4,243 matches
-
numai într-un galop, șinele sanioaiei scârțăiau și noi mai scoteam din când în când câte o vorbă. Simțeam parcă ne îngheța răsuflarea de ger. Când am ajuns la Suceava, nu mare mi-a fost mirarea când am văzut-o înghețată boacănă. L-am întrebat pe bădița Silvestru, cu spaimă în glas: Acum ce facem, cum ne descurcăm? Nu-i nicio nenorocire! Mi-a zis el. Trecem cu sania peste gheață! S-a ridicat în picioare, a rotit biciul deasupra cailor
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
avea inima grea. Se gândise tot timpul la soața sa, Wilfriede, care mai avea câteva săptămâni până când Fericita Ana, mama Sfintei Fecioare, avea să-i ajute a se izbăvi de suferință. Zürichul zăcea sub zăpadă. De pe malul lacului pe jumătate Înghețat, Urs ghici unde se afla casa lui, mai Înaltă decât toate celelalte, și se minună că toate geamurile erau luminate. Bancherul dădu pinteni calului și, odată ajuns la poarta cea mare, văzu În curte forfota de slugi. O agitație neobișnuită
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pierduse tot ce avea mai de preț pe lume. Urmară zile Întunecate. Urs nu mai era el Însuși. Cu simțurile amorțite, se lăsă condus la cimitir. Fără să Înțeleagă, stătu În fața gropii deschise și auzi cum cădeau bulgării de pământ Înghețat pe capacul sicriului În care zăcea viața lui. Întors acasă, voi să fie singur. Își goni ajutoarele, Închise comptoarul și se Încuie În odaie, fără să simtă foame sau sete, sau durere, cu creierul gol și trupul sleit. Numai doica
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și ochii goi, cu straiul cernit pe care nu-l lepădase de la Înmormântare. Slugile ascunse În șopronul din fundul curții se uitau În urma lui, clătinând din cap cu milă. Trecu, fără să se uite nici În dreapta, nici În stânga, prin curtea Înghețată, peste podeț, și se Îndreptă spre lac. Dincolo de podul cel mare, pe o costișă, se afla cimitirul. Apa verzuie pe care pluteau sloiuri de gheață Îl ademenea și trebui să se stăpânească cu toată puterea ca să nu sară În unda
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
malul apei. Adăpostit sub una din grinzi și Înțepenit Între pietre, văzu un coșuleț cu capac din care răzbăteau plânsete răgușite. Omul se aplecă asupra coșulețului. Dintre faldurile unei Învelitori groase, din blană de lup, răsărea căpșorul rotund cu fețișoara Înghețată și ochii roșii ai unui sugar. „Dumnezeule mare, ce mână criminală l-a lăsat aici? Nu mai are mult și Îngheață!“ Își spuse Urs, Îngrozit. Erau primele cuvinte cu rost pe care le spunea de la moartea soției sale. Fără să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai are mult și Îngheață!“ Își spuse Urs, Îngrozit. Erau primele cuvinte cu rost pe care le spunea de la moartea soției sale. Fără să mai stea pe gânduri, luă coșulețul și, ținându-se cu o mână de tufișurile de pe pământul Înghețat, ca să nu alunece, urcă gâfâind malul cel Înalt. Apoi o luă În goană spre casă. O umbră ascunsă după alt stâlp al podului se desprinse de lemnul cu care parcă se contopise și-l urmări cu fereală. Când Îl văzu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe o ploaie cumplită, amestecată cu zăpadă. O Însoțeau doar o cameristă și bătrânul slujitor pe care i-l dăduse Fulko Încă din timpul conviețuirii lor, ca s-o apere și s-o ocrotească În toate Împrejurările. Era udă și Înghețată, stropită de noroi, cu pelerina sfâșiată și ochii Înlăcrimați. Dar rămăsese tot frumoasă și mândră ca o regină. — Salvați-mi pruncul, monseniore, l-a implorat ea pe arhiepiscop. Eu sunt blestemată și-mi voi răbda soarta fără să mă plâng
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ocolești prin dreapta. Nikolaus, la stânga cu altă treime. Eu merg Înainte cu restul. Fiți cu băgare de seamă, s-ar putea să fie o cursă! Ajunseră În câteva clipe. Luna răsărise dintr odată dintre norii Întunecați și chiciura de pe ramurile Înghețate și din iarbă strălucea destul ca să se poată vedea. Era un luminiș. În mijlocul lui mai sclipeau câteva resturi de tăciuni aprinși. Deasupra, Într-o crăcană uriașă, se făcuse scrum o pulpă de mistreț, Împrăștiind un miros neplăcut de carne arsă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pădurea foia de soldați, o Împânziseră. Îi vedeam de sus cum se ascundeau după copaci, ca și cum ar fi așteptat ceva. Am stat destul acolo sus și tocmai când mă gândeam că, dacă n-am murit de ștreang, am să mor Înghețat, deodată am auzit glasuri, hămăit de câini, larmă de vânătoare. Curând au apărut și vânătorii și l-am recunoscut pe duce, Însoțit de câțiva oameni. Erau puțini, slujitori de rând. Dintre curteni era numai unul, pe care stăpânul Îl numea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
