3,733 matches
-
acest tablou în alb și negru are un negru de tăciune, înfricoșător pe alocuri... Nu m-ai cccunoscut ca lumea, replică Bobo, cu un glas schimbat, care o făcu pe Clara să-și întoarcă ochii spre el, obser vându-i surprinsă rictusul din colțul gurii. în mine au existat întotdeauna pporniri violente. Am ajuns și la școala de corecție... — Cum așa? Ce-ai căutat la școala de corecție? îl întrebă ea, incredulă. — Spărgeam mașini și furam tte miri ce. Am vrut
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a Întâlnit-o pe Andreea, o Întâmplare fericită. Cristina Își bea cafeaua pe o terasă, o vede pe Andreea cu operatorul pe treptele unei catedrale, filmând un român. Lucra la proiectul ei cu noii emigranți. Cristina a fost așa de surprinsă, că a țipat, a alergat spre ea și i-a Întrerupt filmarea. Au rămas Împreună restul vacanței, Cristina a cazat-o pe Andreea la frate-său, În satul de lângă Madrid, fiindcă În definitiv găsea acolo destui emigranți cu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
stânjenit, dar ferm, de parcă lui Florin i-ar fi părut rău că ne strică distracția, fiindcă vedea și el că În acea după-amiază eram puși pe chef. Un scurt istoric al problemei Gata! Nu mai aveam bani, care va să zică. Eram oare surprinși? Nu prea. Nici unuia dintre noi nu ne merseseră grozav afacerile peste vară: la cafeneaua mea nu mai venea nimeni, toți se buluceau la ștrand, ăia care aveau terase acolo se umpluseră de bani. Nici lui Cătă nu-i funcționa librăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu ajunseseră. Așa că m-am decis să mă duc lângă el, fentând un pic, fiindcă pe o canapea alăturată lui era Alexi cu țiganca amatoare de sex anal. Am intrat În vorbă cu ei, părăsindu-mi viviana, apoi, prefăcându-mă surprins, am căscat ochii și-am exclamat: - Domn’ profesor, ce mai faceți? Ce să facă? Îi vine să intre-n pământ. Nu-i pică bine să fie recunoscut Într-un așa local. Dar mie nu-mi pasă, mă apropii și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
locomotivă pe cărbuni. Din depărtare se aude chemarea poruncitoare a unei sirene de la o fabrică. Croindu-și cu greu drum, Marius iese în mulțimea trotuarului îngust. Culorile hainelor civile, ritmul pașilor grăbiți pe caldarâm, conversația feminină pe glasuri tinerești cântate surprinsă în trecere despre o petrecere reușită, toate fac parte dintr-o lume a unui calm tihnit din care el fusese expulzat mult timp și cu o senzație de voluptoasă bucurie se lasă îmbrățișat de cotidianul pașnic. Oprit în mijlocul trotuarului, creează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
siguranță, ce poate să justifice o astfel de manifestare? Ciudat. Fetița mea curajoasă, te rog, nu mai plânge. Dumnezeule, nu te-am mai văzut niciodată așa! Ce este cu tine Smaranda? Mă refer, cu adevărat. Ea observă expresia lui ușor surprinsă și își ferește privirea, ca și cum acolo, în cristalul irisului, ochii pătrunzători ai lui Marius ar fi descoperit ceva ce trebuie să rămână ascuns și nevăzut. Ei și tu acum. Ce vrei, sunt femeie, am dreptul la un moment de slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pentru vremurile în care trăiesc. De afară se aud voci agitate și nu după mult timp cineva bate respectuos la ușă. Este una dintre servitoare. Domnișoară, a venit moș Ilie. Dorește să vorbească cu dumneavoastră. Bine, vin acum, răspunde Smaranda surprinsă dar netulburată. Își trage pe umeri o haină ușoară, leagă la gât cu un nod simplu o eșarfa vernil și iese afară. Pe treptele din fața casei așteaptă un bătrân de aproape șaptezeci de ani, cu statură de uriaș. Chipul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
discretă în ușă și intrarea ofițerului de serviciu, care tușește discret. Ce s-a întâmplat? întreabă continuând să stea cu fața la fereastră. Ați ordonat să fiți anunțat imediat de sosirea locotenentului Rădulescu. Venise mai devreme? Se uită la ceas și constată surprins ca el pierduse noțiunea timpului, absorbit de analiza care-i fusese pusă pe birou la prima oră a dimineții. Oftează scurt. Cu mintea cuplată din nou la treburile urgente și presante ale prezentului, introduce cu grija documentația intr-unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se gândesc la amănuntul insignifiant al modelului imaginat de artist. Domnule, cărui motiv datorez această vizită? Bănuiesc, adică sunt sigur, că azi ați primit o veste neplăcută legată de una dintre persoanele dragi dumneavoastră. Pentru o clipă, Marius îl privește surprins, simțind cum pulsul începe să-i crească vertiginos. Din nou remarc cât de bine informat sunteți. Ironia încearcă să mascheze furia. Se așează pe fotoliul aflat în apropiere. Aveți vreo legătură cu cele ce s-au întâmplat? Absolut nici una, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
