4,066 matches
-
se află pe marginea ferestrei...legătura dintre cei doi protagoniști nu se poate În-făptui și pentru că ea are loc pe terenuri sterile, oglinda, visul, clarul de apă... “Și din oglinda luminiș / Pe trupu-i se revarsă/ Ea Îl privea cu un surîs / El tremura-n oglindă”/ Borges declara: „datorez conjuncției unei oglinzi și a unei enciclopedii descoperirea lui Uqbar” ... și acest citat care-mi place enorm „oglinda neliniștea capătul unui coridor”... un nivel inter textual În această poemă este oglinda sau apa
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
mamei. Miza lor este devoalată, pe jumătate, în finalul textului Opera magna: "Și tu vezi, dragul meu,/ nici ție nu ți-am numărat/ fir cu fir, genele/ pleoapei de sus/ și nu-ți cunosc pe dinafară/ unghiul spre care înclină/ surâsul tău, în somn, seara.// Dar te cunosc, după miros/ pun mâna-n foc, Fiule,/ că tu ești opera magna" (subl. aut.). Tematica aceasta de recurență a Oanei Lazăr se prelungește în Zânele frigului, volum în care tensiunea preeminentă provine totuși
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
exilului mă întâlneam cu un tovarăș de suferință ca să vorbim despre Giacomo Leopardi. Era poetul nostru cel de toate zilele, iar prietenul meu vorbea despre el cu o admirație plină de patimă și melancolie. L-am revăzut acum cativa ani. Surâsul sau sardonic m-a înspăimântat: Leopardi? Acum sunt adeptul filozofiei pozitive și mă dezbar de leneșa visare și mă cuprinde o mare milă pentru acel creier bolnav.44 Realitatea din culisele acestei relatări romanțate nu invalidează nici recunoașterea, nici emulația
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Liniștea nu mă înșală).271 La Quasimodo unitatea frazei corespunde deseori cu cea strofica. Tensiunea dată de distanță dintre cuvinte este accentuată pe alocuri și de separarea grupurilor nominale sau verbale ce depășesc granițele amintite: însă pe mine mă mâhnea surâsul cel din urmă // al tinerei femei culcate printre flori (Al tinerei femei culcate printre flori).272 Cezurile de acest tip, mai putin numeroase decât cele din cadrul strofelor, au rolul de a pune în valoare versul final al unor poezii ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Consalvo, sau in intreaga parte finală a cantului Stăpânitorul gând. Ficțiunea visului îi permite poetului să plăsmuiască siluete ideale: Tu, ce-mi inspiri iubire / din mult departe-ori tăinuindu-ți față / când nu-mi rasai în vise / celesta nălucire / sau în surâsul firii / pe câmp, cănd se-nfiripă dimineață / tu, ce-ai hrănit din tine / veacul de aur, frumusețe scumpă, / nu zbori și azi prin lume / ușoară, nevăzuta? (Iubitei, vv. 1-10).403 Această apariție este rodul revendicării dreptului de a cultiva iluzia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
strano; / Del mio solo conforto allor mendico, / Altri studi men dolci, în ch'io riponga, / L'ingrato avanzo della ferrea vită / Eleggerò (Al conte Carlo Pepoli) Și când va fi în pieptul meu să-nghețe / Simțirea pe deplin, când nici surâsul / Colinelor, însingurat și-albastru, / Nici cântu-n zori de păsări vestitoare / A primăverii și nici luna muta / Sclipind din cerul limpede pe maluri / Nu-mi vor atinge inima, când totul / mă va lăsa nepăsător, și arta/ Și vraja firii, cănd orice
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
transatlantice dubioase și intră în familia unui politician neo-conservator, cu înclinații sioniste, pe care îl admiră. După plecarea copiilor, soții Berglund ajung la derută. Ceea ce crea impresia familiei perfecte își dezvăluie, treptat, "vinile tragice" ocultate ani la rînd, sublimate în surîsul perfid al fericirii absolute. Patty se consumă în frustrări existențiale majore (relația austeră cu proprii părinți, oprirea abruptă a carierei sale sportive și, deasupra tuturor, dragostea reprimată brutal, încă din tinerețe, pentru Richard Katz, bunul prieten al lui Walter, cantautor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poezia îl joacă în fața vieții. Exponentă a generației sale, Ana Blandiana "respinge ideea de frivolitate și își asumă condiția prin înțelegerea rostului superior"54, păstrând fundamentul originar pe care să se sedimenteze evoluția. Cine ar putea să mă jignească?/ Măduva surâsului mi-e caldă/ Chiar și-atunci când înghețat pe buze/ Și-ntărit îmi fac din el unealtă.// Însă fericirea-i apă gravă,/ Și în albia mea copilărească-/ Epoleții generației mele/ Cine ar îndrăzni să îi jignească?". (Mândrie) Raportarea permanentă la ceilalți, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
