3,223 matches
-
familia. Având funcția de "lingua franca", "triestino" încorpora numeroase elemente din limbile minorităților: armeană, engleză, spaniolă, turcă, siciliană, germană, croată, slovenă, cehă și greacă. O asemenea eterogenitate l-a încurajat pe Joyce să supună engleza unui experiment similar în romanul "Veghea lui Finnegan", pe care John McCourt îl consideră o versiune îngroșată, exagerată până la refuz a dialectului vorbit în Triest. De exemplu, Joyce descrie violența vântului bora într-un mod inedit: unde casele, neputincioase în fața rafalelor apocaliptice, sunt înfățișate printr-un
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și să reinventeze în mod sistematic lexicul și sintaxa limbii engleze. Așa cum îi mărturisește lui Stefan Zweig: Această întreprindere curajoasă, de a construi o limbă universală, a fost inițiată de Joyce în "Ulise" și prelungită până la exagerare în romanul intraductibil "Veghea lui Finnegan". Nici opțiunea scriitorului pentru figura legendarului Ulise nu este întâmplătoare. Ca fiu al lui Laertes, tată al lui Telemah, soț al Penelopei și amant al nimfei Calypso, regele Itacăi întrupa, în viziunea lui Joyce, toate ipostazele umanității, fiind
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Minei Loy aici; desenul Djunei Barnes se află mai jos sau aici). Alte două schițe faimoase au fost realizate de Constantin Brâncuși în 1929, pentru cartea "Povești despre Shem și Shaun" ("Tales Told of Shem and Shaun", un fragment din "Veghea lui Finnegan"): prima schiță a fost respinsă de editori, fiind considerată banală, iar a doua, mult mai stilizată, reprezintă „simbolul lui Joyce”, o spirală și un grup de linii, expresia "sentimentului zvâncirii" ("sens du pousser") care i-ar fi fost
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
reduce durerea provocată de inflamațiile oculare, iar unele zvonuri ale vremii afirmă că el ar fi fost dependent de acest drog. Scriitorul petrece vara anului 1923 în Londra și în stațiunea maritimă Bognor, locul unde începe să lucreze serios la "Veghea lui Finnegan". În fapt, două pagini ale acestui roman, „primele scrise după " Da"-ul final din "Ulise"”, așa cum se lăuda Joyce, erau deja schițate încă din luna martie și îl înfățișau pe regele Roderick O'Connor. Lor li se adaugă
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
În 1924, Joyce promovează romanul vechiului său prieten, Italo Svevo, "Conștiința lui Zeno", reușind să stârnească interesul comunității literare pentru o capodoperă a modernismului ce părea să se stingă în anonimat. James Joyce se dedică cu pasiune următorului său roman, "Veghea lui Finnegan", la care lucrează asiduu, atât dimineața, de la 8 a.m. la 12:30 cât și după masă, între 2 și 8 p.m. Titlul a fost dezvăluit abia în 1939, anul publicării; până atunci, cartea era cunoscută, sub o denumire
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
2 și 8 p.m. Titlul a fost dezvăluit abia în 1939, anul publicării; până atunci, cartea era cunoscută, sub o denumire generică, ca "Operă în lucru" ("Work in Progress"). Dacă "Ulise" surprinde fluxul conștiinței umane de-a lungul unei zile, "Veghea lui Finnegan" este concepută ca o replică nocturnă, unde subconștientul și visele distorsionează convențiile narative. Harriet Weaver, cu care Joyce coresponda intens în acei ani, observă că noul roman nu are „un subiect în adevăratul sens al cuvântului”, ci este
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
încurajat pe Joyce, în condițiile în care reacția publicului era mai degrabă negativă și publicația americană "The Dial" îi refuzase deja textele, făcându-l pe scriitorul irlandez să se simtă ca o „tânără "débutante", la prima ei ieșire în societate”. "Veghea lui Finnegan" se conturează în jurul unei familii arhetipale: tatăl Humphrey Chimpden Earwicker (HCE), un barman, de origine scandinavică, la fel ca orașul Dublin (întemeiat de vikingi), pe care îl personifică; mama Anna Livia Plurabelle (ALP), o divinitate a apelor curgătoare
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
gramofon și niște înregistrări muzicale sau își roagă prietenii (Mary Colum, Sylvia Beach etc.) să îi citească. Învață flamanda și, prin înregistrări audio, spaniola. Neobosită, mintea lui execută în mod constant jocuri de cuvinte, calambururi și experimente lingvistice pentru romanul "Veghea lui Finnegan", o obsesie care, invadându-i viața de zi cu zi, l-a determinat pe un prieten al său, Frank O'Connor, să-l creadă suferind de o „manie a asocierii”. În noiembrie 1924 și august 1929, vocea lui
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
