4,649 matches
-
tren întreg, bine închegat, care a luat-o într-o direcție cu totul neașteptată. Pentru păcatul de a fi perceput această unitate, și anume legătura dintre "psihologia religioasă" și psihologia mulțimilor (veți vedea imediat despre ce este vorba), totul se întunecă, devine neliniștitor. Freud nu se mai regăsește în Freud. Și pentru a disimula neorînduiala, oamenii fac apel la explicații numai bune de adormit copiii. Inițial, s-a spus că lucrări de bătrînețe fiind, sînt lipsite de orice valoare științifică. Așa cum
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
explicație. După ce am recunoscut partea care răspunde la întrebarea "cum", iată că avem o idee și despre "de ce", oricît de aproximativă va fi fiind ea. Sexualitatea, într-o formă mai mult sau mai puțin directă, pare a fi cauza ce întunecă cu ușurință conștiința, se joacă cu zăvoarele ei, deschide larg porțile celor mai străvechi și mai antisociale impulsuri. Dar în cele din urmă tot ea se dovedește a fi singura forță în stare să învingă egoismul, să aducă laolaltă indivizi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
privește raporturile colective și timpul. II Iată cîteva precizări. Una dintre rațiunile invocate pentru a explica reacțiile exagerate ale mulțimilor, disproporționate față de faptele obiective, precum și lipsa lor de rațiune, este persistența gîndurilor și a sentimentelor din trecut, a căror reînviere întunecă mintea oamenilor. Părerile morților se amestecă în treburile celor vii și asta îi costă pe cei din urmă. Este vorba aici de formula de mult consacrată și anume că "trecutul, după cum spunea atît de bine Valéry, mai mult sau mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Ulise. În Brățara nopților ele nu sînt mai puțin prezente, precum În cel dintîi panou al textului, unde, alături de interjecția amintită, semnele deschiderii ochiului spre peisajele schimbătoare se adaugă Întru sporirea sugestiei fundamentale: „În ochii noștri apele cresc și se Întunecă”, „Iată un șarpe se tîrăște peste pleoapele noastre”, „Dar iată aici În poemul acesta eu vă sărut gleznele sîngerate”, „ploaia Își desface cozile de păun În privire”, „diamantul inimii taie ferestrele nevăzutului”, „Privește: În părul ceasului deznădejdea n-a rupt
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Împuta-ndrăzneala, Poruncitorul deget Îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț, pedagog, nu vrea s-o comunice?! Asta ne pune pe gînduri. Heliade Încearcă să explice o inexplicație, să justifice ceea ce nu vrea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sus al desfătării ce se observă În toată erotica bolintiniană? Rumeneala ascunde, În fapt, o mare primejdie. Figura inocenței este, În realitate, anticamera amorului magic, acela care Îmbată simțurile. CÎnd fața se roșește, cu delicatețe, de emoție, ochii se Întunecă de focul interior: „Mult ți-e fața rumeoară, Mult ți-e ochiul Înfocat! Ești tu, tînără fecioară, O dorință ce-am visat?” Este, pentru că tînăra fecioară are cele două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se opri din cale Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald Caută țintă, lung la mine, părăsind
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de colchicină) și colorate. Colorarea sau bandarea cromozomilor permite identificarea unui anumit cromozom, deoarece grosimea și ordinea benzilor este particulară; o bandă este acea parte a unui cromozom care se distinge clar de segmentele adiacente, apărând mai luminoasă sau mai întunecată cu una sau mai multe tehnici de colorare. Cel mai adesea este utilizată bandarea G (cu colorant Giemsa.) Analiza cariotipului se realizează postnatal, pentru diagnosticul tulburărilor cromozomiale constituționale, dar și prenatal, în acest caz fiind analizate celule fetale recoltate din
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
în ore pănă cănd Gavriel împlini un an de viață. Tot acest an se simțise urmărit de parcă la orice cotitură de stradă se ascundea căte un călau. Simțea că trebuia să aibă o discuție cu Gavriel așa că într-o seară întunecată de decembrie după ce termină de scris îl abordă pentru prima dată după mult timp: „Nu mă mai contactezi în fiecare săptămănă .De ce?” „Asta pentru că informațiile pe care mi le doresc nu sunt chiar așa de ușor de obținut. Ce vrei
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
istoriei lui Campanella cu ușurință, știind să expună pe înțelesul tuturor gândirea lui Tommaso fără s-o deformeze, fără s-o mutileze, transfigurând-o în narațiune captivantă. Scrie limpede, esențial, fără a-și împovăra cititorul cu întortocheri care ar putea întuneca expresivitatea. Are darul natural al limpezimii și al sintezei, ceea ce i-a îngăduit să pătrundă în universul campanellian cu rigoare și, totodată, printr-o tușă lejeră și fluentă. Acest roman, căci de roman este vorba, este un exemplu cu adevărat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