269. 131Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 271: "Un vibrato emoțional constant al vocii însoțește mărturisirile limpezi, profesiile de credință nete, elocvența rituoasă. Formal, poemele sunt corecte, rotunjite pe la colțuri, cu metafore cuminți, dar care păreau impresionante ("frânghiile ploii", "măduva surâsului"), rareori forțând în sensul avangardismului antebelic ("pisica moartă a ceții")". 132Lucia Simona Bumbu, Iulian Boldea, Ana Blandiana. Monografie, antologie comentată, receptare critică, în "Observator cultural", nr. 62 (2001), în format electronic la: http://www.observatorcultural.ro/Iulian-BOLDEA-Ana-Blandiana.-Monografie-antologie-comentata-receptare-critica*articleID 2787-articles details.html
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
țigara soldatului: "Ce meserie ai? Țăran, d-le locotenent." Locotenentul dă din cap. Soldatul trage din țigară, ridică ochii și-l țintuiește pe superior care-și întoarce privirea. Gînditor, ofițerul privește încă o dată în jur, apoi spre soldat, cu un surîs vag. "Ei, ce spui?" îl întreabă pe tînărul țăran. Soldatul își privește în continuare fix superiorul: "Despre ce, d-le locotenent?" Tăcere. Locotenentul coboară privirea, ridică apoi fruntea și privește iar în jur. Aude un zgomot, se întoarce și vede
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu spre a ajunge, ci spre a fi acolo unde sunt. oare, nu fiindcă în sine nu există moartea suntem lăsați în voia noastră, aici unde în necontenită înfiripare pleacă și vin formele iubire, molipsire totală înălțând din adânc denedescrisul surâs? Să mături curtea cumpănit de treaz. atât de treaz, încât doar mături curtea. egal. tăcut. ca într-un templu. nu eu țes pânza vieții sunt numai un fir în ea unde cea mai mare putere este seninătatea în fața morții Prelins
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/8510_a_9835]
-
sigur că da. sigur că da. sigur că da. la naștere sîntem ca niște farfurii întinse, în supa cărora plutesc pîlpîitoare o mie și una de simțuri, iar printre ele simțul stelar. nu durează însă mult pînă cînd, sub tirania surîsului părintesc, farfuria începe să-și adune aripile deasupra și peste simțurile nepămîntene se așterne umbra. pentru că nu dezvoltăm pentru ele organe le pierdem și primul care se stinge e simțul stelar, cel mai fragil dintre toate. da, farfuria s-a
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/8860_a_10185]
-
detracare a femeilor de lupanar parizian din tablourile lui Toulouse-Lautrec. În prezentarea tablourilor pictorului, Lucrezzia scandează un ritm al contrastelor, al feliilor de viață pariziene, cu lume pestriță în care se distinge ca un fel de genius loci midineta cu surâs provocator. Li se succed scenele de subsol ale tavernelor, în care spectrul crimei se însoțește cu cel al intoxicației etilice și al degenerării, și atmosfera autumnală, pluvială, nevrotică din Frunze moarte, înfățișând o Grădină Luxemburg pustie. Lucrezzia Karnabatt se oprește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fost făcuți 500 de prizonieri germani și a fost capturată o mare cantitate de arme și material de război. "A fost o bătălie bine organizată și victorioasă. Era o atmosferă de victorie. Toată lumea mergea cu fruntea sus. Răniții erau cu surâsul pe buze." Istoricul diviziei germane Blumm, divizie care apăra capul de pod, descrie aspecte ale înfrângerii suferite, spaima teribilă de tancuri care i-a cuprins pe soldații germani. În zilele de 28 și 29 mai 1940, o unitate de tancuri
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
Rudolf Leonard, emigrat în Franța în 1933, care se întorsese în cele din urmă în RDG, pentru că la Paris trăia într-o sărăcie și o izolare din ce în ce mai greu de îndurat. Era cazat la hotelul Adlon, și îmi arăta cu un surîs jalnic uriașa garderobă de zeci de costume diferite de care beneficia în calitatea sa de poet oficial. Treceam neîncetat, doar noi, din Est în Vest, din Vest în Est, asemenea unor călători cosmici care se folosesc de hiperspațiu pentru a
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
fină și sensibilă, Ana Blandiana întrupează poate mai bine ca oricine ideea de poet, confiscată, din nefericire, de atâția inși al căror "mare merit" se rezumă la aceea că știu să scrie în limba română. Dincolo de fragilitatea aceasta frumoasă, dincolo de surâsul ușor trist, ușor melancolic, se simte puterea urie-șească a unui om care, în ani de tristă amintire, avea curajul rar de a spune lucrurilor pe nume. Ana Blandiana rămâne în conștiința celor care au conștiință nu doar ca un mare
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
