17,506 matches
-
constat că am plămădit unul de slugi. Obediența! Vârful de lance de mai târziu! Supunerea ce ascunde nesupunerea; seva dictaturilor! Din rândul nevoiașilor s-au ridicat cei mai neîndurători tirani. Masochismul gloatei: vrea să fie încălecată cu forța. Din această ură/iubire se va naște monstrul numit Revoluție. Revolta-canibal. Totdeauna, devorându-și o parte din fii. În fiecare supus moțăie un Danton. Un Robespierre. Un Cromwell. Orice om, în numele dreptății, este capabil de o crimă. Nu există un copil care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fac, săvârșesc necontenit un paricid. În somn, la masă, în timpul coitului. Mergând. În fiecare clipă. Coșmarul lor, în loc să se gândească la ceva frumos... Dar cine se mai gândește, aici, la ceva frumos? Copiii? Odată cu laptele dintâi, au fost otrăviți cu ura față de mine: pentru ei, frumosul nu va reprezenta niciodată o categorie etică. Și nici estetică, pentru că, marcați - din fașă - de morbul crimei, nu vor avea nicicând o aplecare adâncă asupra formelor perfecte. Asupra culorilor adevărate. Asupra sunetelor imperceptibile. Asupra inefabilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
interesează supozițiile, scrii: nu mai faci altceva, de la o vreme; ai o neliniște. Murmuri, tot mai des, Cântecul marinarilor care au iubit-o pe Caravella, niciodată știut de vreunul dintre matrozi, pentru că sentimentul lor s-a dovedit mai prejos decât ura ei. Sună frumos; are un vers obscen, dar, altfel, celelalte și-ar fi pierdut din înțeles. Nu vei aminti în roman de melodie; în compensație, schițezi o pagină despre Darling. Vrei să instalezi la Pensiune un pian. Alcătuiești un repertoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
gest! așa spun martorii oculari - a fost, în mod sigur, Castelanul. Buba coaptă din capul tiranului; trebuie întreținută! Romancierul se pricepe, e cel mai mare născocitor. Eu caut Adevărul, el Himerele. Când nu le găsește, le inventează; îl simt uneltind. Ura mea împotriva Magistratului - nemărginită - nu poate să evite o întrebare: Cine va conduce după căderea lui? Stațiunea e un cuib de leneși; truda locuitorilor e aparentă, un mod „inocent” de a fugi de efortul adevărat, care naște istorie. E nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
asta, crede că așa se Creează o Lume. Să-și vadă de iepurii lui! Mi-a fost apropiat, cândva: asta nu îl va scuti de neplăceri dacă mai îmi pune piedici. Încerc să influențez un sistem, nicidecum să-l distrug. Ura împotriva Magistratului nu mi-a luat mințile; dușmanul meu de moarte reprezintă pentru Stațiune infinit mai mult decât Filozoful. Trebuie să revină; îl pot controla, într-un fel; îi știu, de-acum, punctele slabe. Și-apoi, am nevoie de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Va trebui să hrănesc o haită mereu flămândă, chiar și atunci când e ghiftuită până-n gât! Să-i asigur o viață îndestulată Romancierului, pentru a-și așterne pe hârtie, fără grijă, inepțiile lui, de care m-am săturat până peste cap. Ura lui bolnavă împotriva Stațiunii, doar pentru că se crede cel mai deștept și neînțeles. E creator! Ce va lăsa în urma lui? O mie de pagini? Două mii? Trei? Dacă nu e genial - și eu cred că nu e -, poate să se sinucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
griji. Pentru că Magistratul, cel mai în măsură să știe cum stau lucrurile - doar a adus atâția specialiști! - nici nu se gândește să părăsească Stațiunea. Și nici să-și mute din bunuri în locuri ferite. Un barometru care arată timp frumos. Ura concetățenilor săi s-a transformat în venerație. (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Soneria! Nu-ți place să-ți pice cineva pe cap atunci când scrii. Și-n general. Nu ai cafea, dulceață, băutură, timp. Nu mai fumezi. Te uiți pe vizor. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Caravella până în scaunul de consilier social - un fotoliu diametral opus față de acela al Magistratului, la masa în jurul căreia cei în drept se adună pentru a pune ordine în treburile Stațiunii. Cei doi se vor privi în ochi, vor rememora, cu ură, îmbrățișările de odinioară; în minte, vor trăi - la fiecare întrunire - clipa ultimei răzbunări. Vor plăti amândoi! Mereu ai ceva împotriva onorabilității funcțiilor. Numai fripturiști, le stă bine cu o fostă cocotă alături. O vei ajuta ca să-ți atingi scopul: denigrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
