3,800 matches
-
găsit săpunul și mi-am spălat fața cu apă rece. M-am uitat în oglindă, nu arătam chiar atât de rău cum crezusem. De fapt, mi-am zis, chiar e ceva deosebit de sexy la o rochie de seară Zac Posen sfâșiată... În timp ce-mi ștergeam fața, am decis să tratez problema ca un adult responsabil. Charlie era ca un frate mai mare, fioros, care îmi critica fiecare gest. Mai mult decât atât, era iubitul prietenei celei mai bune. Unele lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
fără sfârșit, ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau roman scurt de factură, cum s-a mai spus, cvasi evanghelică despre viața unui preot sfâșiat în adâncul conștiinței sale de tragedia necredinței, dar perceput ca sfânt nu datorită unei vieți cenobitice, ci în virtutea fidelității absolute față de faptă și prezență în act alături de turma sa, o mișcătoare narație hagiografică scrisă de o femeie știutoare a secretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să mă omorâți, atunci vreau să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc...! — Halal viață! - am exclamat eu. — Da, oricum ar fi. Vreau să trăiesc, chiar de-ar fi să mai fiu batjocorit, chiar dacă altă Eugenia și alt Mauricio mi-ar mai sfâșia inima. Vreau să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc... — Păi dacă nu ești decât ce vreau eu să fii... — Vreau să fiu eu, să fiu eu! Vreau să trăiesc! - și vocea îi plângea. — Nu se poate..., nu se poate... — Ascultați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fost o mașină, zic, făcând eforturi să-mi iau un ton firesc. Afară, în stradă. Maya mijește ochii. — Samantha, rostește lent și amenințător. Ai cumva un echipament electronic asupra ta ? Am sentimentul că dacă nu-i mărturisesc adevărul îmi va sfâșia oricum prosopul de pe mine. — Tocmai voiam să trimit un email, spun într-un final și scot rușinată BlackBerry-ul. — Workaholici ce sunteți ! Mi-l înșfacă din mână exasperată. E-mail-urile pot să mai aștepte. Toate pot să mai aștepte. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-ți arăta o figură în acord cu acțiunea asasină, o față plină de ură și ferocitate, o expresie plină de furie dementă, chiar și de răceală inumană, dar, pentru numele lui Dumnezeu, să nu-ți zâmbească în timp ce-ți sfâșie inima, să nu te disprețuiască într-atât încât să-ți dea false speranțe, spunându-ți, de exemplu, Nu vă faceți griji, e o nimica toată, cu câteva cusături veți fi ca înainte, ori, Doresc sincer ca rezultatul sondajului să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Îi vor numi pe cei ce nu-s de-ai lor. Khayyam a greșit, neîndoielnic, atunci când a Însoțit expresia „Îi vezi“ cu un gest disprețuitor În direcția adversarilor săi. Se Întind mâini, Îl trag de veșmântul care Începe să se sfâșie. Se clatină. Spatele lui izbește un genunchi, apoi netezimea unei lespezi. Strivit sub haită, nu găsește de cuviință să se zbată, Îngăduie ca hainele să-i fie rupte În bucăți și ca trupul să-i fie sfârtecat, se lasă deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rețetă străveche, În Întregime din dud alb. Pipăi-o, e din aceeași sevă ca mătasea. Își drege glasul Înainte de a explica: — Aveam un frate, cu zece ani mai mare decât mine, era de vârsta ta când a murit. A fost sfâșiat În bucăți, În orașul Balkh, pentru că a compus un poem care-i displăcuse suveranului din acea vreme. L-au acuzat că urzea o erezie, nu știu dacă era adevărat, dar i-am purtat fratelui meu pică fiindcă că și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scrierile, nu lacrimile tale. Vreau să le văd, să le ating, să le amestec cu ale mele, vreau să le privesc urmele pe obrajii mei, vreau să le păstrez gustul sărat pe limbă. S-ar spune că Încercau să se sfâșie, să se Înăbușe, să se spulbere. Mâinile se smintesc, veșmintele se Împrăștie. Nu există noapte de dragoste care să se poată asemui aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bucatele. Spre uriașele platouri de argint, spre halca cea mai bună de carne de cămilă sau de miel, spre cel mai cărnos copan de potârniche, se Întind șaizeci de mâini Înfometate, care scormonesc prin carne și sos. Se Împarte, se sfâșie, se devorează. Când comesenii ajung În posesia unei bucăți gustoase, ea e oferită unui vecin care trebuie onorat. Nizam mănâncă puțin. În seara aceea, suferă mai mult ca de obicei, pieptul Îi e În flăcări, măruntaiele parcă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
