3,080 matches
-
este resemnificat; nu terțul demonic de aspect ofidian este cel care provoacă ruptura definitivă de divinitate și alungarea din climatul edenic, ci femeia care este asimilată agentului disolutiv, încarnare a răului originar. Femeia constituie sursa privilegiată a răului întruchipat de sexualitatea ei, de aceea șarpele din simbol, asociat păcatului, devine un element integrat corporalității feminine. Între 1891-1893 și 1906 (1912?), Franz von Stück pictează o serie de variațiuni pe tema Păcatului. Tabloul din 1899, intitulat Păcat, înfățișează o femeie culcată, al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lascivități deconcertante se însoțește cu teroarea, craniul triunghiular, terifiant al reptilei, așa cum corpul acesteia se află alături de corpul șarpelui într-un acord perfect care sugerează înrudirea celor două naturi. Șarpele simbolizează păcatul originar travestit în putere malefică incorporată la nivelul sexualității feminine pe care o desemnează simbolic. Scenariul decadent nu le mai asociază doar în plan formal, așa cum mărul sugerează de o manieră gingașă acordul dat tentației, ci construiește o tensiune a contrastelor, asociind atracția pe care o exercită sexualitatea feminină
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nivelul sexualității feminine pe care o desemnează simbolic. Scenariul decadent nu le mai asociază doar în plan formal, așa cum mărul sugerează de o manieră gingașă acordul dat tentației, ci construiește o tensiune a contrastelor, asociind atracția pe care o exercită sexualitatea feminină cu repulsia pe care o trezește aceeași sexualitate transpusă în corpul ofidian, care nu mai rămâne doar un accesoriu simbolic al tentației. Violența imaginii consistă în acest aliaj între atracție și repulsie al unei sexualități virtual punitive. În același
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadent nu le mai asociază doar în plan formal, așa cum mărul sugerează de o manieră gingașă acordul dat tentației, ci construiește o tensiune a contrastelor, asociind atracția pe care o exercită sexualitatea feminină cu repulsia pe care o trezește aceeași sexualitate transpusă în corpul ofidian, care nu mai rămâne doar un accesoriu simbolic al tentației. Violența imaginii consistă în acest aliaj între atracție și repulsie al unei sexualități virtual punitive. În același timp, tabloul se află la confiniile cu pornografia și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care o exercită sexualitatea feminină cu repulsia pe care o trezește aceeași sexualitate transpusă în corpul ofidian, care nu mai rămâne doar un accesoriu simbolic al tentației. Violența imaginii consistă în acest aliaj între atracție și repulsie al unei sexualități virtual punitive. În același timp, tabloul se află la confiniile cu pornografia și kitschul prin specularea efectului carnavalesc al juxtapunerii femeii și șarpelui, clișeu al demonologiei populare, într-o ecuație plină de subînțelesuri lubrice. Tema este reluată în 1907, dar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a satisface poftele bărbatului, pe care ea nu le posedă. Ca preoteasă a unei ceremonii cultuale, ea este proiecția imaginației bărbatului. Noțiunile unei mascarade hermafrodite, transsexuale sunt autosugerate"366. Gudrun Körner reține această dramatizare aparent facilă a avatarurilor malefice ale sexualității ca proiecție fantasmală a libidoului. Acest paroxism al senzualității, în care este ambalat răul, îi conferă femeii competența sacerdoțiului impus de un cult păgân, oficiind un ritual enigmatic, precum Salammbô din romanul omonim al lui Flaubert. Dar adesea, ea se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un craniu înpodobit cu o cunună de lauri. Imaginea acestui corp de nimfetă este asociat morții și artei în același timp, moartea a preluat, în mod malițios, înfățișarea unei adolescente al cărei chip este descompus de o tensiune dramatică a sexualității sale. VII.2. Florile răului: tentația și maleficiul estetizat Înainte de a fi în floare, răul se găsește în fruct, tema păcatului originar precizează iconografic mărul ca arbore și fruct al cunoașterii binelui și al răului, pe care condiția adamică le
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeia pare transportată în paradisul artificial al unei feerii opiacee, în timp ce farmecul corpului este expus privirii. Cearșaful îi maschează discret sexul, însă nu dintr-un reflex pudibond, Pallady nu se va reține în a doua perioadă a sa să prezinte sexualitatea feminină de o manieră tranșantă. Este vorba doar de un joc perfid al seducției, făcând din sugestie orizontul infinit al dorinței neîmplinite. Nudul menționat mai sus nu este unul convențional, Pallady adaugă un excendent care introduce o aluzie, un accent
