31,572 matches
-
suprafață de 0,1807 km și avea la 16 februarie 2008 o populație de 1.530 de locuitori. Ea este mărginita la nord de Canalul Giudecca, la est de Canale dei Lavraneri, la sud de Canale Sân Biagio și la vest de Sacca Sân Biagio. Aici se află o piscină publică. În fiecare joi pe insula este zi de piață. Insula este cunoscută pentru inclinațiile comuniste ale electoratului sau.
Sacca Fisola () [Corola-website/Science/333217_a_334546]
-
comandă, a respins o flotă spaniolă în Bătălia de la Capul St. Vincent din 4 noiembrie 1641. La întoarcere și-a cumpărat propria navă, "Salamander", iar între 1642 și 1652 a făcut comerț și a călătorit în Maroc și Indiile de Vest pentru a face avere ca negustor. În această perioadă i-a crescut stima printre alți căpitani olandezi deoarece elibera cu regularitate sclavii creștini pe cheltuiala proprie. În 1650 soția lui De Ruyter, care în 1649 dăduse naștere celui de-al
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
geomorfologia climatică și, în special, de geografia urbană morfogenetică . Wilhelmy a studiat geografia, geologia și etnologia la universitățile din Gießen, Bonn, Viena (1930) și Leipzig. În 1932 și-a terminat studiile de doctorat, sub supravegherea lui Heinrich Schmitthenner, analizând geomorfologia vestului Bulgariei și elaborând teza "Die Oberflächenformen des Iskergebietes: Eine Morphogenese Westbulgariens". A urmat de asemenea studii de doctor habilitat la Kiel, ca asistent al lui Oskar Schmieder (din 1932), specializându-se pe economia și geografia umană a localităților bulgărești din
Herbert Wilhelmy () [Corola-website/Science/333232_a_334561]
-
dragoste. Dornic să fie liber, Andrei părăsește orașul Bischoffsberg cu scopul de a ajunge în Rusia, dar este prins întâmplător de markgraful von Schönau, ofițer în Armata Germană ce revenise la castelul familiei după ce fusese grav rănit pe Frontul de Vest. Nobilul îi cruță viața mai mult dintr-un amuzament sadic, niciunul dintre ei neștiind că sunt rivali în dragoste. Andrei ajunge în cele din urmă în Rusia, unde îl reîntâlnește la Moscova în 1918 pe Kurt. Pictorul german căzuse anterior
Orașe și ani (roman) () [Corola-website/Science/333192_a_334521]
-
a ieșit victorioasă. La izbucnirea războiului, ordinele lui erau foarte stricte și clare: pe care o comanda trebuia să rămână pe poziție în Prusia Orientală, fără a încerca vreo acțiune ofensivă, întrucât toate eforturile germane trebuiau concentrate pe Frontul de Vest împotriva Franței, conform Planului Schlieffen. În plus, în cazul în care rușii își cresc presiunile, el era autorizat să se retragă până la Vistula, abandonând Prusia Orientală. Armata a VIII-a era formată din patru corpuri: (Hermann von François), (August von
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
poate de curând, trimițând 150.000 de germani împotriva a 200.000 de ruși. Această decizie contravenea ordinelor lui , șeful Statului Major German, care a exclus explicit orice ofensivă pe Frontul de Est înainte ca Franța să fie învinsă în vest. La 19 august, cavaleria rusă a intrat în contact cu un regiment german de infanterie lângă Gumbinnen. În loc să se retragă, rușii au descălecat și au adus artileria pentru a continua lupta, împingându-i pe germani înapoi. Ei au pierdut însă
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
putea fi amenințat de înaintarea rusească. Șeful Statului Major a reacționat demițându-i pe Prittwitz și pe adjunctul său, Waldersee, și înlocuindu-i cu Paul von Hindenburg și cu Erich Ludendorff. El a transferat și câteva divizii de pe Frontul de Vest, decizie considerată în general a fi una greșită, întrucât a slăbit înaintarea germană prin Belgia ce avea scopul de a flanca și distruge armata franceză. Un rezultat aparent minor al bătăliei avea să aibă însă efecte de durată. După bătălie
Bătălia de la Gumbinnen () [Corola-website/Science/333262_a_334591]
-
rușii au suferit o grea înfrângere și s-au retras cu pierderi grele, lăsând în urmă 150 de tunuri. Ofensiva rusă din estul Europei începuse bine, Armata I (Armata Nemanului) a generalului obligându-i pe germani să se retragă spre vest de la graniță, către Königsberg. Între timp, se apropia dinspre sud, sperând să taie retragerea germanilor în zona din jurul orașului. Colonelul a pus însă la cale un plan de atac împotriva Armatei a II-a în timp ce aceasta încerca să manevreze spre
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