gărzii, de exemplu. În clipa când toate privirile sunt ațintite asupra victimei, lovește. Aceasta se prăbușește, călăul nici nu se mișcă, urlă o formulă Învățată pe dinafară, abordează un zâmbet sfidător, așteptând să se lase măcelărit de străjile dezlănțuite, apoi sfâșiat În bucăți de mulțimea Înfricoșată. Mesajul a sosit; succesorul personalității asasinate se va arăta mai Îngăduitor În privința Alamutului; iar În rândul privitorilor vor exista zece, douăzeci, patruzeci de convertiți. S-a spus adesea, la vederea acestor scene neverosimile, că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îngădui niciodată unei fiare sălbatice să pustiască pământurile care-mi aparțin». Era Întovărășit de doi câini de vânătoare, le dădu drumul Împotriva panterei, aceștia o mușcară, dar ea ajunse și mai viguroasă, Îi doborî, sări asupra stăpânului lor și Îi sfâșie rărunchii. Aceea fu soarta lui Nizam al-Mulk. Cel de-al doilea Își spuse: «Sunt un cărturar, oricine mă cinstește și mă respectă, de ce aș Îngădui ca destinul meu să se decidă Între câini și panteră?». Întoarse spatele și fugi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să respire. Între timp, Îi dă de știre prințului moștenitor să vină de la Tabriz, unde e guvernator. La sanctuar, soțiile Șahului tabără asupra asasinului, care Îl insultă și-l acoperă de lovituri, mulțimea Îi smulge veșmintele, e gata să fie sfâșiat În bucăți când colonelul Kassakovski, comandant al brigăzii căzăcești, intervine ca să-l salveze. Sau, mai degrabă, ca să-l supună unui prim interogatoriu. Lucru curios, arma crimei a dispărut. Se spune că o femeie a ridicat-o de jos, a ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dat atât de mare cu chestia asta. Va trebui să... improvizez, mă gândesc cu viteza fulgerului, cum dăm un colț și o cotim pe alt coridor cu mochetă de pluș. O să‑i port hainele lui, ca Annie Hall sau... o să sfâșii draperiile și o să caut o mașină de cusust... o să învăț repede să cos... — Ești bine? mă întreabă Luke și eu îi arunc un surâs chinuit. Liniștește‑te, îmi spun apăsat. Doar... liniștește‑te. Pachetul o să ajungă mâine dimineață, deci trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
intră în alai într‑o biserică mare de piatră, pe a cărei placă de la intrare scrie „Catedrala Sf. Patrick“. Aaa. Aaa, înțeleg. Când a zis „magnific lăcaș de cult“ a vrut să spună... Da. Normal. Ezit, cu mâna pe ușă, sfâșiată între două porniri. O, Doamne, poate ar trebui să intru în catedrală. Poate ar trebui să mai culturalizez un pic și să mă întorc la Saks mai târziu. Însă... o să mă ajute asta să‑mi dau seama dacă vreau sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se amestecară. Era vlăguit, continua să respingă, părăsit de puteri acea mâna. În pragul nebuniei, amețit de oroare, își dădu seama că acea creatură trăgea cu insistență de buzele lui. Se clătina prin sală, încercând cu disperare să răsucească, să sfâșie monstruozitatea placată pe fața lui. Falangele lungi și sensibile se infiltrau în deschizătura din vizieră. Îi atinseră țeasta de care se agățară, în timp ce coada se strecură și ea înăuntru și se înfășură ca o tentaculă de ceafă. Aspirând dureros aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sudoare. Respiră adânc și puse jos detectorul. Cu mâna liberă, prinse mânerul tambuchiului. Era rece și lipicios pe palma udă. Rezemându-se pe peretele opus al coridorului, orientă tubul spre gura căscată și apăsă pe trăgaci, Un urlet foarte ascuțit sfâșie tăcerea. O mică creatură, cu ghearele scoase, țâșni de sus. Căzu exact în mijlocul plasei, pe care cei doi ingineri săriră imediat s-o strângă în jurul prăzii. Trebuia neapărat prinsă bine în rețeaua deasă a capcanei. ― Ține bine, ține bine! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Alergătorii au plecat în graba mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită și în capitala Susa și pe cînd împăratul și Haman stăteau și beau, cetatea Susa era îngrozită. $4 1. Mardoheu, aflînd tot ce se petrecea, și-a sfîșiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac și s-a presărat cu cenușă. Apoi s-a dus în mijlocul cetății, scoțînd cu putere strigăte amare. 2. Și a mers pînă la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85081_a_85868]