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca într-o figură coregrafică, un gest de baiaderă, de răsfăț voluptuos, cu ochii închiși, iar corpul și gestul absorb întreaga senzualitate. Părul desfășurat în dezordine are o culoare flamboiant-portocalie. Deși respectă datele academice ale nudului, lipsit de păr pubian, sexualitatea coaptă a femeii este accentuată prin volumul coapselor, fără a atinge steatopigia feminității klimtiene din Danae, unde aceasta este fecundată de zeul transformat într-o ploaie de aur. Acolo, șuvoiul auriu ca o ploaie de monede de aur se scurge
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de seră, cu un aspect care trimite numaidecât la anatomia genitală, printr-o apropiere voită de corporal, menită să sublinieze lumea deghizată vegetal a instinctualității. Din cochilia albă a florii iese pistilul galben, floarea este asociată cu o asumată concupiscență sexualității feminine, ilustrând metonimic actul sexual. Pictate pe un fundal nedefinit de verde, florile par lipsite de lujeri și alături de trupul femeii luminează tabloul. Plăcerea rezidă în acest contact sau în iminența acestui contact în care floarea nu mai joacă un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din același an, fiind ilustrat cu reproducerea după o altă pictură de factură simbolistă a lui Pallady înfățișând un tânăr gol, îngenuncheat în iarbă într-o atitudine de devot 371. În primul caz, filiația este directă: Salomeea constituie emblema unei sexualități aflate sub semnul fatalității și a tuturor maleficiilor. O femeie goală pare să se afle într-o transă voluptuoasă pe care i-o provoacă sau o sugerează atingerea florilor, două cale, una al cărei pistil îi atinge sânul, iar cealaltă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a decorului-cadru, persistă o ambiguitate în ce o privește pe această femeie, care împiedică încadrarea ei în tipologie, fie cea a unei femme fragile sau a unei femme fatale. Spre deosebire de tabloul lui Pallady, calele nu devin eufemismele devoalate ale unei sexualități febricitate senzual, privirea este cea care indică florile, și nu invers. Există aici o simbioză între reflecție și visare, între spirit și expresia subtilă a unei dorințe, reveria. Floarea pare să exercite un fascin asupra tinerei femei, lujerul pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tinerei femei, lujerul pe care se înalță urmează aceeași grație sinuoasă, insinuantă a brațului. În locul florilor, două frunze mari frunza se înscrie în tiparul iconografic al înfățișării Evei după izgonirea din Rai, ca emblemă a pudorii și consecință a punerii sexualității sub semnul interdicțiilor localizează indicial zona pubiană și sânul, ca și la Pallady. Nu există aici nimic din senzualitatea nudului pictorului român, totul este sublimat la nivelul privirii și a unor simboluri. Floarea nu mai are nimic lilial, ea face
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
află într-o armonie deplină în această ființă, a cărei indeterminare sexuală este fondatoare pentru natura sa celestă. Ca majoritatea pictorilor simboliști, Khnopff a reușit să pună în scenă o enigmă în recuzita căreia intră ca temă esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
splendori malefice a luxurei. Florile fac parte deopotrivă din recuzita aulică a prințului întunericului, fără a-și pierde relevanța decorativă, într-o pură logică descriptivă. În plus, exotismul florilor răspunde arabescului ornamental și unei cromatici luxuriante. Caracterul eminamente floral al sexualității feminine este pus în evidență cu o mare finețe de Kolo(man) Moser, un maestru al artei aplicate în Design pentru o fereastră circulară 374 ("Die Kunst", 1898, reprodusă în Ver Sacrum An. II, vol. iv, 1899, p. 31), o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a trompelor uterine, o serie de linii se desfac din centrul anatomic al acestei figuri idealizate, o parte urmând traseul centurii pelviene. Kolo Moser stilizează această anatomie intimă conferindu-i demnitatea sacrului, sublimează decorativ ceea ce ține de organic și de sexualitate, o modalitate de a sugera că arta este cea care la rândul ei sublimează sexualitatea în opera de artă, produsul acestei maternități paradoxale, serafice și care vorbește de sexu angelorum. VII.3. Figuri ale reveriei și melancoliei: simbolismul ca état
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
