6,704 matches
-
localități din toată Bucovina, acțiuni culturale care se bucurau de un mare succes. Între anii 1934-1935 își satisface stagiul militar la Școala de ofițeri din Bacău, în timpul războiului participa, ca ofițer de rezervă, la campania din răsărit, fiind specializat în tunuri antitanc. Trece examenul de capacitate ca profesor la Liceul „Gheorghe Șincai” din București. Pentru specializare frecventează cursurile de perfecționare la Universitatea din Iași, obținând după examen gradul maxim, de profesor gradul 1. Pantelimon Socaciu a funcționat la început ca profesor
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93282]
-
a zgâriat urât de tot vopseaua de pe ușa metalică. Altă dată la un atare control i s-a părut subofițerului că salteaua pe care dormeam e deranjată și mai umflată. Securistul m-a întrebat: „ - Banditule, ce-ai ascuns acolo? „ - Un tun”- i-am răspuns. La proces unul din martori m-a acuzat că l-am îndemnat să fure trenul de pe șină. Judecătorul mă întrebă: „ - E adevărat?” Am răspuns: „- Nu! N-am spus să fure trenul, dar numai locomotiva” „Și ce-a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
destule amintiri, ale vicisitudinilor celui dintâi război mondial. Armatele române și rusești, puținele avioane micuțe cu aripile de șindrilă și doar câteva zboruri ale dușmanilor, cele două bombe aruncate la întâmplare asupra orașului, câteva lupte aeriene, camuflajul și un singur tun antiaerian improvizat în centrul orașului, care n-a reușit să doboare nici un avion, pământul care se cutremura de pe urma ofensivei germane la Mărășești, cozile la prăvăliile de alimente, lipsurile de tot felul, rechizițiile zilnice de animale, căruțe și alte bunuri - au
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
că aceștia trebuiau să se refugieze adesea în fortăreața Québec pentru a-și salva pielea. Așa cum a fost cazul de exemplu în teribila iarnă a anului 1680, când, citez din memorie, "irochezii au avut teribila neobrăzare să vină până sub tunurile fortului pentru a flutura în văzul tuturor scalpurile a trei sate de coloniști, masacrate anterior". Ca o ironie a soartei, patru etaje și patru secole mai sus, avea loc un colocviu internațional, organizat de departamentul de literatură al Universității Laval
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
din campus. Trasează în aer un cerc sugestiv cu degetul arătător. Apoi îmi spune în franceza sa cu accent magrebin: On est tous surveillés! (Suntem toți supravegheați!). Într-adevăr, în vârful clădirii tronează o imensă cameră de luat vederi, un tun optic cu un zoom capabil să detecteze și mișcările unei furnici pe un parbriz. Nu am observat-o până atunci. Știa el ce știa, săracul Mehdi, tunisian și musulman practicant... Fapt divers: în anul 1698, s-a încercat înființarea unui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ani. Blondă, frumoasă, cu facies teuton (plăcile de înmatriculare erau din Zürich). Imaginea m-a făcut să mă gândesc la o alta, văzută cum câțiva ani în timpul serviciului militar. Singura autospecială destinată dispersării mulțimilor pe care o aveam în unitate (tun de apă, lamă de buldozer pentru dezmembrat baricade) era condusă de un jandarm-șofer cu chip angelic-intelectual. El asculta tot timpul manele închis în cabină. Herman Hesse, Demian. Bildungsroman, pe care îl citesc tardiv. Hesse are geniul formulei. Uneori atât de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
între garnizoana de nemți care ocupase orașul și rușii intrați să-l elibereze. Am petrecut întreaga zi - o zi de coșmar - ascunși într-o pivniță adâncă, în care se refugiaseră mai mulți vecini din cartier. Tot timpul se au zeau tunurile bubuind la marginea orașului și îm pușcăturile de pe stradă. Stăteam cu toții cu inima cât un purice, înspăi mântați că nemții o să ne descopere ascunzătoarea și-o să ne împuște. Spre seară, dintr-odată, s-au ivit în buza pivniței deschise niște
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
violete. A.R. Multora a avea o editură li s-a părut o afacere bună, profitabilă. R.P. Care aducea un anume prestigiu, dar aducea în primul rând bani făcuți repede. Să ne amintim că perioada aceea a fost perioada marilor tunuri. Apăreau cărți în tiraje de peste cincizeci sau șaptezeci de mii de exemplare. Lumea ar fi cumpărat orice, nu doar Sandra Brown, care ieșise din conturul propriei identități și ajunsese să ilustreze un gen, o tendință. Dar mă întorc la editori
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
