3,594 matches
-
o certa, o bătea. Fata suferea foarte mult și uneori nici nu-i mai spunea lui tată-său ce pățește, fiindcă Florica o amenința că dacă îi spune o va bătea și mai rău. Se retrăgea undeva să nu fie văzută și se uita la cer șoptind să n-o audă nimeni. — Mamă, mamă, unde ești? De ce ai plecat și m-ai lăsat? Mi-e dor de tine. Te iubesc. Își ștergea lacrimile și se liniștea cu gândul că mamă-sa
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
că stau deoparte, verdicte vii care au ținut de „eu“ și acum s-au desprins. Plutesc alături și le șade bine așa. Și tînăr și bătrîn, trăiesc deodată același timp. Sînt spart în vîrste distincte, V., același, purtînd un niciodată văzut chip, sau, ca Dumnezeu, miriade de nume. Cumva, percep gîndurile tînguitoare sau perverse ale celorlalți pacienți dar și sunete stranii și emisiuni TV de aiurea. „-Cum vrei să fii?“-tînăr fiind, mă întreabă tînărul meu prieten, Doctorul. „-Ca-n Unamuno: ești
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de o sută de ori. Dar încă nu s-a săturat de ea. Ochii ei devin din ce în ce mai grei și se închid, în timp ce hamacul o leagănă. Sophia se simte în siguranță în brațele tatălui ei. Se simte apărată de orice rău văzut sau nevăzut. Adoarme lin și visează că pinguinul din carte o ia de mână și-i spune vino cu mine. Tata o vede dor mind și închide încet cartea în care pinguinul dispare ca și cum n-ar fi fost. Tata își
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
precizăm că această comunicare este cu totul și cu totul deosebită, și dumneavoastră o să vă convingeți de aceasta dacă veți avea răbdare și Îndemn să o citiți. Știm și acceptăm cu toată convingerea, de asemenea, că tot ceea ce ne Înconjoară, văzute și nevăzute, au fost create de Dumnezeu. El este Cel care guvernează universurile și lumile, iar pe măsură ce evoluăm ne descoperă noi taine ale existenței universale. După cum am precizat mai Înainte, ceea ce urmează nu este o sinteză a unor cărți și
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
semn are neapărat valoare simbolică. De regulă, vorbim despre simbol atunci când acceptăm deja o interpretare. „Atunci - când suprapun visului interpretarea - pot să spun: «Ah, da, masa corespunde evident femeii, acest lucru aceluia» etc.“ Acceptăm deja un sens nevăzut al celor văzute. Însă nu e nevoie de așa ceva pentru a recunoaște un vis sau, în altă privință, un desen, o pictură, un vers. Într-adevăr, vorbim cu prea multă ușurință despre semne și simboluri, pe de o parte, sensuri și interpretări, pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu altele, ci mai degrabă solitar. Un asemenea catalog, dacă s-ar putea numi totuși astfel, trebuie să facă loc unor singularități incomprehensibile ca atare. În astfel de situații, ceea ce „se spune“ devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă compoziție simbolică. Observi, firește, că e vorba de o ficțiune sau de un mit, însă acest lucru nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă intimitatea deplină a vieții cu moartea. Acolo, în adâncul deșertului, moartea se lasă văzută ca atare, nemijlocit. Te întâmpină ea însăși, în persoană, asemeni unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși. Când pune la încercare viața unui muritor, nu îngăduie o lungă așteptare și nu lasă nici o urmă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ceva sau cu o iluzie. Însă nimicul ne poate vizita și în alt fel, de exemplu sub chipul vieții care trece ușor pe lângă noi. Sau asemeni acelor limite care, deși privesc nemijlocit modul omenesc de a fi, nu se lasă văzute ele însele. Însemnările târzii ale lui Wittgenstein insistă asupra faptului că unele nonsensuri, precum cele etice APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 105 96. 97. sau religioase, devin semnificative cu privire la modul nostru de existență. Într-o discuție cu Moritz Schlick din decembrie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că ea există“ (§ 6.44). Un asemenea „fapt“ nu se poate spune: nu se determină ca atare, nu se calculează și nu se descrie. Ci este recunoscut altfel, așa cum se întâmplă când mintea contemplă ceva sau se minunează în fața celor văzute. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei ca întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat este misticul“ (§ 6.45). Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine decât cea proprie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semeni (solicitudine, grijă pentru celălalt, Fürsorge). În sfera acestor raportări intenționale, sensul se anunță sau se retrage, se arată sau se ocultează. Lipsa de sens privește însă cu totul altceva, de exemplu o piatră oarecare, o furtună în munți, însă văzute pe cât posibil ca ființări nemijlocite, date ca atare. În cazul lor avem de a face cu ființări simpluprezente. Iar faptul de a fi simplu prezent, Vorhandensein, numește „un fel de a fi care îi este total străin ființării ce are
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
corespunde simplaprivire a ceea ce omul întâlnește. Este o privire ea însăși indiferentă, ce constată doar că ceva este de față, în simplitatea sa neutră, elementară. Nu cumva contează mai mult decât orice tocmai această indiferență a privirii și a celor văzute ca deja date? Nu tocmai de aici, din această indiferență, se naște lipsa lor de sens? Probabil că e riscantă această lectură, însă cred că ființarea simpluprezentă reține tocmai prin așa ceva. Nu e în joc o indiferență pură, căci ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
tatea ei de a fi la îndemână. „Pădurea este ocol silvic, muntele este carieră de piatră, râul este forță hidraulică, vântul este vânt «prins în pânze». Odată cu descoperirea «lumii ambiante» este întâlnită și natura astfel descoperită.“ Așadar, natura nu trebuie văzută doar în simpla ei prezență. Însă ea poate săți apară astfel, căci poți face abstracție de ceea ce se lasă văzut prin unele sau altele dintre preocupări. Vezi atunci de pildă doar florile pajiștii - nu și plantele botanistului, vezi doar „izvorul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Dar natura drept „ceea ce ne ia cu asalt“, cărei priviri ar corespunde ea? Corelând acest pasaj cu ceea ce spune Heidegger în § 32, ești nevoit să recunoști un alt gen de modulație în simplaprezență a naturii. Aceasta nu se mai lasă văzută doar ca viață elementară și peisaj captivant, ci drept ceea ce pune viața omenească la încercare. De această dată, diferența ei se naște din însăși acea indiferență ce poate să devină gravă, terifiantă. Este o indiferență care neliniștește, amenințătoare. În fața ei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
tradiționale (studiu publicat ca prim volum al lucrării Devenirea întru ființă), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 117 sqq.</ref> A fi rațional și a fi absurd apar acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine prilej de a trece dincolo de sine. Logic vorbind, clipa ca atare nu există. „Din punct de vedere socratic, ea nu poate fi nici văzută, nici deslușită, nu există, nu a fost și nu vine; din care cauză învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o glumă, la fel cum nici coperta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
povestirea este asemeni unei pilde vechi, precum cele orientale sau precum cele rămase de la părinții pustiei. 24. Un exemplu de absurditate minunată Reiau ceea ce am spus cu alt prilej, anume că lumea celor pe care le socotim absurde ar trebui văzută ca fiind la fel de eterogenă ca și geografia pe care o explorăm la nesfârșit. Sau 190 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE ca și lumea - inepuizabilă în ea însăși - a celor omenești. Dacă ar fi să ne gândim doar la acele idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de cele prezentate într-un documentar. Lăsând la o parte limitele ecranului, chiar și intervenția regizorului, reiese dependența unor imagini, a impresiilor pe care acestea le produc, de acțiunea urmărită sau întâmplările prezentate. Adică vederea, modalitatea în care integrez cele văzute, depinde de cele intenționate. De ce ar trebui să dăm ascultare bătrânilor înțelepți? În primul rând pentru că și-au demonstrat înțelepciunea ajungând la această vârstă. Apoi, deoarece ei ne pot oferi o perspectivă asupra vieții proprii asemănătoare cu cea pe care