chiar și la această distanță, unitățile sale a trebuit să înainteze mult spre sud, și ajunseseră răspândite pe o linie lungă ce începea la est de Königsberg și continua spre sud. Un atac al Armatei a VIII-a Germane dinspre vest avea să flancheze întreaga armată. Desigur, și germanii erau departe, dar, spre deosebire de ruși, ei puteau acoperi rapid distanța cu rețeaua feroviară extinsă din zonă. La 31 august, cu Tannenbergul pierdut, Rennenkampf primise ordine să reziste în caz de atac german
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
mute unitățile în întâmpinarea capătului sudic al liniei lui Rennenkampf. El putea să ignore liniștit flancul drept (nordic) al rușilor, care se afla în fața fortificațiilor puternice de lângă Königsberg. Pe lângă această forță, se aflau două corpuri aduse recent de pe Frontul de Vest, și . Ca și Rennenkampf, Hindenburg a trimis trupele cele mai noi în capătul de nord al liniei și a pus la cale o ofensivă împotriva sudului. Spre deosebire de Rennenkampf, Hindenburg avea la dispoziție suficiente forțe nu numai pentru a acoperi întreg
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
se forma noua Armată a IX-a Germană. Nu avea să dureze mult până când ar fi putut să lupte cu rușii de pe poziții superioare numeric. Acest avantaj a avut însă și un cost: corpurile nou-sosite fuseseră trimise de pe Frontul de Vest și absența lor avea să se simtă în . Mai mult, deși aceste victorii germane aveau importanța lor strategică, alte bătălii majore de pe Frontul de Est urmau să se dea în sectorul sudic, între Austro-Ungaria și Russia, acolo unde forțele rusești
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
și septembrie 1914. A fost acțiunea ce a decurs natural din declarația de război făcută de Rusia Germaniei, dar și o încercare de a concentra atenția militară a germanilor pe Frontul de Est, în condițiile în care pe Frontul de Vest, Franța era presată din ce în ce mai mult de o invazie germană. Deși superioară numeric de mai mult de trei ori (250.000 de germani contra 800.000 de ruși) invazia s-a încheiat cu o înfrângere grea pentru armata rusă, ale cărei
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
ruși, eșec urmat de considerabila în anul următor, inclusiv capturarea Varșoviei. Criza produsă în Înaltul Comandament German de neașteptata înaintare rusească a obligat însă la trimiterea a două corpuri de armată și a unei divizii de cavalerie de pe Frontul de Vest ca parte a noii pentru a susține atacul asupra rușilor. Aceste forțe suplimentare nu au ajuns la timp pentru cele două bătălii, așa cum prezisese Ludendorff și, dacă ar fi intrat în Franța după cum se intenționa la început, ar fi ameliorat
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
pentru a susține atacul asupra rușilor. Aceste forțe suplimentare nu au ajuns la timp pentru cele două bătălii, așa cum prezisese Ludendorff și, dacă ar fi intrat în Franța după cum se intenționa la început, ar fi ameliorat mult situația precară din vest. După cum spunea șeful serviciului francez de informații, colonelul Dupont, „dezastrul lor a fost unul dintre elementele victoriei noastre.” Rușii aveau la început două armate (I și a II-a, cu 19 divizii de infanterie și 8 de cavalerie - 400.000
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
lentă, dar a adunat treptat un considerabil surplus de forță umană. Până la începutul lui septembrie, rușii strânseseră o rezervă considerabilă din influxul de noi divizii și corpuri adus pe calea ferată. În același timp, armata germană primise de pe Frontul de Vest doar două corpuri slăbite de armată (4 divizii de infanterie) și o divizie de cavalerie. Astfel, chiar și cu întăriri și cu tot cu unitățile de suport, germanii nu aveau mai mult de 250.000 de soldați. În ciuda distrugerii totale a Armatei
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
Teatro San Carlo, mai micul Teatrino di Corte (recent restaurat), Biblioteca Nazionale Vittorio Emanuele III, un muzeu și birouri, inclusiv pe cele ale Consiliului de turism regional. În 1888, regele Umberto I de Savoia a făcut modificări la fațada de vest a clădirii (fațada dinspre Piazza del Plebiscito), dispunând așezarea în nișe a mai multor statui de conducători proeminenți ai dinastiilor care au guvernat acest oraș de la fondarea Regatului Neapolelui în secolul al II-lea. Statuile sunt dispuse în ordine cronologică
Palatul Regal din Napoli () [Corola-website/Science/333266_a_334595]
-
al orașului Napoli, cu o populație de aproximativ 48.000 de locuitori. este o zonă deluroasa și puternic urbanizata în centrul orașului Napoli, aici locuind persoane din clasa de mijloc bogată. Spre nord, Vomero se învecinează cu cartierul Arenella, spre vest cu Soccavo și Fuorigrotta, spre sud cu Chiaia, spre est cu Montecalvario și spre nord-est cu Avvocata. Numele său provine probabil de la vechea să funcție agricolă și de la cuvântul "vomere" (plugărit). Datorită culturilor agricole de aici, zona a fost poreclita
