8,927 matches
-
adecvată, iar glumele de un zâmbet complice. Ființa sa este mereu într-o necuprinsă îmbrățișare; aceasta aduce cu sine, inefabil și întru preaplin, „dragostea cea dintâi” (Apocalipsa 2, 4). Nu poate fi o întâmplare că a fost botezat cu numele ucenicului cel iubit, Ioan, luând apoi, în chip minunat, numele iubitorului de Dumnezeu: Teofil. Însă dintre toți cei care îl aud, foarte puțini îl ascultă și încă și mai puțini îl urmează. Dincolo de discreta fidelitate a unor ucenici și prieteni nevăzuți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
botezat cu numele ucenicului cel iubit, Ioan, luând apoi, în chip minunat, numele iubitorului de Dumnezeu: Teofil. Însă dintre toți cei care îl aud, foarte puțini îl ascultă și încă și mai puțini îl urmează. Dincolo de discreta fidelitate a unor ucenici și prieteni nevăzuți, euforia epidermică a asistenților săi cedează cu ușurință unor obligații străine: „Cereți de la mine blagoslovenie atât cât sunt aici” - spunea cândva părintele. Sau: „cuvântul meu e sămânță pe pământ pietros”. Pierdem din vedere că numai ca om
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cultive acea sfințenie și înțelepciune care știe să nu strivească. A trezi în aproapele smerenia nu presupune neapărat recursul la un act de umilire publică. Marii sfinți ai Patericului, de pildă, au știut să fie exemplari fără să-și sufoce ucenicii. A fi discret și iertător pare să fie regula de aur a părintelui Teofil, căruia nu-i plac deloc spovedaniile transformate în șuetă sau anchetă. Părintele Teofil ne îndeamnă la rugăciune și la o viață trăită în curăție, cinste și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Tatălui (Coloseni 1, 15; Evrei 1, 3). Treptat, inima va auzi ecoul ancestral al pașilor lui Adam în grădina Cuvântului. Când apropierea a trecut barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul Sofronie din Essex (1896-1993) a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vigilența) critică, dar nici cooperativă agricolă de producție pentru brațe vânjoase, nu poligon de tragere pentru carieriștii ecleziastici, dar nici groapă comună pentru iubitorii de carte, adevărata mănăstire chinovială s-a ridicat în tradiția răsăriteană ca „templu al Duhului”. Aici, ucenicii lui Hristos depun mărturie despre slava Tatălui. Limpezirea minții nu înseamnă niciodată netezirea inteligenței. Dimpotrivă, prin curățirea de patimi, mintea ajunge să poată contempla creația în Dumnezeu, iar pe Dumnezeu în creație. Țelul ultim al monahului este nașterea din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
duhovnic asistă la formarea novicelui printr-un simplu act de învecinare. Fără discernământ și dragoste, această pedagogie subtilă a faptei care, adesea, ia locul cuvântului s-ar transforma în moralism. Când este vorba de votul ascultării, al sărăciei și castității, ucenicul știe că răspunsul său prompt este dorit de Hristos mai mult decât de oricine altcineva. Fecioria nu-i o virtute care marchează contrastul vizibil, „trupesc”, între călugări și cei „rămași” simpli mireni. Fecioria ține nu de pasivitatea unei condiții fizice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
starețului Sofronie la Hristos este cunoscută din propriile sale relatări. O scurtă rememorare a principalelor etape ale formării și desăvârșirii acestei complexe personalități ne va introduce în opera sa teologică, la care ne invită prima lucare exegetică redactată de un ucenic al părintelui Sofronie, arhimandritul Zaharia Zaharou 1. Să ne reamintim mai întâi, foarte sumar, călătoria spirituală a părintelui Sofronie ocrotită de Pronia dumnezeiască pe durata unui secol întreg 2. Născut la Moscova către sfârșitul secolului al XIX-lea (22 septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu Sf. Siluan. Aceasta are loc în anul 1930, când cei doi au o primă conversație despre tehnica de combatere a stării de deznădejde în luptele ascetice pe care sufletul le duce în urcușul către unirea cu Dumnezeu. Sofronie devine ucenicul direct al Sf. Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acest volum va primi o largă recunoaștere internațională. La un moment dat, părintele Sofronie a avut chiar intenția de a se înscrie la doctorat la Institutul „St. Serge” din Paris. În anul 1959, Sofronie se stabilește cu un grup de ucenici - bărbați și femei - în Marea Britanie, unde condițiile pentru organizarea unei comunități monastice erau mai prielnice decât în Franța. Astfel a luat ființă dubla comunitate (de călugări și maici) a Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex, unde slujbele sunt, până astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu își petrec timpul decât spunând sau auzind ceva nou” (Fapte 17, 21), părintele Sofronie s-a făcut asemănător apostolului Pavel, coborând cu zel și smerenie în areopagul filozofilor și al cărturarilor. Astfel, el n-a plecat mai departe fără ucenici. Unul dintre aceștia este ieromonahul Zaharia Zaharou, duhovnic foarte căutat al mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul și autor al unei excepționale teze de doctorat despre teologia arhimandritului Sofronie, susținută cu succes la Universitatea din Tesalonic (sub îndrumarea profesorului G. Mantzaridis). Traducerea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dar nu și cunoașterea din vedere a lui Hristos. Îndrumarea părintelui duhovnic, lucrând în cadrul organizat de slujbele și tainele Bisericii, își vădește treptat efectele terapeutice. În această perioadă, asceză este indispensabilă, iar libertatea doar pregustată, după îndepărtarea de sursele pierzării. Ucenicul, comentează arhimandritul Zaharia, „descoperă că nu își stăpânește firea și că ea a rămas nepătrunsă de harul lui Dumnezeu, așa încât se predă, pe cât îi este cu putință, unei depline pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rămas nepătrunsă de harul lui Dumnezeu, așa încât se predă, pe cât îi este cu putință, unei depline pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică a persoanei. Este lucrul ignorat cu nedesăvârșire de către „prietenii” lui Iov: teologii Elifaz
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o acoladă a vanității. Pentru decenii, părintele Sofronie a preferat să-și împărtășească gândurile doar în intimitate, împreună cu asceții Athosului, prin corespondență sau viu grai. Doar la o vârstă înaintată părintele Sofronie și-a putut așterne pe hârtie experiențele spirituale, ucenicii săi alcătuind din aceste fragmente o panoramă extraordinară. După numai un deceniu de la mutarea sa către cele veșnice, părintele Sofronie ne vorbește prin gura inspirată a unui discipol înzestrat nu doar „cu cuvânt, ci și întru putere” (I Tesaloniceni 1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de o catehizare adecvată, ispitit de duhul acestui veac să-și formeze ideologii personale pentru a crede toujours à sa façon. Deși Biblia continuă să fie un bestseller pe piața de carte internațională, cu greu s-ar putea spune că ucenicii ortodoxiei prisosesc ori că unitatea creștinilor s-a întărit pe măsura acestei prolificități tipografice. Dimpotrivă, „toți caută spre ale lor, nu spre ale lui Hristos” (Filipeni 2, 21). Întrucât textul scripturistic nu furnizează niciodată evidențe, ci este doar pretext pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
suntem, în Duhul. Pe lângă gramatica liturgică a lecturii, descoperim aici sintaxa trinitară a comprehensiunii Scripturii. Tâlcuitorul inspirat este, literalmente, un ins grațiat și condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l amenință decât pe cel care crede că temporalitatea degradează ontologic valoarea Scripturii. Nu este însă cazul Părinților Bisericii, pentru care originalitatea este doar un exercițiu de fidelitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Verbului originar. În practica interpretării, această disponibilitate a Scripturii se mișcă între doi poli. Același principiu formal (interpretare fără limite) coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mărturisea că „fiii fărădelegii” îi pregătesc răstignirea. „După ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia.” Evanghelistul Luca mai face următoarea remarcă: „Și ei șapostoliiț n-au înțeles nimic” (Luca 18, 34a). Cu acest mister nedezlegat, ucenicii se îndreptau împreună cu Iisus spre Ierihon, la nord de Marea Moartă. Toți se gândeau la sărbătoarea Paștilor. Pentru ucenici, cursul evenimentelor era însă imposibil de imaginat. La intrarea în micul oraș, Iisus întâlnește un cerșetor. Era vorba de un nevăzător
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
