3,827 matches
-
poliglote nu greșesc, el este originar din Yunnan și a debarcat la noi În 1923, un an Înainte de sosirea magului. Nu arareori m-a primit, cu naturala sa afectare, În strada Deán Funes. Am făcut Împreună caligrafie, la umbra unei sălcii din patio, care Îi amintea cu gingășie - după cum mi-a istorisit - de codrii deși care Împodobesc malurile de pământ ale reavănului Ling-Kiang. În locul tău, eu aș lăsa baltă caligrafiile și podoabele, i-a retezat-o detectivul. Vorbește-mi de oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fără să-i fie pe plac ofensiva progresului, care Îl burdușește cu dragoni exotici și smalțuri milenare, roade ale amăgitoarei perii mânuite de harnicul Nemirovsky; În fund, cocioaba din scânduri, care este sălașul lui Fang She, lângă aleanul verde al salciei, care mângâie cu o mână frunzoasă dorurile desțăratului. O strașnică sârmă ghimpată, Înaltă de un metru și jumătate, desparte proprietatea de maidanul vecin: pitorescul maidan, ca să folosesc un cuvânt creol fără egal, dăinuie invincibil În inima urbei, ca și alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
roatele și adăpostiți de coșurile unor trăsuri; Nemirovsky a folosit banii primiți pentru asigurare pentru a Înființa Compania Focurilor de Artificii; Fang She, liniștit ca o nesfârșită salbă de ceainice Întru totul asemenea, a rămas În coșmelia din scânduri de lângă salcia solitară. Nu am Încălcat cele treizeci și nouă de legi ale adevărului, admițând că pojarul fusese stins, dar numai un costisitor recipient plin ochi cu apă de ploaie ar putea pretinde că i-a stins și amintirea. Încă de la ivirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
acoperite cu vopsea verde. Nu-i curajos cel care calcă tigrul pe coadă, ci cel care, ajungând În inima codrului, adastă clipa Încă de la facerea lumii hotărâtă pentru saltul său mortal. Zis și făcut: am stat cu perseverență cocoțat În salcia din fund, nădăjduind, precum salamandra, să mă pot arunca În foc, la primul strigăt plin de delicatețe scos de Madame Hsin. Pe bună dreptate se zice că vede mai bine un pește de pe acoperiș decât o familie de vulturi de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
concizie: a) Discreditata febră a fânului, care accelera pulsul lui Fang She, nu avea suficientă tărie pentru a-l ține În pat și a Împiedica sa eleganta fugă. b) Insipida persoană care vă bâiguie acum această istorioară stătea cocoțată În salcie, gata să o ia la goană Împreună cu Fang She, dacă o masă de foc demnă de toată atenția i-ar fi sugerat-o. c) Combustia totală a lui Fang She nu l-ar fi deranjat pe Tai An, care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mi-a interzis fățiș să-i mai calc vreodată pragul casei. Povestea vorbei: cerșetorul izgonit din cotețul câinelui Își face cuib În castelele memoriei; pentru a-mi alina singurătatea, am făcut un pelerinaj la ruinele din strada Deán Funes. Dincolo de salcie, soarele cobora pe cerul amurgului, la fel ca În silitoarea mea copilărie; Fang She m-a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior, fisticuri, nuci și oțet. Omniprezenta și consistenta imagine a damei nu a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
maternă, să nu-l sastisesc pe Tai An cu neînsemnata veste a plecării lui. Așa cum cere Cartea Etichetei, eu am adăugat la toate astea și Îndoielnica mărturie a liniei paterne; nu fără a vărsa câteva lacrimi, ne-am Îmbrățișat sub salcie. Câteva minute mai târziu, o mașină de piață m-a dus până În strada Cerrito. Fără a ceda diatribelor proferate de lacheu, o simplă unealtă pentru Madame Hsin și Tai An, m-am refugiat Într-o farmacie. În venala spițerie, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Înflori luminos pe chipul portarilor. Nemirovsky a simțit pe propria sa piele palma pe care i-a dat-o adagiul; căci nu a dat de Fang She, dar a dat, În schimb, de hoitul magului, Îngropat În graba mare sub salcia de care am mai pomenit. — Perspectiva, mult stimate Parodi, a proclamat pe nepusă masă Montenegro, e călcâiul lui Ahile al marilor pictori orientali. Între doi vălătuci de fum albastru, vă voi Îmbogăți albumul lăuntric cu un