dor, din lupta dintre pasiune și datorie, din inimă rea având cordul perfect, din remușcare, din rușine, din fel de fel de „abstracții”, care nu se pot observa la disecțiile pe cadavre. Ei o țineau morțiș că o femeie sănătoasă tun poate pieri din dorul după un bărbat și că un bărbat sănătos se poate îmbolnăvi absolut științific râvnind la o femeie. Lumea nu-i credea și zicea că astea-s romane, adică neadevăruri, vorbe, povești de adormit, dacă nu copiii
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
ca-ntr-un film formidabil cu frații Marx, văzut recent la cinematecă: Fridonia și Silvania. (Filmul e din ’33, putem spune sus și tare că suntem atemporali.) Din când în când - și anume: când nu schimbă focuri de mortiere și tun - cele două-trei țări schimbă ironii grele în apărarea pozițiilor diplomatice. Silvania zice: „Cel mai bun ministru de Externe al nostru este chiar generalul armatelor din Fridonia. Agresivitatea lui...”. Fridonia replică: „Cel mai bun general al nostru este chiar președintele Silvaniei
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
mobilizează cel mai bine. Duioșia lor...”. Când în extinderea „tirului” ironic se va ajunge aici, la mame și bunici, cred că se va crea o asemenea încurcătură în argumentație, va avea loc un șoc atât de mare între vorbe și tunuri, încât sper din toată inima că, în sfârșit, se va stabili o bază trainică și serioasă de discuție. 21: Crowhurst întrezărește un pământ verde, care se desprinde sub un tavan coborât de nori; sunt insulele Falkland. Acum ar putea să
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cvadrat pentru a anunța, lângă deplasările de pe sol pe Lună și de submarine pe pământ, că Patrick Vanditelli a intrat în panică la gândul că va fi înțepat cu un ac lung, lung de tot, mai lung decât țeava unui tun de 155. După cum se anunță, helvetul Gaspard Holzgang și-a părăsit postul de pază la Cetatea Vaticanului, dispărând fără să lase adresă, urmă sau umilă înștiințare. Secretariatul a anunțat poliția italiană să-l găsească nu pentru a-i tăia capul
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Ehreburg, cu pamfletele lui nimicitoare, pe Simonov, cu poeziile lui pline de avânt, pe Gorbatov, cu schițele lui răscolitoare, pe Surkov, trimițând acasă, de pe front, buletine de luptă și de victorie, în strofe patetice care făceau serviciul unei salve de tun trase în dușman. Nu l-am citit atunci și n-am auzit atunci de Pasternak.“ („Pasternak? N-am auzit de Pasternak!“, Gazeta literară, 30 octombrie 1958) Zaharia Stancu e sincer (nota V. I.) „Mă uit în jurul meu și mi-e
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
verde șade un borcan cu zambile și, de atunci, în fiecare primăvară îi va repeta: „Când te-ai născut tu, taică-tău mi-a adus zambile la spital. Te-a luat în brațe, nici nu știai că exiști, căci dormeai tun și te-am adus acasă la Moșica, noaptea, după ce am traversat calea ferată în cartierul CFR“. Și pe urmă, când copila negruță îi cere, îi mai spune și că are semnul acela de peștișor pe șoldul stâng, pentru că i-a
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
bine cu ,,superiorii”. Cât am făcut armata am căutat să-mi fac treaba cât mai bine; la plutonul de comanda focului eram recunoscut ca cel mai bun ,,calculator” (denumire dată pentru cel care primea coordonatele țintei și ale bateriei de tunuri și calcula unghiul și direcția de tragere). Dar asta nu conta, nu aveam stofă de soldat care execută orbește ordinele așa cum se cerea. Din contră, era o corvoadă pentru mine să merg în ritm cu ceilalți și stăteam la coada
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
frizează teroarea, numai pentru a-i determina pe românii din aceeastă parte a imperiului să treacă la catolicism. O pagină sângeroasă a modului despotic în care sau purtat autoritățile o scrie generalul Bukow care în anul 1761 incendiază, bombardează cu tunurile și distruge până în temelii aproape toată salba de mânăstiri și schituri de rit ortodox din țara Oltului, între care și mânăstirea de aci, din Gura Secii, crimă de neiertat prin care reușește să deruteze și să slăbească elementul ortodox ce
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
în întregime curățată cu miez de pâine... Până în primul război mondial, biserica a avut două clopote, în 1917 însă, armata germană a demontat unul din ele cu intenția de a-l folosi ca materie primă la fabricarea de proiectile de tun. Clopotul a fost atunci aruncat prin fereastra turnului, trimis apoi în Germania ca să se piardă prin gări, pentru că între timp nemți au pierdut războiul. Pe clopotul rămas, greu de 106 kilograme mai putem citi azi numele donatorilor: Ioan Boltaș, P.
