5,157 matches
-
clasa a VI-a Școala „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca Cluj profesor coordonator Gabor Elena Dans cu îngerii Un înger alb, ca sticla, cosea cu fir de viață rana sângerândă a cerului. Și eu simțeam că am aripi din vise de mult uitate. Cu ele dansam în gânduri, pluteam prin temătorii nori, iar pădurilor cântătoare le dădeam glasul tăcerii. Vedeam cum umbre fugarnice mă înconjurau și mă salutau. Îngerii viselor, imaginilor uitate noi suntem și aducem parfumul inspirației ce face vise dulci, amețitoare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cerului. Și eu simțeam că am aripi din vise de mult uitate. Cu ele dansam în gânduri, pluteam prin temătorii nori, iar pădurilor cântătoare le dădeam glasul tăcerii. Vedeam cum umbre fugarnice mă înconjurau și mă salutau. Îngerii viselor, imaginilor uitate noi suntem și aducem parfumul inspirației ce face vise dulci, amețitoare. Argintia lor aură emanată mă făcea să simt și eu că toate visele trec prin somnul dulce, amețitor. M-am trezit ca din somnul veșnic , simțeam că am aripi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
poate așa gândesc pentru că mă simt neputincioasă să descriu tot ceea ce am trăit. Așa că vă rog să priviți alături de mine în oglindă. În spatele fetiței cu ochii de azur, fluturași cu aripi îmbrăcate în bumbac selenar duceau în zbor gândurile copilăriei uitate. În mâna copilei se cuibarea o stea neclintită furată din magia cerului. Când am înălțat o spre soare, am simțit că mirosul florilor de liliac era ca o ispită ce-și aștepta prada în casa părintească. Un dor imens mi-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cele câteva cuvinte care îmi erau adresate. Nu eram prost tratată. Toți cei din casa lui Nakht-re erau drăguți, chiar și soția lui, Herya, care se trezise peste noapte că trebuie să-și împartă casa cu o soră de mult uitată și cu cei doi servitori străini ai ei. Nehesi știa cum să se facă util, iar Nakht-re în curând l-a trimis să ducă mesaje între casă, templu și mormintele care se construiau în valea de la apus. Eu nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prin camera lui Nakht-re. Lăsase toate lucurile astea în urmă fără să se mai uite nici măcar o dată la ele, dar eu le păstrasem strânse într-o bucată de in, de parcă ar fi fost un terafim de fildeș și nu jucăriile uitate ale unui copil. Bărbații care îngrijeau grădina nu se arătau deranjați de prezența unei femei printre ei. Munceam mult și ei apreciau iscusința mea într-ale florilor și fructelor, pe care le duceam bucătăresei. Nu căutam companie și respinsesem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
unde e înmormântată, m-aș duce și aș face libații și aș ridica o stelă în amintirea ei. Cel puțin eu am supraviețuit ticăloșiei fraților mei și o dată cu nașterea acestui fiu, zeul tatălui meu îmi arată că nu voi muri uitat. Dar numele surorii mele a fost șters, ca și cum n-ar fi făcut niciodată umbră pământului. Ea a fost sora mea de lapte, a mai zis Iosif, dând din cap. E ciudat că vorbesc tocmai acum despre ea, când sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de 7 noduri zdrăngăneau cu putere, iar ambarcațiunile, deși ancorate la adăpost, păreau cuprinse de o frenetică țopăială care amintea de mișcările dezordonate ale bolnavilor loviți de așa-numitul dans al Sfîntului Guy. Pe puntea pustie, cîteva plase de pescuit uitate, luate pur și simplu pe sus, străbătură piața și căzură peste mașina Algeco a Companiei L’Iroise, a cărei copertină era coborîtă. Valurile urcau deja, luînd cu asalt debarcaderul. Insula era izolată de continent pe o durată nedeterminată. Pe vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cum umple un pahar cu apă, i-l Întinde și se așază din nou În fața ei. - Înainte ca Gwen să priceapă unde e prada, am să mă duc s-o recuperez, apoi am să fug și am să mă fac uitat. - N-ai să fugi nicăieri, tranșă ea punînd mîna pe holster. Ryan dădu din umeri, cu o expresie dezolată. - Dacă faci asta, ai să mă obligi să vorbesc de rolul pe care l-a jucat mama ta În toată povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