învia.” Evanghelistul Luca mai face următoarea remarcă: „Și ei șapostoliiț n-au înțeles nimic” (Luca 18, 34a). Cu acest mister nedezlegat, ucenicii se îndreptau împreună cu Iisus spre Ierihon, la nord de Marea Moartă. Toți se gândeau la sărbătoarea Paștilor. Pentru ucenici, cursul evenimentelor era însă imposibil de imaginat. La intrarea în micul oraș, Iisus întâlnește un cerșetor. Era vorba de un nevăzător. Ca și leproșii, orbii reprezentau o apariție ectopică, respinsă de „lumea bună” a Palestinei primului secol. Casa orbului din
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din nici o făptură și mai ales din cele ce s-au învrednicit de rațiune”1. Ca episcop în comuniune cu urmașii Părinților capadocieni, Augustin a știut că adevăratul sit hermeneutic al teologiei este liturghia Bisericii. Tâlcuitorul Scripturii nu este decât ucenicul lui Hristos, după chipul celor doi străini aflați în drum spre Emaus: „Și începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nu doar obligatorie, ci inevitabilă. „Cel care vorbește de la sine își caută slava sa” (Ioan 7, 18). Atunci când refuză ucenicia la școala Cuvântului dumnezeiesc, rostirea omenească nu este decât ofilită, neputincioasă și prisositoare. În dialogul cu Scripturile și tradiția, cuvintele ucenicilor lui Hristos poartă straie osebite. A scrie recenzii, de pildă, înseamnă nu doar a pasa mai departe, printr-un calcul contabil, câteva idei bine studiate. Faptul că publicarea de cărți nu trece neobservată este proba unei reactivități de tip chimic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ajuns la pragul acesta acum. Nu mai avem timp de pierdut. Trebuie să începem cu toții de unde suntem acum să încercăm să schimbăm ceva. Făcând un pas, chiar mic, în direcția corectă, se vor deschide uși care vă vor uimi. Atunci când ucenicul este pregătit, apare și maestrul. Sunt mulți maeștri în jurul nostru; noi trebuie doar să învățăm să ascultăm. De fapt, cu toții suntem profesori, deoarece o persoană schimbă ceva cu fiecare acțiune. Fiecare persoană pe care o întâlniți va fi afectată de
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
de soare pe Întinsele pământuri - bărbații, femeile, pruncii peste tot va fi același cântec deplin - cântecul meu”. (Victor FELEA. - Cântecul plugarului sărac. În: Flacăra, II, nr. 11 (63), 19 mart. 1949). * „Dumitru, feciorul văduvei cel mic, A intrat În ateliere ucenic. Carnetul de utecist e pitit la piept; pasul nu-i tremură, pasul e drept Ședințele ilegale de UTC, departe după gară, Lumina lămpilor de fochist pâlpâie: se stinge se aprinde iară Șinele subțiri se târăie În noapteă Cuvintele: șuvoaie ce
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
diferite categorii, dintre care o bună parte muncitori. (Ă). Rostul unei astfel de poezii, Însușit de cenaclul Ion Păun-Pincio, e expus limpede de penița tânără a lui Costin Ștefănescu: «Să alerg cu poemul În mână, să-l citesc În atelier ucenicului să știe că el e viitorul, și-n muncă Întâiul să fie. (Ă)». (Manifest către lucrătorii atelierelor literare) În acest sens cităm următorul fragment din poemul muncitorului Ștefan Gheorghiu: «Până mai ieri nu știam și chiar de știam, mulți nu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lupta popoarelor pentru pace, Împotriva imperialismului provocator, e arătată de Cezar Drăgoi, Mira Bica, Gica Iuteș; de asemenea vigilența Îndreptată spre elementele chiaburești ale satelor noastre, acțiunea de alfabetizare și culturalizarea maselor, se reflectă În alte poeme ale antologiei. Fostul ucenic Haralambie Zincă, evocă În fragmentul de proză din Jurnal de Front, cu o deosebită pregnanță, figura eroică a comsomolistului Gavriușa. (Ă). Totuși sugerăm o intensificare a focului criticei și auto-criticei. (Ă). Credem, astfel, că actul În două părți Capra Zamfirei
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sursă aflăm că În nr. 3 al colecției, a apărut nuvela Cifrul de Petre Iosif, iar În nr. 4, Moartea lui Iosif Clisei de Al. Jar. Alți nuveliști editați În Cartea Poporului: Geo Bogza, (Sfârșitul lui lacob Onisia), N. Jianu (Ucenicul Năsturaș descoperă viața), N. Mărgeanu (Focul din pădure), Valentin Silvestru (Trenul regal), ș.a. Revirimentul nuvelei, Înțeles ca o cucerire a noii literaturi, este demonstrat de J. POPPER 48: „Un cetățean al țării noastre care s-ar reîntoarce astăzi după patru
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]