5,246 matches
-
caz, purtarea lui Zevedei nu se poate explica decât dacă există o organizație secretă din care, direct sau indirect, face și el parte. Altminteri, ar trebui să-l considerăm nebun; și nebun, sigur nu e. - Și cu toate acestea, începu timid Năstase. - Cei care nu-l cunosc bine ți-ar da dreptate, îl întrerupse Ghibercea. Căci ce sens ar avea să acosteze oamenii în fața alimentarei Mătăsari, pe care o știe sub supravegherea d-tale, să-i acosteze și să-i întrebe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
scoțîndu-și scobitoarea din gură și așezînd-o pe marginea ceștii cu cafea. Doar conjuncturile se schimbă... Și ce plăcere, adăugă rotindu-și ochii în jurul mesei, ce plăcere să văd că nu mi-ați uitat tabieturile: cafea turcească, fără caimac... Un zâmbet timid le lumină pentru câteva clipe fețele. Apoi toți șase își îndreptară privirile spre Ghibercea. Cu un tremur aproape imperceptibil al mâinii, Pantazi apucă ceașca și sorbi pe îndelete, cu încîntare. - Exact ca pe vremurile bune... Dar fabula cu satul fără
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că va fi imposibil de evitat publicitatea. Televiziunea indiană înregistrase scenele cele mai dramatice, și zecile de milioane de spectatori, care o ascultaseră vorbind în sanskrită și un dialect himalayan, au văzut-o la sfârșitul reportajului declarând, într-o englezească timidă, că se numește Veronica Bühler și cunoaște bine numai germana și franceza; declarând de asemenea că n-a încercat niciodată să învețe vreo limbă orientală și, în afară de câteva cărți de popularizare, nu citise nimic despre India și cultura indiană. Cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care nu mai reușea să-l audă. Începu apoi să vorbească, lin, ca și cum ar fi vorbit singură, repetând anumite cuvinte de mai multe ori, cu intonații diferite, dar pătrunse toate de o mare tristețe. Când văzu cele dintâi lacrimi prelingîndu-se timide pe obraz, închise magnetofonul și îl împinse sub canapea. Apoi, cu mare grijă, îi mângâie mâna și începu să-i șteargă lacrimile. Târziu, o purtă în brațe în dormitor. Rămase lângă ea până ce se deșteptă. Dând cu ochii de el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mă explic imediat... Continua să-l privească în tăcere, zâmbind, când Colomban se ridică brusc de la masă. - Sau, mai bine, să-l întrebăm pe Stephen, adăugă îndreptîndu-se spre tejghea. Se întoarse cu un tânăr slab și neglijent îmbrăcat. Îi strânse timid mâna, apoi se așeză pe scaun, în fața lui. - Trebuie să-i iertați micile lui manii, i se adresă tânărul rostind rar cuvintele. Îmi cere mereu să declam - crede, poate, că am o dicțiune mai bună - să declam: Ce facem cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
square se vedea destul de bine. Roca era impresionantă, așa cum se înălța, pieziș, din pământ, și bustul căpătase o nobilă patină, aproape melancolică. În spate se profila trunchiul gros și mutilat al stejarului. Se distingeau încă mari porțiuni, carbonizate, alături de câteva timide ramuri verzi. - Dar cum de l-au lăsat așa? întrebă turburat. Cum de nu l-au smuls și n-au plantat un altul? Colomban izbucni într-un râs scurt, ironic, și începu să-și frece nervos favoriții. - Deocamdată, municipiul îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuse al doilea. - Nu e nimic! repetă ultimul, râzând și privindu-i pe amândoi cu înțeles. Știi la ce fac aluzie, adăugă. Rămas singur, se întrebă dacă mai merită să aștepte chelnerul, când i se păru că cineva se apropia timid de el, șovăitor, privindu-l curios. De-abia când se opri în fața lui, îl recunoscu: era Vaian. - Dumneata ești, cucoane Dominic? exclamă, făcând un pas și luîndu-i mâna, strîngîndu-i-o de mai multe ori cu amândouă mâinile. A dat Dumnezeu și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceva, șopti cât putu mai încet. După primele măsuri, Antim închisese ochii și i se păru deodată că visează, că se află din nou lângă el, lângă Casals, în acea după-amiază din mai 1926, când, fără să se anunțe, bătuse timid la ușă și-i spusese: "Vă rog să mă iertați, eu sunt entomolog..." Probabil că așa reușise să-l dezarmeze, căci un sfert de ceas mai târziu, Casals îl ascultase, concentrat și, după obiceiul lui, încruntîndu-se, și îl felicitase. "Ai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și, printre ele, siluete neverosimile ale invitaților, cu paharele de șampanie (înalte cât o cizmă sau largi cât găleata) în mână, având în mijlocul lor jilțul în care se odihnea, hieratic, Generăleasa, și acum râdeau și ei, un râs la început timid, puțin speriat, dar devenind repede contagios, râdeau acum cu toții, și în oglindă îi vedea cum se privesc unii pe alții, încîntați și totuși neliniștiți, căci nu prea înțelegeau ce li se întîmplă, până când, iarăși fără ca nimic să fi pregătit acest
