5,010 matches
-
apă, iar râul îi primi în îmbrățișarea sa înghețată, biciuitoare. Izbitura îl făcu aproape să-și piardă cunoștința; se scufundă până atinse fundul mâlos, dar apoi, chiar apa îl readuse la suprafață, într-un vârtej de bule de aer. Ieși, zbătându-se, și imediat se scufundă iarăși, și din nou ieși; începu să înoate fără pricepere, cum învățase în copilărie, când mergea să facă baie cu prietenii săi în torentele înspumate ce străbăteau Selva Nera. Rhonul însă era altfel. Pricepu repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca și cum ar fi vrut să o apuce pe fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând sub el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
celor spuse. Acum rămâne să hotărăști tu, dar nu am de gând să mă las insultat de acest ucigaș. Dezamăgit, îl văzu pe Gundovek șovăind iarăși; era încruntat și părea foarte concentrat pe un gând. Gualfard, spumegând de furie, se zbătea între gărzile lui Chilperic și continua să strige ocări către el. — Ordalia! strigă deodată. Cer ordalia! Proba armelor o să arate că acuzațiile romanului ăstuia sunt numai minciuni! La acele cuvinte, un singur strigăt izbucni, răspândindu-se cu repeziciune prin mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dea de bună voie. O să strângă tot ce au și o să le aducă aici. — A, da? Mă iei de prost? Cu siguranță, o să ascundă cea mai mare parte, dacă nu au și făcut-o deja. — Sigur! Așa e! izbucni Inisius, zbătându-se în strânsoarea lui Khaba. Vrea să te ducă de nas, nu vezi? Caută numai să se salveze pe el. Canzianus replică prompt: Nu! Dacă vrei un ostatic, ia-mă pe mine și pe urmă trimiteți câțiva războinici înăuntru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e drept, nu e drept, eu... eu... Se întâmplă ceva ciudat: călugărul își duse, deodată, mâinile la ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi și la fel făcu și Balamber. Acesta îl fixa stăruitor pe Inisius, care, cu toate încercările - inutile, de altfel - ale lui Gomerius de a-l ajuta, se zbătea pradă crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi fu de ajuns o clipă ca să ia hotărârea. îi dădu apoi sulița lui Maliban și se întoarse spre Lidania: Vino cu mine! îi porunci, în vreme ce, cu un gest rapid, o ridică pe fată cu forța; fata continua să se zbată și să geamă chemându-și mama, în timp ce el porni să-și facă loc printre cei care îl înconjurau, fără să-l piardă din vedere pe alan, care îi deschidea drumul către cai. — Știi să mergi pe cal? o întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
seama deja, aici nimeni nu trăiește în puf. Eliberată de armură, îi apărea acum, în ciuda tăieturii scurte a părului și a hainelor bărbătești, mai aproape de imaginea pe care o păstrase despre ea. Sânii ascuțiți împungeau pieptarul de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină pe chipul său hotărât. însă energia și agilitatea pe care o arătau fiecare mișcare, semn clar al exercițiului fizic susținut, erau totuși acelea ale unui războinic. Așezându-se pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui, asigurându-i susținerea armatelor și ajutându-l puternic la cucerirea cetăților. Sebastianus se mulțumi să constate cu amărăciune că faptul că trebuia să se facă apel la asemenea aliați era dovada cea mai bună a decăderii în care se zbătea un imperiu odată glorios. Descoperiră că fiecare dintre ei provedea dintr-o familie caracterizată printr-o tradiție militară bine înrădăcinată: un unchi al lui Metronius fusese chiar Legat imperial la Magonza pe vremea primelor invazii barbare, în timpul principatului lui Aurelius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care îl surprinse și pe Sebastianus. Fă bine și răspunde, și încă repede, dacă nu vrei să-ți ard fața asta de mortăciune ce ești, ai înțeles? întorcând capul ca să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ea însăși să stingă incendiul, însă Clemantius o apucă energic de un braț și o trase înapoi. — Trebuie să intri, domina! Alături de el reapăruse Cilonus. — Ce faci, Hippolita? Vino înăuntru, repede! îi strigă, apucând-o, la rândul său. Hippolita se zbătea să scape din strânsoarea celor doi bărbați, lupta și răcnea ca un tigru. — Nuuuuu! Nu pot să facă asta. Blestemații! Lăsați-mă să mă duc, vă zic! Fără să asculte de ea, o târâră până la redută, în pragul căreia apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
uzate, încât servanții trebuie să le repare mereu, așa cum pot, cu mijloace improvizate. Mijloacele noastre de apărare au suferit daune foarte grave, iar apărătorii sunt extenuați, cu atât mai mult cu cât rezervele grâu sunt pe sfârșite, deși m-am zbătut cum am putut și din timp să facem provizii tocmai cu gândul la acest asediu, pe care îl consideram inevitabil. Fapt e că, până acum o lună, administrația militară și colegiul decemvirilor nu pregătiseră nimic, iar armata lui Etius, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Sebastianus în Aureliana, vremea se schimbă: după o dimineață caldă și însorită, în orele târzii ale după-amiezii cerul se acoperi în scurt timp cu nori grei, ca de cerneală, aduși de un vânt umed; obloanele caselor începură să se zbată, iar rufele întinse prin ulițe porniră să fluture ca niște stindarde, în vreme ce nori de praf se ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu tot ce puteau să ia cu ei dintre bunurile lor și se uneau cu acel fluviu uman, în mijlocul căruia, într-un haos de strigăte de spaimă, chemări, cereri de ajutor, bărbați, femei și copii se împingeau cu coatele, se zbăteau ca niște valuri uriașe, cuprinși de panică, doborând orice obstacol, spulberând pe oricine s-ar fi oprit, călcându-i, fără să-i privească măcar, pe cei care cădeau. în mulțimea aceea, Sebastianus zări nu puțini milițieni care fugeau și strigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
