3,617 matches
-
lumina ochilor, că pentru tine nu-i soareee, e numai noapte lungăăăă, că pentru tine nu-i zi.... Doamneee, tare-i rău fărăăăă vedereeee”, se smiorcăie cerșetorul oficial de la colț, care are niște gheare încovoiate și o barbă smocăită. Un trecător îi lasă o mie de lei în palmă. „Ptiu, zgârciobul draculu’, căcăcios de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee.... cum nu se-ndurăăăă de un om fără vedereee...” Bagă o mână sub gulerul lălâu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că i le dă doar dacă ia și donația. Acolo, în rond, nu se vede prea bine. O să zboare cu balonul, îi așteaptă Dinulescu la protocol la viluță și înapoi... Cu ocazia sărbătoririi Francofoniei. Studenții s-au strâns pe margini, trecătorii curioși se opresc și ei. VĂ ROG SCĂPAȚI CUMVA DE RÎNDUL ĂSTA DE PUNCTE ORIUNDE APARE! - Eliberează, mă, ăla cu Dacia roșie, drumul... strigă în megafon un polițai. Nu aveți voie să opriți... Dubița, pleacă mai repede! Taxiul galben, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
uitat. - E perspectiva, Carina! o anunț vesel de descoperirea mea. De undeva, pe strada îngustă, se-aude înfundat o sirenă. Parcă iese din ziduri, nu trece nici o mașină. Lumea doarme încă, ferestrele sunt acoperite de obloane ghintuite, nu se zăresc trecători. Știu că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare, străjuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
clopotul său de sticlă. Într-o zi, în mijlocul pieței am făcut această experiență. Era duminică dimineața și toată lumea se plimba. Deodată m-am oprit și am început să țip. Nimeni nu s-a apropiat de mine să întrebe ce vreau. Trecătorii au iuțit pașii și în câteva clipe în jurul meu era gol. Peste câtva timp, pe motiv că nu eram în toate mințile și că nu puteam fi lăsat să predau elevilor, am fost concediat de la liceu. Dar nu m-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rolului pe care destinul îl hărăzise zidului în viața mea. Mai ales mă persecuta ideea că toți în jur aveau măști de sticlă. Eu singur umblam cu chipul meu adevărat și vulnerabil. Din pricina asta mi se părea că pe stradă trecătorii se uitau după mine mirați. Devenisem o ciudățenie, probabil, din moment ce măștile erau normale. Am început să ies și mai rar din casă și, când trebuia totuși să ies, mă temeam să nu mă arate cineva cu degetul. Uneori aveam senzația
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sân un șarpe îmblînzit. M-am scuturat de scârbă și am trecut mai departe. După vreo sută de pași m-am simțit cuprins de remușcări și m-am întors. Nu l-am mai găsit însă pe cerșetor. Am întrebat câțiva trecători dacă nu-l văzuseră, dar aceștia, fără să-mi dea nici o explicație, au grăbit pașii. 4. ...O clipă, profesore. Ai profitat de porunca a treia ca să nu-ți amintești chiar totul. Ridică-te în picioare și mărturisește. Adevărul e că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în sân. "Teribilă meserie, își ziceau oamenii. Până vor fi îmblînzit cobrele, au riscat fără îndoială să fie mușcați." Pe urmă, în această compasiune s-a amestecat tot mai multă silă și cu timpul sila s-a însoțit cu frica. Trecătorilor le era și silă și teamă. Încercau să se apropie cât mai puțin de îmblînzitori și să întoarcă privirea. Dar era din ce în ce mai greu. Pe de o parte, îmblînzitorii erau din ce în ce mai mulți. Pe de altă parte, erau din ce în ce mai insolenți. Nu mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de îmblînzitori și să întoarcă privirea. Dar era din ce în ce mai greu. Pe de o parte, îmblînzitorii erau din ce în ce mai mulți. Pe de altă parte, erau din ce în ce mai insolenți. Nu mai stăteau cu ochii în pământ, ca la început când vroiau să provoace mila trecătorilor prefăcîndu-se umili. Acum se uitau provocator sau aruncau vorbe în doi peri. Până ce au devenit de-a dreptul agresivi. Scoteau cobrele din batistă sau din sân și le așezau pe trotuar în fața lor. Apoi se uitau rânjind în jur. Parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care scoteau din buzunar un fluier și începeau să cânte un cântec ciudat. Trist, amenințător și nerușinat în același timp. Un cântec șerpuitor, uneori abia auzindu-se ca o insinuare, apoi izbucnind în note ascuțite ca un strigăt de ură. Trecătorii se îngrozeau și, ca să nu fie bănuiți că n-au înțeles mesajul cântecului, își lăsau obolul în pălăria îmblînzitorului. Acesta nu se uita la ei. Cânta cu ochii închiși. Când termina cântecul, rămânea ca prostit. Parcă nu-i mai păsa
