3,317 matches
-
apel către cetățenii Capitalei“: „Dezordinile regretabile ivite ieri în jurul ospelului comunal 38, cu ocaziunea alegerii deputatului Colegiului II, ne impun datoria de a face apel la bunul simț și patriotismul cetățenilor și a-i consilia să se abție de la manifestațiuni zgomotoase și violente cari, dacă s-ar repeți și la viitoarele colegiuri, ar compromite liniștea publică. Lăsați pe alegători a merge la vot și a-și exercita în pace drepturile politice. Primar, G. Manu“39 258 bucureștii de altădată 37. Datele
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Camerei, Senatului și Sinodului bisericesc, ședință care a avut loc la 31 mai/12 iunie 1875. 65. Era încă o victorie a liberalilor, care și au impus și aici reprezentanți, mai ales din rândurile tinerilor care începeau să se afirme zgomotos (N. Fleva, Eugeniu Stătescu). 66. „Giacinta Pezzana Gualtieri“, ROM., an. XIX, 2, 3 și 4 iunie 1875, p. 485. („Publicul Capitalei va avea zilele acestea noul avantaj, am putea zice fericirea d-a cunoaște pe una din cele mai mari
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
la un prânz. La această masă erau invitați, pe lângă un număr de generali și alți funcționari ruși, și câțiva români; printre aceștia Mihail Kogălniceanu, ministrul nostru de Externe și Dimitrie Sturdza, ministru de Finanțe.137 La șampanie, ușile se deschid zgomotos și un număr de femei de cafeu-concert intră sărind și cântând. Și una din ele sare pe genunchii lui Dimitrie Sturdza, pe care îl prinde de gât și-l sărută. Sturdza, care era pudicitatea pe picioare, s-a roșit, s-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în „climate” nesigure, printre „solomonari” imprevizibili, atenția mea s-a concentrat pe depistarea amenințărilor, insinuărilor răuvoitoare, criticilor nedrepte, precum și a limbajului dublu, greșelilor de limbă, alunecărilor în grotesc. Organic, n-am suferit și nu sufăr limbuția, trăncăneala, retorica oficială, recitările zgomotoase, relatările afectate, chichi-urile, exprimările simandicoase, schimonoselile didactice, certurile furibunde, confesiunile de bețivi, povestirile scabroase, abordările familiare, mojiciile, înjurăturile etc. Ori de cîte ori am fost nevoit să ascult așa ceva, am fost torturat interior. M-am „răzbunat” notîndu le, să știu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
duce de York și contele Warwick, tînărul crescut în „umbra Turnului”, încrezător în rațiune, căruia spaima morții îi provoacă o irepresibilă greață (fiziologică). La fel ca Warbeck, el e victima unei înscenări perfect organizate. *Masiv, înfofolit, cu ochelarii aburiți, salutînd zgomotos, a intrat în camera mea de redacție Dan Zamfirescu, pe care îl cunosc din perioada cînd eram „vechist”. Prezența sa i-a atras imediat pe colegii din celelalte birouri. E venit în Bacău ca „suporter” al pianistei Y.D., la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
doar cine a trăit într-un tîrg cu mulți evrei. Mai rău: era ca „o mîță puchinoasă”. Abia ridicată din așternut, „fleșcăită de somn”, l-a cuprins de gît pe Virgil, pe la spate, și (scenă demonstrativă) după ce l-a pupat zgomotos sub ureche, a declarat că el e „bărbatul dorit dintotdeauna”. Intenționează chiar, pentru a se răzbuna, să i-l prezinte, ca pe un „trofeu”, unuia dintre mai vechii ei „cavaleri servanți”, pe care l-a așteptat cîțiva ani ca să se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nașul său literar. Teodor Mazilu, Marin Sorescu, Angela Marinescu, șt. Bănulescu și alții, în genere scriitori de succes, au fost minimalizați de Profesor cam în același fel. Verva sa comică amuza, delecta, contraria, nedumerea. S-a rîs în hohote prelungite, zgomotos. Uneori însă (ca în cazul observațiilor de natură filologică), din pură inerție. În ceea ce mă privește, m am simțit ca într-o expoziție de caricaturi reușite, fără a mă lăsa cuprins total de veselie sau fără a pune semnul egalității
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ai face ordine în lume”. Deși n-am dreptul să-l suspectez, mă întreb: lehamitea sa e autentică? și: ce eveniment, oare, l-o fi convins că „bîlbîielile noastre literare nu interesează Absolutul”? În această vreme de activism agresiv și zgomotos, mă îndoiesc că „factorii de decizie” ar putea fi sensibili la un avertisment de felul celui dat cîndva de Edmond Jaloux, membru al Academiei Franceze. Acesta spunea: „Popoarele nu vor avea viață decît în măsura în care anumiți oameni vor poseda virtutea să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a declarat el cu o săptămînă înainte de fuziunea din 1948. Sîntem un partid puternic. Mă voi opune unirii cu P.C.R.” După șapte zile a schimbat discursul, cerîndu-le membrilor partidului să-l urmeze pe calea integrării cu comuniștii. A fost întrerupt zgomotos și huiduit. Unii - profesori cu reputație în localitate - au părăsit în mod ostentativ sala. Ulterior au fost scoși din învățămînt. Profesorul I.D.L. e fiul unei familii cu nouă copii. Maică-sa - pe care o venerează - s-a măritat la 15
