față de "autorități" și acreditarea gândurilor, rostirilor și făptuirilor "bune", "reale", "bine formate") sunt înseși formele "raționalității dominante" în "lume". Din ele au rezultat, prin accentuarea rolului reglator al ideologiilor formele desăvârșite ale gândurilor, rostirilor și făptuirilor de sens judicativ pentru "spațiul public", din ce în ce mai larg de-a lungul istoriei, fenomene precum: publicizarea, massificarea, plebeizarea. Sensul ultim pe care îl capătă toate aceste fenomene corespunde asigurării dominației unei părți a însuși spațiului public, asupra celorlalte părți
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici. Mai mult, reducția judicativă îi scoate în evidență sensul și din acest motiv, ceea ce ar putea fi numit "judicativ regulativ" extinzând regulativitatea și la alte elemente judicative, pornind de la și pe baza regulativității temporale capătă prezență în unele gânduri, rostiri, făptuiri omenești și că, în ciuda faptului că, prin acestea, însăși dictatura judicativului își scoate la vedere limitele, regulativitatea judicativă este un fenomen din orizontul său de constituire. De ce timpul este constitutiv? Datorită formalizării logos-ului; prin aceasta, ceea-ce-este (și, tradițional
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reducției judicative a dictaturii judicativului. Este vorba despre: părtinire, ca împărțire a funcțiilor logice și ontologice în orizontul judicativului, ordonare, ca așezare ierarhică a funcțiilor logice și a demnităților ontologice, autorizare, ca supunere față de "autorități" și ca acreditare a gândurilor, rostirilor și făptuirilor "bune". Din această perspectivă, ideologia reprezintă însăși aplicația "finală" a judicativului constitutiv, ipostaza funcțională desăvârșită a dictaturii judicativului. Istoria ei începe atunci când cel desemnat ca fiind cel ce "merită" puterea politică ajunge să fie de aceeași condiție "publică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în continuarea a ceea ce au stabilit cei numiți, precum și alți teoreticieni ai ideologiei, că aceasta consistă în justificarea legitimității unui fapt de natură publică, socială, cu ajutorul unor mijloace de natura ideilor. Desigur, din unghi etimologic, ideologia este o formă de rostire. Dar despre ce rostește ea? Despre idei, cum socotea de Tracy. De fapt, despre idealuri umane, în măsura în care "acum" avem nevoie de o "imagine" a viitorului "nostru". Legitimarea acestei imagini trebuie să fie pusă, întotdeauna, pe seama unei certitudini, care vine din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în privința propriei legitimități, valabilități, autorizări pare a avea acum temeiuri noi și tocmai pentru acest motiv ea apare unora ca un fapt proaspăt și în acord cu rosturile omenescului; de fapt, ea este într-un acord total cu rosturile gândirii, rostirii și făptuirii după normele judicativului constitutiv, căruia îi oferă, de fapt, rațiunile, căci ea este, cum știm deja, elementul originar al acestuia și ipostaza sa desăvârșită. În acest nou exercițiu identitar, ideologia își uită limitele, prezentându-se ca unic temei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
omenească, în unitățile de viață umană, pot conduce către confuzii în privința conținutului ideologiei ca ipostază desăvârșită a dictaturii judicativului și conținuturile celorlalte ipostaze ale acesteia, logica, filosofia, știința. Dar ieșim din confuzie pe o anumită cale: cercetând modalitățile proprii gândirii, rostirii și făptuirii în ideologie și în celelalte. Cum stau aceste trei acte în logică, filosofie, știință a fost arătat prin reducția judicativă. Cum stau ele în ideologie, va trebui să arătăm în continuare, chestionând felul de a fi (doar) al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tip filosofic și, desigur, transformarea acestuia datorită tematizării non-judicativului și a actelor întâmplătoare, mai mult sau mai puțin, ale de-constituirii judicativului constitutiv. De aceea ideologia își schimbă conținutul ca atare, chiar tehnicile de părtinire, ordonare și autorizare a gândurilor, rostirilor și făptuirilor omenești, dar nu-și poate schimba și operațiile "logice" prin care ea se susține ca discurs. În alte cuvinte, ideologia nu a fost cuprinsă (și nici nu poate fi) de acest fenomen al tematizării non-judicativului, adică nu poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine, cum ar spune Hegel, sau prin mijlocirea universalului, a ființei, cum gândesc Kant, Heidegger ș. a., transformarea ei în metodă de existență, a făcut cu putință, de exemplu, ideea descendenței animale a omului: care are suficientă îndreptățire prin exercițiul gândirii, rostirii și făptuirii după reguli exclusiv judicativ-constitutive, dar care, tocmai de aceea, ține de ideologii. Oricum, știința are un cuvânt greu de spus în această privință, în sensul unei corecții. Dar cine mai este în stare să audă ce spune știința
