32,821 matches
-
situația expediției. Între timp, alpiniștii au deschis drumul pe creasta Abruzzi, recunoscând amplasamentele taberelor 1 (la 5.400 m) și 2 (la 5.800 m). Planul întocmit de dr. A. Desio prevedea echiparea integrală cu pitoane și corzi fixe a traseului de escaladă și ocuparea unei tabere superioare doar după ce precedenta era suficient de aprovizionată și echipată. De abia la 7 iulie Abram și Gallotti au ajuns la amplasamentul taberei 6 și a reușit să echipeze traseul cu corzi fixe. A
K2 () [Corola-website/Science/306575_a_307904]
-
și corzi fixe a traseului de escaladă și ocuparea unei tabere superioare doar după ce precedenta era suficient de aprovizionată și echipată. De abia la 7 iulie Abram și Gallotti au ajuns la amplasamentul taberei 6 și a reușit să echipeze traseul cu corzi fixe. A urmat apoi o perioadă prelungită de viscol, care a îngrijorat pe toată lumea. Pe 24 iulie, pe un vânt destul de puternic, Abram, Bonatti, Gallotti și Lacedelli au urcat la tabăra 7, unde s-au instalat. Pe 28
K2 () [Corola-website/Science/306575_a_307904]
-
Paris). Lucrările au durat doi ani , între 1890 - 1892 și au fost încheiate în august 1892. Inaugurarea festivă a avut loc la 26 septembrie 1892 în prezența reprezentantului oficial al sultanului . Locomotiva primului tren fu împodobită cu steagurile Imperiului Otoman. Traseul căii ferate , cu o lungime de 87 km și având 1 m lărgime, se îndrepta din gara Yaffa spre sud-est, parcurgea gările Lod (Lydda) și Ramla , apoi șerpuia de-a lungul pârâului Wadi a-Srar (în ebraică Nahal Sorek ) pe lângă satele
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
mai târziu Artuf, și azi Beyt Shemesh ) Dir-a-Shekh (azi Bar Giora), iar apoi urca prin Munții Ierusalimului pe vechiul "Drum al asinilor" , pe lângă pârâul Nahal Refaiym, și se încheia în Valea (Emek) Refayim ,în gara Ierusalim. Era ,cu excepția unui scurt traseu de cale ferată din Persia , prima cale ferată din Orientul Apropiat. În schimb, deși mai comod decât cu alte mijloace de locomoție, voiajul cu trenul dura din nefericire nu două ore cât fusese prevăzut inițial , ci 4 ore, tot atâta
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
locurile unde acestea se desfășoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de șefi de stat și de guvern, precum și de înalte personalități politice reprezentând principalele organisme internaționale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi și pe diferite trasee. Drapelul mai este arborat cu ocazia desfășurării competițiilor sportive, pe stadioane și alte baze sportive, și în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale și al secțiilor de votare. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor militare. Drapelul României
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Songhua. Înaintea munților „Sichote-Alin” (din Rusia, munți de coastă de pe țărmul Mării Japoniei, masivul având o lungime de 1.350 km cu înălțimea maximă de 2.078 m) Amurul face o cotitură spre nord est în depresiunea ruso-chineză, pe acest traseu primește că afluent Ușuri (cu izvorul în apropiere de Pacific, cu lungimea de 588 km) lângă Habarovsk (capitala provinciei cu același nume din Rusia orientala cu 579.000 locuitori), după care primește apele afluentului Amgun. Fluviul se varsă la est
Amur (fluviu) () [Corola-website/Science/306757_a_308086]
-
englez a companiei Advanced Transport Systems LTD.Deasemenea în Heatrow se folosește transportul ultra personal.Viteza este de 40km\h.Sistemul trasnportă pasagerii de la parcare la terminalul de sosire și plecare.Timpul în drum este de 2-3 minute pe un traseu de 3,8 km. https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/ae/ULTra 001.jpg/200px-ULTra 001.jpg
Aeroportul Londra Heathrow () [Corola-website/Science/306844_a_308173]
-
și unul dintre întemeietorii Oficiului Național de Turism (în 1936), , fiind deosebit de pasionat de acest subiect, a descris pentru prima oară acest megalit și l-a denumit „Sfinxul românesc” . Cea mai simplă cale de acces este cu Telecabina Bușteni - Babele, traseu ce are o lungime de 4350m, o diferență de nivel de 1235m și este străbătut în aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane. Cabana Babele este cea mai cunoscută cabană din zonă, ea având o capacitate de
Sfinxul din Bucegi () [Corola-website/Science/306874_a_308203]
-
