10,960 matches
-
mal, între sălcii, deasupra stufului bălții, căsuța mea... Atât mi-a mai rămas!... Și mă privi întunecat, cu hârâitu-i de durere deșteptat în glas. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea așa de puțin și mă privea așa de ciudat. Din toată înfățișarea lui cătrănită, din glasu-i adânc, se cunoștea că trecuse prin dureroase furtuni. Amărăciunile-i săpaseră brazde pe față și-i secătuiseră izvorul vorbirii. Și, privindu-l, mă gândeam la spusele lui, la „boierul cel bătrân“, la cel nou, la furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe când tată-său slab, cu pielea obrazului roșie și tăbăcită, sta culcat în colțu-i obișnuit, lângă sobă, pe când Rifca scărmăna pene de gâscă în mijlocul casei, Haia se gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care trebuia lucrat, și boierul își aduna oameni de muncă cum putea. De aceea cuconu Jor nu mai întrebă mult pe Niță Lepădatu. Vedea că are a face cu un golan, fără părinți, și fără sat, voinic și muncitor după înfățișare, și-i era destul. —Bine, zise el cu bunăvoință, atuncea, măi Niță Lepădatu, eu te-oi lua la vite, și mi-i munci cum trebuie, și te-oi plăti cinstit. Ți-oi da și suman și cojoc, și încălțări după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă, s-ar putea îndupleca spre amăgirile care-l cearcă, de care sunt atât de pline capetele proștilor. N-a fost ursul - deși avea înfățișare de urs; a fost altcineva, al cărui nume nu se rostește fără primejdie la acest ceas. Fără îndoială că a fost urs acela, și că e ceață asta; și între acel urs și această ceață nu e legătură. Eresurile tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici el de ce: — Mai stăm puțin, domnule doctor. Numaidecât trebuie să stăm. Lumina din fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem întoarce. Da, domnule doctor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deasupra căreia potriveam iarăși acel acoperemânt cu boruri largi. Soarele avea atâta putere și aerul era așa de neclintit încât, ca într-o etuvă, lepădam râuri după râuri de broboane. La ceasul al treilea al după-amiezii, și trupul meu avea înfățișarea hainelor aruncate. Cu toată rețeaua de umbră a sălciilor, soarele săgeta în ființa mea cu o putere înfricoșată. Toate iernile trecute, toate nopțile umede de toamnă, toate înserările înșelătoare de primăvară la vânat, toate erau răzbunate. Mai ales simțeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de subt un țol și se mira cum de s-a ascuns acolo. Cel dintăi snop de stuf se mistuise; fumul se risipea și eu ieșeam în lumină, plutind ca pe nouri și genuni. Uncheșul Mitrea mă admira, recunoscând în înfățișarea mea o veche icoană din vreun pridvor în biserică. Pe când el mă privea cu gura pe jumătate deschisă în spinii cărunți ai bărbii ce-i căptușea obrazul, țânțarii dădură din nou năvală asupră-mi. Pielea mea le era mai plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împărăției dunărene. Zborurile de paseri conteniseră; tăcuseră și broaștele, așteptând cu ochi bulbucați o apariție misterioasă. Luna însă trebuia să răsară ceva mai târziu. Pescarul „hăl bătrân“, cum îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc cu înfățișarea-i naltă. Pe lângă asta, vocea aceea nu părea a scoate dinlăuntrul acelui trup toate alcătuirile pe care le rostea, ci pe unele le pipăia și le căuta, șovăind, în ființile și lucrurile din preajmă. I-am umplut din nou paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmbielșugat și se spunea că are o înclinare neînfrânată pentru vinuri, cu care se îndeletnicea în tovărășia unor prietini. Mult mai mult se bucură de dragostea maicii sale Baiazid, al treilea fecior, care avea în priviri ascuțimea ei și în înfățișare liniile divine ale frumuseții. Gingir, copilul șubred, se prăpădise din voința prea înaltă a lui Allah. Deci, urmând legii, Selim avea dreptul tronului. Totuși împăratul bănuia că Roxelana va pune înainte dragostea ei pentru Baiazid. Împăratul a oftat întru singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încă în viață. S-a dărâmat cerul, s-a dărâmat pământul, apoi s-au amestecat vârtej în ființa ei și în cugetarea ei. Uneltirile iubitului său Baiazid erau date pe față. Nu era cu putință să tăgăduiască. Se vedea din înfățișarea împăratului că firele înțelegerilor și intrigilor au fost date la iveală. Cum? e cu putință una ca asta? a strigat ea cu iuțeală. Copilul inimii mele? Cel pe care l-am socotit cel mai tare sprijin al părintelui său? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trei corzi, de tamburină, până la suhur, masa din zori. Dar nu tuturor le ardea de sărbătoare. Unchiul din partea mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli, pe atunci scrib la cancelaria de stat de la Alhambra, sosi târziu la sărbătoare cu înfățișarea pe care o lua în zilele cu ghinion. Maică-mea ciuli urechea. Prinse niște cuvinte care o cufundară preț de câteva minute într-un coșmar pe care-l credea pe veci uitat: — De la Parada cea Mare, zicea el, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
singură zi prin puterea lui Ibliss cel Viclean! Cu mâna întinsă spre soare-apune, arăta cu degetele lui subțiri către incinta orașului Santa Fe pe care regii catolici începuseră s-o construiască în primăvară și care, în miezul verii, avea deja înfățișarea unui oraș. În țara asta în care bărbații își luaseră de multă vreme obiceiul de a umbla pe stradă cu capul descoperit, sau de a și-l acoperi doar cu o simplă eșarfă aruncată indolent peste creștet și care aluneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sau pe maidane, în corturi improvizate. Străzile erau înțesate de cerșetori de origini diferite, grupați uneori pe familii întregi, tată, mamă, copii și bătrâni, cu toții scheletici și având un aer rătăcit, însă adesea adunați și în bande de tineri cu înfățișări neliniștitoare; iar oamenii de onoare, care nu se puteau coborî nici la a cere de pomană, nici la tâlhărie, mureau încet în locuințele lor, feriți de privirile celorlalți. Nu asta a fost și soarta alor mei. Chiar și în momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-se că vorbise prea tare, și-a pus palma peste gura mea ca să mă facă să tac, deși stăteam tăcut, ca și sora mea de altfel, absorbiți și unul și celălalt de ciudata scenă care se desfășura în fața noastră. Din înfățișarea sultanului, eu n-am văzut decât turbanul cu care își încinsese capul și care-i acoperea fruntea până la sprâncene. Calul lui mi s-a părut lipsit de strălucire în comparație cu cei doi cai regali de paradă care, venind din partea opusă, înaintau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-l striga: Sara! Sara cea Bălțată. Auzeam încă deseori vorbindu-se despre evreică, dar trăsăturile ei nu-mi mai spuneau nimic. — Dumnezeu în persoană te trimite pe meleagurile astea, gâfâi Salma când o ajunse din urmă. Sara își luă o înfățișare amuzată: — Asta o spune mereu și rabinul nostru. Dar eu nu sunt chiar așa de sigură. Totul mi se părea ciudat la ea, veșmintele ei de toate culorile, râsul ei în hohote, dinții ei din aur, voluminoșii ei cercei, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul pe care vreau să-l las departe, în urma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă a luat-o în direcția mea. Ajunsă în dreptul meu, s-a oprit o clipă, m-a măsurat din creștet până-n tălpi, apoi a plecat mai departe mormăind vorbe de neînțeles. Înfățișarea mea de pândar i se păruse desigur suspectă. Câteva clipe mai târziu, o altă femeie, înveșmântată toată, dar mai subțirică, se îndreptă spre locul unde stăteam postat. Nu eram liniștit. La rândul ei, s-a oprit și s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
