4,201 matches
-
directorului, care are la activ și alte „amabilități”: ascunderea facturii pentru rafturi de cărți, Într-o vitrină cu documente Labiș, tocmai dedesubt și cererea insistentă de la mine a... facturii!; netrimiterea sistematică a femeii de serviciu pentru curățenie și foc În sobe. A trebuit să pun mâna pe mătură și nu mi-a fost rușine. După hepatită și timol 19, a trebuit să tai lemne! A vrut să mă mute din cămăruța În care lucram la demisol, Într-o cameră cu mucegai
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
cartierul nostru. Două blocuri, Îndeajuns de apropiate de locuința noastră, s-au prăbușit. Casa În care stăm, veche de un veac, a rezistat destul de bine, rămânând În picioare. Sunt ziduri crăpate, tavane brăzdate, am avut oarecari necazuri cu baia, cu sobele, cu biblioteca (răsturnată), dar suntem mulțumiți că am rămas pe loc. Când am fost la Suceava, v-am pomenit de sculptorul Mircea Basarab, a cărui familie este din comuna Basarabi și care s-a stabilit În Franța de circa patruzeci
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
se ieșea la plimbarea în cerc, în zilele călduroase, din îmbrăcămintea celor închiși ieșeau aburi datorită căldurii, care producea evaporarea umezelii permanentă de pe veșminte. În celulă acest lucru se producea consumând căldura corpului, care era singura sursă caldă, căci nici sobe, nici calorifere nu existau. Temperatura era permanent, (vară și iarnă), rece. Paza pe coridor era făcută, în trei schimburi, de gardieni de la școala de la Râmnicul Sărat. Toți erau selectați din oameni cu predispoziție spre crimă, lipsiți de sentimente umane și
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fără drept la ziare și cărți și cu un regim celular (referitor la cazare) inferior, în sensul că nu aveau dreptul la lenjerie de pat, cearceafuri, fețe de pernă etc. De asemenea martorul arăta că în Zarcă încălzirea era deficitară: sobe cu rumeguș sau cu cantități de lemne, care erau reduse, deși acolo erau deținuți, care stăteau permanent, fiind o secție secretă. în ce privește pedepsele disciplinare, arată lt. col. (r) Blăjuț Mihai, că „acestea se executau în încăperi denumite de deținuți neagra care
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
însă dela un timp nu li se plătește decât 8-11 lei pe zi, socotit după lucru efectuat pe m.3 - sumă cu care nu au posibilitatea de a se hrăni nici măcar în comun. Afară de aceasta, evreii dorm în barăci, fără sobe, lipsiți de pături pentru învelit și îmbrăcăminte de iarnă. Astfel fiind, am onoare a vă ruga să binevoiți a dispune să se intervină la Direcția Generală C.F.R. pentru soluționarea cazării și plății evreilor iar în privința îmbrăcă mintei să se aprobe
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
țipenie de om în jur. Încăperea era complet goală. Ca o sală de așteptare în gară când nu trec trenuri. Nimic cu care să-ți clătești ochii, nici măcar ferestre. Am văzut în final o masă ponosită, trei scaune și o sobă veche în care ardeau cărbuni. Ba chiar și un ceas pe perete și o tejghea. Pe sobă fierbea o oală neagră emailată, ciobită pe alocuri. Dincolo de tejghea se afla o altă ușă din sticlă mată și o lampă care ardea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu trec trenuri. Nimic cu care să-ți clătești ochii, nici măcar ferestre. Am văzut în final o masă ponosită, trei scaune și o sobă veche în care ardeau cărbuni. Ba chiar și un ceas pe perete și o tejghea. Pe sobă fierbea o oală neagră emailată, ciobită pe alocuri. Dincolo de tejghea se afla o altă ușă din sticlă mată și o lampă care ardea într-un colț. Am fost tentat o clipă să bat la ușă, dar am decis să aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-i la început. Durează ceva până te obișnuiești. Ia-o ușor deocamdată! Cred că-i cel mai înțelept lucru pe care-l pot face. După ce-a stocat visul, bibliotecara a început să se pregătească de plecare. A deschis ușa sobei, a scos cărbunii încinși cu o lopățică și i-a îngropat într-o găleată cu nisip. — Ai grijă să nu obosești și psihic. Mama îmi spunea mereu lucrul ăsta. Oboseala n-are decât să cuprindă trupul, dar nu și sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum stau