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se pare că ghicesc un anumit semn. În sfirșit, asta e altă poveste. Dar, Luchian, eu numai despre asta vorbesc! Dacă n-aș fi vorbit, mi-aș fi pierdut mințile!... Luchian îl ascultase turburat, și totuși un zâmbet se ivi, timid, pe buze. - Atunci, trebuie să-mi dau silința să te ascult cu mai multă atenție, șopti continuând să zâmbească, și să încerc să descifrez enigmele. Dar nu știu dacă voi mai avea timp. Mă simt foarte obosit... - Tinerețe, tinerețe fără de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
chițibușuri ale unei firi susceptibile, se mustră singur Profesorul, care, din fericire, suplinește neajunsurile firii sale excesiv de sensibile printr-o dorință sănătoasă de a simplifica situațiile. De a-și privi semenii cu generoasă îngăduință. Cu atât mai bine deci dacă timidul Titi, profitând de protecția maturului său amic, îndrăznește acum să trimită o sclipire luminoasă și șăgalnică a ochilor - ca o propunere de reîmprietenire - spre tânăra doamnă ce stă ursuză, greoaie în celălalt colț al salonului ! Cu atât mai bine, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
persoană serviabilă ce pare să aibă, spre deosebire de alții, suflet. O postură pe care acum câțiva ani n ai fi sperat-o ! Mai ales că ți s-au făcut mai multe confesiuni decât crede ea, și toate obținute printr-o foarte timidă provocare ! Chiar ea fusese împinsă la vizita neașteptată doar de comportarea ta, obișnuit comme il faut, și pentru că făcuseși gestul nebunesc s-o săruți când ați rămas singuri în salon, în timpul primei boli a Profesorului. Cum tu o mângâiaseși timid
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
timidă provocare ! Chiar ea fusese împinsă la vizita neașteptată doar de comportarea ta, obișnuit comme il faut, și pentru că făcuseși gestul nebunesc s-o săruți când ați rămas singuri în salon, în timpul primei boli a Profesorului. Cum tu o mângâiaseși timid și ea, ferindu-se, își stricase pieptănătura, spunând că vrea să plece, și tu insistând că vei fi cuminte ca să mai stea, a început să se plimbe prin cameră, căutând o oglinjoară, spunea ea, cât de mică. N-a găsit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și totuși nimic nu mă poate decide să schimb încăperea în care am luat, acum zece ani, obiceiul să-mi rezolv corespondența, pentru că, fiind cea mai apropiată de intrare, puteam merge chiar eu să deschid dacă se auzea o sonerie timidă... Același gheridon, aceeași pomieră de bronz ; din când în când, în așteptarea soneriei, îmi acordam destinderea unui drum până la șemineu, unde rămâneam o vreme, strângând în pumn mânerul ornamental al cleștelui. O pretențioasă superstiție, menită, desigur, a mă face mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dulceți și cafeaua : încă mai funcționau riturile orientale ale casei și singura mea măsură de modernizare, după atât timp de când rămăsesem stăpân, fusese să aduc lumina electrică, deci și sonerie la ușă, în locul vechiului clopot... Dar, iată, în fine, țârâitul timid ! Cu o nemulțumire geloasă, Maria se pierdea în adâncul prost luminat al dependin țelor cu tencuiala căzută și uși scârțâind neunse, în vreme ce eu mă grăbeam spre ușa de la intrare ca să o feresc de eventualele priviri indiscrete pe timida studentă de la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fine, țârâitul timid ! Cu o nemulțumire geloasă, Maria se pierdea în adâncul prost luminat al dependin țelor cu tencuiala căzută și uși scârțâind neunse, în vreme ce eu mă grăbeam spre ușa de la intrare ca să o feresc de eventualele priviri indiscrete pe timida studentă de la Litere și Belle Arte. Știam că Sophie nu va mai îndrăzni să sune și a doua oară, ba chiar mă puteam aștepta ca o imprevizibilă criză de sfiiciune s-o facă să plece, încât, ajungând prea târziu, să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