papuci, vorbind cu voce tare fără să-și dea seama, repetând uneori aceeași frază de cincizeci de ori la rând. Cazul Janinei o obseda. „N-a venit la Înmormântarea lui taică-su...” Trecea dintr-o cameră-n alta, ținând uneori, uitată În mână, o cratiță sau o cârpă de spălat pe jos. „Înmormântarea lui taică-su... Înmormântarea lui taică-su...” Papucii târșâiți pe gresie scoteau un soi de scrâșnet. Bruno se ghemuia În pat, Îngrozit; Își dădea seama că toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu era În Întregime fals. La Începutul lunii mai se despărți de Julie, ultima lui amantă, o femeie totuși superbă; o chema Julie Lamour, dar numele ei de scenă era Julia Love. Juca În primele filme porno franțuzești, filmele astăzi uitate ale lui Burd Tranbaree sau Francis Leroi. Semăna puțin cu Janine, doar că era cu mult mai stupidă. „Sunt blestemat... Sunt blestemat...”, repetă tatăl lui Bruno atunci când, nimerind peste o fotografie de tinerețe a fostei neveste, Își dădu seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
parte, întregul meu trecut a fost dezvăluit de un tabloid național. Pe de alta, Trish și Eddie nu citesc acel tabloid. Și nici Cheltenham Gazette. E doar un articol idiot dintr-un ziar idiot și până mâine o să fie deja uitat. N-are nici un rost să le spun nimic. N-are nici un sens să clatin barca. O să-mi văd de moussele mele de portocale, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Da. Negare totală, asta e varianta cea mai bună. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o excursie destul de OK, spune Kerry cu un zîmbet condescendent. Cazare de cinci stele... bucătarul șef are trei stele Michelin... — Nu-mi vine să cred, zice mama. Răsfoiește surescitată broșura. Uite ce piscină ! Și ce grădini ! Felicitarea mea florală zace, uitată, pe hîrtia de ambalaj. Și, brusc, simt că mai am un pic și-mi dau lacrimile. Știa. Știa. — Kerry, știai foarte bine ce am de gînd, izbucnesc, incapabilă să mă mai controlez. Îți spusesem ! Ți-am spus că vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai bine Își scoate ochii singur cu andreaua decît să-și aducă vreun membru al familiei la așa ceva. — Cam asta am vrut să vă zic. Acum toată lumea Înapoi la lucru ! Jack, să-ți fac rost de un scaun. — Vă rog uitați că sînt aici, spune Jack Harper pe un ton plăcut, așezîndu-se Într-un colț. Purtați-vă normal. Purtați-vă normal. Aha. Vezi să nu. Adică să mă așez, să-mi scot pantofii, să-mi verific e-mailurile, să-mi dau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dar extrem de subtile și erudite, rămân astăzi ceea ce trebuie să fie: o lectură pentru specialiști 9. The Closing of the American Mind, vehementa critică a Învățământului superior american și a culturii de stânga, pare astăzi, cum sugeram mai Înainte, aproape uitată. Multe best‑sellers au această soartă: nu devin, cum se spune În aceeași ordine de idei, long‑sellers. Însuși sistemul de producție și de distribuire a cărții ca (orice altă) marfă, ajuns În Statele Unite la ultimele sale consecințe, cere continuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
timp în urmă. Nu l-am ascultat niciodată, dar îmi aduc aminte că se ocupa cu știrile. Lucrurile de genul ăsta îți dispar din minte. — Așa și trebuie, spuse tânărul dr. Epstein. Țin de o perioadă de demență care trebuie uitată cât mai repede cu putință. — La Auschwitz..., începu mama lui. — Lasă Auschwitz-ul, spuse dr. Epstein. Știți ce-a fost la Auschwitz? întrebă mama lui. — Da, am spus. — Acolo mi-am petrecut începuturile vieții de tânără femeie, zise ea. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
parcă speriată: - Îți dai seama?! Și mai întrebi de ce nu ridicăm ochii. Nici la Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vorba (probabil un nou banc, sau pur și simplu pocnetul șampaniei). Adormiră înainte de ora unsprezece. Apartamentul se potoli și pereții nu mai vibrară. Se auzeau doar chiotele obișnuite din vecini. Ceasul din perete ticăia cuminte, însoțind sonorul slab al televizorului uitat aprins. Perdelele fuseseră trase pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe mobile și pe fețele celor două fete. Ioana adormise pe canapea, Elena - pe jos, cufundându-și nasul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