al Madonei. „Femeia atinge două condiții. Una e divină, suavă alcătuire de lumini, posesoare a tuturor virtuților, o donna angelicata, cealaltă, o Veneră ce s-a prostituat, un demon crud. Cea dintâi e „prototipul îngerilor din senin”, Madona Dumnezeie, cu surâsul blând, cu diademă de stele, ce de a doua e femeia „stearpă, fără suflet, fără foc”, cu ochiri agresive și fața pală de „o bolnavă beție”, peste care liricul aruncă vălul alb al poeziei”. Toate eroinele sale ilustrează, cu rare
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei . Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
cutremură sufletul bolnavului și Creangă plânse în hohote, deschizând și citind, ici și colo, versuri răzlețe din primul volum de Poesii al marelui poet editat de T. Maiorescu, în decembrie 1883. Suspinând, adormi încolo repetând tot mai des, cu un surâs melancolic, aceeași tristă încredințare: De-acu nu-i mult pân’ departe!” (9, p. 184). În august, va muri și Veronica Micle și odată cu ea tot ceea ce-i mai putea aminti lumește de Eminescu. Până „departe” chiar că nu vai mai
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
clopotele în Dover... / șoseaua ne alunecă dinspre Londra spre Mare / cămașa nopții ne împresoară... ” (Ieșirea din Albion) Descriptivul cucerește. în „unduirile” leneșe ale Tamisei transpar formele enigmaticelor sirene (nimic despre dragoste). Privind „trunchiul” bătrânului fluviu, imaginarul poetic pulsează: „cu un surâs / preface amintirea în blazon medieval / purtând trepte de dragoste...” (blazon medieval) Orașul îi apare poetului-căOător o adevărată corabie, și nu oricând, ci într-o „preaiubită răcoare de seară...” (orașul-corabie) „Ochii” Tamisei sfredelesc zările. Ceasul din Turnul Big-Ben-ului devine „formă primordială
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
acelea ale copilăririi (în postura de tată), precum în schița Gerul iubirii. Surprindem în proza scurtă a lui Petre Barbu, deopotrivă, discrepanța dintre generații (Meciul unchiului Petrică), sarcasticul peisaj al umbrelor (Carnavalul nemuritorilor) sau trăiri contradictorii de-un pitoresc donquijotesc (Surâsul cailor). în multe dintre textele sale domină multă durere și resemnare. Multe limite. De ce aceste limite, încorsetări și decepții? De ce stările de angoasă domină naratologicul? Sunt întrebări care nu-și pot primi răspunsul decât aflând condițiile prin care s-ar
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
neuitare pentru părinți, pentru cele mai dragi ființe. Ar trebui să ne-ntrebăm de ce scriitorul confundă, voit, realul cu ficționalul (5ămâne doar dragostea), cu toate că încearcă să ne convingă de faptul că între creator și creație nu se poate face confuzie (Surâsul cailor). însă știm prea bine că intertextualul a devenit de mult o marcă specifică scriiturii actuale. Tonusul negativist și pesimist al prozei sale are și o explicație. Nu e doar realitatea cotidiană în care trăim. în mod cert, nu. Ci
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
universale: „în astă suferință a singurătății, cu inima aceasta tristă și rănită - mi-a apărut Ea, gingașăși sfântă, aidoma cum o preoteasă a iubirii sta acolo înainte-mi; țesută parcă din lumină și miresme, atât de delicată și spirituală; peste surâsul plin de pace și bunătate cerească împărățeau într-o divină maiestate ochii ei însuflețLți, și - asemeni unor nourei ce înconjoară aurora, buclele de-aur îi unduiau pe frunte în vântul primăverii”. Prezența frumoasei fete, departe de corteJiul nupțial ce-i
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
pereți, unde s-a cuibărit specula și al cărei aer dospit și înmiresmat e respirat de doamna Vauquer fără nici o scîrbă. Chipu-i rece ca întîia brumă de toamnă, ochii-i împresurați de zbîrcituri, cu expresia lor care trece de la surîsul profesional al dansatoarei la posaca încruntare a cămătarului, pe scurt, întreaga ei făptură ne lămurește asupra pensiunii, după cum pensiunea te lămurește asupra persoanei sale. Temnița nu merge fără temnicer; una fără alta nu pot fi închipuite. H. de Balzac, Moș
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
sau interpretat mesajul în contextul relației: că o sugestie, un ordin, o glumă, o amenințare etc. Pe atare baza, în comunicare este nevoie să înțelegem conținutul mesajului, dar și să interpretăm manieră în care acesta este prezentat (pentru intenții, subînțelesuri: surâs, gest al mâinii etc.). Este ceea ce numim partea "meta" a mesajului, respectiv modul de întrebuințare a mesajului. Relația care în comunicare influențează conținutul, plasându-se la un nivel superior, este metacomunicare. Simplificând, pentru că o comunicare să fie reală, deplină și
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]