provincială), Sophie se instala tăcută în jilț, în colțul cel mai depărtat de gheridon, cheltuindu-și numai prin lacome și furișe priviri dorințele de aventură ale sufletului ei, tânăr și cuminte. Nimic n-ar fi putut-o opri să apară timidă în fața ușii, mereu la aceeași oră. O mică sălbăticiune pe care n-aveai decât s-o lași în pace dacă voiai să n-o sperii. Și eu chiar asta făceam : liniștit, răsfoiam mai departe revistele și răspundeam la scrisori, în timp ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înceți pe scara de lemn. — Cum, domnule Ialomițeanu ? Cum, nu rămâi să cinezi cu noi ? Cum, dezertezi ? întreabă doamna Mironescu, ce coboară cu pași înceți și maiestuoși scara. Domnul Ialomițeanu este un perfect cavaler, așa cum prea bine se știe. Deși timid, se complace în societatea doamnelor, vara vine cu trăsura, iarna vine cu sania să le ia la plimbare, ninge fără întrerupere, zurgălăii cailor clinchetesc, Margot și Sophie își scot năsucurile din blănurile în care s-au înveșmântat, ce chicoteli, ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
viața m-a împins și mă va împinge tot mai mult de acum înainte. împrejur se cânta La arme cu lacrimi în ochi, aceeași îndrăzneală a unor voci ce se știau puternice, melodioase, aceeași șoaptă jenată a celor afoni și timizi ca în noaptea de Paște. Cântam și eu, bineînțeles, cu glas scăzut. Mulți veniseră cu flori și le dădeau acestor oameni obișnuiți, pe care închipuirea noastră livrescă îi sacraliza, coborând asupra capetelor negricioase și nebărbierite nimbul idealelor. Cântând, am privit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai putut fi scutit de mobilizare, deși a fost declarat o dată inapt. Astfel că tot ea a venit, mămușorule, du-te tu, a rugat-o bietul băiat, du-te tu, că eu nu mă descurc ! Dar ea ? Atâta e de timidă, că e gata a leșina când trece pragul unei audiențe... Dar având casă grea, și fată de măritat, și alta mare, dată de suflet, măritată mai demult după un oltean din Pantelimon, ajunsă de nevoi și cu o droaie de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
toți oameni cu concepții moderne ! Astfel că i-am anunțat pedeapsa : două zile claustrată în odaia ei, ceea ce îi displace cât se poate, nefiind pregătită sufletește pentru a suporta singurătatea. Pe seară, vizita d-lui Ioachim, fostul meu student, om timid și devotat, lăsat deocamdată încă la vatră din cauza periculoasei sale miopii. Lucrează la Crucea Roșie, cu Marghiloman (eu l-am recomandat, prin Marie-Liliane). Ca urmare, ne-a adus noutăți din cercul germanofil, care coincideau, uneori, cu informațiile ce mi le
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
iluministe, așa cum Îți sugerează, poate, numele, ci pițigăielile agramate, litaniile absurde ale unei arătări pe care folclorul o numea, șoptind, Piticul, Ceașcă, Pingelică (din cauza profesiei lui de bază). În momentul În care a fost făcută fotografia (și În care băteai timid cu aripile prin Întuneric), lumea se clătina din temelii În jurul vostru, viitorul se prefigura dramatic, pentru că prezentul Începuse să se miște. Numai că voi nu aveați cum să știți aceste lucruri. În anul 1989, aveați două ore de televiziune pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Împovărat de o liniște stranie, abia dacă sînt cîțiva oameni pe străzi. Și apoi toate aceste detalii care ar trebui să aibă o aparență pașnică, banală, dar care au ceva strident, tăios... Niște liceeni trec Încovrigați, trei siluete negre animate timid de o minge de baschet, o mercerie În a cărei vitrină un manechin de plastic e drapat Într-o pînză ieftină albastră, o bătrînă cu o sacoșă flască se zgîiește aiurea, cineva plimbă un cîine, cîinele arată ca dracu’, parcă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de cafea - Îmi vine greu să cred că vreunul dintre ei Își amintește ce gust are cafeaua naturală. SÎnt foarte puțini călători care par mînați de acasă de altceva decît un interes de serviciu. Se recunosc În mulțime prin aerul timid, pierdut, aproape umil, privindu-și biletele și Încercînd să Înțeleagă ce naiba e scris pe ele. Navetiștii sînt mai nonșalanți, gara e teritoriul lor; stau adunați În grupuri și nu prea le pasă de ceilalți, care trec cu aere dezorientate. Deși
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că are o conotație sexuală, e un cod pe care uneori Îl aude În discuțiile adulților. Dar acum nu pare să fie cazul, e vorba despre altceva. Se trage cu arme? Asta vrea să spună? — Cine trage? o Întreabă ea timid. — Ana, lasă prostiile și ține-te după mine, o smucește mama, ca pe un copil. Nu te mai moșmondi atît! Mamei Îi vine greu să se mai furișeze, tîrÎnd după ea un brad și un copil neatent. Traversează bulevardul, fularul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]