disimuleze foarte bine acest joc ascuns. Cel puțin așa am crezut noi. Atunci când am prezentat dovezile activității ei îndelungate ca agentă a Intelligence Service 101, Serviciului Special de Informații 102, personal domnului Cristescu 103, nimeni de acolo nu a rămas surprins. Dimpotrivă, cunoșteau aceste date de foarte mult timp. Cum? Autoritățile române știau acest lucru? Da, și încă foarte bine. Cert este că nici după aducerea acestor noi probe bine documentate, nu a urmat nimic. La întrebările noastre mirate, serviciile românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la prima oră, ofițerul de legătură rus a cerut situația și a notat conștiincios tot. Inclusiv plângerile comandantului privind slaba aprovizionare cu alimente și muniție a regimentului, deoarece logistica noastră este folosită numai pentru necesitățile Armatei Roșii. S-a arătat "surprins" de cele întâmplate si a promis ca va face cercetări în aceasta privința. Însă... știi cum e, slabă nădejde. Nu-l mai așteptam până mâine, dar acum, înainte să plec, am văzut din nou mașina lui în fața comandamentului. Înseamnă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acest ofițer cu o înaltă pregătire...politică? În clipa următoare se aude scârțâitul unui scaun. Invizibil până atunci deoarece stătuse în spatele lor, o siluetă îmbrăcată într-o șubă de iarnă se îndreptă către ei. Eu voi fi acel ofițer. Deosebit de surprins, Marius tresare puternic. Incapabil să se stăpânească, întoarce capul în direcția misteriosului personaj. Nu atât din cauza apariției lui inopinate din întunericul camerei, cât datorită vocii. Un glas inconfundabil, subțire și efeminat, pe care nu credea că-l va auzi vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trădează în nici un fel iritarea lăuntrică. Ieșirea rusului lasă în urmă o tăcere apăsătoare. De dincolo de ușă pătrunde firav țăcănitul grăbit al unei mașini de scris. Probabil așterne pe hârtie cine știe ce ordin urgent adresat vreunei unități. Domnule colonel... Comandantul tresare surprins la intervenția căpitanului Apostol. Da, spune, te rog. Dacă asta este tot, permiteți să ne întoarcem la companie? Bineînțeles. Firește, însoțiți de domnul locotenent major Licheardovici. Se uită cu o privire neutră în direcția acestuia. Cred că veți aprecia ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sus, către creastă. Numai așa pot ieși de sub focul violent. Ajung aproape de stâncă. Unii își pregătesc grenadele. Deodată, o perdea arzătoare de foc crapă văzduhul. Mitraliere care până atunci tăcuseră viclene, îi iau în primire. Soldații se opresc derutați și surprinși. Asupra lor parcă se năpustește iadul. Focul țâșnește de pretutindeni, de sub stânci, dintre tufișurile înalte care se dovedesc adăposturi abil camuflate. Explozia asurzitoare a unui proiectil de aruncător aruncă în aer o stâncă uriașă. Miile de așchii ascuțite seamănă dezastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Paloarea obrajilor se transformase într-un galben cenușiu și printre buzele vinete aerul se strecoară în reprize scurte, împotmolite. Lazăre, ia vezi ce e printre plăcile alea. Lazăr pune pe taler un disc și de la primele acorduri Marius tresare plăcut surprins. Serenada lui Schubert. Își încleștează mâinile într-un ultim efort care să-l mențină deasupra acelui hău rece în care se afundă cu fiecare minut care trece. Trăiește deja în agonie. Se prăbușește în abis și nu mai poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unei ridicături de teren. Din obișnuință sergentul armează automatul. Încă nu-și dă seama de rostul activității celor din față. Gura i se deschide de uimire când aude un bâzâit înfundat, dar puternic, ca a unui bondar uriaș. Locotenent Rădulescu! Surprins, Mâțu se lipește și mai mult de pământ în timp ce ciulește urechile. Ai cinci minute la dispoziție să te predai împreună cu oamenii tăi. Știm că sunteți foarte puțini. După acest apel nu mai luăm prizonieri. Glasul are o tonalitate rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca să fie cinstit. Flateur desăvârșit, dispăruse de la comanda plutonului său operativ ca să apară iată acum avansat în grad și cu funcție importantă. Se pare că omul își găsise în sfârșit chemarea. La intrarea lui, privirile celorlați îl măsoară curioase și surprinse. Ocupă și el un loc pe scaunele înșirate la perete și așteaptă. Nu durează mult și ușa se deschide, făcând loc unei tinere femei cu chip smead, mai curând plăcut decât frumos. În colțul buzei superioare are o aluniță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