idealizate, o parte urmând traseul centurii pelviene. Kolo Moser stilizează această anatomie intimă conferindu-i demnitatea sacrului, sublimează decorativ ceea ce ține de organic și de sexualitate, o modalitate de a sugera că arta este cea care la rândul ei sublimează sexualitatea în opera de artă, produsul acestei maternități paradoxale, serafice și care vorbește de sexu angelorum. VII.3. Figuri ale reveriei și melancoliei: simbolismul ca état d'âme Melancolia este o figură culturală majoră în tot Occidentul, astfel încât fiecare secol sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acele femmes fatales de o tulburătoare senzualitate. Corul de îngeri în cel de-al treilea panou va oferi contrapondere acestei sexualizări agresive și seductive, a răului la puterea femininului. Corul de îngeri protejează o unio mistica definită în termenii unei sexualități eliberate de constrângeri, sau la nivelul unei lecturi freudiene, ca eliberare a principiului plăcerii, sublimat prin artă de constrângerile materiale ale lumii. Prin urmare, aventura umanității se configurează ca aventură a artei în expresia ei cea mai liberă, a unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a activității sale artistice, Cecilia Cuțescu- Storck se arată interesată de redarea unei sensibilități pe care umanitatea o relevă prin suferință, sensibilitate care dobândește la artistă conotații maternale, ocultând uneori chiar un sens mariologic. Feminitatea nu face obiectul revendicării unei sexualități virtual punitive, a unui erotism pervers, a unei senzualități rafinate în registru decadent, ci dimpotrivă, se dorește spiritualizată în căutarea unui sens superior. Mai mult, se poate observa dramatizarea unei atitudini protectoare din rolul pe care-l joacă personajul-confident în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și definitoriu decadent al sărutului pe gură, obstinația sacrilegă a Salomeei din piesa lui Oscar Wilde. Salomeea obținea sărutul sângeros, interzis, de la un cap tăiat, transformat într-un fetiș macabru, de la un sfânt predat ei ca preț simbolic al propriei sexualități oferite lasciv. Pictorița nu surprinde în act sau în intenție acest sărut sângeros al unei imposibile uniuni, capriciu de o senzualitate maladivă, revendicare eșuată, neputincioasă, a puterii de seducție a nimfetei. În pictura Ceciliei Cuțescu-Storck, Salomeea înconjoară cu un braț
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pădurea sacră, care-i servește de model lui Loghi, dobândește semnificația unui loc sacru, loc de desfășurare a unor rituri păgâne. Acest icon decadent al fetei care poartă în locul sexului un craniu, simbol al morții ridicată la puterea malefică a sexualității, se regăsește și în literatura finiseculară, iar Catherine Lingua îl semnalează în romanul decadent al lui Jean Lorrain, Domnul de Phocas (1901), ca "motivul recurent al unei statuete androgine cu, în loc de sex, un mic cap de mort care: "... rânjește, simbolic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lecția morală pe care o oferă contemplatio morosa. Avem pusă în scenă o fascinație rea a artei, în locul adevărului ei avem seducția, și dincolo de ea, vidul. Loghi a ales o adolescentă în care instinctele sexuale sunt abia trezite, asocierea acestei sexualități juvenile cu moartea este în spiritul sensibilității decadente. Capul apare redus la dimensiunea reziduală ca tigvă, reprezintă oarecum o imagine sarcastică a idealului pierdut într-o iluzie deșartă, sarcasm accentuat și de coroana de lauri care-l încununează. Avem aici
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
morții, dar mai ales angoasa ei într-o mizanscenă venerică brizează sensibilitatea poetică de liră simbolistă a artiștilor finiseculari. Moartea nu rezidă doar în simbolistica transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă ca enigmă a propriei sexualități. Din acest punct de vedere, tabloul lui Loghi suportă o comparație cu cel al simbolistului norvegian Edvard Munch, Pubertate (1894), care pune în ecuație sexualitatea nubilei și anxietatea generată de aceasta și, nu mai puțin cu veneric-malițioasele desene ropsiene cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
transparentă a craniului, ci în prezența nimfetei care ni-l oferă ca enigmă a propriei sexualități. Din acest punct de vedere, tabloul lui Loghi suportă o comparație cu cel al simbolistului norvegian Edvard Munch, Pubertate (1894), care pune în ecuație sexualitatea nubilei și anxietatea generată de aceasta și, nu mai puțin cu veneric-malițioasele desene ropsiene cu moraliatea lor excentrică și erotismul pervers al unor martirizări voluptuoase. Munch își expusese deja lucrările la Paris, în 1896, la Salonul Artiștilor Independenți. Relevant în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
deja lucrările la Paris, în 1896, la Salonul Artiștilor Independenți. Relevant în acest sens este desenul lui Félicien Rops, Diaboli virtus in lombis (1888), care servea drept frontispiciu romanului Inițiere sentimentală (1887) al lui Joséphin Péladan. Tema decapitării și a sexualității fuzionează în acest desen malițios care are în prim plan osul iliac al unei femei, os dotat cu fastuoase aripi de fluture. Femeia al cărui posterior apare dezvelit, cu sugestia unei lubrice activități, stă vertical între deschiderea acestor aripi, purtând
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]