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Molfăie și nu-i pasă de nimeni. *Arendășia ca fenomen istoric a dispărut; au rămas însă mentalitatea și unele procedee arendășești, pe care - lucru de-a dreptul dezagreabil - le întîlnești și în critică. Arendașul cronicar sau recenzent își începe articolele zgomotos, încruntat, încercînd să intimideze. „înjură” pe mulți, în bloc, stereotip, jignește, minimalizează, pentru a-l putea lăuda apoi pe cel de care e interesat. Pune atîta ostentație în gestul său, încît beneficiarul, dacă e om subțire, trebuie să se simtă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aceștia din urmă încercînd și eșuînd. Pur și simplu, nu le iese. Puși alături de cei pentru care poezia ocazională, „patriotică”, constituie o rutină, par fără vînă, caligrafici. Mecanismele lor interioare sînt astfel calibrate, încît li-i imposibil să folosească retorica zgomotoasă, cu banalități și gesticulație agitatorică. Scriu și ei uneori pe teme date, dar în regim metaforic, cu un plus de abilitate „tehnică”. Gradul de „expunere” e minim în raport cu ceilalți, deoarece poemul comandat e, de obicei, inclus într-un grupaj, camuflat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
carne. Ca să nu ne certăm, maistrul a hotărît să tragem la sorți. Pînă acum au luat 4, am mai rămas 26. Poate de data asta nimeresc eu biletul cîștigător: să am ce mînca de 1 Mai»”... V. tace, își suge zgomotos saliva, întinde gîtul în stînga și în dreapta, așteptînd să vadă cum reacționez. „Nea Jenică - îl asigur -, la ceea ce mi-ai povestit nu trebuie nici un sos literar, ci doar de precizat că e vorba de 1 Mai 1988, sărbătoarea oamenilor muncii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-l văd decât În sicriu, la Văleni, la Înmormântarea care adunase, din nou, o pestriță adunare de doliu. Priveam În jur, nu prea vedeam prieteni, MRP ne solidarizase, deși nu eram deloc asemeni: oficiali de partid, scriitori din toate generațiile, zgomotosul grup al „oniricilor”, amante, săteni din vecinătate. Mă simțeam Împovărat, Însingurat, Îmi reproșam că nu ținusem o mai strânsă legătură... niciodată nu știm când timpul nu mai are răbdare și fulgeră, brusc, separarea. * Timpul are grijă de urmările nebănuite ale
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Martiriu? Mutualitate? Miraj? Măreție?), nu doar „despre prietenii dispăruți sau pierduți”, ci și „poeme despre acizii sulfurici din minte”. Din Minte, de asemenea, bineînțeles. Mintea Menestrelului tragic, a cărui invocare o percepem de oricât de departe, În vremuri oricât de zgomotoase. Citatele nu sunt doar forme ale admirației, ci și ale lacunei. New York, decembrie 1999 (Familia, nr. 1/2000) Post-scriptum tc "Post‑scriptum " În primăvara 2003, În biroul lui Ernest Wichner de la Literatur Haus din Berlin, am primit știrea năprasnică a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și enigma amforei pătimașe, și plictisul surdomut al sclaviei gregare. Nu „mitul” pios, nici mitologizarea facilă, În vaste panorame de o stupefiantă seducție puerilă, În descendența prolifică a basmelor și superproducțiilor de grandoare exotică, la care s-au angajat atâtea zgomotoase talente vedete ale succesului, ci rațiunea, sufletul și himera omului propun adevăratul mister, răsucind incandescențele cotidiene ale spiritului agresat, vulnerat, mereu neliniștit În trudnica Înfăptuire de sine. Un pas oarecare, „Întâmplător”... al doilea ar putea fi aidoma, succesiune mecanică a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fi greu de uitat. Surpriza, entuziasmul, emoția au fost repede deviate Într-o stânjenire maladivă. Stăteam sub un șoc absurd care contrazicea cordialitatea și euforia generală. Tulburarea, panica inexplicabilă, timorarea, transpirația rece și migrena m-au azvârlit afară din pavilionul zgomotos și festiv. Părăsisem, după doar vreo zece minute, evenimentul. Traumă apăsătoare, mă consideram singurul vinovat pentru dezastrul acelei seri atât de reale și ireale totodată. Un fel de irațională premoniție a ceva Încă obscur, care aparținea doar viitorului? Sau aparținea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