către ieșire. Rămaseră doar câțiva, cei mai apropiați, care Îngenuncheară și ei cu ochii Înlă crămați. Ușor, ca un duh, Johannes se apropie cu un muc de lumânare, pe care Îl aprinse și-l Împlântă Într-o crăpătură a pământului Înghețat. Apoi se retrase de-a-ndăratelea. În tăcerea apăsătoare se auzi dintr-odată un geamăt slab, care-i Înfioră pe toți, căci priviră spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să-l vadă ridicându-se. Dar vaietul venea din altă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ploaie? N-ar fi mai bine să te duci după ei? Ce spui? Da, mama, ai dreptate. Uite, iau umbrela și plec. În momentul acela, eu și Silvia am intrat în bucătărie. Plini de noroi pe picioarele desculțe, uzi și înghețați. Vai de mine și de mine, Silvia, cum e posibil să faci asemenea prostii? Iartă-mă, mama, că am stat cu Titi atât de mult la Amaradia. Dac-ai ști cum arăta... Lasă, îmi vei povesti altă dată. Mama ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dacă n-ar fi venit repede să ne ajute același domn Muca. A luat scara din fața casei și s-a îndreptat năvalnic prin spatele ei până la horn. Era un vânt puternic și atât de rece, cu spulberări tăioase de zăpadă înghețată și ascuțită, încât altcineva, mai puțin hotărât, ar fi abandonat, ori nici nu s-ar fi gândit să urce pe coama casei în vâltoarea crivățului dezlănțuit. Casa se umpluse de fum, iar vreascurile cărate de ciori și căzute de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
noastră mult prea mică. Este o lume de lumina asemenea unui aisberg de flăcări și nu o lume cu președinți și regi demenți și beți. Este o flacăra ce încearcă să spulbere mormanele de gheață, ce încearcă să dezghețe lumea înghețată a nemernicilor ce poartă indolența și gheață în suflete. Orice ar fi, Poezia este ceva dramatic, este sfâșierea, arsură și sângele din arterele poetului. Ceva neînțeles care ne înțelege, ceva sfânt care ne sfințește și, fără a deveni dramatică, poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pentru calea ferată și automobile au fost construite Într-un timp record. Multe au fost construite de societăți particulare, În schimbul perceperii taxelor, pe o anumită perioadă. Iowa, patria porumbului, ne primește cu un cald surâs de primăvară. Mississippi e Încă Înghețat, dar pe câmp activitatea e În toi. Multe focuri sunt pe câmp amintindu-mi de anii frumoși ai copilăriei, când la 9 martie, ziua mucenicilor, se dădea foc gunoaielor prin satele și curțile noastre. Dar fermierii nu dau foc gunoaielor
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
a ferecat în Casa noastră și ne-a forțat să trăim efectiv împreună, să ne deschidem inimile și, fără vreo planificare ca în cazul enunțat mai sus, să ne iubim! Să emanăm iubire și să primim iubire! Doar o inimă înghețată, neatinsă vreodată de Kundalini, ar fi rămas în afara jocului iubirii, al iubirii, iubirii, iubirii, iubirii... Am simțit nevoia să-l scriu de mai multe ori, deoarece vă invit să priviți scriitura - IUBIRE - să meditați asupra ei și să exersați acțiunea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
pușcărie zăceau azvîrlite pe fundul gropii. Dîrdîiam de frig, dar nu-mi păsa. Luam apă în pumni, mi-o aruncam pe față, pe corp, mă plesneam cu palmele peste pielea învinețită, împroșcam stropii în toate părțile, țopăiam desculț pe pămîntul înghețat, eram în culmea fericirii. Parcă ar fi zburat în jurul meu fluturi și păsări cîntătoare și albine încărcate de polen, într-atît de neverosimilă îmi era bucuria. Nostalgia după penitenciarul Jilava, unde jetul de apă rece alterna cu jetul de apă fiartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
deprima. Aici, priveliștea acelorași bărbați, disprețuind frigul și bălăcindu-se ca animalele în sînul naturii, era reconfortantă. Aerul era pur, lumina nu-mi venea printre gratii și mă simțeam liber și neîngrădit ca într-un alt început de lume. Cîmpia înghețată, ce se întindea către interiorul insulei, cerul albastru, cu dantela lui translucidă de nori, răsturnat în oglinda limpede a bălții, sălciile scorburoase din lunca Dunării, cu sugestii de acuarelă, mă proiectau într-o vîrstă a inocenței. Cea de a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