Vomero () [Corola-website/Science/333334_a_334663]
-
(în ) (cunoscut anterior sub numele de Teatro del Fondo) este un teatru istoric din orașul italian Napoli. El este situat în Piazza Municipio, cu fațada către latura de vest a Castel Nuovo și în apropiere de Molo (Dock) Siglio. Împreună cu Teatrul San Carlo, a fost unul din cele două teatre de operă regale ale orașului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. A fost construit între anii
Teatrul Mercadante () [Corola-website/Science/333335_a_334664]
-
de 84,6 m, unde se află un restaurant care este denumit din anul 2005 "UFO" (anterior "Bystrica"). Restaurantul, la care se ajunge urcând cu un ascensor situat în pilonul de est, oferă o panoramă cuprinzătoare asupra Bratislavei. Pilonul de vest găzduiește o scară de urgență cu 430 de trepte. Podul are patru benzi pentru trafic auto la nivelul superior și benzi pentru biciclete și pietoni la nivelul inferior, constând din două carosabile de aproximativ 2,50 metri lățime, câte unul
Podul SNP () [Corola-website/Science/333358_a_334687]
-
[se citește Stucky și nu Stacky] din Veneția este un palat situat la capătul de vest al insulei Giudecca, lângă vechea fabrică "Fortuny". Moara Stucky a fost construită în 1895 la inițiativa lui Giovanni Stucky, antreprenor și finanțator dintr-o familie elvețiană nobilă, al cărui tată s-a căsătorit în Veneto cu o italiană din familia
Molino Stucky () [Corola-website/Science/333373_a_334702]
-
(numită uneori Tresse sau Batteria ) este o mică insulă (5.226 m² sau 5.257 m²) în Laguna Venețiana din nordul Italiei. Ea este situată pe canalul Vittorio Emanuele, imediat la vest de Tronchetto. A fost una dintre cele opt insule fortificate care, încă din perioada Republicii Venețiene, iar apoi sub administrațiile franceză, austriacă și italiană, au avut sarcina de a apăra Veneția dinspre nord. Trezze a fost una din insulele pe
Trezze () [Corola-website/Science/333385_a_334714]
-
Agenției Universitare a Francofoniei, bursa de excelență Eiffel a Guvernului Francez, programul „Study of the United States Institute on UȘ Foreign Policy” al Departamentului de Stat al SUA. În perioada martie 2012 - septembrie 2015, a fost Prorector al Universității de Vest din Timișoara, responsabil de Relații internaționale și comunicare instituțională. În calitate de expert în managementul învățământului superior, a participat la mai multe proiecte printre care „Higher Education Evidence Based Policy Making: a necessary premise for progress în România” și „Internaționalizare, echitate și
Dan Lazea () [Corola-website/Science/333382_a_334711]
-
Lazea, Roxana Ghiță, Camil Pârvu, „Nelson Mandela and his Cosmopolitan Legacies”, în Tamara Cărăuș, Camil Pârvu (ed.), "Cosmopolitanism and the Legacies of Dissent", Routledge, 2014 Dan D. Lazea, "Suveranitatea statelor și integrarea europeană a Balcanilor: cazul Șerbiei", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2014 Dan D. Lazea(ed.), "Justice, Deliberation, Contestation. Rethinking the Public Sphere within the State and Beyond", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2013 Dan D. Lazea, „Post-Secular Europe and the Role of Religion în Public and Political Sphere”, în
Dan Lazea () [Corola-website/Science/333382_a_334711]
-
Dissent", Routledge, 2014 Dan D. Lazea, "Suveranitatea statelor și integrarea europeană a Balcanilor: cazul Șerbiei", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2014 Dan D. Lazea(ed.), "Justice, Deliberation, Contestation. Rethinking the Public Sphere within the State and Beyond", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2013 Dan D. Lazea, „Post-Secular Europe and the Role of Religion în Public and Political Sphere”, în "Analele Unviersității din Craiova, Seria Filosofie", 27:1, 2011 Dan D. Lazea, „EU Enlargement towards Central and Eastern Europe: A Social Constructivist
Dan Lazea () [Corola-website/Science/333382_a_334711]
-
Național University, 2011 Dan D. Lazea, „EU External Relations: From Non-Intervention to Political Conditionality”, în "Central European Journal for Internațional and Security Studies", 5:3, 2011 Dan D. Lazea , "Filosofia lui Pareyson: personalism existențial, hermeneutica, ontologia libertății", Editura Universității de Vest, Timișoara, 2009 Dan D. Lazea, Cristian Ciocan (editori), "Intenționalitatea de la Plotin la Lévinas: Metamorfozele unei idei", Editura Universității București: București, 2005, reeditare la Zeta Books, București, 2007 Dan D. Lazea, „The Ontological Personalism of Luigi Pareyson: From Existențialism to the
Dan Lazea () [Corola-website/Science/333382_a_334711]