lucrurile cu sufletul, ce înseamnă să-l păzești de oboseală, dar așa am auzit și eu. — Sufletul nu e ceva concret, dacă vrei să știi. Există și-atât. E ca vântul. Îi simți doar existența. A închis ușa sobei, a luat ceainicul emailat și ceștile și s-a dus să le spele. Când a reapărut, era îmbrăcat într-un palton albastru din material aspru. Părea un albastru sfâșiat dintr-un colț de cer, peste care timpul își lăsase cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le spele. Când a reapărut, era îmbrăcat într-un palton albastru din material aspru. Părea un albastru sfâșiat dintr-un colț de cer, peste care timpul își lăsase cu prisosință amprenta, ștergând urmele altor amintiri. Bibliotecara rămase în picioare în fața sobei din care scosese cărbunii. O preocupa ceva. Nu ești de prin părțile locului? mă întrebă ea brusc, de parcă atunci și-ar fi amintit de prezența mea acolo. — Nu sunt. Și cum e prin ținutul tău natal? — Nu-mi amintesc. Absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e și cu pădurea? Ce are? — Nu are nimic, zise bătrânul după câteva clipe de gândire. Oricum nimic din ce ne trebuie nouă. E un loc ce nu ne servește absolut deloc. — Nu locuiește nimeni în pădure? Colonelul ridică ușița sobei și scoase cenușa. Puse apoi pe foc niște așchii și cărbuni. Poate ar fi mai bine să facem focul încă din seara asta, zise el. Lemnele de foc și cărbunii le luăm din pădure. La fel și ciupercile, ceaiul etc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca să ajung la bibliotecă. Îmi stăruie în minte doar drumul interminabil pe care l-am parcurs de-a lungul râului. Sălciile se plecau, pe întuneric, în bătaia vântului care mă biciuia. Drumul nu se mai termina. M-a așezat în fața sobei și mi-a pus mâna pe frunte. Era îngrozitor de rece și aveam impresia că din pricina ei mi s-au făcut țurțuri la cap. Am vrut s-o dau la o parte, dar simțeam că-mi vine rău dacă-mi ridic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ai făcut atâta vreme? Am vrut să zic ceva, dar n-am fost capabil să articulez cuvintele. De fapt, nici nu-i înțelesesem întrebarea. A găsit nu știu unde câteva pături și le-a pus pe toate peste mine. Stăteam culcat în fața sobei. Părul ei îmi atingea obrajii. Nu voiam s-o pierd. Nu mi-am dat seama dacă acest gând a fost spontan sau dacă venea de undeva de departe, dintr-o amintire străveche. Am pierdut multe lucruri. Eram cumplit de obosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
n-am cum să trag chiulul. Bătrânul clătină puternic din cap. — Visele pot aștepta. Și Paznicul, și fata de la bibliotecă știu că nu te poți mișca deocamdată. Biblioteca nu e deschisă. Bătrânul a oftat adânc și s-a îndreptat spre sobă. A turnat ceai într-o ceașcă și a revenit la căpătâiul meu. Vântul nu slăbise deloc în intensitate. Zguduia pur și simplu fereastra. — Am impresia că-ți cam place fata, zise el. N-aveam de gând să te întreb nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
reușit să cobor dealul și să ajung la bibliotecă. Când am deschis ușa, aerul mi s-a părut și mai neprimitor decât înainte. Nu era nici un suflet prin preajmă și încăperile păreau cu totul abandonate. Focul era stins, oala de pe sobă, rece. Am ridicat capacul. Zațul de cafea prinsese o crustă groasă. Tavanul mi se părea mai înalt ca altădată și totul se acoperise de praf. Lumina era stinsă, iar în beznă nu răsunau decât pașii mei. Ea nu se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lui plac. Nu mai aveam nici un control asupra lor. Parcă stăteam în fața unei oglinzi contorsionate și încercam să mă mișc puțin câte puțin. M-am ridicat de pe băncuță și am aprins lumina. Am luat niște așchii, le-am aruncat în sobă, am pus niște cărbuni peste ele și am făcut focul. La lumina lămpii și a focului, camera părea mai întunecoasă și mai friguroasă. Mă afundam tot mai mult în beznă. Sau poate pusese stăpânire pe mine o amorțeală greu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ea nu puteam renunța. — Vreau să-ți spun ceva despre umbra ta. Am impresia că am întâlnit-o în fosta mea lume. — Posibil. Îmi amintesc că mi-ai spus că noi doi ne-am mai întâlnit. S-a așezat în fața sobei și a rămas o vreme cu privirile ațintite la