un pumn între ochi. Încearcă să-și amintească pe de rost, se întinde în culcușul său cu mâinile puse-n cruce sub ceafă, închide ochii și merge pe urma cuvintelor lui Lucrețiu: Uită-te când se strecoară într-o odaie-ntunecată aducând Cu ele lumina razele soarelui; și-o să vezi cum prin vid multe Mărunte corpuscule în cele mai diverse feluri se-amestecă în acea Dungă de lumină, și cum ca-ntr-o necontenită bătălie, se-ncaieră, Se iau la trântă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că a fost atestat, fra' Tommaso, că tu ești autorul lucrării De tribus impostoribus. Pe Mahomed, Moise și Cristos îi pui pe același plan și faci din ei niște impostori ai omenirii. Mintea ta trebuie că e bolnavă, inima ta întunecată de o ură inexplicabilă față de cel ce s-a jertfit pentru a-ți ierta păcatul originar. Nu, asta depășea orice limită. Micul tratat circula prin toată Europa de decenii iar ca el să fi putut fi autorul ar fi trebuit
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu capul în jos. Bătrânul rămase cu gura căscată și cu mucul de țigară lipit de buza de jos. Petrache îi dădu înapoi pușca și-i făcu loc Auricăi, să-și poată primi ursulețul de pluș. Târgul începuse să se întunece. Obloanele se trăseseră, ghicitoarele din corturile colorate șterseseră zațul de pe fundul ceștilor de cafea, cerșetorii ologi își recăpătaseră sprinteneala și porniseră spre casă, călușeii înlemniseră cu ochii goi, lanțurile celui mai tare om din lume zăceau morman, ca un șarpe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu era răspunsul ei. Se priviră câteva clipe, încurcați. Papi găsi, ca de obicei, soluția, răspunsul ei la situațiile neelucidate. Își dădu capul pe spate, izbucnind în râs, lumina îi tăie cu o sclipire buzele, lăsând verdele părului să se întunece. Nu ne rămâne decât să dansăm, spuse Filip, luând mâna Cosminei, pe care fata i-o lăsă moale în palmă și îl urmă. Papi se luă după ei, legănându-se. Deși muzica nu îndemna la această apropiere, Filip o luă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în plâns, de aceea mânca, așa, trudit, cu ochii în jos. Abia când ușa se deschise năprasnic, privirile li se întâlniră, cu o spaimă care nu mai lăsa loc lacrimilor. Ce caută ăsta acasă ? răcni Golea. Nici măcar nu s-a întunecat ! De ce nu ești, mă, la cerșit, unde te-am trimis ? — L-au bătut, șopti Melania. L-au călcat în picioare... Golea abia atunci se uită la el cu mai multă atenție. Dar privirile îi trecură repede peste rănile de pe obraz
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bună, avea un gust straniu, de sâmbure de prună ames tecat cu al morții distilate. Apoi luă sticla la subsuoară, își aminti, se întoarse și căută pe masă piatra lunii. Ieși, ținându-le pe fiecare în câte o mână. Se întunecase de-a binelea, după ploaia de la prânz cerul se curățase. Era lună plină, copacii din fața blocului erau luminoși ca niște mesteceni. Rada puse sticla jos, la fel și piatra. Luă un copac în brațe și își lipi urechea de trunchiul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
piatra se împânzi de vinișoare roșii. Privi fascinată cum, după mult timp, lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau destulă putere să treacă prin el și țuica nu se brăzdă cu vinișoare de sânge. Alcoolurile ei tari veneau mai ales din oasele morților și la ele trebuiau să se întoarcă. Copacii comunică între ei, rădăcinile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
într-un fel de zâmbet fără sfârșit. Deși zâmbea mereu, fața îi era întruna tristă. Deși ochii îi erau mereu triști, erau de o albăstrime care lumina chiar și pe întuneric. Deși ochii îi erau albaștri și luminoși, privirile păreau întunecate sub sprâncenele negre și groase. Deși sprâncenele și șuvițele încă negre din barbă și păr, amestecate cu altele albe ca neaua, arătau că e departe de soiul bălan al ucrainenilor, când veneau pescarii de la Dunăre, cu sumane și cizme de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea ? — Ce face un bărbat când are motocicletă. Se dă mare. — O cunosc ? — E o premieră... doar v-am povestit... — Așa să fie ! hotărî Maca. Și ca și cum ar fi avut vreo legătură : Hai să ne pișăm în parc ! Aleile erau întunecate. Frunzele foșneau sub pași. În parc, jocul s-ar fi putut termina fără să te atingi de niciuna dintre frunzele strânse. Două potăi țâșniră dintr-un tufiș, Jenică se piti în spatele celorlalți. — Aici e bine, hotărî Maca, intrând, pe la spatele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi văzut mâinile cu degete lungi și unghii ascuțite, dar la fel de albe, încât parcă băteau în albastru. Pictorul desena, mai degrabă pândindu-i, știa că mâna-i mergea singură, deprinsă și iscusită. Privi chipurile de pe foaie în treacăt, căci se întuneca și trebuia să-și vadă de drum către casă, cu șevaletul strâns pe umeri. Se opri să ia, la bodegă, un lichior de anason și atunci scoase desenele la lumina lămpii de pe masă și le privi pe îndelete. Dar cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bată Dumnezeu cu oftică, cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie și pecingine, cu vânt rău și rugină, cu orbire și cu amorțeala inimii... Vedea-ți-ai moaștele în oglindă ! Trupul lui crescuse monstruos. Anteriul i se umflase și pulpanele întunecau cerul. Privirile îi scăpărau ca stelele bătrâne și barba prindea rădăcini. Vocea îi era puternică și prevestitoare, ca a prorocilor. — Dar moaștele lui Iisus Hristos ? întrebă Maca. La auzul numelui Mântuitorului, ceva se frânse în elanul popii. Aripile îngerului negru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]