său, Frank O'Connor, să-l creadă suferind de o „manie a asocierii”. În noiembrie 1924 și august 1929, vocea lui Joyce este înregistrată în timp ce citește (sau poate recită din memorie) fragmente din capitolele "Eol" ("Ulise"), respectiv "Anna Livia Plurabelle" ("Veghea lui Finnegan"). Despre cea de-a doua înregistrare, efectuată în studioul lingvistului C. K. Ogden, Harold Nicolson va zice: „Trilul frumos al vocii lui curge încet ca apa Annei Livia Plurabelle. Are cea mai minunată voce pe care o știu
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Livia Plurabelle. Are cea mai minunată voce pe care o știu, lichidă și delicată, cu mlădieri subacvatice de șopot.”. Pe lângă deficiențele vizuale și atitudinea ostilă a publicului, o serie întreagă de evenimente neplăcute a distrus ritmul firesc în care romanul "Veghea lui Finnegan" se dezvolta la sfârșitul anilor 20. În revistele americane "Two Worlds" și "Two Worlds Monthly", editorul Samuel Roth distribuie, spre oroarea lui Joyce, ediții piratate ale lucrărilor sale ("Ulise" și fragmente din "Veghea lui Finnegan"), fără a onora
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
ritmul firesc în care romanul "Veghea lui Finnegan" se dezvolta la sfârșitul anilor 20. În revistele americane "Two Worlds" și "Two Worlds Monthly", editorul Samuel Roth distribuie, spre oroarea lui Joyce, ediții piratate ale lucrărilor sale ("Ulise" și fragmente din "Veghea lui Finnegan"), fără a onora în vreun fel drepturile de autor. Un apel internațional lansat de scriitor pentru a stopa nedreptatea adună 167 de semnături de la personalități importante ca Albert Einstein, Benedetto Croce, Giovanni Gentile, Hugo von Hofmannsthal, Luigi Pirandello
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
talentului Luciei, considerând-o un adevărat copil al modernismului, un fel de Icar ce s-a apropiat prea mult de soare, un artist „dionisiac” și în niciun caz schizofrenic. Conform ei, Lucia Joyce și-ar fi ajutat tatăl să scrie "Veghea lui Finnegan": o rudă apropiată, Bozena Schaurek, ar fi văzut-o cum dansa în tăcere, în aceeași cameră în care Joyce își redacta manuscrisele. Între cele două acte artistice, aparent paralele, dansul și scrisul, s-ar fi stabilit un dialog
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
cameră în care Joyce își redacta manuscrisele. Între cele două acte artistice, aparent paralele, dansul și scrisul, s-ar fi stabilit un dialog profund, din care Joyce a extras inspirația pentru ultimul său roman. Caracterul abstract și încifrat al cărții "Veghea lui Finnegan" este așadar, în opinia lui Carol Loeb Shloss, o transpunere în cuvinte a unui „alfabet al inexprimabilului”, specific dansului. Chiar și la ospiciu, când își vopsea fața cu negru sau trimite telegrame morților, Lucia se străduia să găsească
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Allen Lane. Joyce lucrează din nou cu stăruință la cartea sa, "Operă în lucru", care devenise încă din 1922, după cum el însuși afirma, „mai reală [pentru el] decât realitatea însăși”. Prin efortul susținut al lui Joyce și al asistenților săi, "Veghea lui Finnegan" apare astfel la 4 mai 1939 la Faber and Faber. După cum intuia Paul Léon, în contextul iminentului război, cartea părea irelevantă și de neînțeles cititorului de rând, însă: Reacțiile stârnite în 1939 de "Veghea lui Finnegan" oscilau între
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și al asistenților săi, "Veghea lui Finnegan" apare astfel la 4 mai 1939 la Faber and Faber. După cum intuia Paul Léon, în contextul iminentului război, cartea părea irelevantă și de neînțeles cititorului de rând, însă: Reacțiile stârnite în 1939 de "Veghea lui Finnegan" oscilau între perplexitatea neputincioasă și disprețul virulent. "Sunday Times" considera cartea „irelevantă literar”, iar prietenul de odinioară Oliver Gogarty o numea „cea mai colosală luare peste picior din literatură de la "Ossian" de Macpherson încoace”. În ciuda vânzării, până la sfârșitul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
răspuns „Nu aș putea să-i fac așa ceva”. Mai târziu, ea ar fi vrut să transfere mormântul lui Joyce în Irlanda, dar s-a confruntat cu ostilitatea clerului catolic. Ca o răzbunare, a convenit cu Harriet Weaver ca manuscrisele cărții "Veghea lui Finnegan" să fie cedate nu Bibliotecii Naționale din Dublin, ci Bibliotecii Britanice. Nora Barnacle a murit zece ani mai târziu, la 10 aprilie 1951, fiind înmormântată în același cimitir. În 1966, cei doi au fost reînhumați împreună într-un
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
capitolele "Proteu" și "Scila și Caribda" din "Ulise". Opiniile exprimate în "Portret", ancorate puternic în doctrina tomistă și aristotelică despre ordine și "cosmos", par a fi contrazise de evoluțiile ulterioare ale prozei joyciene, care migrează spre dezordine și "haos". În "Veghea lui Finnegan", Joyce concatenează cei doi termeni, formând "chaosmos" ("haos"-"cosmos"), o uniune a contrariilor care îi caracterizează cu acuratețe opera. Umberto Eco susține că „"Portret" nu pretinde a fi un manifest estetic al lui Joyce, ci un portret al