slavonă, apoi prin saltul spre litera, grafia latină și apoi printr-o producție impresionantă de texte originale, literare și istorice care au fixat aceată „descoperire” a unei origini comune ca și a capacității acestei „populații” de a crea În forme „Înghețate”, scriptice, canonice, forme originale și majore ale Gândului și Formelor sociale. Repetăm până la sațietate aceste lucruri și ne cerem scuze, dar o facem din cel puțin două motive: Unu, ni se pare că tineretul, o bună parte a lui, nu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
imensă! Agravată de propriile noastre principii atunci când nu putem scăpa de ele. Poate de aceea există un procent infim al umanității - infim, dar persistent, etern! - care fuge de oameni, fuge de această „frică”. Cei care trăiesc o viață În Nordul Înghețat al Canadei sau pustnicii adeseori confundați cu sfinții, preferând un fel de abrutizare a contactului zilnic, „grețos și Înspăimântător”, cu ceilalți, cu cei „asemănători”. Acum, la sfârșitul carierei, poate la sfârșitul vieții, nu pot să jur că am, că „am
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dărâmat. Paralel cu lucrările de la suprafață s-a construit și metroul bucureștean, fără care, trebuie s-o recunoaștem, orașul astăzi s-ar sufoca. Orașul postcomunist Marile lucrări s-au Întrerupt brusc la 22 decembrie 1989. Și, pur și simplu, au „Înghețat“. Imense macarale stau și astăzi nemișcate pe lângă schelete de beton, așa cum le-a surprins momentul revoluției (e o Întrebare cât vor rezista, și macaralele, și scheletele!). Doar „Casa Poporului“ (așa Își numise Ceaușescu marele palat; era cadoul pe care Îl
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
întunecat în spațiu și nu se auzea nici un sunet pe lună și nu era decât o altă lume în care te simțeai pentru totdeauna pierdut. Însă eram convins că Robby ar fi încercat să-mi demonstreze că departe, dincolo de craterele înghețate și de spațiile pustiite de furtuni de nisip se găsea o inimă caldă și primitoare. Nu-i trebuie unui laser decât o secundă sau două să parcurgă distanța de la pământ la lună și înapoi, așa cum îmi spusese el la nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
albă cu trei șiruri mai încolo m-am îndreptat împleticindu-mă într-acolo, pantofii mei frământând pietrișul de sub picioare. Cum am trecut de un student care lustruia cu ceară un Volvo - în secunda aceea - a fost activată mașinăria vântului. Aerul înghețat a siderat campusul, pârlindu-l. Pături de frunze moarte acoperind împrejurimile au explodat în aer, formând mosoare maronii care goneau care încotro. Haina mea se zbătea sălbatic la spate, înaintând anevoie în parcare. Aerul rece se năpustea ca un pumnal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întâmplător acolo unde se aflau mari muzee ale chihlimbarului, ale „antarului”, ale aurului baltic, mentalitatea era de enclavă temporală, de încremenire în rășina imemorială. Fluidul secase sau fusese secat de soarele nopților. Viul palpit al vieții se închisese în formule înghețate, în imobilitatea strălucitoare (sau opacă) a decorativelor forme moarte. Nu îmi mai place de-acum mierea solidificată a rășinilor din alte veacuri, semnificația revolută, anacronică, de „închisoare” translucidă a chihlimbarului, pe care l-am cântat în multe poezii, cum m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vorbește c-un călugăr, care-i povestea, pe când era el copil, bătălia dela Războeni. Scoate o măsea cu cleștele. Urmărirea boerilor pe care Jderii i-au prins și i-au adus la Vaslui. Iarnă grozavă. Viscol. Ger mare. Sănii. Ape înghețate. Pe când în iarna 1475 a fost moloșag Podul Înalt. Bătrânul Nechifor Căliman cu unii din feciorii lui Strâmbă Lemne Sfarmă Piatră. Pregătiri de vânătoare domnească (unde au sfătuit boerii). Vodă nu poate participa. Pod umblător. Prisacă de altădată. (toamna când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o preluare parțială a energiilor părintești, obiectele miraculoase, fiind în legătură directă cu dimensiunea sacră, conferă deținătorului controlul total asupra evenimentelor. Tartorii sunt împietriți și deposedați de lucrurile năzdrăvane, iar Pătru își continuă drumul ce îl conduce într-o împărăție înghețată, asemănătoare celei din basme. Simetria gesturilor simbolice se păstrează și în această baladă; furtul merelor e răscumpărat de Ardiu cu furtul obiectelor magice și Pătru reface echilibrul stricat de împietrirea dracilor prin readucerea la viață a orașului stăpânit de „împăratul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]