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deosebiri între două ființări, omul și animalul? Fără îndoială, toate acestea pot deveni accesibile unei cercetări, dar numai dacă sunt relaxate condiționările "ideologice". Șansele acestei cercetări vor fi ele însele evaluate în cele ce urmează, tematizând problema modalităților de gândire, rostire și făptuire proprii ideologiei. 5.2. Reluarea reducției judicative pornind de la fenomenul celei de-a doua timporizări. Părtinire, ordonare și autorizare ideologică A fost lămurit în contextul reducției judicative faptul că a doua timporizare se răsfrânge asupra tuturor elementelor judecății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecății și că acest fenomen este hotărâtor pentru saltul de la judecată la judicativ. Dar tocmai pentru că saltul în cauză nu are doar un aspect tehnic-constitutiv, reprezentat de victoria logos-ului formal în orice unitate de viață omenească, el reglând gândirea, rostirea și făptuirea, ci are, în mod direct, și un aspect funcțional și "material", propriu-zis regulativ, acoperind, dirijând, condiționând, în fapt, tot ceea ce poate căpăta sens în spațiul public el însuși o consecință a judicativului constitutiv -, acolo unde omul își gospodărește
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului prin a doua timporizare timpul se prezentuiește, iar celelalte două momente ale sale "se concentrează" ele însele în fenomenul prezentuirii timpului. De aceea capătă preeminență, din perspectiva acestor fenomene, aspectul pragmatic al gândirii, rostirii și făptuirii, iar timpul, ființare el însuși, nu un substitut al ființei, își ascunde puterea de sens judicativ de a în-ființa, timporizând (în sensul primei timporizări). Se poate crede că tot ce se constituie în orizontul judicativului se mișcă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie de act. Odată survenit primul act al părtinirii, în modul cel mai "natural" cu putință, după prima timporizare, în întregul orizont al gândirii, rostirii și făptuirii judicative, părtinirea își impune "regula". Oriunde vor fi părți ale unui întreg, părtinirea va interveni în sens evaluator, plin de corectitudine, desigur pentru a dărui privilegiu unei părți. Act fiind, părtinirea nu poate fi, cum precizam, în afara unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe cealaltă; sau măcar să reprezinte, într-un sens strict formal, "impulsul" primei timporizări. Acest fenomen va fi lămurit în cele ce urmează. Oricum, structura-formă care cuprinde cele trei acte părtinirea, ordonarea și autorizarea cuprinde constrângător tot ce ține de gândirea, rostirea și făptuirea umană; și tocmai pentru că forma, idea (gr.) este gândită și rostită, întrucâtva și făptuită, ea ar putea fi numită cum am facut-o deja "ideologie". Dar acest nume are și o altă îndreptățire, atâta vreme cât prezentuirea, sub care structura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viitorului. Căci idea timporizată pe linia survenirii viitorului este un ideal, adică un sens de a fi pentru om care se anunță ca o promisiune de împlinire de sine a omului, cu toate că o asemenea "stare" nu este posibilă atâta vreme cât gândirea, rostirea și făptuirea sunt constituite strict judicativ. De asemenea, idea (gr.), timporizată pe linia chemării trecutului, suportă o mutație către condiția unui mit, care suportă el însuși mutația către sensul de ideal, ceea ce înseamnă că ea are, acum, același sens pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care afectează direct idea, forma; se strâng, de fapt, în sensul unui ideal care trebuie rostit și spre care se îndreaptă făptuirea omului, altfel neavând nici un rost însăși prezentuirea care face să survină "forma" și, desigur, structura sa proprie. Gândirea, rostirea și făptuirea în formatul cărora intră un ideal constituie, desigur, ideologia. Dar nu oricum, ci ca ipostază desăvârșită a înseși dictaturii judicativului, adică a unității în care sunt prinse toate elementele scoase la iveală de reducție și făcute răspunzătoare pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fost descoperit prin reducția judicativă de până acum. Pe de altă parte, în acest chip nu se va trece deja la reducția non-judicativă a dictaturii judicativului. Altceva se va obține: un sens dovadă că reducția este încă "metoda" de gândire, rostire și făptuire, în această încercare de natura judicativului care nu este nici de natura "logicului", nici de natura "ontologicului", așa cum acestea au fost croite în lucrarea de față. Ceea ce va urma seamănă, într-o oarecare măsură, din punct de vedere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființă fiind", "este ființă", "nu este ființă" etc. Diferența ontologică evocată mai devreme ne ajută, într-o oarecare măsură, în a lămuri astfel de expresii, sau cel puțin în a înțelege cum sunt ele posibile ca formule "bine formate" ale rostirii