31,867 matches
-
scăzut de productivitate, care asigură simpla supraviețuire, societatea va fi nestratificată (egalitară); o productivitate a muncii superioară nivelului simplei supraviețuiri, dar nu mai mică decât cea necesară satisfacerii integrale a tuturor necesităților („raritate”), va produce societăți stratificate (inegalitare); o productivitate capabilă să asigure satisfacerea integrală a tuturor necesităților („abundență”) va genera o societate nestratificată (egalitară) (Marx, 1967; Engels, 1967). Legea amenințare/coeziune. Amenințarea externă produce o creștere a coeziunii interne a grupurilor sociale (Coser, 1955). Legea ierarhie/diferențiere a satisfacției muncii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Dacă putem imagina un proces plauzibil de producere a variației unui fenomen de către un altul, acest lucru reprezintă o garanție relativă pentru adoptarea unui sens al cauzării. Să reluăm exemplul relației dintre satisfacția muncii și performanță. Măsurarea empirică nu este capabilă să determine, de regulă, aici o secvență temporară. Orientarea relațiilor umane a avansat un model explicativ plauzibil al procedurii performanțelor de către satisfacție: insatisfacția este un demotivator, generează atitudini negative față de muncă, pe când satisfacția, dimpotrivă, motivează performanța, creează o atitudine pozitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de determinare. În consecință, ea poate varia semnificativ de la un context social la altul. Relația variabilă contextuală/variabilă efect nu poate constitui cel mai adesea obiectul unor formulări generale, a unor legi universale. De multe ori, doar măsurarea empirică este capabilă să ofere o estimare precisă a sensului și gradului în care o variabilă contextuală determină o variabilă efect. Se pot face, desigur, ipoteze teoretice asupra sensului acestei contribuții, dar ele trebuie verificate. Relația dintre nivelul școlar și satisfacția cu viața
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în relațiile interpersonale? Structura standard a unei teorii sociologice va fi deci următoarea: Figura 2.3. Structura standard a teoriei cauzale Deci după cum se poate observa, întregul dispozitiv explicativ se constituie în jurul unei teorii abstracte a fenomenului efect. Aceasta este capabilă să orienteze analiza, oferind atât o preselecție a cauzelor concrete care ar putea acționa într-un context sau altul, cât și estimarea ipotetică a mărimii contribuției lor. Teoria abstractă a comportamentului deviant ne oferă o listă de cauze foarte generale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
puternic - dezorganizare socială, scăderea generală a eficienței mecanismelor sociale de control și integrare. O asemenea analiză este utilă și pentru selectarea strategiilor de acțiune. Identificarea factorilor cu acțiune cauzativă puternică în raport cu cel cu acțiune slabă oferă posibilitatea selectării acelor strategii capabile efectiv să realizeze modificări majore în fenomenul efect și a eliminării acelora care nu pot produce decât efecte neînsemnate. Nedistingerea cu claritate între o teorie abstractă și o teorie contextuală duce adesea la poziții eronate. Multe teorii explicative se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a crescut ca urmare a dezvoltării sistemului industrial, a promovării diviziunii muncii. Mai degrabă, avem motive să credem contrariul. În al doilea rând, o asemenea motivație - creșterea fericirii colectivității - reprezintă un factor prea difuz pentru a deveni o forță efectivă, capabilă să pună în mișcare efortul colectiv. Explicația alternativă propusă de Durkheim este cauzal-individualistă. Cauza diviziunii muncii este „densitatea morală”. Creșterea volumului populației generează nu numai o densitate demografică sporită, ci și una socială. Concurența dintre membrii colectivității sporește. Creșterea densității
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
incertitudinii, care se reglează cu ajutorul unor mecanisme spontan-practice: presupoziția comportamentului până la urmă optimal. Sistemele sociale nu dispun, de regulă, de cunoștințele necesare adoptării unor soluții optime la un moment dat; ele au însă mecanisme practice de reglare („încercare și eroare”) capabile să le corecteze continuu comportamentul, conducându-le până la urmă la identificarea soluției optime. Este implicată aici imaginea unui proces convergent de evoluție: indiferent de punctul de pornire, de opțiunile inițiale ale sistemului, care pot fi mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
noilor situații, fiind asociate, totodată, cu anumite garanții practice de succes. În același timp, sistemul deține cunoștințele necesare practicării lor. Nivelul scăzut de cunoaștere este deci asociat cu o puternică orientare spre tradiție. Pe măsură ce nivelul de cunoștințe crește, sistemele sunt capabile să formuleze soluții maidiferite de cele experimentate anterior; vor avea o bază mai bună pentru practicarea lor. Acestea vor fi, în consecință, mai inovatoare, mai independente de practicile tradiționale. Tradiția funcționează ca un depozit de cunoștințe difuzate larg în conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la parametrii lor maximi” de la început. Noile soluții au nevoie de timp pentru a-și crea propria cultură. Un nivel ridicat de cunoștințe suplimentează experiența practică, cristalizată în tradiție, cu cunoștințe noi, obținute, de regulă, prin mecanismele speciale ale științei, capabile să confere și ele un grad ridicat de siguranță. Curajul de a experimenta soluții noi este deci direct în funcție de nivelul de cunoaștere. Nivelul de cunoaștere și rolul accidentului în alegere. La un nivel scăzut de cunoaștere, rolul factorilor accidentali în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