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rău; treptat, frica a ajuns să acționeze și în absența lor, sporind singură. Și pe măsură ce ne temeam mai mult, îmblînzitorii deveneau din ce în ce mai aroganți. Uneori scuipau pe urmele celor care dădeau un tribut prea mic. Înjurau în gura mare, admonestau pe trecători acum. Femeilor le strigau vorbe grosolane, care le făceau să roșească. Pe copii îi speriau. Pe bătrâni îi loveau peste mână. Pe ceilalți îi jigneau sau îi amenințau. Aproape nimeni nu mai putea trece acum prin dreptul unui îmblînzitor fără
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gândit imediat la îmblînzitorii care-mi dădeau, rânjind batjocoritor, monedele înapoi și la mutra pe care ar fi făcut-o dacă le-aș fi replicat: "Dar nu vedeți că pe moneda asta e chipul meu?" După care aș fi zis trecătorilor: "Cetățeni, aduceți căruțe în care să încapă toți. Îi condamn să-și ghilotineze singuri cobrele". În noaptea aceea m-am simțit mai liniștit. Lucrurile nu s-au oprit aici. Un alt îmblînzitor a început să sune la ușă în fiecare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acasă stam tot așa uneori la fereastră. Urmăream viermuiala de pe stradă care la un moment dat își pierdea orice înțeles, ascultam zgomotul mașinilor și al pașilor din care, treptat, se forma o altfel de tăcere decât tăcerea obișnuită. Observam gesturile trecătorilor și încercam să deduc din ele ce anume spuneau. Pentru fiecare pieton care întîrzia mai mult în dreptul ferestrelor mele aveam timp să-mi imaginez o poveste. Pentru cei grăbiți mă mulțumeam cu o frântură, cu o întîmplare, cu o supoziție
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mele aveam timp să-mi imaginez o poveste. Pentru cei grăbiți mă mulțumeam cu o frântură, cu o întîmplare, cu o supoziție. Mă străduiam să le ghicesc și caracterul din felul cum mergeau. Dar dincolo de acest joc nu știam despre trecătorii de pe strada mea mai mult decât despre tufele de oțetari sau despre câmpul pe care-l vedeam acum. La urma urmei, ce se schimbase? Decorul? Nu, nu era numai atât. Acasă, oricând aș fi putut coborî în stradă. Aș fi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
știi nimic. De aceea nu comparați așteptarea de care vă vorbesc eu cu ceea ce ați trăit dumneavoastră prin gări. Vedeți, într-o gară obișnuită e totdeauna forfotă. Unele trenuri vin. Altele pleacă. Și mereu ai impresia că așteptarea este ceva trecător. Ceva între plecare și sosire. Pe când aici nu există decât așteptarea. "Știi în ce situație sîntem noi? i-am zis odată Eleonorei. Închipuie-ți că dincolo de pădure e o autostradă pe care mașinile trec în goană. Dar nici una nu oprește
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu s-a mai petrecut nimic. Dar în a patra sau a cincea zi s-a repetat aceeași poveste cu becurile într-o altă parte a orașului. O stradă nu prea lungă, dar centrală, a rămas cufundată în beznă, încît trecătorii, în primele clipe, se ciocneau, bâjbâind, speriindu-se unii de alții. Întâmplările astea nu erau chiar simple întîmplări. Ele au început să se îndesească. Din ce în ce mai multe becuri se spărgeau. Și culmea era că nimeni nu pricepea cum anume, din ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ta, vrei să-i găsești o justificare superioară, e un om: „VOCEA” se cade să dicteze o poveste angelică. A ta e satanică, te reprezintă. Ai ceva malefic, ți se spune, uneori. În Stațiunea, tai și spânzuri; vecinii de apartament, trecătorii nu știu nimic. Prietenii (?Ă. Nu dă nimeni prea mulți bani pe tine. Nici tu nu te sinchisești de cei din preajmă. E un fel de care pe care disimulat. Fiecare coace, în felul său, ceva celuilalt; la timpul potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fără frică!" În pașii mamei mereu bate inima. Drumul spre casă l-a făcut pe ascuns, gardul viu îi ajungea până la sâni. Castanii pocneau de viață în muguri de frunză crudă; teii generoși răsturnau cupele pline cu nectar peste creștetul trecătorilor; panseluțe firave împărțeau pe din două culorile cu un roi de fluturi aripi multicolore printre frunze, petale de acuarelă în cer. O albină, enervant de avară, culegea polen de lună plină, confundând-o cu o păpădie. Felinarul din fața liceului, repeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