șoldurile-i rotunjoare purta o curea suport pentru unelte, care atârna sub greutatea tuturor nimicurilor pe care le căra după el. Era îmbrăcat în haine negre și lălâi din cap până-n picioare și semăna cu un fost membru, de mult uitat, al trupei The Cure2. — O deranjezi pe domnișoara Weldon. Steve făcu semn cu capul către fundul scenei, unde faimoasa actriță, cu mâinile încleștate sub sâni, tot gâfâia: „Ah! Ah! Ah! AH! AH! AH!“, ca un chihuahua dresat. — Ai grijă, Cenușăreaso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de undeva de sus, din depărtare. Iar se stricaseră căștile și acum toată lumea trebuia să țipe, lucru care nu îmbunătățea deloc ritmul în care se desfășurau lucrurile în acea după-amiază. Nu c-ar fi zis cineva că era dupăamiază; nici uitatul la ceas nu ajuta cu nimic, pentru că timpul era suspendat acolo. Singurul lucru care conta era ca partea tehnică să reușească, indiferent de cât de mult timp dura. Se făcea noaptea zi și ziua noapte. Cum nu se dăduse drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nici unul dintre cei care lucrează în zona de servicii nu ar fi fost în stare de așa ceva, zise Bez. Nu s-ar băga niciodată să umble la cabluri. Nu, băieți? Băieții dădură din cap. Tipul care se urcase pe schelă, uitat, pe moment, din cauza șocului veștii, coborî pe scara din spatele meu ca un pompier, ajutându-se doar de mâinile, protejate de mănuși groase, pentru a aluneca pe barele verticale ale scării de fier. — Deci le-ai zis, Steve? zise acesta, privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la uscat atârnând de ramurile cedrilor și de bidoanele de gunoi de lângă mașina grosolană de gătit cu lemne, pregătite să fie aruncate în râu. Simți că i se răscolea ceva foarte adânc în el, că îl năpădeau din nou amintiri uitate. Ajunseră la cel mai mare cort din tabără, în fața căruia așteptau doi bărbați. Unul purta uniformă militară cu stele de căpitan, celălalt era îmbrăcat cu o anume eleganță, în pofida locului în care se găseau. Sergentul luă poziție de drepți: — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cuie pe spatele ușii și, ca să te speli, trebuia să cauți la capătul culoarului un closet pestilențial și un duș cu apă noroioasă, adusă direct din râul San Pedro. De cum închise metisul ușa în spatele lui, lăsându-l „instalat“, încercă o uitată senzație de neliniște ce-l chinuia din nou. Mirosul dens al tropicului era diferit, închis acolo, prizonier între pereții coșcoviți și cenușii; căldura umedă devenea apăsătoare, îmbibând trupul într-o sudoare ce părea că ia naștere chiar din oase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
șosea pentru investitorii europeni și americani - a spus el, referindu-se la drumul Transamazonian. Ei vor fi singurii beneficiari...“ Își scoase ochelarii și îi privi stăruitor: — Ca să facă față actualelor planuri de dezvoltare cu care militarii brazilieni vor să facă uitate problemele politice și sociale ale țării, Guvernul lor s-a văzut obligat să solicite Băncii Mondiale un împrumut de cinci sute de milioane de dolari. Scotoci într-un sertar, prin alt vraf de tăieturi din ziar care încă nu fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
le vedem pe femeile noastre servind drept distracție pentru garimpeiros și pe fetele noastre cerșind pe străzile din Santa Marta. Dacă yubani-i trebuie să fie nimiciți, vor muri cu mândrie, așa cum au trăit. Nu va fi un trib care moare uitat, ci „Tribul“ care lasă amintiri cu trecerea timpului. Albii vor trebui să se simtă rușinați de dispariția noastră, nu noi. — Cine a hotărât asta? — Toți. La yubani, hotărăsc toți. Ne-am strâns în casa cea mare în ziua când ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și un metru... A sosit odată cu zorile. Mai întâi, a fost un zumzet îndepărtat, ca de țânțar care luptă să se strecoare sub cearșaf. Apoi, un huruit inconfundabil care creștea în intensitate pe măsură ce se apropia și, în sfârșit, un vacarm uitat, care a răzvrătit papagalii, a speriat stârcii, le-a făcut pe maimuțe să țipe de frică și pe toți patru să sară din hamacuri. Alergară la malul lagunei și îl văzură îndepărtându-se spre Sud-Est, verde, rapid, metalic... Câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]