5,950 matches
-
Jemimei și Geraldinei, vrea să afle ce cred și ele, adică dacă are vreo șansă, adică dacă și l-ar imagina la televizor, dar nu e prea sigur că poate avea încredere în Geraldine. El știe că Jemima n-ar sufla vreun cuvânt despre asta, și probabil că nici Geraldine n-ar spune nimănui în mod intenționat, dar i-ar putea scăpa; or el nu vrea să riște să-i iasă vorbe prin redacție, cum că și-ar căuta altceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
apă decât o s-o faci oricum. Tubul e un spray de apă Evian, pe care va trebui să-l folosești după cum urmează: Geraldine își dă părul pe spate și, cu o fluturare a mâinii, își pulverizează vaporii fini pe față, suflând ușurată aerul când termină. Așa, spune ea. Așa fac toate modelele, pentru că nu-ți lasă pielea să se usuce. Astea, adaugă ea, arătând spre recipiente, sunt luate tot la promoție. Am sunat la companie și le-am spus că scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
se stinge, ce drept fără să-mi miță, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărâmate, hurii nerușinate Ce chiue-n orgii? {EminescuOpI 24} Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflând din gura boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși pîn-în rărunchi; Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară, Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară, Cum cădeți în genunchi! Sculați-vă!... căci anii trecutului se-nșiră, În
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vr-un pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari, Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vr-o notă prizărită sub o pagină neroadă. Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... ori ce-ai spune, Peste toate o lopată de țărână se depune
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
dinți dând din umeri. Pentru că în curând o să părăsesc Edo și o să mă duc în Tōhoku. În Tōhoku? Fără să răspundă, misionarul îi întoarse spatele colegului său uimit și ieși din încăpere. Intră în magazioara pe care o numeau sanctuar, suflă în lumânarea și îngenunche pe podeaua tare de lemn. Era poziția de penitență pe care o lua încă din primii ani de seminar de fiecare dată când mândria îi era rănită și voia să-și domolească furia ce-l copleșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Lucrau în minele de aur de prin partea locului unde nu aveau pe nimeni. Așa cum furnicile simt de departe mirosul de hrană, la fel și ei se adunaseră în Ogatsu adulmecând zvonul că misionarul sosise aici. Cerul era senin, însă sufla un vânt rece. Fără îndoială la Edo sălciile făcuseră deja mâțișori verzi, dar aici zăpada încă mai acoperea crestele îndepărtate ale munților și pădurile nu se treziseră la viață. Primăvara nu venise încă. Într-unul din centrele de lucru, misionarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Auzi zgomot de pași. Matsuki Chūsaku ieșise și el pe punte. Acest bărbat slab și posomorât nu-și mai lua nici el ochii de la priveliștea maiestuoasă a oceanului. Ce mare mai e și lumea asta! Însă vântul smulse cuvintele samuraiului suflându-le în largul mării ca pe niște foi de hârtie. Nu-mi vine să cred că un ocean nesfârșit de ape ca ăsta se întinde până în Nueva España. Probabil că Matsuki nu-l auzi, căci rămase nemișcat, cu spatele la samurai. Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul pe cei patru supuși ai săi care-și plecaseră capetele. Tare chinuitor mai e răul de mare. Oceanul e și mai cumplit pentru noi, cei crescuți într-o vale. Îi îndemnă ca atunci când se vor întoarce acasă să nu sufle nimănui nici o vorbă despre halul în care arătau cu toții din pricina răului de mare, ceea ce aduse un prim zâmbet pe chipul însoțitorilor săi. Uitându-se la fețele lor trase, samuraiul își dădu seama că acești patru oameni vor fi singurii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru ei, că aveau să fie primiți cu bucurie și că toate aveau să meargă ca pe roate. Nu înțelegeau de ce numai japonezii trebuiau să rămână pe vas. Pe înserat, după apusul soarelui arzător, când în sfârșit o briză firavă sufla peste punte și un stol de păsărele zbura pe deasupra, cei trei se întoarseră. Din partea japonezilor, solii se duseră la Velasco să afle lămuriri. Nu aveți de ce să vă îngrijorați, spuse Velasco abordând zâmbetul lui obișnuit. Avea, de asemenea, obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta pufăitul lui Yozō care sufla în cărbunii aprinși. Se întrebă visător din ce țară venise pasărea aceea albă. În fiecare an, o dată cu venirea iernii, stoluri de lebede albe pluteau pe cer și poposeau negreșit în vale. Traversau oceanul venind din țări îndepărtate și necunoscute. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
epuizați, însă entuziasmul nu se scăzuse câtuși de puțin. Nici nu visaseră vreodată că aveau să-l întâlnească pe rege. Cu obișnuitul său zâmbet încrezător, Velasco le spusese un lucru la care nu se așteptaseră nici în ruptul capului. După ce suflară în lumânări, Nishi zise cu glas însuflețit în întuneric: — Acum că o se ne întâlnim cu regele, putem să ne socotim însărcinarea ca și încheiată. — Asta dacă o să ne întâlnim cu regele față în față, zise samuraiul răsucindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