s-au adunat în jurul lor. Și nu numai. Eu din geam îi urmăream și mă bucuram de fericirea lor. Parcă acum descopereau un univers nou, al animalelor. Copiii sunt atât de aproape de sufletul animalelor! A fost un spectacol deosebit pentru trecători, care se opreau instantaneu și se uitau absorbiți de peisaj. Degeaba trăgeau părinții de copii, degeaba erau grăbiți să ajungă undeva, să rezolve ceva, copiii erau neclintiți, uimiți și strigau cu euforie, descoperind acele ființe atât de simpatice:Uite tată
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
pompele funebre, la secțiile de poliție, la toate secțiile, cu excepția, lesne de Înțeles, a celei secrete, dar răspunsurile se produceau În aceleași cuvinte laconice, Nu sunt morți. Mai mult noroc avea să aibă reporterița aceea tânără de la televiziune căreia un trecător, privind alternativ către ea și către cameră, i-a povestit un caz trăit de el personal și care era copia fidelă a episodului deja relatat cu regina-mamă, Tocmai bătea miezul nopții, spuse el, când bunicul meu, care părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de fișiere cu sertare mari pline cu fișe. Este de Înțeles deci faptul că moartea nu vrea să le apară oamenilor sub o astfel de Înfățișare, În primul rând din rațiuni de estetică personală, În al doilea rând pentru ca nefericiții trecători să nu se sfârșească de spaimă când ar da cu ochii de acele orbite mari și goale la colțul vreunei străzi. În public, da, moartea devine invizibilă, dar nu În particular, după cum au putut să confirme, În momentul critic, scriitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
glas. Chiar dacă n-am mai trecut pe aici de când te-ai născut, eu te cunosc și te știu. Tu ești Făt-Frumos al Teiului. Mă-nchin ție, știind că dorul tău după ce-i desăvârșit nu va pieri niciodată. Om ești și trecător, dar nădejdea ta că vei găsi, cândva, Desăvârșirea va trăi mereu, purtată din om în om, din anii înfloriți ai tinereții până în amurgul vieții fiecăruia. Căci moartea nu-i decât doar o trecere firească dintr-o stare într-alta. Făclia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aprinse tot cerul și am avut o priveliște spectrală în alb și negru asupra întregului castel. După orice standarde, era un loc cu o înfățișare impresionantă, cu un aer de film horror care nu i-ar fi fost indiferent unui trecător întâmplător. Această așa-zisă școală semăna cu reședința lui Dracula, Frankenstein, Orlac și o pădure întreagă de vârcolaci - era genul de ocazie care ar fi putut să mă facă să-mi reîncarc pistolul cu căței de 9 mm de usturoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a antenelor, graurii se strângeau în lumina cenușie, fâlfâit de pene și ciripituri, unduitoare pete negre care se atingeau fără să se lovească, apoi se deschideau și se împrăștiau, pentru a se aduna din nou într-un alt zbor. Jos, trecătorii își țineau ziarul sau mâinile deasupra capului, apărându-se de găinațul care cădea din cer ca o grindină și se amesteca, pe asfalt, cu frunzele ude căzute din copaci, împrăștiind în jur un miros dulceag și apăsător de care cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mestecă o rugăciune dificilă, de neînțeles. Bălmăjeala lipsită de vigoare a preotului nu avea nimic sacru, mi se părea că văd în ea doar micimea individului. Insignifiant ca un portar leneș, din aceia care rămân în cămăruța lor să privească trecătorii fără nici un interes, ca pe niște firișoare de praf ridicat de vântul de vară. Îi dădu moartei o dezlegare rapidă, cu un geamăt aproape mut, și plecă lăsând lumina aprinsă. Se făcu ziuă. Îmi țineam capul sprijinit pe cot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ultim cărăuș. Trecea și știa că lasă în urma lui un gând. Descopeream însă și o trăsătură ironică în profilul său. Da, avea și ceva de carnaval în el, ca într-un copil mascat în moarte, care vântură o coasă în fața trecătorilor, făcându-i să tresară de spaimă. Acum mi se părea că înțeleg faptul că ochelarii negri, neclintiți de pe fața sa, aveau mai multe întrebuințări. Înainta încet, dând la o parte oamenii întâlniți, care se lipeau de zid, prin colțuri, oprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]