invocată ca un motiv de amânare „până când vor fi acumulate suficiente cunoștințe și date”. Diagnoza motivației solicitării intervenției sociologului trebuie considerată ca o operație prealabilă necesară care clarifică relația dintre specialist și sistem, modul în care sistemul este dispus și capabil să utilizeze intervenția acestuia. Rezistența la utilizarea sociologieitc "Rezistența la utilizarea sociologiei" Dacă există o „foame” practică de sociologie în societatea actuală, este necesar să nu ignorăm nici rezistențele existente la aplicarea sociologiei, la încorporarea sa în funcționarea sistemelor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ar putea numi, transferând un termen din fizică, masa critică. Odată atinsă masa critică, rezistențele provenite din normele practice care guvernează interacțiunea dintre membrii sistemului sunt depășite, noile norme difuzându-se rapid. Terapia nondirectivătc "Terapia nondirectivă" Inginerul construiește sisteme tehnice capabile să funcționeze eficient, în limitele programelor incluse în structura lor. Sociologul și psihologul nu trebuie să imagineze neapărat sisteme care nu au mai existat. Ei găsesc sistemele - persoanele și sistemele sociale - deja existente, naturale, orientate spre perfecționare, spre schimbare și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a raportului dintre necesitate și întâmplare. Orice lucru este necesar; ni se pare că este întâmplător doar în măsura în care nu îi cunoaștem cauzele. Întâmplarea reprezintă deci restul rămas mereu neexplicit din comportamentul unui obiect individual. În principiu însă, științele generalului sunt capabile să explice totul. Într-o asemenea viziune, mecanismul explicației științifice este de a reatașa individualul la general. Este, de exemplu, punctul de vedere susținut de Athanasie Joja(1965). În aceeași manieră poate fi explicată și istoria. Explicația istoriei poate ficonsiderară
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
1978) sublinia în mod special această proprietate structurală a momentului originar: este timpul de început, „timpul acela”, calitativ, discontinuu, complet atemporal și, din cauza aceasta, ușor de proiectat în sacralitate. Originile se pierd în „negura anilor” nu întrucât comunitățile nu erau capabile să țină socoteala anilor, ci pentru că nu aveau nici un motiv să o facă. Perceperea temporalității în societățile dinamice. Conceptul de societate dinamică este în sine destul de vag. El trebuie înțeles doar prin opoziție strictă cu cel de societate statică. O
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fost ușor acceptabilă. Dumnezeu sau oamenii obțin de la istorie ceea ce au pus în mod conștient în ea, ceea ce au planificat să fie. Este însă clar că Dumnezeu nu are nici un amestec în cursul evenimentelor. Nici oamenii nu au fost însă capabili să controleze evenimentele conform propriilor lor intenții. După cum căuta să demonstreze Raymond Aron, în istorie evenimentele nu au fost dominate de o voință colectivă, orientată spre un scop determinat. Evenimentele nu sunt produsul scopurilor conștiente ale actorilor, ci rezultate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la mediu. Acest criteriu este însă foarte slab. Există cazuri în care o adaptare prea eficace duce la blocarea evoluției în general. S-a constatat că un sistem are disponibilități de evoluție doar în măsura în care există un anumit grad de nespecializare, capabil să ofere posibilitatea unei plasticități ridicate în adaptarea la noile condiții, într-o manieră și mai eficace. Există apoi situații în care adaptarea la un nou tip de condiții, deși eficace în sine, să nu constituie neapărat un tip evolutiv
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
numește „mase populare”. Un sistem democratic ce funcționează eficient ne putem aștepta să exprime voința maselor populare. Din această cauză, democrația este considerată de către marxism drept unica formă politică deorganizare în concordanță cu interesele claselor și ale grupurilor sociale progresiste, capabilă totodată să promoveze progresul social. Bibliografietc "Bibliografie" Aron, R. (1961), Dimensions de la conscience historique, Plon, Paris. Bell, D. (1973), The Corning of Post-Industrial Society. A Venture in Social Forecasting, Basic Books, New York. Bidney, D. (1953), Theoretical Anthropology, Columbia University Press