locotenentul depune tocul pe masă. Se ridică greu, precum o păpușă umplută cu plumb. La ieșire, ca niciodată, femeia-sergent îi întinde mâna. Dasvidania, tovarisci leitenant.169 Atunci când strânge ușor degetele rusoaicei, simte cum i se strecoară în palmă un bilet. Surprins, ridică privirea dar ușa se închide repede în urma lui. Strânge hârtia în pumn și pornește pe culoar sub privirile celorlalți ofițeri care continuă să aștepte. Când ajunge în curte, grăbește pasul către garaj fără să își descleșteze mâna. Nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala În primul fotoliu; de lîngă fereastră, el, puțin stînjenit de infirmitatea profesională În care se simți surprins, debută printr-o minciună, ca singur colac de salvare: - Ați venit, mi-a spus doamna Pavel, În legătură cu o lege privind Învățămîntul. Trebuie să vă spun ca nu ne-au venit Buletinele Oficiale de aproape o săptămînă. Socoti că În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a feței: - Știu eu? probabil că da, rostii șovăielnic, pentru că În clipa acelui răspuns, abia atunci, În clipa aceea, gîndul Îmi merse, substanțial, deopotrivă, la Keti și la Ana, pe care niciodată nu le gîndisem În același timp, dîndu-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e În stînga și ce e În dreapta. „Nu se poate așa ceva”, Îmi spusei. Ea a observat Încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire Îi juca pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
terminăm și noi pînă atunci, vorbi Marga Popescu. - Asta n-are nici o importanță, precizai. Și-apoi de unde știți dumneavoastră - spusei deodată, nici eu nu știu cum și de unde mutînd direcțiile vorbirii - că noi trăim numai o singură viață? - Ce-ați spus? Întrebă surprinsă profesoara. Ce vreți să spuneți? - Că poate să existe o viată și după moarte și care s-ar putea să fie cea esențială, adică cea adevărată. - Chiar credeți așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
prînz, cînd venii acasă, abia putu vorbi. Îmi citi scrisoarea adresată ei, după care mi-o Întinse pe cea rînduită pentru mine, amîndouă În același plic, a mea Închisă cu colțare de lipit. Iubite domnule judecător, știu că vei rămîne surprins. Așa e În viață. Nu toate Împrejurările pot fi prevăzute, din care cauză, nici măcar noi față de noi Înșine nu putem fi previzibili. Am luat hotărîrea de a nu mă mai Întoarce. Am prelungit șederea pînă acum cînd mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
între Franța și România există vechi afinități și îmi închipuiam că schimburile literare între cele două țări trebuie să fi fost intense odinioară. Aveam însă impresia că în lumea în care trăim aceste legături au mai slăbit. Am fost așadar surprins nu doar de propunerea de a mi se publica romanele în limba română, dar, apoi, cu prilejul vizitei mele, și de calitatea lecturii și de curiozitatea oamenilor pe care i-am întâlnit, de pofta lor pentru literatură și pentru dialog
François Vallejo:"...ce bucurie pentru mine, lectura romanului meu făcută de români..." by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/8364_a_9689]
-
mele și râdea și acum de faptul că foloseam acel băț ca să-mi anunț prezența. Așadar mă vedea. "Și tu, idioato, i-am spus, de ce nu ieșeai, dacă îți dădeai seama că pentru tine veneam?" Pentru mine, a exclamat ea surprinsă. De unde să știu eu că veneai pentru mine?" Și mi-a spus acest lucru cu aceeași neânțelegere pe care o avea și atunci, deși acum era o eminență în pedagogie, făcuse carieră în această direcție. Dar tot idioată rămăsese. Astfel
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu fie... Or, cu știam că nu e adevărat, în realitate eram dominată, fiindcă nu grosolănia lui mă atrăsese, ci momentele de extraordinară puritate, pe care însă el repede și le alunga, spunîn-du-mi că așa ceva nu se arată... Cât de surprinsă am fost când l-am cunoscut pe Petrică! Nu spun că nu-l iubeam pe fostul meu bărbat și dacă n-ar fi trebuit să plece nu m-aș fi despărțit de el niciodată, dar Petrică era un om a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]