-
e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să trecem nepăsători prin nisipul din propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nu suferă din pricina adevărului și nici n-ar fi dispus să-și joace toată viața pe un cuvînt. În schimb, gura mea arsă de suferință nu va pregeta să rostească adevărul. N-am altă izbăvire, chiar dacă fie-care adevăr nou mă sfîșie și nu-mi lasă rănile să se Închidă. Pentru că măslinii pe lîngă care trec, iarba pe care pășesc, pădurile și ruinele sînt pline de sfincși... Dar trebuia să-i răspund sfinxului așa cum i-am răspuns. Vroiam să Înțeleg lumea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
orb de-atunci. Prin rana mea se vede un cer frumos și pustiu...) Toată gloria acestei zile mi se arată sub forma unui pescăruș care zboară cu aripile pline de ploaie. Desenează cercuri albe deasupra marii și deodată reveria se sfîșie: pasărea coboară fulgerător umezindu-și aripile În valuri, să prindă ceea ce ochiul ei lucid a țintit de sus; după care Începe iarăși dansul alb și ucigaș, deasupra mării. E aici tot ce m-ar putea emoționa și revolta și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
este o fiară, mai mult, că adevărata fiară nu e atît Minotaurul, cît labirintul Însuși; și n-ar ști să ne explice că tocmai teama noastră de lucrurile fără sens ar fi putut căpăta numele monstrului născut de Pasifae, regina sfîșiată de pasiuni mizerabile. Ceea ce, probabil, Ariadna i-a spus... (...Tezeu, Minotaurul stă În locul unde labirintul devine fără nici un Înțeles; unde drumurile care ajung În centrul său devin inutile și unde vei simți că nu mai ai altă speranță decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nefericit sau nu. Drumul lui trece, ca și al lui Oedip, pe la o răspîntie unde va trebui să aleagă Între ceea ce dă glorie muntelui sau Îl umple de singurătate. Într-o epocă de decadență, Oedip ar fi fost, fără Îndoială, sfîșiat de sfinx, deoarece s-ar fi Îndoit el Însuși, primul, de răspunsul său. Siguranța cu care el formulează unicul cuvînt necesar arată, dimpotrivă, că muntele unde stătea sfinxul e Învăluit În lumina cea mai vie a Înfloririi culturii grecești. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
adolescență, mă miram că În proverbele latine Fortuna are totdeauna un obraz sticlos, insensibil și fragil. Nenorocul era exprimat de romani infinit mai frumos: o femeie Întinsă pe o corabie fără catarge și fără cîrmă, ale cărei pînze au fost sfîșiate de violența vînturilor. Și astăzi cred la fel. Învăluit de monotonia mării, nu pot spune ca lotofagii: altceva nu mă mai interesează. Cred că orașele noi au o urgență chiar mai mare decît viitorul; aceea de a-și construi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a justifica, revenind În cîmpie, partea noastră cea mai durabilă. Piramida nu este altceva decît un munte construit În cîmpie. Dar singura speranță a celor Îngropați În piramide a fost că Într-o zi vor trăi din nou. O noapte sfîșiată de fulgere face acum marea să lucească violent pentru ca În clipa următoare să o carbonizeze. Stau la pîndă, așteptînd viitorul fulger și apoi voi număra secundele, surprins cînd voi auzi, În locul unui țipăt, un zgomot ca o stîncă rostogolită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cum zice Eschil, titanul trebuia să știe că amnezia are aspectul stîncii; și că măreția lui stă În curajul de a-și Înfrunta, cu același orgoliu cu care a furat focul, greața dureroasă pe care o simte În timp ce vulturul Îi sfîșie carnea. Să nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]