să-i găsească soluția de evadare. Acesta aștepta, crispat, În colțul de stradă convenit, când a văzut, Îngrozit, apropiindu-se o figură ieșită din caricaturile antisemite ale vremii. Arătarea, Înfășurată Într-o imensă blană groasă, l-a salutat, de departe, zgomotos și vesel: «Slavă Domnului, frigul s-a mai muiat!». Nu de nemții din jur Îi era frică. Întregul Reich nazist n-ar fi izbutit să-i schimbe cu o iotă comportarea. Era gata, oricând, să-și riște viața În Înfruntarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
dar trage cu ochiul, dacă ai timp. Bon Voyage. Cu drag, Saul”. De la Milano, Saul nu s-a Întors Într-o stare mai fericită decât am venit eu din București. Nu, nu regăsise orașul tinereții, ci o aglomerație urbană vulgară, zgomotoasă, pe care nici hotelul mic, scump și avantajos situat nu o atenuase. Copleșit de dificultățile cărții cu care mă luptam În primăvara ’99, mi se părea că evocările sale, inimitabilul său amestec de sarcasm și emoție m-ar putea ajuta
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
jos. Mi-am pus lanterna pe piept, fixând cureaua în diagonală. Am început să cobor câte-un pas, câte-un pas, pe scara cea alunecoasă. Cu cât coboram mai mult, cu atât se auzea mai tare susurul apei. Era chiar zgomotos. Nu mai auzisem în viața mea de o instituție care să aibă o încăpere cu un dulap în perete, din care să se ajungă la o prăpastie în care să curgă un râu. Și încă în plin Tokyo! Cu cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spre picioare și am urmat lespedea de piatră în amonte. Puteam să jur că se mișca ceva în jurul meu din când în când, dar n-am văzut nimic cu ochii mei în afară de pereții verticali ai prăpastiei și râul care curgea zgomotos. Poate aveam nervii prea încordați din pricina întunericului. După cinci-șase minute de mers, bolta mi s-a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mea, la o distanță de vreo șapte-opt metri. Am stins lanterna din reflex și am băgat mâna prin fenta pelerinei de ploaie ca să ajung la briceagul din buzunarul de la spate al pantalonilor. L-am desfăcut pe pipăite. Întunericul și susurul zgomotos al apei mi-au acoperit mișcările. În clipa în care am stins lanterna, luminița cea gălbuie s-a oprit. Apoi a înscris două cercuri mari în aer. Poate era un semnal care îmi spunea: „E totul în ordine. Nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vecie. M-am întins și-am privit cerul. Mereu înnorat și apăsător. Singurul cer pe care mi-e permis să-l văd. Pământul de sub mine e rece și umed de la ploaie, dar miroase a proaspăt. Câteva păsărele și-au luat, zgomotos, zborul din tufișuri, au trecut Zidul și au dispărut spre sud. Doar păsările pot trece zidul. Norii pluteau jos, amenințător. Iarna bătea la ușă. 13 În țara aspră a minunilor Frankfurt, ușă, sistem independent Ca de obicei, am revenit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ștefan a Petrei. De faptele și de atitudinea acestuia. Preacunoscuta glumă cu poștele, al cărei coautor este, apare nu numai vulgară (G. Călinescu), ci și crudă. De cruzime se leagă motivul distrugerii, în chip vădit și, s-ar putea adăuga, zgomotos prezent în Amintiri... . Nic’a lui Ștefan a Petrei produce „stricăciuni”, declanșează (singur sau în colaborare cu alții) o serie de catastrofe, manifestă un atavism vandalic: se cunoaște pe unde trece. Cel mai cunoscut episod din această serie, acela ce
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
nu impietează cu nimic asupra voințe de angajament a acestor autori. Unii dintre ei scriu doar pentru a-și etala imaginea publică, alții vor să se etaleze tocmi pentru ca mesajul lor să difuzeze cît mai mult și mai rapid. Foarte zgomotoasă, literatura angajată de astăzi este foarte citită, dar mai puțin apreciată de specialiști, tocmai pentru că cedează foarte ușor tentațiilor mondene. Diferența dintre ceea ce se citește și ceea ce se studiază este, desigur, subiectul unei alte discuții. Universitatea franceză, conservatoare ca Întotdeauna
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
are, obligatoriu, poveste; ea spune povestea celui care vorbește/scrie atîta vreme cît acesta - eul - este subiect al vorbirii/scrierii. Astfel i se atrage cititorului atenția asupra mizei priordiale a autoficțiunii: cea identitară. De ce era nevoie de o nouă literatură, zgomotoasă, țipătoare, cînd aveam o mulțime de forme de literatură personală, de la confesiune, trecînd prin eseu, la roman? Tocmai pentru a deveni "audibil măcar pentru sine", Într-o mulțime proliferantă de voci, la ora la care, vorba lui Sloterdijk, “individul este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]