capacitate de 108 locuri de cazare. Din Busteni, drumul de acces către Sfinx este foarte ușor de parcurs, deoarece vom întâlni o potecă marcată cu un triunghi albastru pe vaile "Urlătoarea Mică" și "Urlătoarea Mare" până în apropierea cantonului Jepi. Acest traseu este recomandat doar pe timp de vară. Cu toate acestea, în comparație cu majoritatea regiunilor turistice montane unde avem parte de acces dificil, în ceea ce privește Sfinxul din Bucegi, vorbim cu siguranța despre acces relativ simplu, datorită noțiunii de platou, și anume Platoul Bucegi
Sfinxul din Bucegi () [Corola-website/Science/306874_a_308203]
-
Robert Nozick moare pe 23 ianuarie, 2002, având cancer la stomac. În acest interviu Nozick discută despre socialism, libertarianism, sport și natura invidiei. Deși s-a creat o percepție generală asupra lui Nozick ca fiind un ideolog al liberalismului radical, traseul lui intelectual începe de pe o poziție ideatică de natură socialistă. Cele mai multe discuții din acest interviu sunt purtate, tocmai, despre decizia lui Nozick de a îmbrățișa viziunea libertariană, renunțând la ideile socialiste. Când ajunge la Universitatea din Princeton intrâ în contact
Robert Nozick () [Corola-website/Science/306925_a_308254]
-
este mai apropiată de cea a balenei albastre pigmeu decât de cea a subspeciei "B. m. musculus", deși populațiile de "B. m. indica" și "B. m. brevicauda" par să fie discrete, iar sezonul de împerechere diferă cu aproape șase luni. Traseele de migrație ale acestor subspecii nu sunt bine cunoscute. De exemplu, balenele albastre pigmeu au fost înregistrate în nordul Oceanului Indian (Oman, Maldive și Sri Lanka), unde ar putea forma o populație rezidentă distinctă. În plus, populația de balenă albastră care trăiește
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
în corpul balenelor. Cum încălzirea globală determină topirea rapidă a ghețarilor și permite pătrunderea unei cantități mai mari de apă dulce în oceane, există îngrijorări că această scădere a salinității oceanelor ar putea atinge un punct critic, cauzând . Considerând că traseele de migrație ale balenei albastre se bazează pe temperatura oceanică, o perturbare a acestei circulații, care deplasează apa caldă și rece pe Glob, ar putea avea un efect asupra migrației. Balenele își petrec vara la latitudini mari, în zone reci
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obținuți în fiecare etapă pentru a se determina câștigătorul competiției. În fiecare zi, sportivul cu cel mai mic timp acumulat după sfârșitul zilei precedente îmbracă tricoul galben de lider al clasamentului general. Traseul competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se desfășoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysées. În mod obișnuit se desfășoară pe parcursul a 21 de zile (etape), timp în care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de pauză, utilizate uneori pentru a transporta cicliștii dintr-un oraș în care s-a încheiat o etapă în altul în care urmează să înceapă una. Traseul competiției variază de la parcurgerea teritoriului Franței în sensul acelor de ceasornic la parcurgerea acestuia în sensul invers acelor de ceasornic. Primul traseu desenat în sensul invers acelor de ceasornic a apărut în anul 1913. "The New York Times" a spus că „ este probabil
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
dintr-un oraș în care s-a încheiat o etapă în altul în care urmează să înceapă una. Traseul competiției variază de la parcurgerea teritoriului Franței în sensul acelor de ceasornic la parcurgerea acestuia în sensul invers acelor de ceasornic. Primul traseu desenat în sensul invers acelor de ceasornic a apărut în anul 1913. "The New York Times" a spus că „ este probabil cea mai solicitantă competiție sportivă, din punct de vedere psihologic.” Efortul depus de un ciclist în această competiție a fost comparat cu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al acestor etape contratimp. Cele mai multe etape se desfășoară pe teritoriul Franței, deși, începând cu anii '60 a devenit o obișnuință ca traseul Turului Franței să treacă și prin țările din apropiere: Andorra, Belgia, Anglia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Monaco, Olanda, Spania și Elveția au găzduit etape sau părți de etapă. Austria, Qatar și Scoția și-au exprimat dorința de a deveni puncte
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