brută ce ești! striga în galo-romană, dând zadarnic din mâini și din picioare, dar atentă să țină bine de coasta de miel câștigat cu atâta greutate. Când Odolgan o puse jos înaintea lui Balamber, care o observa amuzat, se eliberă, zbătându-se, și îi aruncă o privire furioasă, în timp ce, la spate, mâna ei strângea bucata de carne. Cu un aer feroce, Balamber se făcu că vrea să vadă de sus ce căuta ea să ascundă. — Ai furat din carnea războinicilor mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mea va fi să stau și să privesc. Nu e chiar ce așteptam de la campania asta. Sebastianus, care, atunci când, la Arelate, primise misiunea să meargă la bagauzi, se temuse că se va găsi mai târziu în situația în care se zbătea acum prietenul său, putea să înțeleagă mai bine decât oricine descurajarea lui. încercă să-l îmbărbăteze: — Ești galo-roman, nu? în fond, ei sunt din poporul tău, iar dacă e cineva care să-i poată înțelege și conduce în luptă, acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care nu o mai simțise niciodată; imediat dădu pinteni calului, în mijlocul vălmășagului de oameni, nemaivăzând altceva decât mâna ei ce ieșea din apă căutând ajutor. Ajuns la mal, galopă o bucată pe lângă râu, urmărind-o pe Go-Bindan, care se zbătea, căutând ceva de care să se agațe. După ce trecuse de ea, își împinse animalul în curentul apei și reuși să o apuce și să o tragă la mal în siguranță, însă deja pe jumătate înecată. O întinse în iarbă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mal în siguranță, însă deja pe jumătate înecată. O întinse în iarbă, iar războinicii hiung-nu o înconjurară. Când, după o vreme, reuși să dea afară apa, Go-Bindan tuși și deschise din nou ochii; îl fixă îndelung, iar pleoapele i se zbătură. Apoi, cu toată seriozitatea, îi spuse doar atât: — Trebuie să-l omori pe catârul acela, Shudian-gun! Un cor de râsete încheie episodul, dar Balamber rămase adânc impresionat. Imediat ce se reluă marșul, se închise în sine și începu din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pânză de cort murdară, peticită și subțiată de vreme. Copii chilugi, veniți în zori, îi ridicau cu teamă poalele pentru a surprinde vrăjiți, cu o clipă mai devreme, spațiul acela tainic cu lumină puțină și aer rarefiat. Vântul umfla și zbătea pânza cortului, ca și cum uriașa pajură ar fi încercat în van să-și ia zborul. În fața cortului se improvizase un pod de scânduri, pe care ambulanții dezvăluiau o parte din ce știau pentru a ademeni mulțimea. Gogeamite pehlivanul cu înfățișare de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul era în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani. În Încăpere se răspândi un miros de putreziciune, iar pe acoperiș hornul se Înclină spre miazăzi. Găleata, când se scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În sfeșnic și aerul se umplea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fiară pe fruntea fiecărui om. „Dar poate că și noi, cei Încă vii, suntem Închiși Într-o ladă asemănătoare și ne scălămbăim Înăuntrul ei, distrându-i pe cei morți...“, Își spuse ea. „ Vrem să avem și una, și alta, ne zbatem, ne chinuim, și la sfârșit plecăm la fel de goi cum am venit... La ce bun toate astea? Nu cumva, cineva râde de noi și ne trimite când Într-o lume, când În alta, ca să ne jucăm de-a șoarecele și pisica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fost supus la omor lângă ea. Când În el și În alți șaizeci sau șaptezeci, despuiați și după ce-și săpaseră singuri groapa, se trăsese și căzuseră Înăuntru. Trupuri peste propriul trup. Strivind. Soția lui moartă pe undeva prin apropiere. Zbătându-se afară mult mai târziu de sub greutatea stârvurilor, târându-se afară din pământul afânat. Scurmând pe burtă. Ascuzându-se Într-o baracă. Găsind o zdreanță de purtat. Zăcând În pădure zile multe. Iar acum, aproape treizeci de ani mai târziu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
uita zâmbind la țâțele ei. Nu era conștient de asta. Mama și cu mine vedeam. — Ce crezi că o să se Întâmple, Wallace? — Cu tata? N-o să-și revină. Are cam doi la sută șanse. Ce-o să facă șurubul ăla? — Se zbate. — Orice pește luptă. Un cârlig În ureche. E tras În partea greșită a universului. Trebuie să fie ca și cum te-ai Îneca În aer. — A, asta e Înspăimântător, spuse Sammler. — Și totuși, pentru unii moartea e foarte bine-venită. Dacă și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
că erau posibile condiții ordonate pentru acest transfer. Condiții decente, În stil britanic, victorian-eduardian, neproscrise, nelunatice, condiții agreabile. Dar În timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-a copleșit deznădejdea. A comparat rasa umană cu niște șobolani Într-un sac, zbătându-se și mușcând cu disperare. Chiar a adus a șobolani Într-un sac. Într-adevăr. Dar acum mi-am epuizat interesul pentru Wells. Și sper că și pe al dumneavoastră, doctore Lal. — A, chiar l-ați cunoscut bine, spuse Lal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]