definitiv compromisă, se va sinucide. Sau se va întoarce, cât mai este încă în putere, la meseria - în felul ei cinstită - de dinainte. Nu ești Cristos. MAGISTRATUL. Cei trei - separat - uneltesc. Brutușii mei cu fraze-pumnal. I-am ocrotit, cândva, patern. Ura lor față de mine este - acum - egală doar cu sila mea față de ei. Romancierul, Filozoful și Actorul. Spectacolul lor comun - fiindcă m-am săturat să-i tot separ - e o zvârcolire absurdă. Cred ei că vor schimba, în bine, chipul lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
tânăr, frumos, cinstit, milos, n-aș fi strivit o muscă și cu ce m-am ales? Am scris trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după iubire. De povara obișnuinței, de pierderea respectului, mai ales. De decrepitudine. De moartea naturală, care, oricum, l-ar fi ajuns. Le-am oferit un sfârșit decent, ce a fost rău în asta? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
o dimineață, deschizând caietul-jurnal, s-ar putea să găsești câteva rânduri așternute de către Romancier: Sunt creația Cuiva care nu mă agreează; manevrat de o forță neștiută. Poate, altfel, cu Magistratul aș fi încheiat dacă nu o pace, măcar un armistițiu: ura ne-a obosit pe amândoi. Cineva mă tot stârnește. Îl voi prinde: îl voi închide în CRONICA INFAMĂ! Într-un teanc de hârtii, ceva mai gros de un deget, ai prins o parte din istoria închipuită a Stațiunii. Vei adăuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Caravella și ai făcut-o femeia tuturor. În final, o vei salva, poate. Nu: ai experiența unei căsnicii! Ai scăpat, nu a fost ușor. Alte cupluri sunt mai răbdătoare. Neînduplecate. Milioane de perechi își consumă energiile în războaie conjugale interminabile. Ura născută din iubire; spaima ca nu cumva celălalt să scape, să-i fie, cândva, aiurea, cu altcineva, mai bine. Din colțuri, copiii, născuți din atingerile temporare, pândesc, învață, nu sunt hrăniți degeaba, stochează informația. Vor duce, mai târziu, războiul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
șugubăț, până-n centrul Stațiunii. Acolo s-a produs o radicalizare bruscă: femeile au vrut să dea un exemplu potrivit oricui va mai dori desfrâul; Caravella aproape că a fost ruptă în două: forța justițiarelor, nebănuită, s-a dovedit pe măsura urii ce le măcinase ani de-a rândul. Despre Actor nu se știe nimic, probabil că l-a prins prăpădul în Pensiune, beat. Și pe Erou, se pare. Filozoful a fost alungat cu pietre, iar iepurii, eliberați, s-au răspândit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Începutul anului, cortegiul care Îl Însoțea pe cardinalul de Acquasparta trecuse pe sub Porta Romana prin mulțimea care, despărțită În două, aplauda curioasă, toată lumea avusese cu adevărat impresia că la Florența Își făcuse intrarea marele mediator, bărbatul care avea să stingă ura și să pacifice orașul În numele frăției creștinești. Numai Dante rămăsese deoparte, neliniștit, asemenea unui troian la vederea marelui cal. „Timeo Danaos et dona ferentes“ se gândise el. „Nu mă Încred În câinii ăștia nici dacă Îmi zâmbesc.“ Nimic nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar exista un călău. Izbutise să fie primit doar folosindu-se de autoritatea lui, Însă anticamera devenea umilitoare. Într-o jumătate de ceas, văzuse negustori corpolenți, oameni trudnici și alți indivizi de nimic trecând Înaintea lui. Simțea cum Îi sporește ura față de mârlanii aceia Îmbogățiți, acum umflată de dorința de răzbunare. Din pricina unora ca ei, devenise Florența ceea ce devenise. Un oraș care ar fi putut fi noua Romă prin Înțelepciunea legilor și o nouă Atenă prin splendoarea operelor de artă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o dată deoparte pentru a-i face loc Antiliei, care se apropia legănându-și șoldurile. Era sigur că ochii ei negri Îi căutau pe ai lui și că, dintre toți, femeia Îl alesese pe dânsul ca destinatar