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
a relațiilor nostre cu străinii : în autocarul nostru mirosea numai a parfum de trandafiri. ...Ultimul din lista de muzee vizitate avea să fie cel al tehnicii militare, unde, după ce am trecut prin toate sălile, am găsit în curte mai multe tunuri, tancuri și tanchete, pe care am putut să ne cățărăm după cum voiam. Tovarășa nu știu pe unde dispăruse. Ne așezam pe scăunelul tunului sau intram (însoțiți, desigur, de mirosul de trandafiri) în turele, ne uitam prin lunete, ocheam și nimeream
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cel al tehnicii militare, unde, după ce am trecut prin toate sălile, am găsit în curte mai multe tunuri, tancuri și tanchete, pe care am putut să ne cățărăm după cum voiam. Tovarășa nu știu pe unde dispăruse. Ne așezam pe scăunelul tunului sau intram (însoțiți, desigur, de mirosul de trandafiri) în turele, ne uitam prin lunete, ocheam și nimeream dușmanul. Bulgar, în primul rînd. / Bineînțeles că ultima precizare este o „amintire“ contrafăcută, fiindcă atunci nu ne mai gîndeam noi la episodul cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
construiau cazemate în pămînt, scoteau greierii din găurile lor cu paiul și se întreceau care are mai mulți (duceau apoi greierii acasă și aveau scandal cu părinți), escaladau panta, făcînd astfel alpinism, stăteau pe niște fiare ca pe scăunelul unui tun antiaerian și trăgeau sau se jucau de-a cororizii. De data asta, băieții nu erau nici aici. Dănuț dădu un șut unei pietre imaginare (așa cum se întîmplă în scrierile cu copii) și o porni iar înspre leagăne. S-ar putea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Comandamentului Corpului IV de Armată. Schimbările aceste se vor opri aici? E oare aceasta ultima destinație a casei familiei Roznovanu? Chi lo sa? În capul străzii Ștefan cel Mare, se vede palatul administrativ, cu statuia marelui voevod în față. Două tunuri, trofee din războiul pentru independență, două fragmente de grădină, cu iarba sălbătăcită, cu arbuști anemici, de o parte și de alta. Palat administrativ: edificiu public. Înfățișare corectă, e drept; atrăgătoare, chiar. Toate aceste lucruri ajung oare pentru a ne reține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
întrun nor imens de foc. Asta când nu pleci, liniștit, cu o tipă de mână, în timp ce în urma ta e un infern de flăcări (ca Banderas în Desperados). Oricum, dacă vorbim de pistoale, ne gândim automat la ceva impresionant, la un tun de mare calibru, care să fie pe potriva bărbăției noastre depline. Un gun mare, cromat, o adevărată operă de artă... Nici sângele nu ne mai impresionează. O rană la picior, de exemplu, e un moft. Cu o rană la picior poți
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
ni se spune că pictorul le-a pus să-i străjuiască refugiul : „Fiți misterioase și veți cunoaște fericirea”... Să protestez ? Știu prea bine că fața care surîde nisipurilor la Ghizeh a cîștigat În vrajă după ce-a fost mutilată cu tunul. Și dacă revin la Oedip, Înseamnă că, de fapt, am și ales. Deosebirea dintre cei doi sfincși depășește În realitate faptul că unul interoga călătorii, iar altul Îi neliniștește prin tăcere. Mi se pare că aflăm aici un semn specific
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
adus atâtea argumente comandantului castelului, încât l-a convins să țină piept, împotriva părerii tuturor celorlalți cavaleri; până la urmă și aceștia s-au îmbărbătat datorită curajului și strădaniilor lui. Când a sosit ziua în care se așteptau la atacul cu tunuri, s-a spovedit la unul dintre tovarășii lui de arme1. Lupta dura deja de o bună bucată de vreme, când o ghiulea i-a sfărâmat de tot un picior; și, cum ghiuleaua îi trecuse printre picioare, a fost rănit grav
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
din cap mulțumiți. Îi salut, ducîndu-mi mîna la cască și plec. Urc încet spre birou, ținîndu-mă de balustrada scării. Sînt atît de obosit, că, dacă n-ar fi Livia, care mă așteaptă, m-aș întinde pe birou și-aș dormi tun pînă mîine dimineață. Strănut mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd și cînd, cîte o durere ascuțită îmi fulgeră mușchii, scrîșnesc, și-mi văd de drum. Scot din buzunar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]