din cinci etape desfășurate între 31 mai și 5 iulie. Startul urma a se da în Paris, iar finalurile de etapă erau rezervate orașelor Lyon, Marseille, Bordeaux și Nantes, pentru ca ultima etapă să se încheie tot la Paris. Ulterior, pentru ca traseul Turului să acopere tot sudul Franței, de la Marea Mediterană la Oceanul Atlantic, a fost adăugat și orașul Toulouse. Etapele erau programate a se disputa și pe parcursul nopții, sosirile urmând a se petrece în după-amiaza zilei următoare. Între etape erau prevăzute zile de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Avray, în apropierea restaurantului Restaurant du Père Auto. Înainte de final s-a desfășurat o ceremonie ciclistă în Paris și s-au parcurs câteva tururi în jurul arenei Parc des Princes. Garin a dominat Turul, câștigând prima etapă și ultimele două, parcurgând traseul cu o viteză medie de 25,68 km/h. Ultimul în clasament, Millocheau, a terminat cursa cu o întârziere de 64 de ore, 47 de minute și 22 de secunde față de lider. Atât de mare a fost pasiunea pe care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Internațională să limiteze distanțele zilnice și totale și să impună zile de pauză. Ca atare, a devenit imposibilă pargurgerea Franței de jur împrejur, iar Turul a fost nevoit a se desfășura pe întreg teritoriul țării. Pentru că se încerca menținerea unui traseu cât de cât circular, organizatorii au fost nevoiți să introducă etape ce nu se legau între ele și care erau conectate cu ajutorul transbordărilor feroviare. În prezent, Turul este alcătuit, de obicei, din 21 de etape care însumează maxim 3.500
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
minute ca întreaga procesiune să treacă. În cadrul ei se rulează cu viteze cuprinse între 20 și 60 km/h. Vehiculele circulă în grupuri de câte cinci. Poziția lor este supervizată prin GPS, dar și cu ajutorul avioanelor, vehiculele fiind organizate pe traseu de către directorul caravanei (Jean-Pierre Lachaud), ajutat de un asistent, de trei motocicliști, de doi tehnicieni radio, de un mecanic și de un cadru medical. De asemenea, alături de ei se află și alți șase motocicliști, membri ai Gărzii Republicane (), elita jandarmeriei
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cicliștii au intrat în grevă în semn de protest cu privire la efectuarea unui test antidrog asupra lui Pedro Delgado. În anul 1990, organizatorii au aflat de o blocadă pusă la cale de agricultorii din zona Limoges și au reușit să devieze traseul cursei înainte ca aceasta să ajungă acolo. În anul 1991, cicliștii au refuzat să pedaleze timp de 40 de minute deoarece unul dintre ei, Urs Zimmerman, fusese penalizat întrucât se deplasase cu mașina între finalul unei etape și startul următoarei
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
precedat cel de-al doilea război mondial, nicio echipă din Italia, Germania și Spania nu a participat în Turul Franței. Henri Desgrange a plănuit organizarea unui Tur în anul 1940, după ce războiul începuse, dar înainte ca Franța să fie invadată. Traseul, aprobat de autoritățile militare, includea parcurgerea unei porțiuni de-a lungul Liniei Maginot. Echipele urmau a fi alcătuite din militari recrutați din unitățile militare din Franța, inclusiv britanici. Ele ar fi fost coordonate de jurnalistul Bill Mills. Dar planurile au
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Franței se oferă premiul special „Souvenir Henri Desgrange” celui care trece primul peste Col du Galibier, acolo unde se regăsește de altfel un monument ridicat în memoria lui Desgrange. În anii în care cățărarea de pe Galibier nu este prevăzută în traseul cursei, premiul se acordă ciclistului care trece primul peste cățărarea aflată la cea mai mare altitudine în acel an. Spre exemplu, în anul 2008 acest premiu a fost oferit sportivului ce a trecut primul peste Col de la Bonette. Un premiu
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în timp ce tricoul distinctiv a fost creat în 1975. Primul ciclist care a purtat acest tricou a fost Lucien Van Impe. La momentul respectiv, Van Impe se afla în drumul spre cel de-al treilea titlu al său în acest clasament. Traseul primei ediții a Turului Franței nu a fost prevăzut cu străbaterea vreunui masiv muntos, ci doar cu câteva cățărări mai domoale. Prima dintre acestea a fost Col des Echarmeaux, ce a fost parcursă în chiar prima etapă, desfășurată între Paris
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fără schimbătoare de viteze, erau nevoiți să-și care cauciucurile de rezervă pe umeri, iar rucsacurile pline cu mâncare, haine și unelte și le agățau de ghidoane. Organizatorul adjunct, Victor Breyer, însoțit de cel care propusese includerea Munților Pirinei pe traseul Turului, Alphonse Steinès, i-a așteptat pe cicliști la finalul lui Col d'Aubisque. Breyer scria apoi despre primul sportiv care ajunsese în vârful cățărării: Corpul său dădea la pedale precum un robot pe două roți. Nu rula cu viteză
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]