3,231 matches
-
aia o să fiu eu taurul și o să te atac, ținând scaunul În dreptul capului. Cuțitele sunt coarnele. Dacă mai faci mișcările alea și așa, păi asta chiar că-nseamnă ceva. — Dă-mi șorțul tău, zise Paco. Hai s-o facem În sufragerie. Nu, spuse Enrique, căruia dintr-odată-i dispăruse acreala din glas. Las-o baltă, n-are rost. — Ba da, nu mi-e frică. — O să-ți fie, când o să vezi cuțitele venind spre tine. — Hai să vedem. Dă-mi șorțul. În timp ce Enrique prindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
treabă, foarte credincioasă și nu Încetase o clipă să se roage pentru soțul ei mort de douăzeci de ani. Singur În camera sa, matadorul bolnav zăcea În pat, cu fața-n jos, și-și ținea o batistă la gură. În sufrageria pustie, Enrique făcu ultimul nod la șervetul cu care prinsese al doilea cuțit de piciorul scaunului și ridică scaunul În aer. Îndreptă picioarele de care erau legate cuțitele În exterior și-și puse scaunul În dreptul capului, cu cele două cuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Oho. — Și-o să mă iubești mereu? — Sigur. — Vii să mă vezi la baseball? Poate, nu știu. — Of, Hare, nu mă iubești. Dacă m-ai iubi, ai vrea să vii să mă vezi cum joc baseball. Mama lui Krebs intră-n sufragerie. Venea din bucătărie cu o farfurie cu două ochiuri cu șuncă și niște prăjituri cu hrișcă. — Du-te tu Înainte, Helen, spuse ea. Vreau să vorbesc puțin cu fratele tău. Îi puse ouăle cu șuncă-n față și-i aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se făcu rău și-l năpădi o senzație vagă de greață. — Știu, mămico, spuse el. Pentru tine, am să-ncerc să fiu un băiat mai bun. — Vrei, te rog, să-ngenunchem și să ne rugăm Împreună? Îngenuncheară lângă masa din sufragerie și maică-sa Începu să se roage. Hai, roagă-te și tu, Harold, spuse ea. — Nu pot, zise Krebs. Încearcă. — Nu pot. Vrei să mă rog eu pentru tine? — Da. Așa că maică-sa se rugă pentru el, apoi se ridicară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
satului. Nick se uita-n farfurie. Ar fi cazul să te duci la culcare, Nick, Îi spuse taică-su. — Bine. Nick se duse-n camera lui, se dezbrăcă și se băgă-n pat. Îl auzi pe taică-su umblând prin sufragerie. Stătea Întins În pat, cu fața Înfundată-n pernă. „Mi-a frânt inima. Dacă mă simt așa, Înseamnă că mi-a frânt inima“, se gândi. După un timp, auzi cum taică-su stinge lampa și se duce-n camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la spectacol. — Mai ai bere? — Doamne, sigur că am. Vino să mănânci cu noi diseară. — Bine. Ce s-aduc? — N-aduce nimic. Chiar nimic. Poate o să scoată Fontan ceva vin. În seara aceea am mâncat la Fontan. Am mâncat În sufragerie, pe o față de masă curată. Am Încercat vinul nou. Era foarte ușor, limpede și bun, și mai păstra Încă gustul de struguri. La masă mai erau Fontan și madam și băiatul mic, André. — Ce-ai făcut azi? mă-ntrebă Fontan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Voiam să bem ceva rece și să stăm la umbră. Eram arși de soare și aveam bășici pe buze din cauza soarelui și a prafului alcalin. Am Întors pe strada care ducea la Fontan, am oprit mașina și am intrat. În sufragerie era răcoare. Madam Fontan era singură: — N-am decât două sticle de bere, spuse. S-a dus toată. Aia nouă nu e bună Încă. I-am dat niște păsări. — Astea-s bune. Bine. Mulțumesc. Sunt bune. Ieși ca să bage păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit bine. - Atunci... cu dumneavoastră, Îndrăznii, salvînd clipa. - Cu plăcere, poftiți Înăuntru. Merserăm Împreună, intrarăm În același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului În care fusesem dimineața, În sufrageria cu o masă ovală maro-Închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părînd mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile În amurgul ce stăpînea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doua zi și urma să stabilesc unde să ne Întîlnim. Hotărîi să vin acolo, În chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decît ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpînă a casei odihnea În sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia Într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, cîteva clipe - În veșnicia În care intrase -, cu Keti. Geneza era atît de imprimată În asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; Întorsei capul. Simțeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care trăiseră În odăile acestei case, dar cum mobila nu fusese Înlocuită, nici un amănunt al așezării, pînă și tișlaifurile de pe noptiere și de pe cele două bufete, cel mare și cel mic, precum și fața de masă plușată În varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de asta, prezența fizică de acum șapte ani a lui Keti se simțea În preajmă atît de firească Încît mă miram că n-o vedeam aievea deschizînd și Închizînd ușile acelor odăi În care eu Însumi Începusem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dar nu se cunoștea. Și Începu să facă plăcinte și ne ospătarăm, luă o tavă, o duse În casă, spunea că vrea să-i dea și tatălui tău și celor trei camarazi de-ai lui, cu care juca poker În sufragerie. A doua zi dimineața cînd mă trezii, totul se șterse, parcă nu fusese, fața nu i se mai văzu, vocea mătușii dispăru cu bucătăria, cu plăcintele ei, parcă nici nu se ivise. Doamna Pavel (era duminică pe la orele 9) se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă se Întinse pe canapeaua din sufragerie, fredonînd o melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute Închise aparatul și camera reintră În liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mîinile sub cap, privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