meu care mă privea. Am avut impresia că stătea în poziția aceea de ceasuri întregi: — Încă un pic și pierdeai rugăciunea de la amiază. Nu se putea spune că exagera, căci soarele era foarte sus. — Când ai venit ieri seară, aveai înfățișarea cuiva care tocmai și-a ucis tatăl, cum se spune pe la noi. Zâmbetul meu n-a fost decât o hidoasă strâmbătură. I-am explicat ce se întâmplase. — Ai greșit spunându-i asta. Dar și el a greșit, deoarece e pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nou afară, l-am privit pe Iscoditor cu un aer de îndoială. Părea sigur de el. — Ce i-am spus, asta gândesc cu adevărat. Noi am făcut tot ce stătea în puterile noastre. Nu mai avem decât să așteptăm. Însă înfățișarea lui veselă spunea cu totul altceva. — Am impresia că ești tare mulțumit și nu văd deloc de ce. — Poate că Astaghfirullah nu mă cunoștea, dar eu îl cunosc de mult. Și am încredere în caracterul lui execrabil. A doua zi, șeicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
medersa din Fès? A zâmbit amabil. Nu caut învățătură, căci îngreunează mâinile mai sigur decât un lanț. Ai văzut vreodată un doctor al Legii comandând o armată sau întemeind un regat? În timp ce vorbea, a intrat profesorul, cu mers încet, cu înfățișare maiestuoasă. Din respect, întreaga clasă s-a sculat în picioare. Cum vrei tu ca un om să se poată bate când ține pe cap chestia aia mișcătoare? Deja regretam că Ahmed venise lângă mine. M-am uitat la el, îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu erau străini de jaf. Poate că le și dăduseră lovitura de grație răniților. O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o înfățișare cât mai detașată și am spus: — Așa vrea Cel-de-Sus! Iar după ce interlocutorii mei încuviințară la rândul lor cu o zicală, am continuat: — Am putea să ne bucurăm de găzduirea voastră până ce vom putea s-o pornim iarăși la drum? Cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dădu ocol celor de față, păru că șovăie, apoi se îndreptă țintă spre o spectatoare înaltă care stătea la câțiva pași de mine. Purta niște văluri atât de dese, încât chipul îi era invizibil. I-am recunoscut însă pe dată înfățișarea. Speriată de râsete și de priviri, se apropie ea însăși de mine și se prinse de brațul meu. M-am grăbit să lansez în direcția măgarului, pe ton glumeț: „Nu, n-ai s-o duci pe soția mea!“ îndepărtându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu propriul lui hanger pe fostul stăpân al orașului, în vreme ce acestuia i se făcea masaj la hamam. Algerul nu e, firește, la fel de mare ca Oran sau Bougie; cetatea n-ar fi acoperit nici măcar un cartier din Tlemcen, dar avea totuși înfățișare de oraș, cu cele patru mii de focuri, cu prăvăliile bine rânduite din suk, grupate pe meserii, cu străzile largi mărginite de case frumoase, cu etuvele, hanurile și mai cu seamă cu splendidele lui ziduri, clădite din pietre mari, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
navighez în plin coșmar. Ciudat oraș, Constantinopolul. Atât de încărcat de istorie și, cu toate astea, atât de nou, prin pietrele sale și prin oamenii săi. În mai puțin de șaptezeci de ani de ocupație turcească, și-a schimbat complet înfățișarea. Există, firește, în continuare Sfânta Sofia, catedrala devenită moschee, unde sultanul are obiceiul să meargă cu alai în fiecare zi de vineri. Dar majoritatea clădirilor au fost înălțate de noii cuceritori, iar alții, la rândul lor, fac să se ivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la Constantinopol. Deodată, însoțitorul meu îmi făcu semn să cobor vocea. — În spatele tău, îmi șopti el, sunt doi marinari sicilieni, unul tânăr și celălalt bătrân, care stau să te asculte cam cu prea mare interes. Am întors capul pe furiș. Înfățișarea vecinilor mei nu era deloc menită să mă liniștească. Am schimbat atunci subiectul și am fost ușurați văzându-i că pleacă. Un ceas mai târziu, am ieșit la rândul nostru, veseli și sătui, mulțumiți să mergem de-a lungul plajei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]