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
întors, a coborât puțin perdeaua, s-a uitat la mine și i a răspuns femeii: -„Încă nu!” Stau și mă întreb de ce? Că n-am vrut niciodată să fac rău cuiva. Binecuvântez și acum pe toți cei buni și răi, văzuți și nevăzuți și le doresc conștientizare și Lumină și tot ce-și doresc, numai să nu mai aibă putere asupra mea și a casei mele și mulțumesc Maicii și Părintelui Ceresc și tuturor Înaltelor Spirite ce-mi stau mereu alături
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
picturalitate a ideii, în vastele sale poeme, între care Domnișoara Hus reprezintă tipul cel mai caracteristic. Pompilui CONSTANTINESCU Modul de existență pe care ni-l propune poezia ermetică a lui Ion Barbu este viața în spirit. Ce devine figura lumii văzute sau auzite pentru cine o privește din acest unghi? Există oare în poezia lui Barbu imagini care să poată fi realizate auditiv sau vizual? Desigur, pe ici și colo se lămurește câte o armonie a naturii auzită cu preciziune. Astfel
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și am început să aștept, știam că trebuie să aștept... 8. Firește, spun numai ce se cuvine, adică lucruri aparent mărunte, conștient că până și ele par uneori cam trase de păr, acesta fiind modul lor de a se lăsa văzute; e ca și cum, încercând să povestești un munte cu avalanșele lui cu tot, s-ar lăsa povestită numai o pietricică sau ceața de la gura prăpastiei; dar sunt convins că până și în tăcerea lor se poate desluși câteodată geamătul încleștării dintre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
are chef de melodramă și m-a găsit pe mine, mă gândeam, sau poate că e mort și numai umbra lui culcată în noroi și excremente vrea să-mi deschidă poarta promiscuității. Un mort afurisit, în orice caz, pentru că ceilalți, văzuți sau nevăzuți, când vor să-mi dea să înțeleg câte ceva din ce se spune numai la ureche, se mulțumesc să clatine din cap, senini, afectuoși... „Dacă ai chef să plângi pe umărul meu“, i-am spus, „vezi să nu-mi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
brutală și opacă, greu de exprimat. O uriașă renunțare, nu a mea, ci a Totalității. Ceva ca o memorie adânc îngropată în mine mai încerca zadarnic să-mi sugereze că poate n-o să dureze mult... Pe străzile târzii ale orașului văzuții și mai ales nevăzuții, cunoscuți sau necunoscuți, îmi dădeau târcoale, atrași de jalnica mea stare. și fiecare ținea să-mi trimită câte un semn, o vorbă sau măcar un nume. Mai întâi Agrippa, cu gluma lui echivocă. Semn al eșecului
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe gust, Să părăsim Necunoscutul Leviathan. * ESTETIC URBAN Orașul seara... Șantiere în repaos. Și firme scrise Din becuri înstelate. Orașul seara... Pe o piață Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a sunat. Foburgul Cu bachice dorinți, Și cugetări De opere văzute, Orașul seara... Din statica uitării, - Destul frumos, Destul departe. * MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... - Poema care s-a sfârșit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depărtările
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
agonisit și depozitează în ele miezul hărăzit fiecărei plăsmuiri: miez de humă sau de cremene, de metal sau de vânt, de lemn sau de foc, de os sau de apă. Miezul fiecărui lucru e sălășluit de spirit, ca de nimic văzut, dar simțit, spirit care nu se înmulțește și nici nu scade înlăuntrul său... Însă, vom ști că se află mai mult spirit într-o stâncă mare decât în pietricica umilă în talie. Se opri o secundă, pe urmă reluă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la comunism la așa-zisul democrat. Nu se schimbase nimic, miliția era poliția. Nu-și închipuiseră că vor avea nația asta de condamnați. Comisii peste comisii, se bătea fierul mult cu evenimentele din 15 iunie, veneau pentru ăia. Și eram văzuți și noi de drepturile omului. Nu aveam nimic în plus sau în minus, dar erau atenți să nu avem obiecte tăioase, hrana era aceeași, nici fripturi, nici arpacaș. Condamnații pe viață se loveau de mentalitatea cadrelor, înainte știai, făceai două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]