abil raccourci al scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lefterise. Atunci s-a Întors În istoria antică și a dat foc dughenei de mobilă, ca să pună mâna pe asigurare; Tai An era Înțeles cu el: l-a ajutat să facă lampioanele care au Întețit pârjolul; apoi doctorul, cramponat de salcie mai ceva ca salamandra, i-a surprins ațâțând focul cu jurnale vechi și talaș. Dar stai să vezi ce făcea fiecare În timpul nenorocirii. Dama l-a urmărit pe Tai An ca o umbră; și a pândit clipa când el dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Dar Tai An mințise: s-a Întors după câteva minute. A dat buzna În coșmelie și a ieșit târând după el lopata cu care de atâtea ori Îmi făcusem de lucru prin grădină*. Cocârjat, s-a pus să sape În jurul salciei, la lumina lunii. A trecut o vreme, n-aș ști s-o măsor; În sfârșit, a scos din pământ ceva lucitor și am zărit talismanul Zeiței. Atunci am plonjat peste fur și i-am făcut felul. Știam că odată și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos, apoi am dat de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
podului de fier se întindea până departe, dincolo, peste mlaștină. În bălți pline de țipirig stăteau până la piept cai, mestecând leneș verdeața care plutea în mănunchiuri pe luciu. Pe urmă, după bălțile acestea scăzute, se deschideau deodată marile lunci de sălcii bătrâne, incluzând ochiuri largi și adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se deschideau deodată marile lunci de sălcii bătrâne, incluzând ochiuri largi și adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie groasă de un țăruș înfipt în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti deodată vânătorul. Mai încolo am ascunzișul vâslelor... Și uite, colea pe mal, între sălcii, deasupra stufului bălții, căsuța mea... Atât mi-a mai rămas!... Și mă privi întunecat, cu hârâitu-i de durere deșteptat în glas. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea așa de puțin și mă privea așa de ciudat. Din toată înfățișarea lui cătrănită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăcere un răstimp. Apoi deodată un măcăit aspru mă scutura din liniștea ce mă cucerise, aripi băteau și rața se înălța săgetând pe deasupra pămătufurilor roșcate, dincolo de bătaia puștii. După aceea, dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care-l da strecurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau peștele pentru mâncare... Ochii negri mă fulgerau numai câte o clipă, după aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și mă întreba ce se petrece prin lumea asta mare. Apoi, cum dădeam în locul pândei, tăceam amândoi, cu ochii ațintiți, cu urechile atente la cele mai ușoare zgomote, cu degetele pe trăgaci. Acuma începeam să uit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu iar neliniștit, iar parcă nu îndrăznea. În sfârșit, după plecarea lui Marin, când să încalec pe Corbu, se alătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici, la dreapta, sub sălcii... Vânătorul parcă a tresărit, dar nu s-a întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile bat apa mai cu putere. — Mergem în altă parte? El tace. Și eu deodată simt vechea neliniște înfiorându-mă din adâncul ființii mele, spre inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
construită cu o mână de bijutier.“ (N. Manolescu) Folclorul oral susține că tânărul Nicolae Labiș a fost atât de impresionat când a citit în volum povestirea, încât a scris în replică poemul Moartea căprioarei. Înecatultc "Înecatul" Aveam în lunca de sălcii și plopi de dincolo de apă niște vite. Din când în când, mă scoboram din sat de la Barboși, trecând Siretul și mă duceam să le văd. Umblam pe cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și iar se arătau. La malul celălalt, încovoindu-se cătră asfințit după cursul râului, lunca de sălcii și plopi făcea zid neclintit, zimțuit de vârfurile ascuțite ori rotunde ale copacilor. Umbra luncii se îngusta; soarele se lăsa la asfințit, spre aburii depărtați, din fund, ai Siretului. Pe apa lucie, aproape de malul cestălalt, venea domol înecatul, la linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]