al dansului. Încercă o ură arzătoare față de ceilalți bărbați care, În acea clipă, o căutau și o doreau, vinovați că Îi Încetineau mișcările, cu strigătele lor și cu mâinile lor Întinse către ea. Era gata să se ridice În picioare și să Își declare autoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prețioase, dar nu i-ar fi dat niciodată prin minte că femeia avea cu zecile. Astfel, etalarea lor devenea acoperirea cea mai bună a secretului. În fantezia lui Dante, toate amănuntele poveștii se reașezau, precum piesele din mozaicul lui Ambrogio. Ura lui Acquasparta față de această femeie, Încercarea lui de a o acuza de erezie ca să o poată aresta, urmărirea meșterului la Roma, iar apoi uciderea lui. Asasinarea lui Teofilo, care descoperise secretul aurului și cunoștea de unde provenea, și care Încercase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să le accepte neta superioritate În domeniul economico-financiar. Unul dintre monarhii care Împrumută sume considerabile de la templieri este, la Începutul veacului al XIV-lea, regele Franței, Filip cel Frumos. Aflat În imposibilitate de a-și plăti datoriile și covârșit de ură fata ce cei care, În urmă cu ani, Îl umiliseră, refuzându-i primirea În Ordin, și despre care, acum, umblă vorba că se fac vinovați de pângărirea și sfidarea credinței, de crime și uneltiri Împotriva bisericii, Filip pune la cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ăsta de stratageme -, a privit prin mine ca printr-un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în practică ceea ce simțea, când deodată papagalul cârâi scurt: — Stai liniștită, Ruxăndriță! „Fire-ai a dracului de cioară împuțită!” gândi cu ură tânăra doamnă, plecându-și cu sfiiciune ochii. Episodul 80 POLITICEȘTI Cele spuse de Metodiu părură a-l interesa pe Sima-Vodă. Fără să-și dea seama, căzu pe gânduri. Vârsta înaintată, oboseala, tracasările zilnice, incursiunile cazacilor peste Nistru, tinerețea nepotolită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Așa când strig o dată „Agarici!”, vin toți, nu poate zice careva că nu l-am chemat. — înțeleaptă judecată! - zise Barzovie-Vodă. Dar pe soție cum o cheamă? — Știucî - răspunse creștinul. Episodul 137 CE-I TREBUIE OMULUI Descărcară cu chiote, cu vai-uri bagajele și peștele din barcă, apoi pășiră pe mal. în fața lor se întindea gospodăria lui Covaliov. O gospodărie simplă, fără acareturi inutile, vădind în toate grija nețărmurită pentru pește: plase puse la uscat și cârpit, undițe de toate mărimile pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că atmosfera era încărcată: ceva nu era în regulă. Nu vorbea nimeni, stăteau majoritatea cu ochii în farfuriile goale, mișcând agale furculițele. Până și femeile, care de obicei în asemenea împrejurări nu tac, stăteau acum țepene și se uitau cu ură spre ușă. Să vedeți că iară ne dă varză - spuse deodată mohorât unul din cei mai slabi comeseni, un lungan cu mustață rară ce ședea exact vizavi de Metodiu și vorbele lui căzură greu, ca o amenințare. Femeile își făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu ale micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atâtea probleme pentru bunul renume al tuaregilor? — Pentru că și eu sunt musulman și știu că evreii și creștinii profită de cea mai mică ocazie ca să ne califice drept fanatici extremiști. Sunt obligat să călătoresc tot timpul și suport aproape zilnic ura și disprețul pe care majoritatea europenilor le au față de noi, cei ce ne-am născut în sudul Mediteranei. Ne detestă, și incidente ca ăsta nu fac decât să pună paie pe foc. Și cine a aprins acest foc, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
obligația lui să lupte, chiar dacă știa că nu are nici cea mai mică speranță să învingă. — Și în cele din urmă l-au omorât. Ce-am câștigat cu asta noi, cei care-l iubeam? Ce-a câștigat el însuși, în afară de ura multor oameni, admirația câtorva și compasiunea marii majorități? - Buna femeie se așeză pe o piatră și-și duse mâinile la cap cu un gest de mare oboseală, adăugând: Din ziua în care tatăl tău a plecat în căutarea lui Abdul-el-Kebir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]