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altele mai puțin bune. Pentru a alege o soluție, decidentul trebuie să exploreze posibilul său de acțiune și să identifice cât mai multe alternative. Uneori, el de-abia reușește să formuleze o soluție care pare să fie adecvată. Alteori, este capabil să formuleze mai multe soluții alternative între care trebuie să aleagă. 3. Evaluarea și ierarhizarea soluțiilor alternative. Chiar dacă decidentul a reușit să formuleze doar o singură soluție, înainte de a o adopta, el trebuie să o evalueze: să determine dacă ea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai bună. c) Completitudinea evaluării soluțiilor alternative. Se presupune că subiectul deține toate criteriile de evaluare, ierarhizate clar în funcție de importanța lor; că el dispune sau poate obține toate cunoștințele teoretice și empirice necesare evaluării soluțiilor și că va fi deci capabil să le ierarhizeze într-o modalitate clară. Lipsa unor criterii sau cunoștințe suprimă automat garanția selectării soluției celei mai bune. 2. Universul este strict determinist. Prima presupoziție se referă la completitudinea cunoștințelor. Cea de-a doua este de ordin ontologic
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
decizia sa. Acesta trebuie să aspire spre realizarea condițiilor în care ar putea lucra acest model. Modelul analitic reprezintă deci o stare-limită de care decidentul încearcă să se apropie. El caută să-și mărească bagajul de cunoștințe astfel încât să fie capabil să se comporte în acord cu cerințele modelului. Este necesar însă să ne întrebăm dacă un asemenea model, dincolo de dezirabilitatea sa, este și realist. Este el utilizabil neproblematic în condițiile reale ale deciziei? Oferă o descriere realistă a comportamentului decizional
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
primitive în raport cu cele ale calculatorului, întruchiparea perfectă a raționalității computaționale, ci dimpotrivă. Calculatorul are de învățat de la om. Se cristalizează tot mai clar ideea că oamenii utilizează în mod real tehnici de gândire diferite de cele prescrise de modelul computațional, capabile să ofere adesea soluții adecvate la probleme cu un grad de complexitate care depășește cu mult posibilitățile raționale de tip clasic. Această schimbare de atitudine o găsim exprimată în cele mai diferite feluri. Suppes, în lucrarea citată, remarcă faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a unor posturi atractive și de promovare ulterioare mult mai ridicate. Facultatea este mai ușoară, admiterea este mai puțin problematică și profesia ca atare este mai puțin solicitantă. În legătură cu toate aceste aspecte există desigur o mulțime de incertitudini. Sunt eu capabil ca printr-o pregătire superioară să reușesc la medicină? Sunt sigur că vocația mea este medicina? Cât de sigur este că posturile oferite de comerț peste 5-6 ani, când voi termina facultatea, vor fi tot atât de bune ca în prezent? Se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
probleme, de a o tipologiza. A doua operație, oarecum mecanică, este aplicarea soluției prescrise prin normă la respectiva problemă. Să presupunem că sunt șeful unei comisii de înfiere a copiilor și trebuie să mă pronunț dacă o familie oarecare este capabilă să asigure o educație normală unui copil și, ca urmare, să recomand sau nu adopția. Problema este complexă. Pentru a o rezolva, ar trebui să fac o predicție asupra capacității familiei solicitante de a educa un copil. Ar trebui probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
prin mijlocirea cheltuielilor publice și a impozitelor a devenit una dintre preocupările principale ale neokeynesismului În a cărei viziune intervenția statului este Îndreptățită numai În anumite condiții. Astfel, În opinia lui Alain Barrére, statul intervine acolo unde individul nu este capabil să o facă; unde acțiunea publică aduce avantaje superioare față de activitatea privată; unde interesul individual urmărit este În contradicție cu realizarea binelui comun. În același context, G. Fromm 53 consideră că statul este motivat să intervină, În primul rând, din
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
organizat, fără de care este imposibil să se obțină sumele de care statul avea nevoie. Cel mai important impozit indirect utilizat În acea perioadă a fost impozitul pe cifra de afaceri, el constituind unul dintre instrumentele fiscale cele mai comode și capabile de a realiza venituri mari pentru buget. Introdus În multe țări europene În perioada primului război mondial sau imediat după acesta, el a evoluat foarte diferit și rapid În toate țările care l-au adoptat, ceea ce a făcut ca până la
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
trezorerie (4.32) Autofinanțarea este cel mai răspândit mod de finanțare și presupune că Întreprinderea Își asigură dezvoltarea cu forțe proprii. Folosind drept resurse de finanțare o parte a profitului obținut În exercițiul expirat și fondul de amortizare, Întreprinderea este capabilă să-și acopere atât nevoile de Înlocuire a activelor imobilizate, cât și creșterea activului economic. Autofinanțarea implică formarea de fonduri proprii și se caracterizează prin reținerea de către Întreprinderi a unei părți din rezultatele financiare obținute din desfășurarea activității lor. Prin
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]