judicative. Ea propune o distincție între ființă și ființare, dar ființa exprimă un maximum de constituire obiectuală care nu poate fi depășit, ceea ce înseamnă că ființa stabilește și o anumită modalitate de a fi gândită (ea însăși) și de a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nerespectând modalitatea de a gândi stabilită prin cota de constitutivitate obiectuală a ființei, eludând, altfel spus, unele exigențe exprimate de gândirea ființei de exemplu, cea referitoare la ierarhia obiectualităților ontologice -, putem să nu scăpăm de angajamentele ontologice, pentru nici un gând, rostire, făptuire, așadar nici pentru expresiile notate mai sus. Prin urmare, nu există o metodă sigură de a suspenda valabilitatea angajamentelor ontologice, în orizontul judicativului constitutiv. Angajamentele ontologice exigențele impuse de gândirea ființei sunt firești pentru situațiile în care funcționează regula
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are o preeminență pozițională față de celelalte trei elemente ale judecății a mai fost susținut în această lucrare; acum se adaugă un context nou, care dat fiind contextul! are rosturi semantice. Subiectul, ca poziție logică structurantă, ce crează contexte de gândire, rostire și făptuire, împreună cu ceilalți trei termeni din structura judecății, reglează semantica oricărei obiectualități constituite; este vorba, prin urmare, despre un reglaj răsfrânt asupra oricărei gândiri, rostiri, făptuiri. În genere vorbind, semantica păstrează pragmatica în însăși structura sa "logică"; de fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contextul! are rosturi semantice. Subiectul, ca poziție logică structurantă, ce crează contexte de gândire, rostire și făptuire, împreună cu ceilalți trei termeni din structura judecății, reglează semantica oricărei obiectualități constituite; este vorba, prin urmare, despre un reglaj răsfrânt asupra oricărei gândiri, rostiri, făptuiri. În genere vorbind, semantica păstrează pragmatica în însăși structura sa "logică"; de fapt, aceasta din urmă funcționează ca un fel de "element", de temei, de formă activă a semanticii: în afara folosirii cuvintelor, acestea nu au, propriu-zis, un sens. Frege
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Alexandru Surdu din lucrarea Teoria formelor prejudicative, lucrare deosebit de semnificativă în sensul întăririi statutului logic al "locului" judicativului regulativ.234 Cum de scapă subiectul constitutivității judicativului? Răspunsul trebuie să facă apel, din nou, la acel ceva care constituie originea gândirii, rostirii, făptuirii, a cărui "formă" a trecut în logică și care, logicizând gândirea, rostirea și făptuirea, și-a lăsat din sine o parte în afara acestor acte: logos-ul. Oricum, subiectul, chiar în afara "poziției" sale judicativ-constitutive, căreia îi sunt proprii sensurile de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
statutului logic al "locului" judicativului regulativ.234 Cum de scapă subiectul constitutivității judicativului? Răspunsul trebuie să facă apel, din nou, la acel ceva care constituie originea gândirii, rostirii, făptuirii, a cărui "formă" a trecut în logică și care, logicizând gândirea, rostirea și făptuirea, și-a lăsat din sine o parte în afara acestor acte: logos-ul. Oricum, subiectul, chiar în afara "poziției" sale judicativ-constitutive, căreia îi sunt proprii sensurile de substrat și de individual, este un fapt "logic", fiindcă judicativul regulativ, orizontul încadrării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la fel cum au intervenit și în cazul subiectului (logicului), într-o modalitate pre-operațională; prin urmare, părtinirea, ordonarea și autorizarea pregătesc ființa (individualul universal) pentru ceea ce urmează să se întâmple cu ea atunci când devine "subiect" al discursului, adică al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger, Pareyson și Noica. Excepția faptul că ființa este ea însăși, prin sensurile proprii, oarecum ieșită din actele operate ca atare, de părtinire, ordonare și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cea mai potrivită de refacere a sensului ei. Poate reducția non-judicativă să aibă mijloace de a o reface pentru înțelegere. Oricum, din toată această desfășurare de sensuri prin reducția judicativă a ieșit la iveală și gândul poate, de asemenea, și rostirea și făptuirea despre ceea ce nu este încă, mai bine spus, despre ceea ce nu este încă ființă, fiind, tocmai de aceea, ne-ființă. Însuși Parmenide "conceptualiza", cum știm, și ne-ființa alături de ființă. Dar sensul de ne-ființă nu ne poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și constituie obiectual), reprezintă faptul originar (întemeietor) al dictaturii judicativului pentru că logos-ul însuși a suportat, ca prim act al său în privința fundamentării gândirii, rostirii și făptuirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]