foc. — Aveam patru ani când mi-au luat umbra și mi-au azvârlit-o dincolo de Zid. Ea a trăit în lumea de afară, iar eu în cea de-aici. Dar nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zăpadă. — N-o să ningă azi, îmi spuse Colonelul. Aceștia nu sunt nori de ninsoare. Am deschis fereastra și am mai privit o dată cerul. Nu mi-am dat seama cum trebuie să arate niște nori aducători de zăpadă. Paznicul stătea în fața sobei lui mari de fier. Își scosese pantofii și-și încălzea picioarele. Soba semăna cu cea de la bibliotecă: o suprafață plată pentru ceainic și oale, precum și un sertar pentru cenușă. Partea din față arăta ca un dulap și avea un mâner
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de ninsoare. Am deschis fereastra și am mai privit o dată cerul. Nu mi-am dat seama cum trebuie să arate niște nori aducători de zăpadă. Paznicul stătea în fața sobei lui mari de fier. Își scosese pantofii și-și încălzea picioarele. Soba semăna cu cea de la bibliotecă: o suprafață plată pentru ceainic și oale, precum și un sertar pentru cenușă. Partea din față arăta ca un dulap și avea un mâner cu ajutorul căruia se deschidea. Paznicul stătea pe scaun, cu picioarele sprijinite pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am uitat complet. Bine, te urc în căruță și te duc eu acolo. Te simți mai bine? — Da, foarte bine. Ți-a fost învățătură de minte, nu? — Da. Paznicul a râs iar și și-a schimbat poziția picioarelor de pe mânerul sobei. — Nu ți-a stricat o lecție! Astfel devii mai prudent. Când ești prudent, eviți neplăcerile. Se spune că tăietorul de lemne se rănește o singură dată în viață. Nici mai mult, nici mai puțin. O singură dată. Înțelegi ce vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu e nici o problemă dacă merg până acolo. Nu știi niciodată ce-i în capul Paznicului. Chiar dacă-i la intrare, pădurea e periculoasă. — O să merg totuși. Aș vrea să găsesc un instrument muzical. După ce-a scos toți cărbunii din sobă, a curățat cutia de cenușă, clătind din cap de câteva ori. — Merg cu tine, zise ea. — De ce? Tu nu poți să suferi pădurea. Nu vreau să-ți creez nici o neplăcere. — Nu te las singur. Pădurea e absolut îngrozitoare. Tot n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de iluzii. Te rog să nu uiți asta. — Hai să mergem! zise ea luându-mă de braț. 28 La capătul lumii Instrumentele muzicale Tânărul paznic al centralei ne-a invitat în modesta lui locuință. A verificat dacă ardea focul în sobă și a dus ceainicul în bucătărie ca să ne facă un ceai. I-am fost recunoscători pentru că era frig în pădure. Vâjâitul vântului n-a încetat deloc. — Culeg frunzele din pădure, zise el. Le usuc toată vara și iarna le folosesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în cameră. Mă obișnuisem să mănânc împreună cu el, așa că micul dejun n-avea nici un farmec de unul singur. Am mâncat doar jumătate din pâine, lăsând cealaltă jumătate pentru animale. M-am înfășurat în palton și am pus picioarele pe mânerul sobei, așteptând să se încălzească încăperea. Căldura de care ne bucurasem cu o zi în urmă a dispărut ca prin farmec. Orașul s-a cufundat în frig și peisajul a recăpătat aspect de iarnă cu toate că nu se pornise încă vântul rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ar fi putut da și ei seama dacă s-ar fi uitat la norii grei. Dealul de nord era deja acoperit pe jumătate de zăpadă. Pentru că nu înțelegeam rostul gropii pe care o săpau bătrânii, m-am întors resemnat la sobă. M-am așezat pe scaun în fața ei și am încercat să nu mă gândesc la nimic. Priveam doar cărbunii încinși. Probabil că nu-mi voi aminti nici o melodie. Cu instrument sau fără, tot aia era. Oricât încercam eu să combin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
obicei și cozorocul chipiului bine tras pe frunte. Era plin de zăpadă. — S-a așternut zăpada ca lumea... Vrei să mâncăm? Ar fi grozav! S-a întors după vreo zece minute cu o cratiță pe care a pus-o pe sobă. Abia apoi și-a scos chipiul, paltonul și mănușile... ca un crustaceu care-și lepăda învelișul exterior. Și-a netezit părul cărunt cu degetele, s-a așezat pe scaun și a oftat adânc. — Scuză-mă că n-am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]