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
relațiile sociale ale orașului. "Portret al artistului în tinerețe" se concentrează pe conflictul dintre Stephen, fiul rebel, și părinții săi, o mamă a cărei religiozitate îi repugnă și un tată, pe care îl disprețuiește pentru viața plină de insuccese. În "Veghea lui Finnegan", familia pare mai degrabă un grup organic, în care individualitatea membrilor este mai puțin importantă, personajele devenind arhetipuri într-un proces continuu al dezvoltării umane. Familia nu mai este definită ca o structură a societății, ci are o
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
puțin importantă, personajele devenind arhetipuri într-un proces continuu al dezvoltării umane. Familia nu mai este definită ca o structură a societății, ci are o existență de sine stătătoare, funcționând ca un principiu regenerator al istoriei. Cixous observă că, până la "Veghea lui Finnegan", nu exista o unitate familială în universul lui Joyce, ci doar un „aranjament haotic centrat în jurul tatălui, un aranjament amenințat în mod permanent cu posibilitatea destrămării”. Figura paternă din "Portret", "Ulise" sau "Oameni din Dublin" este adesea decredibilizată
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
corespunzând în mare parte modernismului ("Ulise" este considerat o capodoperă a acestui curent), dar și unor mișcări ca realismul și naturalismul (în special prin povestirile din "Oameni din Dublin"). Cristopher Buttler crede că lucrările lui Joyce, de la "Stephen erou" până la "Veghea lui Finnegan" marchează niște pași esențiali ai evoluției literare de la epoca simbolistă la postmodernism. Harry Levin afirmă că "Portret al artistului în tinerețe" aparține naturalismului, iar "Veghea lui Finnegan" experimentului simbolist. Stuart Gilbert compară sincretismul stilistic al lui Joyce cu
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
din Dublin"). Cristopher Buttler crede că lucrările lui Joyce, de la "Stephen erou" până la "Veghea lui Finnegan" marchează niște pași esențiali ai evoluției literare de la epoca simbolistă la postmodernism. Harry Levin afirmă că "Portret al artistului în tinerețe" aparține naturalismului, iar "Veghea lui Finnegan" experimentului simbolist. Stuart Gilbert compară sincretismul stilistic al lui Joyce cu maniera poantilistă a unor artiști plastici ca Seurat: „combinația aceea de naturalism, simbolism și precizie tectonică pe care o vedem, de exemplu, în arta lui Seurat, își
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
al lui Joyce cu maniera poantilistă a unor artiști plastici ca Seurat: „combinația aceea de naturalism, simbolism și precizie tectonică pe care o vedem, de exemplu, în arta lui Seurat, își are omologul literar în "Ulise" și, mai ales, în "Veghea lui Finnegan"; într-adevăr, urzeala acestei din urmă lucrări (precum și metoda compoziției) este complet poantilistă.” Realismul lui Joyce are, înainte de toate, o sorginte ibseniană, prezentând distrugerea iluziilor și idealurilor umane în fața realității implacabile: Această nevoie de a prezenta nemijlocit realitatea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
cuvintele i se par imprecise și reducționiste, iar „pumnalele definițiilor” mutilează sensul. Poate în acest autoportret al lui Joyce, Stephen Dedalus, trebuie căutată motivația scriitorului de a căuta o nouă limbă și un nou limbaj și de a crea în "Veghea lui Finnegan" ceea ce Robert McAlmon a numit „un esperanto al subconștientului”. John P. Anderson spunea despre "Veghea lui Finnegan": „Este ca Turnul Babel. Mai mult, dacă într-un vis cineva îți vorbește norvegiana, nu ești surprins că o poți înțelege
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
lui Joyce, Stephen Dedalus, trebuie căutată motivația scriitorului de a căuta o nouă limbă și un nou limbaj și de a crea în "Veghea lui Finnegan" ceea ce Robert McAlmon a numit „un esperanto al subconștientului”. John P. Anderson spunea despre "Veghea lui Finnegan": „Este ca Turnul Babel. Mai mult, dacă într-un vis cineva îți vorbește norvegiana, nu ești surprins că o poți înțelege.” Într-un mod similar celui din "Portret", limbajul se pliază perfect peste situațiile descrise în fiecare din
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
de "Scila și Caribda", se poate crea între Rudy și fiul lui Shakespeare, Hamnet: în timp ce primul a murit la 11 zile și ar fi avut 11 ani în 1904, cel de-al doilea a murit când avea 11 ani. În "Veghea lui Finnegan", Joyce pornește de la o baladă irlandeză despre Tim Finnegan, un meșter cărămidar care cade într-o zi de pe scară și moare. La priveghi, prietenii lui devin gălăgioși din cauza alcoolului și varsă din greșeală whiskey peste corpul neînsuflețit al
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]