săbiile și se apucau să le vorbească. Printre ei, erau și copii care le cereau bani. Era hazliu cum până și oamenii mari se întreceau să adune de pe stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și scotea încălțările din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și să mă retrag într-o mănăstire din Nueva España sau din Filipine. Am pornit din Madrid în plină iarnă, am străbătut podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Și ochii lor și i-au închis. Ca nu cumva să audă cu urechile Și cu inima să înțeleagă Și să întoarcă și Eu să-i vindec.” Ieri ne-a urmărit o furtună. Valuri înspumate își arătau colții albi, vântul sufla cu putere și făcea parâmele să scârțâie, iar cerul era acoperit cu totul de nori plumburii. Chinezii făceau zarvă mare zicând că se putea ca furtuna să ne prindă în vârtejul ei în apropiere de insulele Shichitō. Eu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tare, astfel încât chinezii s-au hotărât să ne adăpostim pe insula Kuchinoshima din insulele Shichitō și au îndreptat cursul joncii într-acolo. De pe la ceasurile trei după masă au început să ne lovească ploi și vânturi cumplite. Catargul ne-a fost suflat de vânt, iar jonca noastră nici nu se lăsa bine ridicată pe cresta câte unui val, că îndată se și prăvălea în câte o genune adâncă. Noi, ca să nu fim azvârliți în mare, ne țineam legați unul de altul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
muntelui. Coborâră racla în mormântul unde era îngropat și tatăl samuraiului, iar apoi o acoperiră cu pământ negru amestecat cu zăpadă și noroi. Samuraiul trimise un mesager la seniorul său Ishida înștiințându-l de moartea unchiului. Noapte după noapte, vântul sufla tânguitor peste zăpada înghețată din vale. Pe neașteptate sosi un mesager de la seniorul Ishida. Nici la moartea unchiului său, samuraiul nu primise nici un cuvânt de compătimire din partea seniorului Ishida, poate din pricină că Sfatul Bătrânilor îi poruncise să se înfrâneze. Riku își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe umerii lui. Părintele Carvalho îngenunche alături de Sasada și se rugă și el pentru tânărul care plângea tremurând din tot trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte puțin. Sosise dimineața osândei. Zori de zi. Era senin, dar vântul sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o hârtie pe care era scrisă pedeapsa și o citi. Sufla un vânt înghețat. În zare marea spumega. Când pedeapsa fu în sfârșit citită, temnicerii îi împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șoptind. Drept În față, la dreapta. Dă-te jos și fă-i de petrecanie. E un leu splendid. Atunci Îl văzu și Macomber. Stătea În picioare, În profil, cu capul său mare Întors către ei. Vântul ușor de dimineață, care sufla Înspre ei, Îi zburlea coama Întunecată și leul părea uriaș, profilat pe creasta malului În lumina cenușie a dimineții, cu greabănul masiv și cu trupul umflându-se ca un burduf. — La ce distanță e? Întrebă Macomber, ridicându-și carabina. — Vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Macomber, care constată cât e de grea și cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ne-am enervat Îngrozitor când am auzit că a cedat flancul și că trebuie să ne retragem. Furtuna de trei zile Ploaia Încetă În timp ce Nick se Întorcea pe drumul care trecea prin livadă. Fructele fuseseră culese și vântul de toamnă sufla printre copacii dezgoliți. Se opri și culese de lângă drum un măr Wagner, strălucind după ploaie În iarba maronie. Puse mărul În buzunarul hainei sale de lână. Cărarea ieșea din livadă În vârful dealului. Acolo era casa, cu veranda goală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și intră-n cort. Așezându-se pe pături, Își scoase pantofii și pantalonii, apoi Înfășură ciorapii și-i băgă-n pantaloni, făcându-și o pernă, și se băgă sub pături. Privea prin deschizătura cortului cum strălucea focul când vântul nopții sufla peste el. Era o noapte liniștită. Din mlaștină nu se auzea absolut nimic. Se Întinse sub pături. Un țânțar Îi bâzâi lângă ureche. Nick se ridică-n capul oaselor și aprinse un chibrit. Țânțarul se așezase pe pânză, deasupra sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ghiocelul. Mie soarele mi-a trimis veste printr-o rază jucaușă cerându-mi să mă arăt lumii. M-am frecat la ochi și iacată-mă s! Și peste noapte, Baba larna și moș Omăt au chemat gerul într-ajutor. A mai suflat și crivățul. — Unde ești ghiocelule? au chicotit cei doi. N-ai inghețat? Mai cutezi să ni te ridici împotrivă? — Drept să vă spun, Babă Iarnă și moș Omăt, mi-a fost tare-tare frig. Era cât pe ce să mă smulgă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
apucarăm drumul mare ce duce spre Pîngărați, și de acolo mai departe, printre munți, până la Prisacani, la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după și căldura unei zile de dupăamiază cuptor era în toiul ei; un vânt, însă, ușor, ce suflă veșnic dinspre apus și umple cu răcoare văile largi ale Bistriței, precumpănea arșița ucigătoare a aerului înflăcărat și ne dădea putința de a merge, sprinteni încă și scutiți de sudoare, prin noianul de foc al văzduhului aprins. De după perdeaua înaltă
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
am pus haine pufoase, albe și am început să ne jucăm plutind încet. Te-am recunoscut într-un grup de copii care strigau: ninge! ninge!... și m-am așezat pe mănușa ta albastră. Eram atunci un fulg de zăpadă. Ai suflat spre mine. Mi-era cald. Mi am aruncat haina cea albă și am devenit din nou o simplă picătură de apă. Dragul meu prieten noi ne-am întâlnit de mai multe ori. Într-o dimineață de vară m-ai găsit
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]