destinelor omenești. Clasele dumneavoastră de eleve de la liceul de fete sînt colectivități adolescente și gălăgioase, munca dumneavoastră devine astfel o antrenare socială a bucuriei de a exista, În timp ce munca noastră se săvîrșește, privind substanța, numai În singurătate”. Micul pendul din sufragerie, aflat deasupra vitrinei, bătu orele 9 seara, dar afară era Încă lumină. Vocea de răspuns amuți; liniștea instalată acum, după cele nouă lovituri discrete de gong, n-o mai tulbură ca Înainte. „Și totuși, cînd mă gîndesc...” Vorbirea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
păru că aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decît una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cum era - chemîndu-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră În somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel Își ținea, În ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, În camera de lîngă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curînd și canapeaua joasă cu cuvertură lînoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părînd a ființa dincolo de evenimentele și politica vremii. Se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doamna Pavel veghea singură diminețile, mai venea cîte o vecină „În trecere”, afară de obișnuitele Întîlniri de după-amiază, de două ori pe lună, cu femeile care-i veneau În vizită cu regularitatea cu care-și Învîrtea, la același timp, orologiul din sufragerie. Acum domnul Pavel era la pensie. Viața Înainta cenușiu, Începuseră prăbușirile, speranțele, cîte mai erau sau se Încăpățînau să mai fie, un fel de autosugestii disperate, se subțiau tot mai mult. Mi-a fost dat, ne-a fost dat, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de bucurie cum s-ar fi putut Înțelege din cele trei rînduri pe care le scrisesem În Încheiere, ci unul de solidaritate... Luminat de vestea primită o adusei la cunoștință domnului Pavel care se afla atunci În fotoliul lui din sufragerie. ZÎmbi, superior: - Iată, domnule judecător, că În țara asta se poate sta În pușcărie și fără tribunale și judecăți. E mai simplu. - Adevărat! Asta confirmă că puterea respectă Încă justiția, glumii, o urmă de respect, pentru că e conștientă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Îmbrățișarăm; părea În afara vîrstei pe care o avea, - spectator la trecerea vremii, În care nu se simțea cuprins, părea să nu-l intereseze, dar pe care era bucuros, sau numai curios, s-o privească. După-amiază sporovăirăm, de data asta În sufrageria doamnei și domnului Pavel, amîndoi bucuroși de rarul oaspete al casei, vioi amîndoi, cu toată vîrsta lor Înaintată. În ce privește pe domnul Pavel, el avea acum 79 de ani, trecuse de mult de granițele generației lui, căci numai vreo șapte-opt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu lăsă lucrurile În voia lor, stărui pînă ce Învățătorul Încheie, mulțumind aprobativ, măgulit și bine dispus. 2. Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor Îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria Încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor lînoase, doamnele acelea se răriseră, e adevărat, două din ele Închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de spațiu - spațiul poate fi Învins foarte ușor și oricînd - ci una de timp. Singurul lucru comun, la care putem privi amîndoi În același timp, e cerul care ne acoperă, același. După-amiaza cînd am ajuns acasă, soții Pavel erau În sufragerie; sosirea mea i-a bucurat; după decenii de stat Împreună, țineau la mine ca și cum eram fiul lor. Doamna Pavel avu grijă să-mi pună dinainte vestitele ei (obișnuite În partea locului) rulade, pentru Întinderea vorbei, și nerăbdătoare, Îmi ceru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fotoliile de răchită și ne lungirăm la taclale, și tot vorbind, trecu o lună, două, cîteva luni și veni toamna și ploile, apoi un vînt nefericit de noiembrie, cîteva zile știu, că domnul Pavel părăsi această lume, era acum În sufragerie, Întins, drept, cu mîinile pe piept, În costumul lui elegant cu care se Îmbrăcase În ziua În care-și sărbătorise ieșirea la pensie, - 1946. Am scris În acest memorial, dacă e În adevăr un memorial, că „Atunci cînd va pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mîna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai În sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al Învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori În juru-i. Mă Închinai; ochii lui, sub pleoapele Închise, priveau acum spre o lume necunoscută și fața-i palidă asemeni. Era cum Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă parte a clădirii și-și dădea În cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se arătă a bine: uitați aici craiul de ghindă...” Își scoase apoi ochelarii cu rame mari, prea mari, dar zice-se „moderne” și mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
zile?! VITA VITAE, TOCANĂ LA BORCAN Dragul meu, ți-a mai rămas un sfert de măslină. Ți-o împachetez pentru mâine sau o păstrăm pentru musafiri ? Pentru musafiri. Așa e creștinește. Să se bucure și ei de antreu, că în sufragerie, de la momentul istoric al debranșării, nu mai e loc de atâta răcitură. Nu se zice răcitură. Se zice răceală. O fi, dar răceala noastră fiind combinată cu cățelul lăsat de vecini acum o săptămână, iată cum se naște ideea de
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
v-a numit cetățean de onoare al orașului, să ne trăiți, ați putea acum să ne trăiți printre obiecte de lux, am niște fotografii tablou unice la prețuri tentante, un Mutu pentru hol, că e cam Întunecat, un Carlos pentru sufragerie și-un Gogol În mărime naturală, În dormitor, apropo, da’ cînd o să vă-nmîneze banii pe care i-ați cîștigat la concurs, ce concurs, ăla literar, nu știu, dați un telefon, dai telefon la casierie, Înlocuiești cureaua de transmisie, rola presoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]